Discursul repetat şi titlurile jurnalistice atipice
Pentru tipar1. Despre problematica „discursului repetat” am discutat cu diverse ocazii1. Este bine ştiut că Eugeniu Coşeriu înţelege prin acest concept o frazeologie în sens larg, adică tot ceea ce se repetă (în vorbirea unei comunităţi) într-o formă mai mult sau mai puţin fixă, ca fragment lung sau scurt a ceea ce s-a spus deja (proverbe, zicale, expresii şi locuţiuni, citate celebre etc.). În cele ce urmează, mă interesează un aspect cu totul particular, adică modificarea acestor specii ale discursului repetat în titlurile jurnalistice atipice. Pentru tot ceea ce implică „convocarea” şi transformarea enunţurilor aparţinând discursului repetat [= EDR] în presa (îndeosebi) românească, pot fi consultate cu profit cele două lucrări ale lui Stelian Dumistrăcel (2006a şi 2006b), foarte bogate în exemple, grupate (cu distincţii suplimentare) în funcţie de cele patru „figuri de construcţie” quintiliene (adăugare, suprimare, substituire şi permutare). În materialul pe care îl voi prezenta aici nu voi ţine seama de această clasificare quadripartită, fiindcă, după cum se poate lesne observa, majoritatea exemplelor înregistrate sunt încadrabile în categoria substituirilor. În consecinţă, voi organiza faptele adunate după alte criterii.
2. Înainte de a continua, sunt obligat să lămuresc ce înţeleg prin „titlu jurnalistic atipic”. Dintr-o sinteză scrisă de Ilie Rad, referitoare la titlul jurnalistic în genere, aflăm că un astfel de titlu (compus „ca la carte”) – dincolo de exigenţa clarităţii şi a caracterului incitant – trebuie să întrunească două calităţi: „[1] mesajul să fie excerptat din informaţia principală a articolului şi nu din cea colaterală; [2] să existe o strânsă legătură între text şi titlul purtat de acesta” (W. Schneider & D. Esslinger, apud Rad 2000: 44). Trecând în revistă şi alte surse, Ilie Rad găseşte aceeaşi recomandare: „titlul trebuie să fie scurt, dar focalizat exact pe punctul central al articolului” (ibid.). Profesorul clujean nu uită să precizeze că aceste rigori „se aplică mai cu seamă presei din perimetrul american sau vest-european, unde presa informează pur şi simplu” (ibid.). Oricum ar fi, de vreme ce titlul oricărui gen de lucrare scrisă/redactată reprezintă un fel de nume al acesteia2, înseamnă că orice titlu care se abate de la această normă poate fi etichetat drept „atipic”.
2.1. Cu siguranţă, practica jurnalistică nu respectă întotdeauna teoria (adică acel „a trebui să fie”3) şi de la această constatare nu se exclude nici născocirea titlurilor. Obiceiul nu este tocmai nou. Iată ce nota într-un jurnal B. Brănişteanu cu privire la presa românească interbelică: „Ziarul [...] reducând tot mai mult spaţiul în care redactorul care are ceva de spus, silit să-şi comprime gândirea ca într-un fel de pat al lui Procust, lipseşte pe cititor de raţia zilnică a sentimentului spiritului, îl aţine la superficialitate şi-i incumbă un fel de lene de a judeca; ba-l duce pe acea greşită cale a lenei de a gândi, cruţându-l de osteneala de a judeca şi spunându-i oarecum prin grosimea titlului şi a caracterelor tipografice: «Nu ce ai crede tu e interesant, ci ce-ţi indicăm noi», prin zgomotul asurzitor şi orbitor al titlurilor, adeseori la unele ziare în completă contrazicere cu ceea ce scrie sub ele [s.m. – C.M.].” (apud Dumistrăcel 2006a: 109-110).
Mai aproape de zilele noastre, Rodica Zafiu observă reactivarea acestei practici înşelătoare în jurnalismul românesc de după Revoluţia din ’89: „Titlurile în trei timpi, impuse chiar de la apariţia sa (în 1992) de cotidianul «Evenimentul zilei» şi imitate apoi de multe alte publicaţii în căutare de succes la un public cât mai larg, rezumă ştirea în forma unei micro-naraţiuni centrate pe insolit, pe contraste, pe contrazicerea aşteptărilor cititorului. Deşi par să se supună unei reguli de concizie, titlurile cuprind date care nu au niciun rol în declanşarea şi desfăşurarea acţiunii; uneori, chiar date care nu se vor regăsi în text. E una din micile păcăleli ale genului [s.m. – C.M.]; ea s-ar putea totuşi justifica prin ideea că senzaţionalul nu aparţine doar acţiunii în sine, ci şi relaţiei ei cu un cadru existenţial mai larg. Circumstanţele evocate de la început îl implică pe cititor în poveste, oferindu-i un punct de contact cu lumea textului, din propria-i experienţă practică ori culturală...” (Zafiu 2001: 13).
Fără să caute o justificare a procedeului, acelaşi lucru îl consemnase deja şi Ilie Rad, în secţiunea Titluri evazive, care derutează cititorii: „Există, în cazul unor astfel de titluri, o contradicţie între semnificaţia titlului propriu-zis şi conţinutul articolului [s.m. – C.M.]. [...] În «Evenimentul zilei» (12 aprilie 1993, p. 2) citim că «Sâmbătă, la închisoarea Jilava, / Reverendul luteran Richard Wurmbrand i-a învăţat pe deţinuţi cum să evadeze». Noroc că în subtitlu se face imediat precizarea necesară: Dar numai prin credinţa în Iisus. După ce SUA au anunţat că România nu va putea intra în NATO în primul val, acelaşi ziar a publicat o ştire din Cluj-Napoca, intitulată astfel: «România trece la represalii împotriva SUA», în care era vorba tot de un fapt banal, fără nicio legătură cu decizia administraţiei americane: consulul american de la Cluj-Napoca a fost... amendat fiindcă, la o trecere de pietoni, a ignorat culoarea roşie a semaforului!” (Rad 2000: 146-162).
2.2. Nemulţumit de încercările anterioare de clasificare a titlurilor jurnalistice, Stelian Dumistrăcel încearcă să proiecteze o altă tipologie a acestora, stabilind criterii mai riguroase, menite să conducă la realizarea unei clasificări fără rest. Luând în consideraţie (în primul rând) distincţia dintre comunicarea informativă (neutră) şi comunicarea atitudinală (argumentativă; seductivă, incitativă), profesorul ieşean deosebeşte, de asemenea, titlul jurnalistic (a) informativ de titlul jurnalistic (b) atitudinal (vezi Dumistrăcel 2006a: 122-124). Fără îndoială, cel atitudinal este, prin natura sa, cel care se „pretează” la modificările EDR, însă trebuie subliniat că – într-o practică jurnalistică normală / etică – autorii titlurilor în care sunt preluate şi (eventual) transformate aceste EDR procedează într-o manieră care permite identificarea unei legături clare între titlurile respective şi conţinutul articolelor aferente. Altfel spus, prezenţa EDR în aceste titluri trebuie să fie „motivată”. În momentul în care o astfel de relaţie este foarte vagă sau inexistentă, avem de-a face tot cu un titlu jurnalistic atipic.
3. Tot după Revoluţia din ’89, o publicaţie satirică, „Academia Caţavencu”, şi-a creat un obicei (s-ar putea spune chiar că a lansat „o modă”4, făcând şi „prozeliţi” printre jurnaliştii altor reviste) din a compune titluri amuzante, bazate pe jocuri de cuvinte / calambururi şi, mai ales, pe modificări frecvente ale EDR. Am constatat că, de cele mai multe ori, titlurile în cauză sunt motivate, dar aplicarea generalizată a acestei „reţete” a dus, în cele din urmă, şi la anomalii. Abuzul de titluri în care EDR sunt atrase şi modificate în mod nejustificat poate fi întâlnit (de data aceasta, în majoritatea cazurilor) în rubrica permanentă „Interneţe fără bătrâneţe” dedicată spaţiului virtual, jocurilor video, gadget-urilor ş.a.m.d. Dau mai jos un număr apreciabil de exemple, extrase exclusiv din rubrica / pagina cu pricina; în acest scop, am consultat toate numerele publicaţiei AC apărute în perioada 2005-2006. Gruparea faptelor colectate este făcută, uneori, cu aproximaţie, întrucât multe dintre ele pot figura simultan la o clasă sau la alta.
3.1.Iată o serie de modificări ale EDR bazate pe asemănările de natură sonoră5 dintre cuvintele substituite şi inserţiile „referenţiale”6:„Şase saşi în Sasser search” (AC, 27/2005, p. 21); „Să trailer bine!” (22/2005, p. 20); „Linux e cucoană mare” (21/2005, p. 21); „Poteraş la why m-aş duce” (21/2005, p. 20); „Să mp3-im bine!” (28/2005, p. 21); „Shut Down şi... goool!” (21/2005, p. 20); „Nicio masă fără Copy/Paste” (20/2005, p. 23); „DVD et impera” (20/2005, p. 23); „iTunes, ras şi frezat” (19/2005, p. 23); „Pocnind din bitch pe lângă Playboy” (19/2005, p. 23); „Decât codaş la oraş, mai bine-n SWAT-ul tău fruntaş” (19/2005, p. 23); „Flash menta pe Internet” (19/2005, p. 22); „Nu Skype-aţi pe jos!” (16/2005, p. 20); „Spotul scuză mijloacele” (16/2005, p. 20); „Pe cine nu Flash să moară [,] nu te lasă să trăieşti” (15/2005, p. 20); „Switchere şi ţi se va updata” (15/2005, p. 20); „Un’ te duci tu, Gmail-ule?” (12/2005, p. 20); „Fericiţi cei search cu duhul” (10/2005, p. 23); „Coliva unchiului .Com” (10/2005, p. 22); „Firefox – azi îl vedem şi nu IE” (7/2005, p. 21); „Greu la deal cu cow-boy mici” (6/2005, p. 21); „Riddick [numele unui personaj dintr-un film SF] la fileu” (6/2005, p. 21); „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi-n site” (6/2005, p. 20); „Zip, Zip... ura!” (5/2005, p. 22); „C are Baba n-are moşu’” (4/2005, p. 21); „Ghici CNN vine la cină” (4/2005, p. 21); „Ai card, n-ai parte” (2/2005, p. 23); „C-Office, c-o păţi...” (1/2005, p. 22); „Team Speak, vrăjitoarelor!” (51-52/2006); „Nea Alecu, nea Alecu, Thunderbird oaia şi berbecu’!” (50/2006, p. 21); „Sam Fisher şi-a luat NSA la purtare” (47/2006, p. 21); „Pică PR mălăiaţă în gura lu’ nătăfleaţă” (43/2006, p. 20); „Apa RCS, pietrele rămân” (41/2006, p. 21); „Precum în intercer.net, aşa şi pe Pământ” (38/2006, p. 20); „Phishing pe acoperişul fierbinte” (8/2006, p. 17 şi 36/2006, p. 20); „Sfânta mp3-ime” (34/2006, p. 16); „Copyright-urile căpitanului Grant” (31/2006, p. 16); „Google ne-a luat ca din virtuală” (24/2006, p. 20); „eBay, Geta-i sor’ mea” (21/2006, p. 21); „GoldVish-ul unei nopţi de vară” (20/2006, p. 21); „CERF şi ţi se va da” (19/2006, p. 20); „Coliba unchiului Norton” (10/2006, p. 19); „Cine-a Trash în noi, 21-22?” (8/2006, p. 16); „Cina chat de taină” (7/2006, p. 16); „UFO... viaţa mea!” (4/2006, p. 17); „Ţara ADSL şi baba se piaptănă” (4/2006, p. 16); „...eu rămân la toate ANRC” (2/2006, p. 17); „Băh, GTA-i sor’ mea!” (25/2005, p. 20); „Bă, GTA e sor-mea” (28/2005, p. 21); „Actele la CTRL-ALT-DEL” (25/2005, p. 21); „Cum a nimerit worm-u’ Brăila” (24/2005, p. 21); „Sharp-ele cu ochelari” (28/2005, p. 21); „Coliba unchiului Atom” (32/2005, p. 19); „Ce iei pe mere dai pe David Perry” (34/2005, p. 18); „Geta-i Xerox-mea” (42/2005, p. 21); „F.E.A.R. al naibii, ce m-a speriat!” (43/2005, p. 21); „Puppet Master Piaţa Independenţii” (45/2005, p. 20); „CRP şi ţi se va lua!” (47/2005, p. 21); „Chat, chat, chat, căpriţă, chat” (49/2005, p. 21); „Din viaţă Skype cine poate” (48/2005, p. 21); „S-a întâlnit hoţu’ cu proxy-u’” (24/2005, p. 20); „Când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe mouse” (39/2005, p. 20); „Mc şi sfârc” (39/2005, p. 21); „Skype, să nu-i fie de deochi!” (22/2005, p. 21); „Am cu ce, eBay!” (37/2005, p. 21); „Cine Operă mai mult?” (40/2005, p. 21); „Bă, widget e sor-mea!” (50/2005, p. 21); „Să te temi de greci chiar şi atunci când îţi fac war-uri” (41/2005, p. 21).
3.2.Iată acum şi o serie de modificări ale EDR bazate pe asemănările de natură grafică dintre cuvintele substituite şi inserţiile „referenţiale” (jocurile se percep, preponderent, graţie scrisului): „Iarba rea din Strongholde piară / Piară duşmanii din ţară” (AC, 34/2005, p. 19); „Învăţaţi limba spamiolă!” (34/2005, p. 18); „Uptime noapte de dragoste” (35/2005, p. 20); „Basul şi cu Zobtob-ul mare” (34/2005, p. 19); „Lasă-mă să te laser” (34/2005, p. 19); „Print şi cerşetor” (44/2005, p. 21); „Nu iese fum fără Fox” (44/2005, p. 21); „După blog-uri suntem noi...” (45/2005, p. 21); „Bate F.E.A.R.-ul cât e cald!” (46/2005, p. 21); „Programul «cornul şi laptop-urile» (47/2005, p. 21); „Cornul şi laptop-ele” (39/2006, p. 21); „Spy şi câştigi” (40/2005, p. 21); „Banner-ul e ochiul dracului” (38/2005, p. 21); „Hack-ul, broasca şi o ştiucă” (39/2005, p. 20); „Pe Microsoft îl trec toate Apple” (37/2005, p. 21); „Ce-am avut şi chat pierdut...” (41/2005, p. 21); „Două Xfire, două paie... iei Ciuleandra? Na, bătaie!” (50/2005, p. 20); „Şi cu AntiManele zece, care-i şi întrece” (26/2005, p. 20); „Offline, file de poveste” (20/2005, p. 22); „Nu vă Apple peste bord!” (19/2005, p. 23); „Vrabia mălai virusează” (19/2005, p. 22); „On-line, file de poveste” (19/2005, p. 22); „Hackerii au dezgropat F-Secure-a războiului” (18/2005, p. 21); „CERF doresc eu ţie, dulce Românie” (16/2005, p. 20); „Copiii lumii doresc patch-ul!” (14/2005, p. 23); „Copiii lumii doresc Apache” (31/2006, p. 16); „Cine MSN vânt culege furtună” (14/2005, p. 23); „Bardul din mIRC eşti” (14/2005, p. 23); „Gmail, animalule!” (13/2005, p. 23); „Noi, cei din online întâi” (13/2005, p. 22); „Ce iei pe mere dai pe PR” (12/2005, p. 21); „Apdatare [sic!] la mediu” (9/2005, p. 21); „Netscape cine poate” (9/2005, p. 21); „De veghe în slang-ul de secară” (8/2005, p. 20); „O revistă curat murder” (7/2005, p. 20); „Să cauţi Mac-ul în carul cu fân” (5/2005, p. 23); „Maliţioase virusele pe la Windows se adună...” [cu continuarea, într-un alt articol, mai jos] „...se ascund în RAM-urele... Noapte bună!” (2/2005, p. 22); „Patentul englez” (51-52/2006, p. 21); „Lumina vine de la RSS” (49/2006, p. 20); „Dan, căpitan de Playstation 3” (45/2006, p. 21); „Mere, pere în bannere şi gutui amărui” (42/2006, p. 21); „Delete de papagal” (42/2006, p. 21); „Call-ul de dar nu se caută la dinţi” (32/2006, p. 16); „Scan-ul de dar nu se caută la dinţi” (19/2006, p. 21); „Ce iei pe mere dai pe peer to peer” (26/2006, p. 16); „Bannere albe pentru zile negre” (17/2006, p. 21); „Bannere halbe pentru file negre” (19/2006, p. 20); „În path cu duşmanul” (14/2006, p. 21); „Nimic nou pe fontul de Everest” (11/2006, p. 18); „Tot ban-atu-i fruncea pe E-bay” (6/2006, p. 16); „Fă-te frate cu dracu’ până treci iPod-u’” (5/2006, p. 18); „Zoep, fii bărbată” (5/2006, p. 18); „Dau un regat pentru un call” (5/2006, p. 18); „Semne bune de belşug / Pentru brazda de sub plug-in” (5/2006, p. 18); „Spore la treabă!” (23/2005, p. 20); „Băiete, mai add-on-coa’ o bere rece!” (29/2005, p. 21); „Doom, Doom, să-nălţăm!..” (30/2005, p. 19); „De ce Combat clopotele, Mitică?” (31/2005, p. 21); „De GeCAD clopotele, Mitică?” (36/2005, p. 19); „MAI vino iar în gara noastră mică” (31/2005, p. 20); Când o face plopu’ polimere...” (30/2005, p. 19); „Mail vino seara pe la noi, Ioneeele, dragă!” (32/2005, p. 18); „Şi dacă spam-uri bat în geam...” (31/2005, p. 21); „Myst-ul lui Sisif” (33/2005, p. 19).
3.3. În continuare, redau şi câteva modificări ale EDR bazate (simultan) atât pe asemănările de natură sonoră, cât şi pe cele de natură grafică dintre cuvintele substituite şi inserţiile „referenţiale”: „Acrylic sunt strugurii” (AC, 23/2005, p. 21); „Battlefield-ul cât e cald” (35/2005, p. 21); „Toate CDROM-urile duc la Roma” (42/2005, p. 21); „Caută şi www găsi!” (43/2005, p. 21); „Dacă VoIP nu mă vreţi, eu vă vreau!” (26/2005, p. 20 şi 47/2005, p. 21); „Ana are disclaimere” (40/2005, p. 20); „Coliba junk-ului Tom” (38/2005, p. 20); „I pakistanez dau ştire...” (41/2005, p. 20); „Office, viaţa mea” (10/2005, p. 23); „RCS încearcă marea cu DigiTV-ul” (3/2005, p. 23); „Toate drumurile duc la CivCity Rome” (39/2006, p. 21); „Şi dacă RAM-uri bat în geam, / Şi se cutremur floppy...” (16/2006, p. 21); „V-am Prince, prăjitoarelor!” (2/2006, p. 17).
3.4. Alte substituiri apelează la echivalente (sau traduceri parţiale): „Rămâne cum am orbit” (AC, 22/2005, p. 21) – se are în vedere un joc pe calculator, Project Snowblind; „Don’t hârtie me!” (51/2005, p. 21) – este vorba, probabil, de un trivial joc de cuvinte: hârtie înlocuieşte engl. sheet [of paper] ‘foaie’ [de hârtie], ca omofon pentru engl. shit ‘excrement’, Don’t shit me! însemnând, în slang, ‘nu mă enerva’/nu mă lua peste picior’; „Marele Firewall chinezesc” (26/2005, p. 21); „Google o cam search cu lumânarea” (12/2006, p. 19).
3.5. În cazuri aproape excepţionale, se întâlnesc şi substituiri operate (în baza aceloraşi tipuri de similarităţi) pe expresii / dictoane latineşti: „In video veritas” (AC, 24/2005, p. 20); „Clasament sana in corpore sano” (22/2005, p. 21); „Mohamed sana in corpore sano” (36/2005, p. 19) [despre un virus „musulman”]; „Nihil sine video” (14/2005, p. 23); „Torrent, deci exist” (21/2006, p. 21); „Digito ergo sum” (15/2006, p. 20); „Veni, vidi, Vista” (10/2006, p. 19); „Manga cum laudae [sic!]” (9/2006, p. 17); „Wireless, sed less” (8/2006, p. 17).
4. Se pare că, în definitiv, contează mai puţin ce apare sub titlu. „Spectacolul” se dă deasupra şi nu dedesubt. Titlul se desprinde de articol, poate şi din cauza faptului că, frecvent, titlul şi articolul nu sunt, ambele, creaţia aceluiaşi gazetar. Se ştie că în redacţia anumitor publicaţii lucrează oameni specializaţi în producerea titlurilor, pricepuţi să „potrivească” rândurile lor pe conţinutul materialelor semnate de confraţi. Născocirea titlurilor aspiră să fie (dacă nu a devenit deja) o artă în sine. Dar (aşa cum se întâmplă şi în sfera artisticului propriu-zis), uneori, arta respectivă se întâmplă să fie doar un meşteşug. Or, vorba latinului, est modus in rebus. Îmi vin în minte comentariile lui G. Călinescu despre Cincinat Pavelescu (pe care criticul îl aprecia pentru lirica sa), cu referire la epigramistică: „Întrucât priveşte epigrama, producţia aceasta, scuzabilă ca o petrecere, a devenit prin imitaţie o plagă, dând multora iluzia de a fi poeţi, prin repetarea unor triste insipidităţi. Nici Cincinat Pavelescu nu se ridică deasupra demonstraţiilor de banchete. Cineva îi dă câteva rime: nefastă, nevastă, el, chel şi poetul improvizează: «După ce-ntr-o zi nefastă / M-a prins soţul la nevastă, / De păr eu l-am luat pe el. / Morală: Avantajul d-a fi chel!»” (în Istoria literaturii române de la origini până în prezent).
Cel care inventează titlurile jurnalistice atipice este pus, pesemne, într-o situaţie asemănătoare, ajungând să conceapă titluri doar de dragul „reţetei” (tipice pentru AC), pretextând, eventual, că „n-a găsit altă rimă”. În felul acesta, titlul tinde să-şi ia „zborul” şi să lase în urmă „solul” articolului pe care ar trebui să-l reprezinte. Numai că este un zbor anormal şi incomplet, de genul celui amintit în joacă de Marin Sorescu, fiindcă un astfel de gazetar este... într-o aripă: „Într-o noapte, într-o clipă, / Îmi dă unul o aripă. / [...] – Zice: «’Nfige-o subsuoară, / Du-te dracului şi zboară»” (în vol. O aripă şi-un picior – Despre cum era să zbor, 1970).
Note
1 Vezi, printre altele, Cristinel Munteanu, Exerciţii de stil pe tema discursului repetat, în „Limba Română”, Chişinău, anul XVIII, nr. 5-6, 2008, p. 8-12.
2 Zic „un fel de nume”, deoarece analogia titlu – nume, deşi utilă, merge / funcţionează numai până la un punct.
3 În ştiinţa veritabilă, după cum ne învaţă Hegel, «onticul» se identifică, în mod necesar, cu «deonticul».
4 Evident, procedeul în sine există dintotdeauna, fiind întâlnit (în proporţii mai reduse) atât în vorbirea populară, cât şi la scriitori (ba chiar şi în textele unor oameni de ştiinţă şi / sau filozofi). În acest sens, numeroase exemple pot fi găsite, de pildă, şi într-o recentă carte a mea (vezi Munteanu 2012).
5 Uneori, pentru a putea percepe „fericitele” înlocuiri, cuvintele englezeşti trebuie citite „româneşte”.
6 De fapt, aceste inserţii „referenţiale” reprezintă, de regulă, în cazurile înregistrate, cam singura legătură dintre titlurile respective şi conţinutul articolelor titrate astfel.
Bibliografie selectivă
Dumistrăcel 2006a = Stelian Dumistrăcel, Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcţionale, Editura Institutul European, Iaşi, 2006.
Dumistrăcel 2006b = Stelian Dumistrăcel, Discursul repetat în textul jurnalistic. Tentaţia instituirii comuniunii fatice prin mass-media, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2006.
Munteanu 2012 = Cristinel Munteanu, Lingvistica integrală coşeriană. Teorie, aplicaţii şi exemple, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2012.
Rad 2000 = Ilie Rad, Titlul jurnalistic, în Mihai Coman (coord.), Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, vol. II, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p. 44-61.
Zafiu 2001 = Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2001.