Detaliu, a detalia, a detaliza, detaliere, detalizare, detailat, detaliat, detailist, în detalii, în detaliu
Pentru tiparCuvîntul detaliu a dat o serie de derivate, unele dintre ele fiind controversate. De exemplu, avem participiul adjectivizat detailat, derivat de la franţuzescul detail,după modelul lui detaillé, dar avem şi detaliat, calchiat tot după model francez, însă de data aceasta nu mai este construit din material franţuzesc (detail), ci din cel românesc (detaliu). Astfel s-a ajuns la două cuvinte care au acelaşi sens (dublete): „(în mod) amănunţit”. Tocmai acest fapt le creează unor vorbitori probleme atunci cînd trebuie să aleagă lexemul recomandat de normă. Norma însă le atestă pe ambele, dînd totuşi preferinţă lui detaliat.
În această ordine de idei, e cazul să mai amintim că ne fac dureri de cap şi verbele-dublete a detaila, a detaliza şi a detalia, precum şi substantivele-dublete detalizare (întîlnit frecvent în uz) şi detaliere, ambele avînd sensul de „expunere, analiză, indicare în mod amănunţit”. Deşi sistemul derivaţional al limbii române permite formarea şi existenţa unor cuvinte cum ar fi a detaliza şi detalizare, norma recomandă numai a detalia şi detaliere.
În familia de cuvinte legate de substantivul detaliu trebuie remarcat şi neologismul detailist care înseamnă „(persoană) care vinde cu amănuntul, cu bucata”. Dicţionarul explicativ al limbii române constată că termenul este împrumutat din franceză (cf. fr. detailiste), dar sursele franceze pe care le-am consultat noi nu atestă detailiste, dar detaillant cu sensul de „comerciant care vinde în detaliu” (a se vedea, bunăoară, Le Petit Larouse, Paris, 1997). Oricum, detailist se înscrie perfect în sistemul derivaţional al limbii române, satisface suficient de bine necesităţile denominative ale purtătorilor limbii, cu atît mai mult cu cît îl are ca element opozitiv al sistemului pe angrosist, însemnînd „(persoană) care cumpără şi vinde marfă cu ridicata”.
Mulţi vorbitori deseori sînt puşi în faţa dilemei: cum este corect – în detaliu sau în detalii. Îmbinarea în detaliu, însemnînd „cu de-amănuntul, în mod detaliat”, ne vine din limba franceză, de la en detail, care înseamnă „cu precizie, fără a omite ceva”. Observăm că în îmbinarea franceză cuvîntul detail are forma singularului, pentru că francezul înţelege îmbinarea ca avînd sensul „detaliu cu detaliu”. Pornind de la realitatea franceză, norma limbii române recomandă forma de singular, nu cea de plural, adică în detaliu, nu în detalii.
De ce totuşi în uzul limbii române putem auzi şi în detalii? De exemplu, a povesti ceva în detalii. Probabil, pentru că românul percepe firul unei naraţiuni ca fiind constituit din multe detalii care trebuie povestite pe rînd, fără a fi omis vreunul. Prin urmare, logica limbii române ar fi următoarea: cu expunerea tuturor detaliilor, fără a neglija ceva. De aici şi forma de plural.
Deşi această logică nu este lipsită de temei, fluctuaţia în uz a celor două forme (cea de singular şi cea de plural) generează probleme pentru mulţi vorbitori, de aceea le vom aminti că norma recomandă să pornim de la modelul francez şi să spunem în detaliu.
În limba română, în detaliu mai înseamnă şi „în fiecare amănunt luat aparte” (de exemplu, a examina un fenomen în detaliu înseamnă „a pătrunde în fiecare amănunt al fenomenului respectiv”). Şi, în acest caz, iarăşi vom respecta norma, cea inspirată din limba franceză, şi vom utiliza forma singularului – în detaliu.
Promoţional, promoţie, promoţiune
Utilizarea cuvîntului promoţie pare să nu trezească dificultăţi, sensul acestuia, cunoscut de toţi şi atestat de sursele lexicografice, fiind „serie de absolvenţi ai unei şcoli, ai unei facultăţi etc.; totalitatea persoanelor care absolvesc în acelaşi an un ciclu de învăţămînt” (a se vedea DEX şi alte lucrări lexicografice). Cuvîntul promoţional însă, care este perceput ca un derivat de la promoţie, ne face probleme. Vorba este de un „conflict” între sistemul derivaţional, la nivel semantic, şi norma literară. Pentru că, potrivit sistemului amintit, promoţional ar trebui să însemne „care ţine de promoţie, care se referă la promoţie” sau, mai concret, „care ţine de totalitatea persoanelor ce au absolvit în acelaşi an un ciclu de învăţămînt”. Norma însă îl înregistrează cu sensul „care favorizează vînzările (unor mărfuri)”, sens care nici pe departe nu pare să fie derivat de la înţelesul substantivului promoţie. Iar uzul, în special textele consacrate economiei, comerţului, marketingului, de asemenea îl atestă cu sensul de „ceea ce se referă la vînzări”. Iată cîteva exemple din Bob Stone şi Ron Jacobs, Metode de succes în marketingul direct, Editura ARC, 2004: „Multe dintre tehnicile de marketing, instrumentele promoţionale şi analizele în care sînt angajaţi aceşti noi comercianţi electronici au fost verificate şi folosite timp de multe zeci de ani” (pag. 3); „Cea mai mare parte din acţiunile promoţionale realizate prin Internet, de la reclamele banner la e-mail, pot fi considerate ca fiind marketing direct” (pag. 6); „Comercianţii pun întrebări dure referitor la programele lor promoţionale” (pag. 12). Sau iată acelaşi cuvînt într-un anunţ publicat în Jurnal de Chişinău din 30 ianuarie 2004:„Fundaţia Soros-Moldova anunţă pentru anul 2004 programul editare de carte promoţională şi ştiinţifică din domeniul artei şi culturii”.
Aşadar, sistemul semantic al limbii ne sugerează că promoţional trebuie să însemne „care se referă la promoţie”, iar uzul şi norma înregistrează acest cuvînt cu sensul „care favorizează vînzările”. Cînd ne referim la normă, avem totuşi o anumită rezervă, pentru că o parte dintre dicţionarele noastre, chiar cele prestigioase (de exemplu, DEX; Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, Editura Logos, 1997 – DCR;Lazăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbii române, Editura MYDO Center, 1997 – DULR) în general nu atestă adjectivul promoţional. Altă parte (de exemplu, Florin Marcu, Marele dicţionar de neologisme, Editura SAECULUM, 2001 – MDN;Dicţionar enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 – DEI) îl înregistrează cu sensul „care favorizează vînzările” sau „referitor la creşterea vînzărilor unei întreprinderi”.
În consecinţă, vorbitorul care doreşte să să exprime literar se confruntă cu două întrebări: 1. Este adjectivul promoţional un cuvînt literar sau nu? 2. Dacă e literar, atunci care este conţinutul lui: cel sugerat de sistemul semantic sau cel întîlnit în uz şi în unele dicţionare?
Iar un vorbitor mai avizat s-ar mai întreba de unde vine acest cuvînt: de la franţuzescul promotionnel (după cum ni-l prezintă Marele dicţionar de neologisme), din englezescul promotional sau poate estederivat din românescul promoţie?
Cercetările asupra uzului şi surselor lexicografice ne sugerează că adjectivul promoţional este împrumutat nu din franceză, ci din engleză în ultimii zece-douăzeci de ani. Lipsa cuvîntului respectiv din multe dicţionare, inclusiv din cele normative, demonstrează că el a apărut abia în ultimul timp, marcat de puternica influenţă americană, manifestată în toate domeniile, inclusiv în limbă. E cazul să amintim, în această ordine de idei, că în limba engleză promotional înseamnă „de încurajare”, iar în engleza americană mai înseamnă „de reclamă, privind reclama”. Expresia promotion man înseamnă „intermediar, agent”, iar promotion matter înseamnă „material de reclamă, de popularizare”. Este curios în acest sens să amintim că şi dicţionarele franceze arată că promotionnel a calchiat sensul „care dezvoltă vînzările prin publicitate, expoziţii etc.” tot din engleză, în 1962 (a se vedea Le Petit Robert, 1990). Chiar şi calcul francez promotion, cu sensul de „dezvoltare de vînzări”, a apărut tot sub influenţa englezei americane.
Prin urmare, în cazul adjectivului promoţional, aşa-zisul conflict dintre sistem, pe de o parte, dintre uz şi normă, pe de altă parte, este cauzat de influenţa engleză. Şi credem că nu vom risca prea mult dacă îl vom califica drept cuvînt literar, în pofida faptului că el „violează” relaţiile semantice în familia respectivă de cuvinte. Dicţionarele normative îl vor înregistra, aşa cum au făcut-o şi cu multe alte cuvinte „rebele”. Cu atît mai mult cu cît „ofensiva” englezei devine atît de masivă, încît româna riscă să-şi modifice oarecum fizionomia. Iar o mare parte dintre intelectuali percep acest lucru ca pe un factor benefic.
În cadrul familiei de cuvinte abordată, este cazul să mai facem o completare, şi anume una privind cuvîntul promoţiune, care este perceput ca o variantă arhaică a lui promoţie. Tocmai din acest motiv unele dicţionare nu-l atestă (de exemplu, DEX sau DEI), iar altele îl includ în registru fără a-i da definiţia, trimiţîndu-l pe utilizator la cuvîntul promoţie (de exemplu, Lazăr Şăineanu, DULR). Dar iată că MDN înregistrează un sens cu totul neobişnuit, care ar veni tot din engleză: „ridicare a nivelului de viaţă al claselor defavorizate sau al unui individ la o situaţie superioară”. Este sau nu un cuvînt literar? Este un fapt de limbă sau poate numai un fapt de vorbire? Probabil MDN prea s-a grăbit să-l înregistreze. Timpul va arăta.