Principiile politico-morale ale profesorului Ion Borşevici
Pentru tipar;)
Pierderea trenului european şi calitatea de cea mai săracă ţară a Europei nu înseamnă că şi principiile care au fost puse la fundamentul eliberării noastre de totalitarism sunt greşite. Dintre acestea cele pe care le-a altoit Ion Borşevici sunt de-a dreptul remarcabile.
Când la17 aprilie 1990 apărea la tribuna primului Parlament democrat pentru a-i deschide şi modera lucrările, profesorul Borşevici făcea deja parte din elita politică democratică a fostei R.S.S.M. Conducerea echipei care a pregătit legislaţia lingvistică, legiferarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la alfabetul latin, organizarea inteligentă a sesiunii a XIII-a a fostului Soviet Suprem şi, nu în ultimul rând, participarea şi luarea de cuvânt la Marea Adunare Naţională din 27 august 1989 îl transformase în adevărat erou al zilei. Aclamat de stradă şi iubit de sat, respectat de tinerii politicieni democraţi, dar şi de liderii de atunci ai R.S.S.M., apreciat chiar de păcătoasa cohortă a răuvoitorilor, şi de organele represive ale timpului,Ion Borşevici apăru la tribuna Parlamentului ca o figură politică unanim acceptată pentru acel rol. Abia după ce şi-a rostit discursul, care se transmitea în direct la radio şi TV, am realizat că bunul Dumnezeu ne ajutase şi de această dată: Ion Borşevici se întâmplase să fie şi decanul de vârstă al parlamentarilor aleşi atunci prin vot direct. Fiind deci trecut şi prin sita votului popular,el era cu adevărat pregătit pentru a conduce ţara până la alegerea unui Preşedinte al Parlamentului. Spunem„a conduce ţara”, fiindcă cele 10 zile care au urmat au schimbat în mod revoluţionar nu numai structura birocratică a fostei R.S.S.M. prin adoptarea unui regulament democratic al Parlamentului, care devenea practic Constituţie a ţării în acele circumstanţe istorice, ci şi prin implementarea la scară parlamentară, deci şi a întregii ţări,a unui nou mod de abordare a actului legislator,a unei noi calităţi a omului politic, ba chiar şia unui nou mod de comunicare între deputaţi, deci şi între toţi cetăţenii ţării.
A trebuit însă să treacă14 ani ca să apreciem cea mai importantă lucrare pe care a realizat-o Ion Borşevici în acele zile, şi anume: zidirea unor înalte principii politico-morale la temelia actului legislator. Conştient de pionieratul celor ce le avea de făcut, Ion Borşevici a rostit în deschiderea şedinţelor Parlamentului de la 17 aprilie 1990 un discurs remarcabil, neîntrecut în toată practica noastră parlamentară. Aruncând la o parte formulele de politeţă diplomatică, aprecierea istorico-politică a evenimentului şi construcţiile gramaticale aflate în uz, Ion Borşevici a sunat energic în „clopoţelul puterii” şi a spus:Vă salut din toată inima pe Domniile Voastre, aleşi ai poporului, urându-vă curaj, bărbăţie şi demnitate în activitatea dumneavoastră de deputaţi, de parlamentari angajaţi pe viaţă şi moarte întru propăşirea meleagului străbun.
Apoi, după un scurt respiro, în care a lăsat ca mesajul„angajării pe viaţă şi moarte întru propăşirea meleagului străbun” să ajungă până la ultimul ascultător (reamintim că discursul se transmitea în direct la radio şi TV), el a continuat:Am certitudinea că nu vom avea sorţi de izbândă, nu vom îndreptăţi aspiraţiile alegătorilor noştri, într-un cuvânt, nu vom reuşi să scoatem republica din impas, dacă nu vom elabora, nu vom adopta şi nu vom supraveghea traducerea în viaţă a unor legi reformatoare şi echitabile, legi înţelepte, ancorate nu în ziua de azi, ci în cea de mâine.
Simplu, clar, fără înflorituri publicistice sau demagogice, Ion Borşevici a chemat, şi pe legislatori, şi pe cetăţeni, să se debaraseze fără întârziere de mentalul de şurubaş al fostului regim comunist şi să se apropie de cuceririle Europei democratice. Atragem în mod special atenţia cititorului asupra triadei politico-morale puse de domnul profesor chiar în introducerea discursului său: nu vom avea sorţi de izbândă, nu vom îndreptăţi aspiraţiile (şi acele aspiraţii acopereau o imensă epocă de crime, sărăcie şi întuneric), nu vom reuşi să scoatem republica din impas, dacă... Şi urma o altă triadă, care tot nu şi-a pierdut şi nu-şi va pierde actualitatea: dacă nu vom elabora, adopta şi (foarte important acest lucru) supraveghea traducerea în viaţă a unor legi reformatoare, echitabile şi înţelepte ancorate... în ziua de mâine.
Merită aceste principii să fie încrustate cu litere de aur în marmora de la intrarea în Parlamentul Republicii Moldova? Cu siguranţă. Mai ales că sumbra certitudine a dlui profesor s-a şi împlinit: nu am ieşit din impasul crizelor fostului imperiu comunist, nu am scăpat de sărăcie şi umilinţe, nu am fost acceptaţi în familia europeană şi nici nu se vede ziua când vom fi acceptaţi. Mai mult: trebuie să tipărim şi pe antetul tuturor proiectelor de lege depuse în Parlament sintagma borşeviciană ce cheamă la„curaj, bărbăţie şi demnitate în activitatea dumneavoastră de deputaţi...”, fiindcă listele de parlamentari pe care le votează actualmente electoratul (nu oamenii) nu pot fi controlate de cetăţeni anume sub aspectul luptei„pe viaţă şi moarte pentru propăşirea meleagului străbun”. Maşina iresponsabilă de vot în care s-a transformat Parlamentul de la Chişinău continuă să fie roaba vechiului mental comunist, a interesului geopolitic la gurile sângerânde ale Nistrului şi Dunării, lărgind astfel prăpastia dintre noi şi Europa. Or, după opinia noastră, deputaţii unui asemenea Parlament de listă (mai corect – de „spisoc”) trebuie să treacă obligatoriu şcoala etică a profesorului Borşevici şi, poate, chiar să dea un jurământ în sensul respectării principiilor morale borşeviciene.
Dar conţinea discursul din 17 aprilie 1990 şi o cale de urmat pentru a ieşi din impas (reamintim dogmaticilor comunişti, care şi pe atunci o duceau foarte bine, că rafturile magazinelor erau pustii, că la benzinării nu se găsea strop de benzină, că rubla rusească căzuse de sute de ori ca urmare a căderii prăpăstioase a economiei sovietice şi că, astfel, ea anihilase toate economiile cetăţenilor)? Da, fiindcă istoria oferă puţine şanse în bifurcările sale şi cea mai importantă şansă care ni se oferea atunci era cea a purificării morale. Numindu-şi discursul în unison cu acele şanse „Ni s-a oferit o şansă istorică”1, Ion Borşevici ne chema să punem temeiuri solide statalităţii prin condamnarea „totalitarismului, tiraniei şi terorismului practicat de fostul regim”, prin scoaterea din listele clasei politice a celor care au„deportat floarea neamului”,care au„aprobat foametea din 1946-’47 şi violenţa... contra intelectualităţii”.
A doua cale propusă de Ion Borşevici în acelaşi discurs era cea„a stârpirii din rădăcină a diabolicelor mecanisme ale asimilărilor culturale şi lingvistice, ale învrăjbirii naţionalităţilor conlocuitoare”. Am reuşit să stârpim aceste structuri şi aceste mecanisme? Nu, şi astfel regimul dictatorial de la Tiraspol otrăveşte şi astăzi relaţiile dintre naţionalităţile conlocuitoare în Republica Moldova, păstrând şi privilegiile pe care le aveau funcţionarii fostului regim, dar şi o prezenţă militară în zona ţării noastre, care înmulţeşte incertitudinea, sărăcia şi degradarea morală.
Şi încă un principiu fundamental al devenirii întru ziua de mâine a fost expus de Ion Borşevici la 17 aprilie 1990. Era vorba de„renaşterea economică a plaiului privită şi în contextul său european”. Acest„contextul său european”, acest pronume posesiv excepţional demonstrează nu numai dreptul basarabenilor la europenismul lor istoric, de fond, nu doar faptul că noi facem parte din familia europeană prin tradiţia cultural-istorică, ci şi credinţa fermă că nici nu putem să ne închipuim ziua de mâine fără acest context. Anume conexiunea inteligentă la contextul lor european şi refuzul aderării la un CSI, sărac, violent, dominat de complexul militar rusesc, a permis statelor baltice să fie primite în NATO şi UE. Anume refuzul parlamentarilor de la Chişinău de a uni Republica Moldova cu contextul ei european ne-a aruncat în bezna neagră a subdezvoltării, din care numai o minune dumnezeiască ne mai poate scoate.
Un discurs politic, mai ales în timpuri revoluţionare, nici nu poate fi închipuit fără referinţa istorică. Şi la acest capitol profesorul Ion Borşevici a demonstrat o cunoaştere profundă şi a fenomenului politic, şi a felului cum a fost administrat de înaintaşi. Citatul din Vasile Stroiescu, cu care dl profesor şi-a încheiat discursul, devenea astfel parte componentă a mesajului mobilizator transmis atunci de la tribuna noului Parlament şi elitelor politice, şi cetăţenilor.„Carte şi iar carte! Şcoli şi iar şcoli! Biserici şi iar biserici”, rostea cu seriozitate academică Ion Borşevici. Azi, când nu le avem pe toate astea, când competiţia politică este practic lichidată, azi, mai mult ca oricând, „trebuie să avem inimă, gânduri şi mâini curate”, dacă vrem să nu pierdem nu numai contextul nostru european, ci şi pe cel uman.
În aceste zile, când profesorul Ion Borşevici împlineşte 75 de ani, anume acum principiile lui politico-morale sunt mai actuale ca oricând. Fiindcă, în pofida răului care este sortit oricum pieirii, principiile lui Ion Borşevici ţintesc „numai binele neamului şi al ţării noastre” şi asemenea principii nu pot fi şterse nici din cartea vremii, nici din cea a omului.
Note
1 Vezi cuvântarea Ni se oferă o şansă istorică în ziarul guvernamental Moldova Suverană, 1990.