Eugen Simion. Constructorul care nu-şi abandonează niciodată proiectele
Pentru tipar;)
;)
;)
Adunate în paginile volumului Eugen Simion 80(Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013, 492 pag.), dedicat distinsului academician, studiile, evocările, amintirile, confesările şi impresiile se constituie într-o istorie a intelectualilor români de după cel de-al Doilea Război Mondial, o istorie complicată care a pus la încercare caracterul şi rezistenţa celor implicaţi în promovarea valorilor culturale şi morale româneşti. În acest sens domnul Grigore Brâncuşi, membru al Academiei Române, scrie: „Cei mai mulţi studenţi, cel puţin de la filologie, erau fii de ţărani, pentru care părinţii lor găseau în învăţământul universitar, complet gratuit, un mijloc de «salvare». Satul se colectivizase, exploatarea comunistă, sub sinistra lozincă a luptei de clasă, devenea tot mai greu de suportat. În 1956 s-au întâmplat evenimentele din Ungaria, cu ecouri şi în rândul studenţilor noştri. ...A urmat o lungă perioadă de suspiciuni, de neîncredere, de «dedublare», comunicarea directă în discordanţă cu gândurile şi sentimentele. Ne găseam greu prieteni, ne purtam cu prudenţă, mereu cu teama «să nu ne toarne» careva. Nu m-am ferit niciodată de Eugen Simion, de Nicolae Manolescu, Matei Călinescu, Pompiliu Macrea, ca să-i amintesc numai pe câţiva dintre colegii mei de la catedra de literatură”.
O dimensiune importantă a savantului şi a omului de cultură Eugen Simion, dimensiune care depăşeşte limitele propriei ţări, constă în faptul că, după cum menţionează Jean Askenasy, distinsul academician „îşi propune să parcurgă poteca întortocheată şi plină de surprize a destinului naţiunilor europene, pe plan cultural”. Iniţiind, în 2002, serialul de seminare internaţionale „Penser l’Europe”, Domnia Sa „se angajează în organizarea unui dialog interdisciplinar pe tema unificării culturale a Europei”, văzând în acest dialog „singurul mijloc de a înţelege care dintre cele două antagonisme, forţele centripete sau forţele centrifuge, vor învinge”. Dezbaterea dualităţii conştiinţă naţională – conştiinţă europeană, temele unificării culturale a naţiunilor europene, care după ce sunt enunţate de la tribuna conferinţelor sunt publicate sub egida Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă condusă cu onoare de către Eugen Simion, care ştie să antreneze în organizarea acestor importante seminare contribuabili notorii, precum: Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, Academia Regală de Limbă Franceză Belgiană, Academia Regală de Ştiinţe Economice Spaniolă, de la Barcelona, Academia Română. În acelaşi sens merită a fi menţionate perseverenţa şi strădaniile Domniei Sale pentru obţinerea proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale”, domeniul major de intervenţie „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”, cu finanţare din Fondul Social European, beneficiar Academia Română, în cadrul căruia un număr impunător de cercetători au obţinut burse şi stagii de cercetare în ţările UE, iar activitatea lor s-a soldat cu publicarea a numeroase cărţi.
Evocată în diverse ipostaze, de preşedinte al Academiei Române, de „constructor de catedrale şi apostol în serviciul culturii române” (Basarab Nicolescu), de „intelectual atipic” cu o „energie antrenantă a celorlalţi”, de „cărturar multiştiutor al fenomenelor literare, care, totodată, este dotat cu capacitatea asamblărilor intelectuale” (Dan Berindei), figura distinsului critic şi istoric literar Eugen Simion se impune deopotrivă prin curajul cu care a intervenit în anumite situaţii în apărarea scriitorilor nedreptăţiţi, aşa cum a fost şi cazul lui Marin Sorescu.
Fidel literaturii pe care o vede „drept expresie a rezistenţei faţă de minciuni” (Moma Dimic), în anii dictaturii comuniste Eugen Simion a făcut parte din elita intelectuală a României, care a optat şi a luptat pentru menţinerea contactului cu adevărata cultură. Dar cel mai important, după cum observă şi academicianul Solomon Marcus, este faptul că pe parcursul întregii sale cariere Eugen Simion va dezminţi afirmaţia referitoare la români, potrivit căreia lucrurile începute nu întotdeauna sunt duse la capăt: înscriindu-se printre marile figuri precum Gheorghe Lazăr, care a înfiinţat Şcoala de la Sf. Sava, Titu Maiorescu, întemeietorul Societăţii Junimea, în 1863, Spiru Haret care „a instaurat o nouă rânduială în lumea şcolii”, Eugen Simion „a reuşit să iniţieze proiecte de amploare şi să le urmărească pe durata mai multor decenii”. Între acestea amintim seria „Opere fundamentale” (o ediţie de tip „Pleiade”), „Ficţiunea jurnalului intim” (3 volume), „Fragmente critice”, lucrările dedicate lui Eugen Lovinescu, Nichita Stănescu, Marin Preda şi nu în ultimul rând proiectul de proporţii Dicţionarul Literaturii Române apărut în 7 volume (2004-2009), reeditat în două volume de dicţionar esenţial, publicate în 2012, proiect la care în prezent se lucrează pentru a scoate a doua ediţie, îmbunătăţită. Prin toate acestea academicianul Eugen Simion şi-a pus în valoare „vocaţia constructorului care nu-şi abandonează niciodată proiectele” (Gheorghe Chivu).
Impunătorul volum Eugen Simion 80, îngrijit de Lucian Chişu, Gheorghe Chivu şi Andrei Grigore, din care preluăm cu îngăduinţa autorilor 4 texte,aduce în prim-planul literaturii şi culturii române de azi una dintre cele mai remarcabile figuri profilate în spiritualitatea românească de după cel de-al Doilea Război Mondial, reliefând importanţa implicării intelectualului în destinul poporului al cărui exponent este.
Cu prilejul aniversării, colegiul de redacţie al revistei „Limba Română” îi urează distinsului cărturar Eugen Simion multă sănătate, bucurii de la cei dragi, inspiraţie şi putere de muncă, pe potriva capacităţilor Domniei Sale, pentru a proiecta şi finisa cu succes noi construcţii culturale româneşti, spre a Patriei cinstire. La Mulţi Ani!