Vivat, Professore!
Pentru tiparBucuria mărturisirii de a-l şti printre noi / dintre noi, distanţându-se prin statura-i solară, este bucuria cunoaşterii unui om care umblă nestingherit şi smerit totodată pe la tainele cuvintelor limbii române cum ar umbla pe la icoane.
Anatol Ciobanu, cel cu ochii tineri şi neadormiţi, de cronograf ori caligraf de evanghelii petrunemţene, se zice că ar rotunji nişte decenii date cu mireasmă violetă de liliac şi îmbălsămate cu mirungere.
I-am citit interviul, acordat Ninei Negru pentru ziarul Timpul (7 mai 2004), Partidul meu se numeşte „Limba Noastră cea Română” şi mi-am zis, dacă astfel de numeşte multimilionarul Dumisale partid, atunci, ca orice partid respectabil, ar trebui să aibă un lider, un fidel herald al onoarei cărturăreşti, şi distinsul savant-filolog tocmai ar fi bun de preşedinte pentru un asemenea partid, la care ader, necondiţionat, înavuţindu-mă cu asemenea aşi imbatabili.
Cu toate că nu mi-a fost, spre regret, profesor în anii studenţiei, întotdeauna i-am urmărit cu admiraţie, prin cărţi şi studii valoroase, traiectoria academică, mai ales apreciindu-i prestaţia, acolo unde alţii-mulţi debitau aproximaţii, Profesorul venind invariabil cu lecţia de acasă metodic şi cartezian pregătită. În special în anii renaşterii naţionale a alimentat cu studii meticulos argumentate şi atitudini prodigioase epicentrul clocotitor al Mişcării.
Magistru al morfosofiei daco-latine, virtuos al lexifoneticii punctualistice şi singularia tantum professore in sintaxegetica Marelui Fluid al Limbii Române, Anatol Ciobanu va suporta cu seninătate olimpiană şi elogiile, bine meritate, ce i se aduc acum la picioare.
Îi dorim septuagenarului mereu împrimăverit de căldura Florarului mulţi ani în noi cărţi, intonându-i din inimă:
Vivat, Professore!