Şcoala de vară „Eugeniu Coşeriu”, Cluj-Napoca, ediţia I, iunie-iulie 2012
Pentru tiparCursurile primei ediţii a Şcolii internaţionale de vară „Eugeniu Coşeriu” au fost organizate sub egida Centrului de Studii Integraliste şi a Colectivului de lingvistică şi semiotică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în perioada 25 iunie – 8 iulie 2012. Acestea s-au situat în continuitate şi coerenţă cu seria de congrese dedicate marelui lingvist – primul Congres Internaţional „Eugenio Coseriu”, organizat în septembrie 2007, la Universitatea din Aix-en-Provence, Franţa, al doilea congres, în septembrie 2009, de Centrul de Studii Integraliste „Eugeniu Coşeriu” al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi al treilea congres, desfăşurat, în luna octombrie 2011, la Universitatea din Almería, Spania – şi, mai ales, cu activitatea de cercetare şi cu profilul Centrului de Studii Integraliste din Cluj-Napoca.
Orientarea de ansamblu a programului de studii al Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu” a vizat două direcţii: pe de o parte, a oferit bursierilor participanţi posibilitatea de a aprofunda sistematic una dintre cele mai temeinice şi mai complexe abordări în ştiinţele limbajului, lingvistica integrală, iar pe de altă parte, a pus în relaţie concepţia coşeriană cu alte tipuri de lingvistică, reliefând actualitatea şi deschiderea interdisciplinară a acestei orientări teoretice. În acest scop, temele de cercetare propuse s-au înscris în câmpul studiilor integraliste, iar conţinutul lor ca atare a fost structurat în două module principale: noţiuni fundamentale şi Coşeriu contemporan.
Activităţile ştiinţifice propriu-zise ale şcolii de vară, desfăşurate în intervalul celor două săptămâni, au fost organizate într-o manieră diversificată – atât sub formă de conferinţe şi prelegeri, cât şi sub forma dezbaterilor şi a seminarelor –, pentru a asigura un climat favorabil ridicării de probleme şi pentru a facilita înţelegerea aprofundată a conceptelor şi a tezelor vehiculate în acest context ştiinţific.
Proiectată astfel, Şcoala de vară „Eugeniu Coşeriu” s-a adresat studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi tinerilor cercetători români şi străini şi a beneficiat de prezenţa unor profesori de prestigiu şi a unor specialişti în domeniu de la Catedra de lingvistică generală şi semiotică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, dar şi de la universităţi europene de renume. Printre profesorii, specialiştii şi cercetătorii din străinătate care au onorat cu prezenţa lor acest spaţiu de dialog ştiinţific pot fi amintiţi: prof. dr. Jesús Martínez del Castillo, Universitatea din Almería, Spania, prof. dr. Vincenzo Orioles, Universitatea din Udine, Italia, prof. dr. José María Bernardo, Universitatea din Valencia, Spania, dr. Cristian Bota, Universitatea din Geneva, Elveţia, drd. Ciprian Speranza, Universitatea din Basel, Elveţia. Acestora li s-au alăturat membrii Centrului de Studii Integraliste: prof. dr. Mircea Borcilă, lect. dr. Oana Boc, lect. dr. Eugenia Bojoga, lect. dr. Cornel Vîlcu, asist. drd. Dina Vîlcu, drd. Elena Faur, drd. Diana Faur, asist. dr. Cristina Varga, drd. Mircea Minică, dar şi numeroşi alţi participanţi, cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi etc. de la Facultatea de Litere şi de la Institutul de lingvistică „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca.
Spiritul multicultural şi caracterul internaţional al şcolii de vară au fost manifestate prin prezenţa bursierilor din Elveţia, Germania (Departamentul de Filologie Romanică al Universităţii din Marburg; Universitatea din Potsdam), Spania (Universitatea Autonomă din Barcelona), Republica Moldova (Universitatea de Stat din Moldova şi Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei din Chişinău, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi), Polonia (Institutul de Filologie Romanică al Universităţii Iagellone din Cracovia) şi Slovacia (Universitatea din Bratislava), cărora li s-au alăturat bursierii români din centre universitare de tradiţie (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti).
Mai putem consemna şi faptul că, dincolo de participarea efectivă la sesiunile de ordin strict ştiinţific, cursanţii au fost cooptaţi şi într-un program cultural care a inclus vizitarea unor obiective turistice emblematice pentru spaţiul cultural transilvănean, cum ar fi: Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Mănăstirea Nicula, Cetăţuia Cluj-Napoca, turul municipiului Cluj-Napoca etc.
Deschiderea oficială a şcolii de vară a avut loc într-un cadru solemn, printr-un recital simfonic urmat de discursurile de întâmpinare ale amfitrionilor. Eugenia Bojoga, directorul Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu”, a adresat participanţilor un cuvânt introductiv şi i-a salutat din partea comitetului organizatoric şi a comitetului ştiinţific, declarând deschisă oficial cea dintâi ediţie a unor cursuri internaţionale de vară cu acest profil. În alocuţiunea sa, prof. Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, a menţionat că instituţia pe care o reprezintă este onorată să găzduiască această manifestare ştiinţifică dedicată marelui savant, care a creat o direcţie inovatoare în domeniul umanist şi pe care şcoala lingvistică din Cluj, printr-o fecundă activitate, în ultimele decenii, îl reprezintă şi îl continuă cu demnitate. Invitat de onoare la deschiderea oficială a şcolii de vară, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a urat tuturor participanţilor şi invitaţilor prezenţi în sală bun-venit, reliefând faptul că programul ştiinţific iniţiat în cadrul Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu” se înscrie în seria manifestărilor ştiinţifice care definesc componenta universitară şi culturală clujeană, o componentă-cheie pentru un oraş universitar care aspiră să atingă, în 2020, statutul de Capitală Culturală Europeană. În finalul şedinţei de deschidere, prof. Mircea Borcilă, directorul onorific al Şcolii de vară „Eugeniu Coşeriu”, fondatorul, în 1998, al Centrului de Studii Integraliste şi principalul promotor al concepţiei coşeriene în România şi în şcoala lingvistică românească, a subliniat că activităţile ştiinţifice desfăşurate în cadrul acestui program continuă tradiţia instituită, în 2009, prin organizarea celui de-al doilea Congres Internaţional „Eugeniu Coşeriu”, şi se înscriu în orientarea conceptuală şi în programul de cercetare al centrului pe care îl conduce. În această ordine de idei, prof. M. Borcilă a punctat marea actualitate a acestei manifestări, în contextul dezbaterilor pe plan mondial privind reconstrucţia pe baze conceptuale mai solide a domeniului disciplinar al lingvisticii şi a ştiinţelor adiacente, exprimându-şi speranţa că şcoala de vară de la Cluj-Napoca se va constitui într-un spaţiu longeviv de dialog ştiinţific, în cadrul căruia să se consolideze şi să se dezvolte o direcţie legitimă a curentului „integralist” internaţional.
Activităţile ştiinţifice ale şcolii de vară au debutat cu seria de prelegeri ale prof. José María Bernardo, intitulate Lenguaje y epistemologia en Eugenio Coseriu (I, II, III).Amintim, în acest context, că José María Bernardo este autorul unei cunoscute monografii intitulate Construcţia lingvisticii1 şi dedicate definirii aportului epistemologic al lui E. Coşeriu în fundamentarea lingvisticii.
Prelegerile profesorului spaniol s-au orientat înspre relevarea punţilor de legătură între epistemologie şi lingvistică,cu vizarea directă a contribuţiei coşeriene la definirea bazei epistemologice a lingvisticii. În demersul său, J. M. Bernardo a alocat un spaţiu relativ vast incursiunii în istoria „configurării şi a consolidării epistemologiei”, urmărind evoluţia ei de la o disciplină eminamente pozitivistă către o disciplină fundamentată fenomenologic şi hermeneutic şi punctând, pe parcurs, chestiunile spinoase şi controversate ale acestei „deveniri”. Din acest punct, demersul propus s-a dezvoltat înspre sesizarea pluralităţii paradigmelor în ştiinţa lingvistică, pentru a se focaliza asupra paradigmei lingvistice a lui Eugeniu Coşeriu, pe care a definit-o ca „integratoare” şi asupra implicaţiilor pe care le are situarea ei în centrul ştiinţelor culturii. J. M. Bernardo a subliniat, aici, importanţa pe care savantul de la Tübingen o acordă acestui aspect, opţiunea sa epistemologică delimitându-se ferm de perspectiva din filozofia ştiinţelor naturii. Finalul prelegerilor a impus concluzia legitimă că lingvistica coşeriană reprezintă un model de fundamentare epistemologică antipozitivistă, într-un sens „înţeles ca neohumboldtian, neostructuralist şi funcţionalist” (J. M. Bernardo). Pe această bază devine accesibilă o perspectivă coerentă de studiu al limbajului şi al limbilor, pornind de la postulate epistemologice şi metodologice pertinente în ştiinţa lingvisticii, o ştiinţă care ţine cont de „respectarea, în diverse paradigme, a adecvării cercetării la cerinţele şi particularităţile obiectului de studiu” (J. M. Bernardo).
Prelegerile prof. Mircea Borcilă,reunite sub titlul Temeiul coşerian şi şansele integralismului (I, II, III),au oferit o imagine de ansamblu asupra proiectului transdisciplinar în care este dezvoltată lingvistica coşeriană în cadrul programului de cercetare alCentrului de Studii Integraliste condus de Domnia Sa la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. În prima prelegere au fost explorate, în dimensiunile lor esenţiale, cele trei componente axiale ale „temeiului coşerian”: formaţia intelectuală şi deschiderea lui Coşeriu, filozofia limbajului şi fundamentul preliminar al ştiinţei integrale a limbajului. Astfel, profesorul M. Borcilă a urmărit modul în care elementele ce ţin de formaţia intelectuală a lui E. Coşeriu au avut un rol de ghidaj în parcurgerea traseului ideatic de adâncime al formulării concepţiei lingvistice a lui Coşeriu, în sensul că aceste elemente l-au orientat pe marele savant atât în circumscrierea fundamentului filozofic al ştiinţei limbajului necesar pentru definirea naturii obiectului lingvisticii, cât şi în elaborarea principiilor epistemologice ale ştiinţei lingvistice. Cea de-a doua prelegere a prof. M. Borcilă a sondat posibilitatea de a extinde şi de a aplica fundamentarea filozofică a limbajului şi genul de „ştiinţă fenomenologico-hermeneutică de tip humboltian” şi în definirea obiectului poeticii, în scopul de a clădi, pe bazele solide ale integralismului lingvistic, o poetică antropologică. Trebuie amintit că profesorul M. Borcilă este implicat deja, de mulţi ani, în acest proiect de „reconstrucţie a poeticii” pe baza concepţiei integrale a limbajului şi că importanţa acestei valorizări transdisciplinare a concepţiei integrale a fost recunoscută în numeroase rânduri chiar de Eugeniu Coşeriu2.
Jesús Martínez del Castillo, profesor la Universitatea din Almería, organizatorul celui de-al treilea Congres Internaţional „Eugenio Coseriu” în Spania, a propus cursanţilor o serie de patru prelegeri, La lingüística del hablar frente a la lingüística cognitiva y el enfoque naturalista de Chomsky (I, II, III, IV). Prelegerile s-au orientat spre o confruntare teoretică a unor direcţii de mare anvergură, astăzi, în lingvistica mondială cu fundamentele filozofice şi epistemologice ale lingvisticii integrale, în scopul delimitării concepţiei coşeriene de cognitivism şi de lingvistica chomskiană, pornind de la principiul cardinal al creativităţii lingvistice. În orizontul problematic astfel circumscris s-a realizat o examinare aprofundată şi esenţial critică a celor două orientări teoretice pornind de la premisa, argumentată legitim pe parcursul demersului său teoretic, că limbajul este un act de creaţie şi de cunoaştere fundamental. Complexitatea problemelor conceptuale ridicate şi discutate într-o dezbatere dialogică cu inviţaţii, în special cu prof. M. Borcilă şi cu drd. C. Speranza, poate fi urmărită şi aprofundată de către cei interesaţi prin lecturarea cărţii profesorului spaniol, Lingvistica rostirii. Logosul semantic şi logosul apofantic, a cărei ediţie în limba română a apărut recent în traducerea lui Cristian Paşcalău şi a fost lansată cu această ocazie. Mai mult, volumul lingvistului spaniol se situează într-o direcţie convergentă cu orientarea studiilor integraliste de la Cluj şi marchează un aport de referinţă în mişcarea actuală de afirmare tot mai pregnantă a integralismului lingvistic pe plan internaţional. El propune o elaborare ştiinţifică a lingvisticii vorbirii, care se bazează pe unificarea teoriei lingvistice a lui E. Coşeriu cu temeiul filozofic al gândirii lui Ortega Y Gasset, putându-se semnala, în acest sens, o corelare de adâncime a proiectului său cu orientarea de ansamblu a lui E. Coşeriu al cărui principal „aliat” din filozofia culturii este Lucian Blaga.
Vincenzo Orioles, profesor la Universitatea din Udine,a abordat, într-o serie de două cursuri interactive, câteva aspecte ale planului istoric din trihotomia coşeriană a limbajului. Astfel, într-o primă prelegere, Architettura della lingua, au fost aduse în centrul discuţiei şi examinate concepte coşeriene cardinale, precum: limbaj primar şi metalimbaj, sincronie şi diacronie, structura şi arhitectura limbii, limba istorică, diferenţele diatopice, diastratice şi diafazice, limba comună, limba funcţională şi limba standard. Cursul Il metalinguaggio. Storia della ricerca con particolare riguardo alla visione di Eugenio Coseriua dedicat un spaţiu mai larg tratării problematicii metalimbajului. Profesorul italian a realizat, astfel, o incursiune în istoria cercetării acestui concept, de la „rădăcinile” sale logico-filozofice până la receptarea constructului în mediul lingvistic, cu o referire specială la conceptul coşerian de metalimbaj şi la aplicaţiile acestuia în diverse orientări actuale. Cursul a fost conceput şi realizat într-o manieră interactivă, dinamică, participanţii fiind provocaţi să sesizeze, în primul rând, pe baze intuitive conţinutul conceptual al noţiunilor coşeriene prezentate.
Prelegerea Oanei Boc, Planurile limbajului: perspectivă de ansamblu, a conturat o viziune de ansamblu asupra unor aspecte definitorii ale lingvisticii integrale, în categoria cărora se includ planurile limbajului, competenţele, judecăţile de evaluare şi conţinuturile specifice asociate fiecărui plan în parte. Aceste aspecte au fost supuse ulterior unei examinări detaliate şi focalizate, propunându-se, în acelaşi timp, clarificări şi sistematizări prin intermediul unui bogat material ilustrativ. În cea de-a doua prelegere, Sens / Sens poetic, O. Boc a definit conţinutul semantic specific planului individual – sensul – şi a procedat la o specificare a acestuia în sensul poetic ca zonă tipologică distinctă faţă de sensul cu finalitate pragmatică şi sensul cu finalitate apofantică. Un spaţiu aparte a fost alocat, în această secvenţă, modalităţilor sensului realizate în textualitatea ştiinţifică, pragmatică şi poetică, dar şi ipotezei articulării stratificate a sensului. Tot în acest cadru teoretic s-a înscris şi problema relaţiei limbajului cu poezia, alături de aceea a definirii poeticităţii în raport cu finalitatea textual-pragmatică, prelegerea finalizându-se cu reliefarea gravelor confuzii tipologice care circulă, frecvent, în interpretarea sensului unor texte literare.
În seria de prelegeri Teoria semantică a lui Eugeniu Coşeriu. Lexematica (I, II), Eugenia Bojoga s-a referit la aportul substanţial pe care îl aduce lingvistul român în planul cercetării limbilor istorice, prin fundamentarea semanticii structurale. Meritul teoriei semantice elaborate de E. Coşeriu rezidă, după cum s-a precizat încă de la început, în faptul că ea se constituie în proiectul de semantică structurală cel mai complex şi mai bine articulat până în prezent, de pe a cărui platformă teoretică au demarat cele mai fertile investigaţii descriptive ale limbilor istorice atât în perspectivă sincronică, cât şi în perspectivă diacronică. În această ordine de idei, E. Bojoga a semnalat că lexematica ocupă un loc central în cadrul teoriei semantice dezvoltate de E. Coşeriu. Discuţia s-a focalizat, în acest punct, pe un set de distincţii preliminare şi indispensabile în cadrul unei descrieri coerente a lexicului între lucruri şi limbaj; între limbajul primar şi metalimbaj; între sincronie şi diacronie; între tehnica liberă a discursului şi discursul repetat; între arhitectura şi structura limbii; între sistemul şi norma limbii; între relaţiile de semnificaţie şi relaţiile de desemnare. Ca o consecinţă imediată a ultimului set de distincţii s-a realizat şi definirea semnificaţilor – semnificatul lexical, categorial, instrumental, sintactic şi ontic – şi a structurilor lexematice – structuri paradigmatice şi sintagmatice – care pot fi identificate în lexicul unei limbi.
Cornel Vîlcu, în prelegerile intitulate Funcţia semnificativă şi universaliile limbajului, s-a axat pe aprofundarea celor două concepte cardinale ale lingvisticii integrale. Este cunoscut faptul că noţiunile coşeriene de funcţie semnificativă şi de semnificat sunt conceptele cele mai puţin asimilate şi mai puţin înţelese din întreaga concepţie lingvistică a lui Coşeriu. C. Vîlcu a acordat, din acest motiv, o pondere importantă bazelor aristotelice şi humboldtiene ale conceptului de funcţie semnificativă. În ceea ce priveşte conceptul coşerian de semnificat, C. Vîlcu a insistat asupra disocierii acestuia atât de conceptul omonim al lingvisticii saussuriene, cât şi de orientările pragmatice actuale care, sub cupola noţiunii de semnificaţie, înglobează nediferenţiat planul semnificatului şi cel al designaţiei. În strânsă conexiune cu discuţia asupra dimensiunilor esenţiale ale semnificatului au fost prezentate şi universaliile limbajului – universaliile primare (creativitate, semanticitate şi alteritate) şi cele secundare (materialitatea şi istoricitatea) care derivă din „combinarea” celor primare –, cu accent special, de această dată, asupra ideii că ele nu definesc doar semnificatul, ci sunt „proprietăţi” esenţiale ale limbajului în toate cele trei planuri ale sale.
Dina Vîlcu şi Ciprian Speranza au propus cursanţilor o dezbatere interactivă – Justificarea „lingvisticii integrale” – centrată pe problema nevoii de adecvare şi de impunere a unui concept capabil să definească, prin conţinutul său, şi să acopere, prin sfera lui de cuprindere, întreaga complexitate şi deschidere a teoriei lingvistice coşeriene. Necesitatea determinării lingvisticii de tip coşerian prin conceptele de „lingvistică integrală” şi / sau „integralism” a fost resimţită în contextul în care, în spaţiul ştiinţific internaţional, referirea la teoria coşeriană ca întreg se face, cel mai adesea, prin trimitere, fie la autorul ca atare al acestei concepţii, fie la un anumit concept promovat de teoria sa. Moderatorii dezbaterii au precizat, în acest context, că Eugeniu Coşeriu însuşi a propus, în 1983, termenul de „lingvistică integrală” pentru teoria sa, iar într-o prelegere susţinută la Cluj-Napoca, în 1999 – Locul lingvisticii integrale în lingvistica actuală –, a disociat net acest concept de „lingvistica integrală” a lui Helmut Gipper, dar şi de „lingvistica integraţionistă” / „integraţionismul” lui Roy Harris în virtutea ideii că lingvistica este exclusiv o ştiinţă a culturii. Dezbaterea a beneficiat de o participare activă şi dinamică a cursanţilor cărora li s-au lansat numeroase provocări cu mize teoretice majore şi care au emis, la rândul lor, argumente pertinente în sprijinul poziţiei propuse de moderatori, ajungându-se, în acest fel, la o concluzie întemeiată a întregii discuţii.
Prelegerea Integralismul şi paradigma interacţionist-socială în ştiinţele umanesusţinută de dr. Cristian Bota a avut ca obiectiv corelarea şi compatibilizarea unor aspecte ale proiectului integralist coşerian cu direcţia interacţionistă dezvoltată în psihologie de L. S. Vygotsky. După o prezentare succintă a cadrului în care s-au format cele două curente, demersul teoretic al lui C. Bota s-a orientat către reliefarea convergenţelor şi a complementarităţilor acestora, începând cu precizarea a trei aspecte ale paradigmei interacţioniste care au fost simetrizate punctual cu câteva componente din teoria lingvistică coşeriană. Argumentele lui C. Bota au condus la concluzia că poate fi realizată o corelare de ansamblu a celor două universalii primare coşeriene ale limbajului – alteritatea şi creativitatea – cu conceptele de comunicare şi generalizare (reprezentare) din paradigma interacţionistă fondată de psihologul rus L. Vygotsky.
Elena Faur a propus o confruntare a lingvisticii integrale cu una dintre direcţiile cele mai actuale din ştiinţele cognitive, şi anume lingvistica cognitivă de generaţia a treia. În contrast cu generaţiile anterioare de ştiinţe cognitive care, pe de o parte, au izolat procesele cognitive şi faptele de limbaj într-un „inconştient cognitiv”, făcând, astfel, imposibilă „accesarea” lor conştientă, şi, pe de altă parte, au pus în criză orice încercare de a explica intersubiectivitatea constitutivă a limbajului, grupul de cercetători reuniţi în jurul şcolii din Lund subliniază necesitatea refundamentării fenomenologice şi hermeneutice a lingvisticii. Prelegerea Elenei Faur s-a focalizat asupra urmăririi punctelor de convergenţă ale noii direcţii din ştiintele cognitive cu lingvistica integrală, sancţionând, în acelaşi timp, cele două aspecte fundamentale care continuă să rămână neasimilate de lingvistica cognitivă de generaţia a treia: creativitatea lingvistică şi „prioritatea absolută a limbajului”.
Prezentarea lui Ciprian Speranza, Privirea întrupată în limbaj. Dinamica sinestezică a expresiei, s-a axat asupra unui aspect ignorat aproape în totalitate de tradiţia raţionalistă a teoriei lingvistice, şi anume asupra afectivităţii ca parte integrantă a actului expresiv. Componenta afectivităţii a fost adusă în discuţie într-un cadru teoretic interdisciplinar, în care fenomenologia actuală (E. Marbach, D. Lohmar, M. Richir) înţelege să fructifice caracterul de deschidere epistemică proprie – dincolo de aparenţa nomotetică a conceptualităţii sale specifice – prin integrarea în descrierile unor observaţii contemporane din psihologia dezvoltării şi din antropologia cognitivistă. În cadrul teoretic astfel conturat, Ciprian Speranza a subliniat faptul că mişcările sufletului, figurate de imaginaţie, nu pot fi orientate intenţional către un conţinut fără vectorii afectivi care o străbat şi care amorsează chiar procesul orientării sinestezice. Mobilitatea şi dinamica inerentă a afectivităţii a fost deja întrevăzută de Humboldt în însuşi conceptul kantian de sinteză imaginativă. Pe de altă parte, această mobilizare sinestezică a fost, mai recent, utilizată programatic şi de modernişti. C. Speranza a propus, în acest context, reconstituirea fenomenologică a componentei afective active în actul primordial al „donării de sens”. Luând în considerare şi întreprinderea arhitectonică în fenomenologie a lui M. Richir, C. Speranza a sintetizat, la final, relevanţa discuţiei pentru teoria coşeriană, mai precis, în relaţie cu universalia creativităţii şi cu componenta energetică a limbajului: simţurile, afectivitatea şi imaginaţia sunt fenomene întrupate care răspund unei pulsiuni expresive, dinaintea oricărei figuraţii patente, iar limbajul reprezintă dimensiunea semnificativă a unei reversibilităţi creatoare.
Printre multiplele aspecte ale teoriei coșerienie care au făcut obiectul conferințelor şi dezbaterilor organizate în cadrul şcolii de vară s-a situat o temă de mare actualitate, propusă de Cristina Varga, şi anume teoria traducerii. Structurat în două etape – o prelegere, Teoria traducerii, viziune coşeriană, şi un atelier –, cursul a prezentat studenților, într-o primă fază, „starea actuală” în teoria traducerii, precum şi limitele şi problemele pe care le observă E. Coșeriu în ceea ce privește abordările teoretice ale traducerii ca disciplină ştiinţifică. Cu un doctorat în cotutelă la Cluj-Napoca şi Barcelona, C. Varga a remarcat, în acest context, că noile baze teoretice de pe care E. Coşeriu abordează problematica traducerii reprezintă o provocare pentru specialişti şi pentru traducători, cu toate că teoria sa este încă puțin cunoscută în mediul academic, chiar printre experţii în traductologie. Raţiunea prin care se explică vizibilitatea redusă a teoriei coşeriene a traducerii constă în situarea ei în cadrul mai vast al lingvisticii integrale, fără ca aceasta să aibă oportunitatea de a se constitui într-o disciplină autonomă care să se bucure de „avantajele” altor traductologii. Acest fapt nu ar trebui să reprezinte însă, după cum a subliniat şi C. Varga, un impediment în calea recunoaşterii viabilităţii ideilor coşeriene în acest domeniu, autoritatea şi actualitatea lor fiind incontestabilă şi reclamând necesitatea raportării permanente a traductologilor la inovaţia coşeriană în domeniu.
Comunicarea Dianei Faur a urmărit să investigheze două procese semantice fundamentale care se înscriu în spaţiul conceptual al semanticii integrale – metasemia şi metafora poetică – în vederea circumscrierii aportului lor specific în articularea sensului textual. În acest sens, s-au făcut, într-o primă etapă, câteva precizări de ordin teoretic cu privire la stadiul actual al cercetării semanticii metaforice şi la principalele repere teoretice ale abordării integraliste în metaforologie din cadrul Programului de Studii Integraliste de la Cluj-Napoca. Investigaţia s-a orientat apoi înspre examinarea unor secvenţe metaforice minimale, care ilustrează pretextual operaţia semantică metasemică în textul poetic al lui L. Blaga, pentru a se focaliza ulterior, mai cu seamă, asupra câtorva metafore poetice, nou create în lirica blagiană, care surprind dinamica unui proces semantic exponenţial în spaţiul textualităţii literare.
Note
1 O apreciere foarte pertinentă a acestei monografii realizează Cornel Vîlcu în recenzia José María Bernardo, La construcción de la lingüística. Un debate epistemológico (LynX – A Monographic Series in Linguistics and World Perception, Annexa 9, 1995, Universitat de Valencia, Spain, Departament de Teoria dels Llenguatges), publicată în Studia Universitatis Babeş-Bolyai Philologia, Anul XLVI, nr. 4, 2001, pag. 149-151.
2 Vezi, în acest sens, E. Coşeriu, Fiinţă şi limbaj, în „Echinox”, 1996, nr. 10-11-12, p. 6; E. Coşeriu, Prelegeri şi seminarii la Universitatea „Lucian Blaga”, Editura Doina Constantinescu, Sibiu, 2004, p. 21-23.