Diciţionare clujene
Pentru tiparDicţionarul este întotdeauna o carte aşteptată şi căutată, căci are un cerc larg şi constant de utilizatori şi un conţinut previzibil. Dar oricât de clar ar fi conturată aria tematică, fiecare ediţie, fiecare autor intervine cu o viziune proprie, aşa încât aceleaşi cuvinte, noţiuni sunt prezentate în diverse modalităţi. Orice nouă abordare este adoptată în intenţia de a face dicţionarul cât mai uşor de consultat, mai explicit şi, drept urmare, mai eficient.
Profesorul universitar Onufrie Vinţeler de la Cluj, unul dintre cei mai de seamă specialişti ai lexicografiei române actuale, a dovedit prin dicţionarele sale din ultimii ani că sinonimele şi antonimele pot fi prezentate altfel decât conform schemei bine cunoscute. Ultima apariţie lexicografică semnată de Domnia sa – Dicţionar de antonime în 2 volume (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002) – confirmă teza că dicţionarul nu este şi nu trebuie să fie doar o listă de cuvinte în ordine alfabetică. Lucrarea domnului profesor O. Vinţeler ar putea fi definită mai degrabă ca un dicţionar explicativ de antonime, ilustrat cu citate.
Cele două volume de dimensiuni considerabile (vol. I – 536 pagini, vol. II – 498 pagini) cuprind 5.200 de perechi de antonime, dicţionarul dat fiind astfel cel mai complet din câte s-au publicat până acum. Autorul arată că „articolele din dicţionar se compun din: a) titlu, care reprezintă perechile antonimice date în ordine alfabetică: a accepta – a refuza, adevăr – minciună, deştept – prost, puternic – slab etc.; b) definiţii ale ambilor componenţi ai perechilor. Definiţiile sunt date după diferite dicţionare explicative ale limbii române. În unele cazuri definiţiile sunt înlocuite cu sinonimele cuvintelor-antonime. Şi în acest caz am utilizat dicţionarele respective ale limbii române. În ambele cazuri s-a urmărit scoaterea în evidenţă a opoziţiei. A se vedea în acest sens: Talentat – care are talent, înzestrat cu talent – Netalentat – lipsit de talent. Just – corect, exact – Greşit – incorect, inexact; c) a treia parte a articolelor de dicţionar o constituie materialul ilustrativ extras din literatura beletristică, din presă, din literatura social-politică, ştiinţifică etc.”.
Este de remarcat structura articolului lexicografic şi modalitatea de prezentare a perechilor de antonime: pentru fiecare cuvânt-titlu şi antonimul său, plasat pe acelaşi rând, este dată explicaţia, astfel că şi sinonimele sunt aici foarte numeroase. Spre exemplu, pentru infam explicaţia este josnic nedemn, iar pentru antonimul sublim explicaţia este măreţ, înălţător, desăvârşit. Citatul adus spre ilustrare cuprinde ambele lexeme ale perechii antonimice: „Tot aşa şi în teatru. Poţi pune să declame pe toţi eroii generoşi, toţi martirii extatici, toţi intriganţii mizerabili, toate remeile sublime şi infame, toate închipuitele împrejurări ce pot rezulta din ciocnirea patimilor” (I. L. Caragiale).
Felul cum au fost plasate în pagină cuvintele şi textul însoţitor facilitează lectura, căci cuvintele-titlu sunt bine evidenţiate şi atrag privirea, stârnind totodată şi curiozitatea cititorului: Acru – Dulce – care are gustul caracteristic al oţetului sau al lămâii, al mierii sau al zahărului.
„Soacră, soacră, poamă acră, / De te-ai coace cât te-ai coace, / Dulce tot nu te-ai mai face” (Ion Creangă).
Spre deosebire de alte dicţionare, aici fiecare sens al cuvântului-titlu capătă aspectul de articol separat, cu antonimul său specific. Astfel, cuvântul Adevărapare în perechi antonimice, cu structura descrisă mai sus (explicaţie, texte ilustrative), de 13 ori, fiind plasat în opoziţiile: adevăr – erezie, adevăr – eroare, adevăr –fals, adevăr – falsitate, adevăr – ficţiune, adevăr – halucinaţie, adevăr – minciună, adevăr – mister, adevăr – mit, adevăr – neadevăr, adevăr – presupunere, adevăr – verosimil, adevăr – vis. Secvenţele aduse spre ilustrare nuanţează anume aceste aspecte ale sensurilor, de aceea sunt convingătoare. Bunăoară, pentru ultima pereche antonimică este prezentat un vers din Cincinat Pavelescu, care scoate în evidenţă această latură a opoziţiei: „Slabă, tristă-ngălbenită, / – Între vis şi adevăr –, / Trece toamna despletită / Şi cu frunze moarte-n păr”.
Sensurile multor cuvinte se reliefează mai pregnant în opoziţie, iar contextul pune în lumină toate nuanţele. Astfel, unii dintre vorbitorii basarabeni vor fi poate miraţi că verbul a dezice este antonim doar cu a zice şi nu are sensul cu care este folosit în mod curent la noi, cel de a părăsi, a abandona, a renunţa (oricine a auzit spunându-se: el s-a dezis de copii, altul s-a dezis de studii, noi ne-am dezis de examene etc.). Dicţionarul profesorului O. Vinţeler fixează clar că a dezice înseamnă a contrazice, a nega, a retracta, al cărui antonim este a zice cu sensul de a spune, a afirma, a susţine, iar contextele în care sunt plasate cele două antonime sunt deosebit de elocvente: „Şi una câte una dezic ce am zis-nainte” (D. Bolintineanu); „Ce-au zis o vreme, altele dezic, / Ai desfrunzit a visurilor vară / Şi totuşi eu în ceruri te ridic” (M. Eminescu).
Nu este exclus ca la o lectură „cu lupa” să se găsească în lucrare şi anumite carenţe, iar specialiştii în lexicografie să aibă alte viziuni şi principii în privinţa structurii sau a definiţiilor. Cert însă este că acest dicţionar nu doar se consultă, el se citeşte cu plăcere şi cu interes, ca o carte, şi am constatat că toţi cei care l-au văzut şi l-au răsfoit şi-ar fi dorit să-l aibă, căci totdeauna întrebarea, previzibilă de altfel, era: de unde poate fi cumpărat? La fel de previzibil, din păcate, era şi răspunsul: eu nu ştiu unde se vinde acest dicţionar. Dar ştiu că, pus în mâna unui profesor, a unui student sau elev, ar constitui o garanţie a succesului la multe ore de curs şi ar limpezi nenumărate situaţii dificile de exprimare în limba română.
* * *
Un dicţionar care la sigur ar atrage atenţia cititorilor noştri este cel intitulat Dicţionar rus-român de Diana Tetean, apărut la Editura Dacia Educaţional în 2003. Întrebarea firească şi legitimă ar fi: cum este prezentată limba rusă în raport cu româna într-un spaţiu unde rusa nu se vorbeşte, nu se aude, nu se vede în inscripţii ş.a.m.d.
În primul rând, se poate constata că autoarea a ales atent repertoriul de cuvinte, având grijă ca lucrarea să cuprindă lexemele din fondul de bază al limbii ruse, lucru îndreptăţit şi de destinaţia didactică a dicţionarului. Pentru foarte multe cuvinte sunt date şi sintagme uzuale, care ilustrează felul cum apar în vorbire cuvintele respective, printre acestea numărându-se şi o serie de expresii frazeologice, proverbe, zicători, cu redarea lor în limba română. În acest sens, ar fi de folos pentru eventualii utilizatori basarabeni ai dicţionarului să ia aminte că, mai ales frazeologismele, nu se traduc, oricât de clare ar fi cuvintele din care sunt alcătuite. Spre exemplu, binecunoscutele frazeologisme курам на смех, как мокрая курица în română nu se redau ad litteram, cum se obişnuieşte la noi – „este de râsul găinilor”, „ca o găină plouată”, ci un pic altfel: de râsul curcilor, ca o curcă plouată, deci, „frazeologic vorbind”, este altă gâscă, deşi e tot o pasăre. Procedeul este confirmat de exemple în care schimbarea cuvântului apare şi mai drastică: стреляный воробейnici nu mai este pasăre, ci un vulpoi bătrân.
Astfel, un cititor avizat va observa în acest dicţionar, ca şi în alte lucrări similare, că anume uzul este diferit – într-un fel se spune la Cluj sau la Bucureşti şi altfel la Chişinău, şi exemple sunt multe. Bunăoară, cine n-a auzit la Chişinău de „brad de Anul Nou” sau „brad de Crăciun”, dar iată că dicţionarul spune altceva: rusescul елка se traduce şi brad dar şi pom de iarnă, iar новогодняя елка se numeşte în română pom de Anul Nou – denumire practic neutilizată la noi. Asemenea exemple sunt foarte multe şi micile noastre deosebiri se constituie într-o normă uzuală locală, care nu se mai încadrează în norma românei literare. Or, anume aceasta trebuie bine cunoscută şi utilizată în comunicarea îngrijită, iar dicţionarul doamnei profesoare Diana Tetean oferă în acest sens numeroase soluţii.
Tot de uzul specific sunt determinate unele explicaţii cam curioase pentru un cititor basarabean, familiarizat mai bine cu sensurile ruseşti, căci, de exemplu, ruşii nu-l vor numi абитуриент pe un absolvent al liceului, aşa cum găsim în dicţionarul clujean, ci doar pe cel care doreşte să se înscrie la o facultate (implicit tot absolvent de liceu) şi care de abia a depus actele. Iar absolventul liceului (sau al altei instituţii de învăţământ) se numeşte în limba rusă выпускник. La fel de neconvingătoare este traducerea rusescului блин prin plăcintă, căci, deşi este tot un preparat culinar din făină, el nu trebuie confundat cu bucatele româneşti. În alte cazuri anume expresia cea mai uzuală este omisă, de exemplu, la substantivul пар lipseşte frazeologismul с легким паром, la быт putea fi dat дом быта, dar şi adjectivul foarte răspândit în rusă бытовой; nici acest dicţionar, ca şi multe altele, nu înregistrează substantivul колготки, cuvânt de uz curent în limba rusă.
Or, toate acestea nu pot fi numite lipsuri ale lucrării; ele ar fi mai degrabă nişte doleanţe ale acelora care se zbat de multe ori să găsească cuvântul potrivit, ori să înţeleagă până la capăt mesajul textului rusesc. Ca informaţie şi ca volum Dicţionarul rus-român, semnat de doamna Diana Tetean, este un instrument eficient de cunoaştere a limbii ruse, dar şi de sesizare a unor particularităţi inedite ale limbii române.
Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că aceste valoroase dicţionare vor ajunge printr-o minune şi la Chişinău, unde sunt foarte necesare şi mult căutate.