Coborîtor „din munţii latiniei”
Pentru tipar;)
;)
Nulla dies sine linea („Nici o zi fără o linie trasă”) – acest gînd îţi străbate mintea, cînd încerci să cuprinzi cu ea vasta şi variata activitate a eminentului savant şi pasionatului dascăl al tineretului studios, care este profesorul universitar Anatol Ciobanu. Şi e natural ca printre multiplele preocupări ale acestui înflăcărat militant pentru identitatea şi integritatea neamului şi limbii noastre să-şi găsească locul cuvenit şi problemele ce ţin de conştientizarea originii lor străvechi.
Încă de la prima treaptă a unui strălucit cursus honorum – cea de doctorand (cum se numea pe atunci) la Universitatea de Stat din Moldova – tînărul lingvist A. Ciobanu a avut ferma convingere că pentru sesizarea rădăcinilor şi continuităţii etnice şi lingvistice a unui popor de sorginte romană este absolut necesară o cunoaştere cît mai profundă a tezaurului culturii antice, a limbilor clasice, greaca şi latina, prin intermediul cărora această cultură poate fi savurată în toată perfecţiunea şi frumuseţea ei. Conştiinţa acestei necesităţi îl determină să publice un articol1 în care semnalează pericolul ce ameninţă tinerele generaţii în urma excluderii limbii latine din învăţămîntul preuniversitar. Mesajul acestei pledoarii, adresat unui cerc larg de intelectuali, dar mai ales factorilor de decizie de la Ministerul Învăţămîntului, venea să demonstreze, cu argumente temeinice şi concludente, că „studierea limbii latine va da elevilor şi studenţilor posibilitatea de a cunoaşte mai bine sistemul gramatical al limbii materne, de a înţelege în mod logic toţi termenii de mare circulaţie în ştiinţa şi literatura mondială, va deschide în faţa tineretului studios perspective noi în ce priveşte însuşirea nemuritoarelor monumente de artă ale antichităţii”2. Apreciind iniţiativa guvernului de atunci de a introduce predarea limbii latine, în calitate de experiment, în două şcoli din Moldova, zelosul filolog regretă sincer că ministerul de resort n-a făcut nimic pentru realizarea acestui deziderat: „n-a pregătit terenul pentru a introduce limba latină, măcar în şcolile medii moldoveneşti din oraşele republicii; n-au fost pregătite nici programe speciale, nici manuale şi dicţionare de limba latină, n-au fost atraşi la vreme învăţători-latinişti, n-a fost micşorat numărul de ore la alte obiecte în aceste şcoli”3. Trebuia să ai mult curaj civic şi entuziasm tineresc pentru a publica în paginile unui cotidian, cum era Moldova Socialistă, un material în care, în loc să se alinieze celor care proslăveau „succesele oamenilor muncii în marşul lor glorios spre biruinţa comunismului”, îndrăznea să semnaleze că nu totul e chiar aşa de bine în acest marş. Avea dreptate Seneca-filozoful cînd spunea: Id facere laus est quod decet, non quod licet („Glorie este să faci ceea ce trebuie, nu ceea ce se poate”).
Referindu-se la situaţia din învăţămîntul superior, ale cărui planuri de studii, unice pentru toată Uniunea Sovietică, nu ţineau cont de specificul naţional nici măcar al viitorilor filologi, autorul o consideră ridicolă, cînd un specialist de limba română, „care nu poate face un pas fără limba latină, ştie tot atîta latină (subl. aut. – n. n.), cît şi un specialist de limba rusă, ucraineană, cazahă şi altele, pentru care latina e mai puţin necesară”4. Şi, acelaşi ca şi astăzi, diagnosticînd maladia, harnicul şi cutezătorul cercetător A. Ciobanu vine imediat cu un set de propuneri concrete şi rezonabile pentru remedierea situaţiei deplorabile în care ajunsese predarea acestui obiect, demonstrînd un excelent spirit organizatoric şi un admirabil avînt tineresc, alimentat de speranţa realizării celor preconizate. Dar… s-a confirmat încă o dată adevărul preceptului Noli mittere margaritas ante porcos („Nu aruncaţi mărgăritare înaintea porcilor”). Sugestiile făcute n-au găsit nici un ecou în inimile sau minţile guvernatorilor de atunci, în schimb autorul lor, pentru îndrăzneala arătată, „a fost calificat «naţionalist» şi avertizat!”5. Cu mulţi ani mai tîrziu, profesorul A. Ciobanu avea să-şi amintească: „Nu-mi rămînea decît să exclam în sine: «O, tempora! O, mores!» Şi să continuu a spera că va sosi şi ziua fericită cînd limba latină va fi readusă pe meleagurile moldave şi înscăunată la un loc de cinste în programele de învăţămînt ale şcolilor de toate rangurile”6.
Amărăciunea acelui „zbor frînt” de atunci va străbate peste ani, materializîndu-se într-o tristă constatare a confirmării pronosticurilor de altădată: „În perioada postbelică decenii în şir din programele de studiu absentau două din cele mai importante obiecte: istoria românilor şi limba latină. Repercusiunile acestei premeditate şi revoltătoare acţiuni sînt de faţă: zeci şi sute de mii de absolvenţi ai şcolilor de toate gradele din Republica Moldova nu cunosc nici trecutul istoric al neamului şi nici specificul limbii române ca fiică a latinei, denumită lingua mater „limba mamă”, şi soră dreaptă cu celelalte limbi romanice (italiana, franceza, spaniola, retoromana etc.)”7.
Au trebuit să treacă mai bine de trei decenii, pînă au venit timpuri revelatoare de deşteptare a conştiinţei naţionale a poporului de pe aceste meleaguri, iar în lumina acestei deşteptări s-a proiectat clar pericolul generat de necunoaşterea originii neamului şi limbii, fapt sesizat cu ani în urmă în articolul amintit deja. Conştientizarea acestei realităţi s-a reflectat în modificările suportate de planurile de studii din învăţămîntul preuniversitar, în care limba latină şi-a făcut şi ea loc printre disciplinele normative. Abia acum verva entuziasmului din tinereţe, ascunsă în adîncul fiinţei sale sub presiunea vicisitudinilor timpului respectiv, avea să erupă cu o nouă şi nebănuită forţă, ca magma unui vulcan. Înrolat în primele rînduri ale militanţilor pentru integritatea morală şi spirituală a neamului nostru, a culturii, istoriei şi limbii lui, laboriosulexplorator al graiului matern găseşte timp şi energie pentru a-şi realiza, în sfîrşit, visul. Avînd la catedra pe care o conducea şi un grup de specialişti în domeniul filologiei clasice, adepţi fideli şi susţinători activi ai ideii sale, profesorul A. Ciobanu iniţiază şi promovează un adevărat program de „propăşire” a limbii latine în învăţămîntul universitar şi cel preuniversitar.
Conştient de situaţia dificilă în care se aflau şcolile după introducerea limbii latine în planurile de studii, lipsind şi specialiştii, şi literatura didactică respectivă, propune drept soluţie provizorie a problemei organizarea unui grup de studenţi filologi care să obţină o specializare suplimentară la limba latină, ce le-ar oferi posibilitatea de a preda această disciplină în şcolile şi liceele republicii. Iniţiativa, susţinută de această dată şi la nivelul factorilor de decizie, a culminat cu deschiderea la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova a unei noi specialităţi – „Limba latină – Limba şi literatura română”, care şi-a recrutat primii discipoli la 1 septembrie 1990. Rod al eforturilor susţinute ale profesorului A. Ciobanu este şi crearea, în anul 1994, a Catedrei de Filologie Clasică, ce urma să-şi asume pe viitor responsabilitatea pregătirii tinerilor specialişti de limba latină, atît de necesari învăţămîntului preuniversitar.
Era evident însă că pentru pregătirea unor specialişti latinişti este nevoie de o perioadă mai mare de timp, iar pînă atunci cei care îşi luaseră în sarcina lor predarea limbii latine în şcoli duceau lipsă acută de un suport didactic adecvat. Acest imperativ a determinat elaborarea şi editarea unei Programe a cursului de limba latină8, însoţită de un grupaj de materiale didactice privind legătura genetică dintre limba latină şi cea română, locul limbii latine în învăţămîntul nostru naţional, caracterul „viu” şi productiv al limbii latine în epoca modernă, precum şi un set de texte adaptate, care urmau să-i ajute, în această etapă, pe „proaspeţii” profesori de limbă latină în munca lor deloc uşoară. Mai mult decît atît, perseverentul animator al latinităţii moldave lansează în presa de specialitate o serie de articole, foarte utile şi binevenite, care au fost un adevărat „fir al Ariadnei” pentru temerarii călători în sinuoasele labirinturi ale civilizaţiei şi limbii latine. Veritabil coborîtor „din munţii Latiniei”, neobositul dascăl publică într-un şir de numere ale hebdomadarului Făclia un amplu studiu, susţinut cu generozitate prin exemple şi citate elocvente în problemele tratate şi intitulat sugestiv Lingua Latina est fundamentum linguae nostrae 9. Autorul demonstrează, cu lux de amănunte şi cu un bogat material faptic, latinitatea limbii române10; face o amplă incursiune în istoria predării limbii latine în Ţările Româneşti11; propune spre atenţia cititorilor şi interpretează din punct de vedere istoric şi ideatic un şir de aforisme latineşti12; selectează şi comentează diverse consideraţii şi opinii ale unor personalităţi marcante despre limba latină13. Toate acestea trebuiau să ofere profesorilor din licee şi şcoli suportul necesar pînă la apariţia altor surse bibliografice. Aceluiaşi scop i-au fost destinate şi materialele publicate în revista Limba Română14 sub genericul Vin din munţii Latiniei, care includeau maxime şi cugetări latine, comentate şi ilustrate cu exemple de utilizare a lor în operele scriitorilor sau în presa periodică.
Pasiunea pentru înţelepciunea spiritului antic s-a materializat ulterior şi într-un florilegiu de expresii şi cugetări ale gînditorilor latini, înmănuncheate în volumul Mic dicţionar latin-român de expresii consacrate15, a cărui lectură prilejuieşte beneficiarului clipe de sublimă revelaţie sufletească, îndemnîndu-l spre explorarea unor concepte şi valori morale care nu şi-au pierdut prospeţimea nici pînă în prezent. Destinat „tuturor oamenilor de cultură care doresc să cunoască, să guste, să savureze şi să poată utiliza cuvinte şi expresii celebre ale strămoşilor noştri romani”16, dicţionarul are tot temeiul să devină un adevărat vademecum pentru elevi, studenţi, profesori, pentru toţi cei care ştiu să aprecieze sclipirea acestor „mărgăritare ale spiritului antic” într-o exprimare inteligentă, cultă.
Ideea latinităţii limbii române constituie un laitmotiv perpetuu în multe dintre scrierile reputatului lingvist moldovean din ultimele decenii17 şi o temă preferată de discuţie cu discipolii săi. Fidel principiului facta, non verba şi obişnuit a-şi realiza planurile, încurajează cu multă ardoare şi contribuie personal la elaborarea şi editarea unui şir de manuale de limba latină pentru învăţămîntul universitar18 şi cel preuniversitar19, răspunzînd astfel unei stringente necesităţi de carte didactică latină în bibliotecile republicii şi realizîndu-şi, în sfîrşit, acel program de soluţionare a problemelor privind predarea limbii latine, schiţat în toamna anului 1957.
Note
1 A. Ciobanu, Cu privire la predarea limbii latine în şcoli // Moldova Socialistă, 3 octombrie, 1957, p. 3.
2 Ibidem.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
5 A. Ciobanu, Lingua Latina est fundamentum linguae nostrae, IV. Latina în şcolile naţionale de toate gradele, // Făclia, 20 septembrie 1991, p. 10.
6 Ibidem.
7 A. Ciobanu, Lingua Latina est fundamentum linguae nostrae, II. Latina la baza limbii române // Făclia, 13 septembrie 1991, p. 9.
8 Programa cursului de limba latină pentru licee, Chişinău, 1989 (ed.1); 1990 (ed. a II-a).
9 A. Ciobanu, Lingua Latina est fundamentum linguae nostrae // Făclia, 3, 13, 20, 27 septembrie, 4, 11, 18, 25 octombrie 1991.
10 A. Ciobanu, Lingua Latina…, op. cit. // Făclia, 13 septembrie, 1991, p. 9.
11 A. Ciobanu, Lingua Latina…, op. cit. // Făclia, 20 septembrie, 1991, p. 10.
12 A. Ciobanu, Lingua Latina…, op. cit. // Făclia, 4 octombrie, 1991, p. 11.
13 A. Ciobanu, Lingua Latina…, op. cit. // Făclia, 11 octombrie, 1991, p. 10; 18 octombrie, 1991, p. 14; 25 octombrie, 1991, p. 9.
14 A. Ciobanu, Vin din munţii Latiniei: maxime şi cugetări comentate // Limba Română, 1991, nr. 1, p. 129-131; nr. 2, p. 130-131; nr. 3-4, p. 150-153; 1992, nr. 2-3, p. 203-206.
15 A. Ciobanu, L. Novac, Mic dicţionar latin-român de expresii consacrate, Chişinău, 2002, 208 p.
16 Ibidem, p. 6.
17 A. Ciobanu, Limba Latină şi romanitatea noastră // Limba Română, 1995, nr. 1, p. 88-94.
18 A. Ciobanu, S. Misko, E. Oglindă ş.a., Lingua Latina. Manual pentru instituţiile de învăţămînt superior, Chişinău, 1996, 686 p.
19 C. Cemârtan, A. Ciobanu, Limba latină. Manual pentru clasa a X-a, Chişinău, 1996 (ed. I); 1999 (ed. II); 2001 (ed. III), 112 p.; Idem. Limba latină. Manual pentru clasa a XI-a, Chişinău, 1999, 160 p.; Idem, Limba latină. Manual pentru clasa a XII-a, Chişinău, 2004 (în curs de apariţie).