Libertatea exprimării nu înseamnă ignorarea regulilor scrierii
Pentru tiparUnul dintre cîştigurile de necontestat ale democraţiei este libertatea cuvîntului. A-ţi susţine opinia fără nici o constrîngere este o condiţie sine qua non a libertăţii spiritului, însă felul în care se face aceasta nu poate fi lăsat la voia întîmplării sau la bunul plac al fiecăruia.
Aspectul pe care ne propunem să-l elucidăm este acela al scrisului, vizînd, mai exact, modul în care se face despărţirea cuvintelor în silabe. Motivul pentru care aducem în discuţie această problemă este acela că, din nefericire, în presa scrisă mai ales, dar şi în multe dintre volumele apărute în perioada actuală nu se mai ţine seama de o regulă fundamentală a ortografiei noastre, după care, la sfîrşitul rîndului, se despart numai silabe întregi. Sînt foarte numeroase situaţiile în care despărţirea în silabe la sfîrşitul rîndului se face exclusiv în funcţie de spaţiul tipografic, aşa încît vezi cu uimire cum vocalele şi consoanele o iau razna, grupurile vocalice sudate prin definiţie trăiesc un dureros divorţ, iar cratima de la sfîrşitul rîndului devine o unealtă care leagă şi desparte în acelaşi timp.
Din acest motiv, considerăm necesară precizarea modului în care se formează silabele în limba română, precum şi a regulilor după care se poate face trecerea de la un rînd la altul, avînd în vedere:
• succesiunea vocalelor şi a consoanelor (reguli fonetice);
• modul de formare a cuvintelor (reguli morfologice);
• folosirea cratimei ca semn ortografic (reguli restrictive);
• respectul faţă de cititor (regula bunului-simţ).
I. Formarea silabelor
Regula de bază: într-o silabă se află obligatoriu o singură vocală1.
a) Silabe formate dintr-un singur sunet (vocală): a-e-ro-port; i-ni-mă; o-pe-ră; re-u-şit; ă-la; î-năl-ţi-me.
b) Silabe formate din două sau mai multe sunete:
– ale aceluiaşi cuvînt: con-struc-tor; pre-mi-ant etc.;
– din cuvinte diferite: /te-am/, /s-au/, /nu-i/, /ce-ar/ etc.;
– din cuvinte şi părţi de cuvinte: la-/să-l; mî-/na-mi; /te-a/-duc; /se-n/-torcetc.;
– din părţi de cuvinte: în-/tr-a/-de-văr: ca-/re-a/-dorm etc.
Observaţie: legarea în pronunţie a cuvintelor se poate realiza:
• obligatoriu: te-am; s-au; ne-ar etc.
• facultativ: ce-ai (ce ai); n-aş (nu aş) etc.
• cu sau fără elidarea unor sunete: Ce-ar (ce ar); pe-ndelete (pe îndelete) etc.
II. Reguli de despărţire în silabe
l. Reguli fonetice
a) O consoană între două vocale formează silabă cu vocala de după ea: co-pi-lă-ros; so-co-tea-lă etc.
b) Două consoane între două vocale se despart în silabe diferite: car-te; sin-cer; as-cul-tă etc.
Excepţie: dacă a doua consoană este l sau r, consoanele nu se despart: co-dru; ta-blă; a-prins etc.
Observaţie: se aplică regula b) dacă l este precedat de una dintre consoanele: m, r, j, s, ş, z: om-le-tă; mier-lă; mij-loc; is-la-mic; iş-lic; iz-laz etc.
c) Trei sau mai multe consoane între două vocale se despart astfel: prima de următoarele: con-struc-tor; pas-tra-mă; an-treu etc.
Excepţie: dacă a doua şi a treia consoană sînt ct, cţ, pt, pţ sau grupul de consoane este rtf, stm, ndv, ncş, despărţirea se face între consoana a doua şi a treia: punc-te; func-ţi-e; somp-tu-os; pe-remp-ţi-os; jert-fă; ast-mă; sand-viş; sfinc-şii etc.
Observaţie: prin definiţie, grupurile vocalice (diftongi, triftongi) nu se despart: po-ia-nă; mi-oa-ră; ple-oa-pă; le-oai-că etc.
2. Reguli morfologice
a) Cuvintele formate prin derivare cu prefix se despart ţinînd seama de structura lor morfologică: con-să-tean; stră-ne-pot; in-e-gal; dez-a-mă-git; sub-li-ni-at etc.
b) Cuvintele formate prin derivare cu sufix se supun regulilor fonetice: co-pi-lă-ros; sen-ti-men-tal; fi-reş-te etc.
Excepţie: cuvintele cu un radical consonantic, urmate de un sufix, de asemenea consonantic, se despart ţinînd seama de structură: vîrst-nic, pust-nic etc.
c) Cuvintele compuse prin sudare se despart ţinînd seama de structură: pri-mă-va-ră; nici-o-da-tă; banc-no-tă; port-a-vi-on; drept-unghi etc.
3. Reguli restrictive
a) Nu se despart la sfîrşitul rîndului cuvintele care formează silabă împreună: te-am; le-ar; să-i etc.
b) Nu se despart la sfîrşitul rîndului, la locul cratimei, cuvintele legate obligatoriu prin cratimă, chiar dacă nu formează silabă împreună: ascunde-te; uite-le; laudă-mi-te; pleca-voi; duce-m-aş; arăta-i-s-ar etc.; maică-ta; soră-sa etc.
c) Nu se despart la sfîrşitul rîndului, la locul cratimei, cuvintele compuse prin alăturare cu cratimă: cîine-lup; Tîrgu-Jiu; floarea-soarelui etc.; locuţiunile sau expresiile formate cu cratimă: astă-vară; ici-colo etc.; neologismele preluate cu scrierea străină, cărora li se alătură sufixe, desinenţe, articole: rousseau-ism; week-end-uri; curriculum-ul etc.
4. Regula bunului-simţ
La despărţirea cuvintelor în silabe, la sfîrşitul rîndului, trebuie evitată situaţia în care părţile de cuvînt rezultate sînt cuvinte cu sens vulgar. E recomandabil să nu se despartă în silabe cuvinte precum curte, pişcot etc.
Ţinînd seama de aceste reguli, în cadrul normelor de bază ale ortografiei, vom dovedi nu numai o bună cunoaştere a limbii române şi un nivel de cultură adecvat epocii contemporane, ci şi respect faţă de modul de exprimare şi de scriere, faţă de noi înşine şi faţă de cititor, nu în ultimul rînd.
Aşezarea în pagină are şi ea rostul ei în textele tipărite, aceasta cade în sarcina tipografilor, prima obligaţie fiind corectitudinea. Aşezarea unui text în pagină sau economia de spaţiu şi de hîrtie, programele de editare pe calculator nu pot fi argumente pentru ignorarea regulilor ortografice; şi apoi, parafrazîndu-l pe poet, întrebăm şi noi: „Unde ne sînt corectorii?”.
Note
1 -i final scurt sau literă ajutătoare nu poate forma silabă: în-cepi: duci etc.