„...V-am descoperit... ca pe adevărata lumină a căutărilor vieţii mele...”
Pentru tipar;)
;)
;)
Iubite gazde,
Venerate Maestre,
Daţi-mi voie să încep acest cuvînt de salut într-un mod, poate, cu totul şocant sau nepotrivit. Adică să-mi exprim, respectuos şi cu aceeaşi iubire şi veneraţie pe care v-o port, Maestre, dezacordul faţă de o afirmaţie pe care aţi făcut-o aici în plenul acestei solemne adunări.
Atunci cînd colegul nostru de la Iaşi, profesorul Stelian Dumistrăcel, foarte inspirat, a adăugat numele dumneavoastră în galeria acelor ilustre figuri care au fost date de fîşia de aur a Moldovei de Nord, aţi spus: Nu, Eugeniu Coşeriu nu este atît de important. Daţi-mi voie să-mi exprim, repet, respectuosul meu dezacord faţă de această afirmaţie şi, fără să încerc o argumentare aici, să vă amintesc totuşi numai trei fapte care, în această privinţă, nu vă dau dreptate.
Primul este furnizat chiar de un regretat profesor al meu de la Cluj, profesorul Romulus Todoran, urmaş al lui Puşcariu, fostul şef de catedră la noi timp de un sfert de veac, care, atunci cînd aţi fost numit profesor honoris causa al Universităţii din Cluj, a avut curiozitatea să calculeze gradul de recunoaştere internaţională de care s-au bucurat savanţii români din domeniul ştiinţelor culturii. Începînd cu Nicolae Iorga, din acea galerie pe care aţi menţionat-o, şi pînă la Mircea Eliade, un alt ilustru român care s-a impus pe plan internaţional, profesorul Todoran a găsit că, de departe, gradul de recunoaştere profesională, deci în interiorul comunităţii academice, a profesioniştilor care practică disciplina lingvisticii, este mult mai mare în cazul dumneavoastră decît cel pe care a reuşit să-l atingă în istorie Nicolae Iorga sau în istoria religiilor un Mircea Eliade.
Acesta ar fi un prim fapt, despre care ar putea spune însă cineva că nu reperează, eventual, decît suprafaţa lucrurilor. Aş adăuga imediat un al doilea aspect, pe care aş vrea să-l formulez într-o singură idee aici, anume că la temelia acestei recunoaşteri unice de care vă bucuraţi pe plan mondial, din toată America Latină pînă în Europa, din Japonia pînă la o parte din Universităţile Americii de Nord, stă tocmai străbaterea căii foarte dificile care duce la înţelegerea şi profunda recunoaştere a importanţei ştiinţifice a operei dumneavoastră.
Cel care, cum zice un cunoscut filozof al nostru, urcă muntele acestei uriaşe creaţii, care este opera dumneavoastră ştiinţifică, şi priveşte de acolo întreaga panoramă ştiinţifică a disciplinelor umane descoperă nu numai vîrfurile culturii române, de care aţi amintit şi care aproape că nu se mai văd, ci descoperă faptul că dumneavoastră, între toţi savanţii lumii din acest domeniu „pilot” al lingvisticii, aţi reuşit să vă impuneţi drept adevărat întemeietor al acestei discipline. Iar acest lucru este de două ori semnificativ, pentru că ştiinţa lingvisticii este nu gramatica unor limbi particulare, aşa cum o ştie omul neprofesionist, ci ştiinţa antropologică a limbajului, aşa cum s-a impus din 1836 ca proiect, la Humboldt, şi cum a fost legitimată, pe deplin, prin opera dumneavoastră pentru prima oară, i. e. ştiinţa centrală, ştiinţa fundamentală pe care se clădesc toate celelalte ştiinţe ale culturii. Şi psihologia, şi sociologia, şi etica, şi poetica – toate sînt ştiinţe care se clădesc în întregime pe baza ştiinţei nucleare, care este ştiinţa „logosului semantic”, aşa cum aţi definit-o cel mai bine dumneavoastră, ştiinţa funcţiei semnificative a limbajului.
Din această cauză, venerate maestre, ne putem mîndri cu situaţia că mari savanţi din străinătate – aş cita numai din Germania cîteva nume, unul a venit pînă la Bălţi cu noi, este vorba despre Wolf Dietrich, dar mai sînt mulţi alţii, este H. Thun, este Rudolf Windisch şi atîţia încă – au învăţat nu numai lingvistica integrală fondată de dumneavoastră, ci au învăţat, din respect şi din imensa stimă pe care le-a impus-o conţinutul acestei ştiinţe, şi limba nativă a lui Eugeniu Coşeriu. Ce dovadă mai tulburătoare se poate invoca pentru prestigiul pe care l-aţi cucerit dumneavoastră pentru însăşi limba şi cultura română?!
Iar cea din urmă raţiune pe care aş invoca-o în scurta mea pledoarie este cea care mi se pare că şi explică reţinerea dumneavoastră. Iubite gazde, Domnul Profesor a spus aşa şi va spune întotdeauna aşa, pentru că avem a face, nu evit să o spun, nu numai cu un uriaş savant, ci şi cu un om de o enormă frumuseţe morală şi de o modestie monumentală. Cine a avut privilegiul să-l cunoască mai îndeaproape, ştie că este un om de o emotivitate extraordinară, care îşi trăieşte clipele vieţii şi fiecare relaţie umană cu o supremă intensitate. Profesorul Dan Sluşanschi de la Bucureşti îmi povestea cum l-a îmbrăţişat cu sufletul din primul moment în care l-a cunoscut. Această modestie a făcut ca Profesorul Coşeriu nici măcar să nu vrea la început să-şi editeze cărţile şi să-i lase pe studenţi, ca atare, să-i editeze cursurile, considerînd că acestea sînt lucrări normale, fireşti, modeste, pe care le prezintă la curs şi nu au o importanţă deosebită. S-a dovedit că acele cursuri transcrise de R. Windisch, de G. Narr şi de ceilalţi reprezintă, de fapt, adevărate pietre de temelie pentru ştiinţa internaţională a lingvisticii. Astăzi se traduc peste tot în lume. Eu personal, în 1981, am găsit toate aceste cursuri la una dintre cele mai mari universităţi americane, toate acolo fotocopiate, la îndemîna studenţilor, cu oameni care se chinuiau să le traducă din germană, din spaniolă, pentru că în Statele Unite limbile străine sînt mai greu accesibile.
Vreau să închei în unda acestui gînd al stimei şi iubirii, cu care Dumnezeu, pur şi simplu, m-a binecuvîntat din momentul în care am avut revelaţia adevăratelor dimensiuni ale operei dumneavoastră. Mă felicit, şi astăzi, pentru intuiţia pe care am avut-o, atunci, în 1981, cînd v-am descoperit ca pe adevărata lumină a căutărilor vieţii mele şi vă mulţumesc pentru că existaţi pentru mine, pentru noi şi pentru acest popor ca cel mai strălucit produs al minţii româneşti în cei o mie cinci sute de ani ai săi de istorie.
Vă mulţumesc.
E. Coşeriu: Leo Spitzer, fără să fie elev direct al lui Hugo Schuchardt, cînd a publicat un review al lui Schuchardt, bătrînul Schuchardt glumind, dar glumind într-o formă foarte serioasă, spunea: „Schuchardt – fondat, fondat de Leo Spitzer”. Aş putea spune şi eu tot aşa că Eugeniu Coşeriu e fondat de Mircea Borcilă. (Înviorare în sală. Aplauze furtunoase.)
Texte apărute pentru prima oară în „Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară”,
nr. 4-6, 1999; nr. 1-6, 2000; nr. 1-6, 2001, p. 166-171