Lingua Latina Iuridica – un imperativ inerent al demersului specializat
Pentru tipar;)
„Quamquam lingua latina mortua considerata erat, tamen vivat” – ne permitem astfel să afirmăm că limba latină nu numai că „trăieşte”, dar şi contribuie continuu la dezvoltarea atât a limbilor romanice, cât şi a limbilor ce aparţin altor grupuri de limbi. Susţinem ideea că aceasta rămâne la baza limbilor romanice care au apărut, s-au dezvoltat şi au evoluat în diverse perioade, păstrând totodată, la niveluri diferite, anumite aspecte ale veşmântului autohton (ad-stratul) fonetic, lexical şi structural.
Manualul de faţă, Lingua Latina Iuridica, ale cărui autoare sunt dr. conf. univ. Lucia Cepraga şi dr. conf. univ. Svetlana Bîrsan (referent, dr. conf. univ. Claudia Cemârtan), reprezintă un studiu didactico-ştiinţific util nu numai pentru specialitatea de drept din cadrul Facultăţii Economie generală şi drept a Academiei de Studii Economice din Moldova, ci şi pentru facultăţile de istorie, limbi moderne, filologie română, medicină etc.
Din punctul de vedere al structurii, prezenta lucrare se încadrează perfect în statutul unui manual de limbă-bază a limbii române contemporane care a moştenit şi a preluat pe cale livrescă un număr majoritar de cuvinte ce aparţin diverselor domenii, inclusiv cele ce constituie câmpul lexical al jurisprudenţei. După cum afirmă înseşi autoarele în Argumentum, „lucrarea propune studierea limbii latine nu ca scop în sine, ci din perspectiva integratoare a culturii şi civilizaţiei romane, reper fundamental al Europei din totdeauna /.../ de asemenea, sunt abordate interdisciplinar şi unele ştiinţe, precum: istoria, dreptul, economia, mitologia, artele etc.” (p. 5).
E de menţionat faptul că, deoarece planul-cadru pentru acest curs la facultate prevede doar 30 de ore, autoarele s-au limitat la abordarea a două compartimente ale limbii: fonetică, în special ortoepie, şi morfologie. Chiar de la prima lecţie autorii insistă ca prin semne diacritice, accentul fonetic, marcarea silabelor lungi şi scurte să orienteze studenţii la citirea, pronunţarea corectă a cuvintelor latineşti, fapt ce va contribui ulterior la însuşirea cuvintelor din subdomeniul etimologic.
De asemenea, sunt binevenite şi rubricile din cadrul lecţiilor care ţin de instruirea problematizată şi prin descoperire, cum ar fi: „Nomina”, „Sententiae”, oferind cunoştinţe şi posibilităţi de îmbogăţire a vocabularului, a nivelului de cultură generală şi a diversităţii mijloacelor de exprimare în mod logic, concis şi plastic.
Revenind la compartimentul „Ortoepie”, deşi e dificil să ne expunem părerea în mod categoric, deoarece pe timpul romanilor nu au existat mijloace acustice şi fonice pentru a imprima sonoritatea acestei limbi, iar opiniile lingviştilor romanişti contemporani, gramaticieni comparativişti sunt împărţite, autorii manualului de faţă afirmă: „romanii au cunoscut doar pronunţarea clasică. Pentru o mai bună percepere a informaţiei de specialitate şi pentru a se observa mai facil fondul lexical latinesc, în învăţământul românesc s-a acceptat varianta de pronunţare tradiţională cu „ce-če”, „ci-či”, „ge-ğe”, „gi-ği” pentru majoritatea termenilor juridici proveniţi din latină” („Annotationes”, p. 18).
Această opinie e una plauzibilă, însă savanţilor romanişti le rămâne suficient teren de cercetare a aspectului ortoepic al limbii latine şi al celei populare (vulgata).
Deşi majoritatea lingviştilor cu orientare filologică şi metodologică materialistă afirmă că în limba strămoşilor noştri prima parte de vorbire în vocabularul lor a fost „interjecţia”, autorii manualului, pornind, probabil, de la faptul că, totuşi, Verbum est motus, au început studierea părţilor de vorbire de la verb, ca nucleu al comunicării.
Genericul „Lingua latina est fundamentum linguae nostrae et iurisprudentiae” aduce în discuţie problema originarității limbii noastre implicit din perspectiva lexicului specializat al stilului juridic-administrativ.
Sunt de un real ajutor în manual rubricile care presupun studierea în plan comparativ a limbii latine şi a celei române. În Materiae (Subiecte)se încearcă o actualizare a cunoştinţelor teoretico-practice despre verbul latin, ulterior autorii intenţionează să mobilizeze prin paşi adecvaţi discipolii în a cunoaşte asemănările şi deosebirile dintre verbul român şi cel latin.
Textele inserate în prezenta lucrare, propuse studenţilor pentru traducere, constituie, în marea lor majoritate, o adevărată „comoară”, „arsenal” din înţelepciunea timpurilor, fapt ce va contribui incontestabil la formarea, dezvoltarea şi prosperarea intelectuală a viitorilor specialişti în domeniul jurisprudenţei.
Lucrarea oferă studenţilor şi un „Glossarium” specializat (p. 231-256), spre a înlesni traducerea şi înţelegerea textelor latineşti fie în cadrul orelor de curs, fie în afara acestora.
De asemenea, nu lipseşte din manual nici rubrica „Labor erga textum” (Sarcini în baza textului), menită să aprofundeze sensul anumitor structuri, idei, dezvoltarea gândirii logice, îmbogăţirea vocabularului şi aplicarea cunoştinţelor teoretico-practice.
Sunt binevenite şi rubricile cu aspect de curiozitate, ca „Scivistne?” („Ştiai asta?”), „Facta notabilia”, „Nomina iuris”, „Sententiae”, „ Plus cognoscite”, ce ţin nemijlocit de specificul viitoarei profesii.
Pe lângă verb, lucrarea tratează şi celelalte părţi de vorbire din limba latină: Substantivul (declinarea şi declinările) (p. 36-58, 69-84, 85-101, 158-172), Adjectivul (gradele de comparaţie) (p. 177-193), Numeralul (p. 120-138), Pronumele (Lectio III, Lectio V), Adverbul (Lectio XIV).
Lucrarea de faţă complementează lista manualelor şi a studiilor aparute până acum, semnate de N. Grinbaum, A. Ciobanu, C. Cemârtan, E. Cucerova, latinişti notorii din republica noastră, și ne alimentează speranța că în viitor vom avea parte și de titluri precum Lingua Latina Biologica, Lingua Latina Medicina etc.