Limba română în sfera învăţământului din Basarabia (III)*
Pentru tiparŞcoli naţionale. Învăţământ familial şi particular
Limba română ca obiect de studiu în instituţiile de învăţământ până în anii ’60
Deschiderea Seminarului Teologic din Chişinău
Comunicându-i amiralului P. V. Ciceagov, prin adresa din 6 august 1812, ideea lansată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse de a înfiinţa pe teritoriul românesc anexat o eparhie, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni l-a rugat pe amiral să-i ordone lui Scarlat Sturza ca acesta să-i repartizeze la Chişinău locuinţe pentru personalul său. În plus, să-i acorde ajutor în ceea ce priveşte deschiderea în cadrul eparhiei preconizate a unui seminar teologic70. Ulterior, în proiectul privind constituirea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului pe care l-a elaborat, Gavriil Bănulescu-Bodoni a formulat şi următoarea propunere: „Este necesar de a deschide un seminar teologic, în care să fie preluate toate disciplinele incluse în programul de studiu al celorlalte seminare. În ceea ce priveşte limbile „se va învăţa cu precădere şi neapărat limba rusă, întrucât ea domină; limba naţională, moldovenească, pentru ca cei care o învaţă să poată, în această limbă, propovădui poporului cuvântul Domnului şi morala cea bună; limba latină, întrucât de la aceasta provine şi se poate îmbogăţi limba naţională; limba greacă, deoarece în ea s-au scris în original dogmele şi învăţătura creştină, iar alte limbi – după voinţă”71.
Chestiunea referitoare la instituirea unui seminar teologic la Chişinău a fost abordată, negreşit, în timpul discuţiilor purtate de Bănulescu-Bodoni la Sankt Petersburg asupra modului de organizare a noii eparhii, căci, de bună seamă, deschiderea seminarului nu putea să se producă fără consimţământul conducerii bisericeşti a Rusiei.
Prin urmare, este ipotetică ideea că deschiderea unui seminar la Chişinău, potrivit opiniei lui Nicolae Popovschi, a fost enunţată de către mitropolitul Gavriil încă din 1812, la Iaşi, fiindu-i sugerată, probabil, de existenţa Seminarului de la Socola, deschis graţie strădaniei mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache72. Putea oare mitropolitul Gavriil să ia drept model şcoala ecleziastică de la Socola, în timp ce el, ca fost rector al Seminarului Teologic de la Poltava, cunoştea bine sistemul de învăţământ teologic şi, în special, cel de tip rusesc, pe care urma să-l implementeze? În plus, în 1808, el a găsit acest aşezământ cultural de la Iaşi slab organizat, din punctul său de vedere, şi l-a numit în calitate de rector pe protoiereul Petru Kuniţki, care a introdus programul de studii caracteristic seminarelor ruseşti.
Concomitent, Nicolae Popovschi mai susţine că însuşi regulamentul duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Ruse îi obliga pe arhierei să dispună de şcoli pentru instruire teologică. Pe lângă aceasta, era în vigoare cerinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse de a hirotoni doar candidaţii care au absolvit asemenea şcoli, în caz contrar, arhiereii erau ameninţaţi cu pedeapsă. „Mitropolitul Gavriil, care a stat în Rusia mult timp şi a fost chiar şi rector de seminar, menţionează în continuare N. Popovschi, cunoştea, bineînţeles, aceste dispoziţii sinodale. Astfel că arhipăstorul Basarabiei avea multe motive pentru a înfiinţa seminarul”73. De fapt, consideraţia că anume regulamentul duhovnicesc l-a obligat pe mitropolitul Gavriil să înfiinţeze în eparhia nou creată un seminar teologic a fost exprimată anterior de Pavel Lotoţki74.
Aşadar, înfiinţând Seminarul Teologic din Chişinău, Bănulescu-Bodoni respecta, efectiv, normele regulamentare ale Bisericii Ortodoxe Ruse.
După ce a venit împreună cu personalul său de la Iaşi la Chişinău, mitropolitul Gavriil a emis, la 30 septembrie 1812, dispoziţia privind instituirea dicasteriei şi organizarea seminarului teologic. În calitate de rector al seminarului l-a desemnat pe protopopul Petru Kuniţki, iar ca „prefect” – pe profesorul Ivan Nesterovici75. În cadrul seminarului urmau să fie predate limbile: „latină, rusă, greacă şi moldovenească”. Restul obiectelor − ca şi în alte seminare teologice din Rusia. „La început să fie deschise două clase: pregătitoare şi gramaticală, cu predarea tuturor limbilor”. Profesor în clasa pregătitoare a fost numit Isidor Gherbanovski76, iar în cea gramaticală – Ivan Nesterovici. Urma să fie angajaţi şi alţi profesori, inclusiv „de limbile greacă şi valahă”. Pentru întreţinerea seminarului, conform acestei dispoziţii, urma să fie încasată, ca şi în Principatul Moldovei, o taxă destinată învăţământului77.
Deschiderea seminarului a întârziat, în special, din cauza crizei de localuri la acea vreme în Chişinău. Abia prin raportul din 20 ianuarie 1813, Petru Kuniţki l-a anunţat pe mitropolit despre posibilitatea de a deschide curând cele două clase seminariale preconizate, reuşind să găsească pentru ele „două camere libere, situate la etajul de sus al casei ocupate de Comisie (de Aprovizionare – D.P.), pe care şeful acestei comisii, colonelul Grabovski, şi-a dat acordul să le cedeze”78. În calitate de profesori, a notat în continuare rectorul, aveau să activeze Isidor Gherbanovski, Ivan Nesterovici, ambii de limbile rusă şi latină şi de aritmetică, Nicolae Dokimos, de limba greacă, şi preotul Ioan, de limba română.
Fiind găsit localul potrivit, mitropolitul Gavriil a dispus Dicasteriei, la 27 ianuarie 1813, să inaugureze seminarul în ziua de 31 ianuarie 1813 şi, vestind despre aceasta în toate ţinuturile Basarabiei, să invite la învăţătură pe toţi doritorii, dar, mai cu seamă, pe copiii slujitorilor bisericeşti79. Dicasteria a expediat protopopilor din ţinuturi avize privind inaugurarea seminarului abia în zilele de 1-2 februarie 181380.
Despre inaugurarea seminarului Bănulescu-Bodoni l-a anunţat, prin adresa din 29 ianuarie 1813, pe Scarlat Sturza, comunicându-i că va deschide, deocamdată, două clase, drept local servind camerele ocupate temporar de Comisia de Aprovizionare, iar pentru realizarea programului de instruire a ales profesori capabili81.
Astfel, Seminarul Teologic din Chişinău, precum s-a încetăţenit în istoriografie, a fost deschis la 31 ianuarie 1813. Consultând actele vremii, Pavel Lotoţki a tras concluzia că în ziua respectivă s-a desfăşurat festivitatea de deschidere a seminarului, pe când studiile au început pe data de 1 februarie 1813, întrucât în lista elevilor seminarului, întocmită la 23 ianuarie 1814, figurau 53 de elevi, 10 dintre ei fiind înmatriculaţi la 1 februarie 1813, iar restul – pe parcurs82.
Pe cât se pare, a constatat Iosif Parhomovici, seminarul nu a activat prea mult timp în cele două odăi aflate în gestiunea Comisiei de Aprovizionare. Arhimandritul Irinei (Ivan Nesterovici, care, între timp, se călugărise), cel de-al doilea rector al seminarului, a afirmat că „seminarul a fost deschis la 31 ianuarie, într-o casă bisericească”, iar în scrisoarea din 18 noiembrie 1814, expediată principelui A.N. Goliţân, Bănulescu-Bodoni preciza că seminarul se afla în acel timp în casa bisericească de pe lângă catedrala Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil83.
Conform proiectului elaborat de Petru Kuniţki, procesul de instruire trebuia să se desfăşoare în modul următor. În clasa întâi (pregătitoare) Isidor Gherbanovski urma să-i înveţe pe elevi, de la ora 7 până la 10, limbile rusă şi latină, câte o oră şi jumătate fiecare. În zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 10 şi 12, Nicolae Dokimos urma să-i înveţe să citească şi să scrie în greceşte, iar în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, tot între 10 şi 12, preotul Ioan – în limba română. După prânz, de la ora 14 până la 16, în zilele de luni şi miercuri era programată studierea limbii greceşti, iar în restul zilelor, cu excepţia celei de sâmbătă – studierea limbii române. Între orele 16 şi 17, profesorul Gherbanovski avea să-i înveţe regulile elementare ale aritmeticii.
În clasa a doua (gramaticală), de la ora 7 până la 10, profesorul Nesterovici urma să-i înveţe gramatica rusă şi latină, câte o oră şi jumătate pentru fiecare limbă. În zilele de marţi, joi şi sâmbătă, între orele 10 şi 12, se ţinea gramatica limbii greceşti, de către profesorul de greacă, iar în zilele de luni, miercuri şi vineri, tot între 10 şi 12, – gramatica limbii române, de către profesorul de română. După prânz, de la ora 14 până la 16, în zilele de marţi şi joi, era prevăzută studierea limbii greceşti, iar în zilele de miercuri şi vineri – a celei române. Între orele 16 şi 17 se preda aritmetica, de către Nesterovici84.
Aşadar, precum a calculat P. Lotoţki, „rectorul a programat 22 de ore pe săptămână pentru studierea limbii moldoveneşti în ambele clase (cel mai mult), 20 de ore pentru limba greacă, 18 ore pentru limbile rusă şi latină şi, în sfârşit, 10 ore pentru aritmetică”85.
Acest program de studiu a fost examinat de episcopul Dimitrie Sulima, care, exprimându-şi părerea în privinţa lui la 25 ianuarie 1813, a introdus următoarea rectificare: „Dimineaţa, în ambele clase, să se înveţe limbile rusă şi latină două ceasuri, şi nu trei. Limba rusă să fie învăţată în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar latina – în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, deci nu ambele limbi în fiecare zi. Prin aceasta, cred eu, se poate preveni confundarea noţiunilor de către elevi, ceea ce se poate întâmpla ca urmare a predării laolaltă, în aceeaşi zi, a două limbi străine diferite; aceasta, se pare, va facilita însuşirea cu succes a obiectelor respective. Celelalte obiecte vor fi predate potrivit ordinei indicate în proiect”86.
Astfel, în baza proiectului elaborat de Petru Kuniţki şi a recomandărilor episcopului Dimitrie, a fost întocmit Regulamentul Seminarului Teologic din Chişinău87, aprobat de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni la 27 ianuarie 1813. În regulament şi-a găsit reflectare propunerea lui D. Sulima de a micşora numărul de ore stabilit de P. Kuniţki pentru predarea limbilor rusă şi latină – de la nouă ore pe săptămână, prevăzute pentru fiecare limbă aparte, la şase ore, adică, conchidea P. Lotoţki, „aproape de două ori mai puţine ore decât cele fixate pentru limbile moldovenească şi greacă”88.
În conformitate cu dispoziţia sinodală din iunie 1813, aprobată de împărat, Dicasteria Exarhicească din Chişinău a înştiinţat protopopii că în „şcolile duhovniceşti sau seminarii, ce s-au aşezat întru această gubernie, să înveţe şi copiii cei de mirean, până s-a face şcoală mirenească, de nu va găsi vreo împiedicare partea duhovnicească; vor fi primiţi, afară de copiii de preuţi, ţircovnici şi slujitori bisericeşti, şi copiii din partea mirenească, fără de nicio plată pentru învăţătură, ci vor fi datori părinţii lor sau neamurile a le năimi numai cu banii lor gazde, îmbrăcăminte şi cărţile trebuincioase, dar numai acei copii vor fi primiţi cari vor şti a scrie ceva moldoveneşte sau ruseşte şi a ceti”89.
Potrivit unui dosar de arhivă ce conţine lista seminariştilor din anul şcolar 1813/1814, în clasa I învăţau 30 de elevi, dintre care unul era din oraşul Iaşi, unul din Tiraspol şi ceilalţi din Basarabia, îndeosebi din oraşul Chişinău, iar în clasa a II-a erau înscrişi 23 de elevi, dintre care 15 veniseră din guberniile Ekaterinoslav, Podolia, Kaluga, Kiev, Cernigov şi Poltava, restul (opt la număr) – din Basarabia. Cu excepţia a zece nume moldoveneşti (Batcu, Alexandri – din Iaşi, Bobeică, Donică, Popovici, Dângă, Chiriac), celelalte 43 erau nume de familie ruseşti90.
Este cazul să reproducem lista respectivă, pentru a scoate în evidenţă mediul lingvistic statornicit în seminar la etapa iniţială.
Lista elevilor clasei gramaticale inferioare din anul 181391
|
Prenumele şi numele de familie ale elevului
|
Data înmatriculării
|
|
Anton Ghentusov, de 13 ani, fiu de preot din satul Alexăndreni, ţinutul Soroca. Este foarte priceput, reuşeşte excelent
|
1 mai 1813
|
|
Aristarh Gomonovici, de 14 ani, fiul decedatului preot militar al Regimentului 43 vânători. Este priceput, reuşeşte după posibilităţi
|
4 septembrie 1813
|
|
Vladimir Balavinţov, de 12 ani, fiu de nobil din Chişinău. Este priceput, are reuşită mijlocie
|
1813
|
|
Dimitrie Chiriac, de 14 ani, fiu de negustor din Chişinău. Este foarte priceput, are succese foarte bune
|
1813
|
|
Dimitrie Marcov, de 11 ani, fiu de nobil din satul Mereni, ţinutul Orhei. Nu pricepe, are succese slabe
|
2 octombrie 1813
|
|
Dimitrie Steriev, de 14 ani, fiul preotului de la biserica Sf. Lazăr92 din Chişinău. Pricepe puţin, are succese slabe
|
10 septembrie 1813
|
|
Dominte Cozlovschi, de 15 ani, fiu de nobil din Chişinău. Este priceput, are reuşită mijlocie
|
17 martie 1813
|
|
Zamfir Popovici, de 12 ani, fiul preotului de la biserica Buna Vestire din Chişinău. Este priceput, are reuşită mijlocie
|
4 septembrie 1813
|
|
Ioan Ghentus, de 15 ani, fiu de preot din satul Alexăndreni, ţinutul Soroca. Este foarte priceput, are succese foarte bune
|
1 mai 1813
|
|
Ivan Timoşevschi, de 12 ani, fiul de mic-burghez din Chişinău. Este priceput, reuşeşte nu rău
|
–
|
|
Ioan Dânga, de 12 ani, fiu de diacon din satul Horodişte, ţinutul Orhei. Nu prea înţelege, reuşeşte bine
|
21 aprilie 1813
|
|
Ilie Semigradov, de 10 ani, fiu de nobil din Chişinău. Este foarte priceput, are succese foarte bune
|
4 septembrie 1813
|
|
Iosif Ghentus, de 17 ani, fiu de preot din satul Alexăndreni, ţinutul Soroca. Este foarte priceput, reuşeşte excelent
|
1 mai 1813
|
|
Constantin Popovici, de 14 ani, fiu de protoiereu din satul Lozova, ţinutul Orhei. Este foarte priceput, reuşeşte bine
|
4 septembrie 1813
|
|
Constantin Meleghi, de 14 ani, fiul preotului de la biserica Sf. Nicolae din satul Horăşti, ţinutul Orhei. Înţelege şi reuşeşte bine
|
8 septembrie 1813
|
|
Constantin Bobeică, de 12 ani, fiul preotului Vasile Bobeică93 de la biserica Sf. Ilie din Chişinău. Este priceput, are succese bune
|
6 octombrie 1813
|
|
Constantin Isai, de 12 ani, fiul protopopului de la biserica din satul Durleşti, ţinutul Orhei. Pricepe, are succese slabe
|
4 decembrie 1813
|
|
Constantin Zbircov, de 14 ani, fiu de nobil din Chişinău. Este foarte priceput, reuşeşte bine
|
–
|
|
Constantin Portărescul, de 18 ani, fiu de preot din satul Molovata, ţinutul Orhei. Este priceput, dar succese încă nu a demonstrat
|
17 iunie 1813
|
|
Onisim Cozlovschi, de 14 ani, fiu de nobil din Chişinău. Este priceput de mijloc, reuşeşte bine
|
–
|
|
Onisim Donică, de 11 ani, fiu de nobil din satul Boşcana, ţinutul Orhei. Înţelege şi reuşeşte bine
|
–
|
|
Platon Semigradov, de 12 ani, fiu de nobil din Chişinău. Nu este atât de priceput, cât reuşeşte bine
|
–
|
|
Sanuil Zemniţchi, fiu de preot din satul Chitai. Nu este priceput şi reuşeşte nu rău
|
–
|
|
Stefan Dobrovolschi, de 12 ani, fiul preotului de la biserica din cetatea Bender. Nu reuşeşte, dar pricepe bine
|
7 septembrie 1813
|
|
Teodor Bobeică, de 10 ani, fiul preotului Vasile Bobeică de la biserica Sf. Ilie din Chişinău. Înţelege şi reuşeşte
|
6 octombrie 1813
|
|
Fiodor Paşlavschi, de 18 ani, fiu de preot din târgul Raşcov. Nu s-a prezentat
|
4 septembrie 1813
|
|
Ilie Pisarevschi, de 15 ani, fiul preotului de la biserica Adormirea Maicii Domnului din târgul Dubăsari, judeţul Tiraspol, gubernia Herson. Înţelege şi reuşeşte bine
|
4 octombrie 1813
|
|
Spiridon Manzolevschi, de 10 ani, fiu de nobil din Chişinău. Înţelege şi reuşeşte foarte bine
|
26 septembrie 1813
|
|
Alexandr Zbircov, de 13 ani, fiu de nobil din Chişinău
|
–
|
|
Constantin Alexandri, de 12 ani, fiu de nobil din oraşul Iaşi. Este foarte priceput şi are succese
|
Martie 1813
|
În total 30 de elevi, dintre care 16 elevi proveneau din tagma duhovnicească, iar 14 – din alte categorii sociale. Lista este semnată de profesorul clasei I Isidor Gherbanovski.
Lista elevilor clasei a doua (gramaticală), întocmită la 23 ianuarie 181394
|
Prenumele şi numele de familie ale elevului
|
Data înmatriculării
|
|
Anton Leuşiţchi, de 14 ani, fiul preotului de la biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din satul Vărzăreşti, ţinutul Făleşti. Este foarte priceput, reuşeşte excelent
|
4 septembrie 1813
|
|
Andrei Timoşevski, de 12 ani, originar din oraşul Ekaterinoslav. Este priceput, reuşeşte bine
|
2 februarie 1813
|
|
Artiom Zaharov, de 13 ani, fiu de nobil din oraşul Tiraspol. Este priceput, reuşeşte bine
|
1 februarie 1813
|
|
Apkar Zaharov, de 12 ani, fiu de nobil din oraşul Tiraspol. Este priceput, reuşeşte bine
|
1 februarie 1813
|
|
Anton Şveigher, de 11 ani, fiu de nobil din oraşul Viniţa, gubernia Podolia. Este puţin priceput, reuşeşte
|
4 septembrie 1813
|
|
Vasile Şaţki, de 15 ani, fiu de ţăran din gubernia Kaluga (învaţă cu permisiunea stăpânului său, Piotr D. Somov95). Este foarte priceput, reuşeşte bine
|
4 septembrie 1813
|
|
Vasile Şamraevski, de 12 ani, fiul protoiereului de la biserica Sf. Aleksandr Nevski din Bender. Este priceput, reuşeşte foarte bine
|
2 octombrie 1813
|
|
Vasile Macikovski, de 15 ani, fiu de nobil din oraşul Uman, gubernia Kiev. Este priceput, reuşeşte de mijloc
|
1 februarie 1813
|
|
Vasile Radzievski, de 10 ani, fiu de preot al unui regiment din Basarabia. Este priceput, reuşeşte de mijloc
|
2 februarie 1813
|
|
Gheorghe Buhanevici, de 14 ani, fiu de preot din Basarabia. Este priceput, reuşeşte de mijloc
|
1 februarie 1813
|
|
Emilian Afanasiev, de 11 ani, fiu de nobil din oraşul Kiev. Este priceput, reuşeşte foarte bine
|
20 septembrie 1813
|
|
Erotei Radzievski, de 13 ani, fiu de preot al unui regiment din Basarabia. Este priceput, reuşeşte foarte bine
|
1 februarie 1813
|
|
Ivan Olşevski, de 17 ani, fiu de nobil din oraşul Odesa. Este priceput, reuşeşte foarte bine
|
1 februarie 1813
|
|
Ivan Ivanov, de 13 ani, din oraşul Kiev, fiu de ţăran pus în libertate. Este priceput, reuşeşte de mijloc
|
27 octombrie 1813
|
|
Ivan Rodostat, de 15 ani, fiul protoiereului din oraşul Hotin, regiunea Basarabia. Este priceput, reuşeşte foarte bine
|
1 februarie 1813
|
|
Ivan Palatarenko, de 15 ani, fiu de nobil din gubernia Cernigov. Este priceput, reuşeşte bine
|
30 octombrie 1813
|
|
Luca Lipski, de 13 ani, fiu de nobil din gubernia Poltava. Este priceput, reuşeşte bine
|
30 octombrie 1813
|
|
Lavrentie Kuniţki, de 13 ani, fiu de nobil din oraşul Odesa
|
20 ianuarie 1814
|
|
Matfei Ghirski, de 14 ani, fiu de nobil din oraşul Odesa. Este priceput, reuşeşte bine
|
4 martie 1813
|
|
Mihail Avgustovski, de 12 ani, fiu de nobil din oraşul Dubăsari, gubernia Ekaterinoslav. Este priceput, reuşeşte slab
|
17 iulie 1813
|
|
Stepan Leuşiţchi, de 12 ani, fiul preotului de la biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din satul Vărzăreşti. Este priceput, reuşeşte bine
|
1 aprilie 1813
|
|
Spiridonachi Batcu, de 13 ani, fiul protoiereului de la biserica Buna Vestire din Chişinău. Este priceput, reuşeşte foarte bine
|
1 aprilie 1813
|
|
Iachim Dumanski, de 12 ani, fiu de preot din gubernia Podolia
|
1 februarie 1813
|
În total 23 de elevi, dintre care 9 elevi erau fii de preoţi, iar 14 îşi aveau originea din alte categorii sociale. Lista este semnată de profesorul clasei, arhimandritul Irinei (Ivan Nesterovici).
Examinând informaţiile referitoare la fiecare elev în parte, remarcăm următoarele:
1. Seminarul Teologic din Chişinău şi-a început activitatea având doar zece elevi.
2. Dintre aceştia unul era din oraşul Ekaterinoslav, unul – din oraşul Viniţa, unul – din oraşul Uman, unul – din oraşul Odesa, doi – din oraşul Tiraspol, doi erau fii de preoţi militari ai armatei ruse, unul era fiul protoiereului Gh. Rodostat, venit în spaţiul românesc în 1809, şi unul (Gh. Buhanevici) era fiu de preot din Basarabia, fără să fie indicate şi alte detalii despre acesta din urmă. Deci, nouă din primii seminarişti nu erau originari din Basarabia, ceea ce denotă faptul că ei nu posedau limba română (poate ceva cunoştea I. Rodostat, care, după cum putem admite, s-a aflat în mediul românesc, alături de tatăl său, din 1809). Prin urmare, din prima zi de fiinţare a seminarului, procesul de instruire a început să se desfăşoare nu într-o altă limbă, decât în cea rusă, adică în limba pe care o posedau elevii înmatriculaţi. Cu atât mai mult cu cât diriguitorii celor două clase, Isidor Gherbanovski şi Ivan Nesterovici, erau profesori de limba rusă.
3. Pe parcurs, numărul seminariştilor a sporit. Din cei 43 de elevi, înscrişi din martie 1813 până la 20 ianuarie 1814, 16 erau fii ai clerului din Basarabia, 10 erau veniţi din câteva zone geografice ale Rusiei (oraşele Dubăsari, Kiev, Odesa şi guberniile Cernigov, Kaluga, Poltava), 9 erau fii de nobili sau de mic-burghezi din oraşul Chişinău, 4 erau fii de mireni băştinaşi (C. Alexandri, D. Chiriac, O. Donică şi D. Marcov, al cărui nume de familie nu este exclus să fi fost Marcu), doi erau fii ai unor preoţi ruşi de la biserica Sf. Aleksandr Nevski din cetatea Bender, unul era fiu de preot militar şi unul era fiul unui preot din colonia Chitai, populată de transdanubieni. După toate probabilităţile, părinţii elevilor de nobili sau de mic-burghezi din oraşul Chişinău erau funcţionari ruşi, care şi-au dat copiii să înveţe la seminar din cauza lipsei în capitala basarabeană a instituţiilor laice de învăţământ. Astfel, potrivit aprecierii noastre, din numărul celor 43 de elevi noi, 20 cunoşteau limba română, iar 22 – nu o cunoşteau (este dificil să presupunem de ce etnie era fiul preotului din colonia Chitai).
Concluzia este evidentă: majoritatea seminariştilor erau vorbitori de limba rusă (31 sau, poate, chiar 33, aceştia constituind circa 60% din numărul total – 53 – de elevi înmatriculaţi), ceea ce arată că în cercul elevilor prevala mediul lingvistic rusesc. Acest mediu, chiar dacă era parţial, facilita, într-o mare măsură, predarea în ruseşte.
Aşadar, chiar din ziua inaugurării, Seminarul Teologic din Chişinău a început să promoveze o politică de rusificare. Era o politică pe care mitropolitul Gavriil a promovat-o şi în timpul activităţii sale administrative anterioare. Referindu-se la perioada când Bănulescu-Bodoni avea misiunea de exarh al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse în Moldova şi în Ţara Românească, S. V. Petrovski a consemnat în acest sens: „Este absolut surprinzător că acest ierarh – român de origine şi patriot în suflet (adică, partizan al Rusiei – D.P.), restructurând biserica sa, permanent avea în vedere organizarea de tip rusesc şi considera că doar sistemul administrativ rusesc este în stare să introducă ordinea cuvenită în Exarhatul Moldo-Vlahiei. El îşi dădea silinţa să reformeze clerul după modelul rusesc; proiecta să introducă în mod obligatoriu ştiinţa de carte şi învăţământul în ruseşte; căuta conducători în domeniul învăţământului printre oamenii ruşi inteligenţi, pe care îi cunoştea bine din timpul activităţii sale anterioare. Astfel, printr-un demers special întreprins pe lângă ober-procuror, principele Goliţân, el a reuşit ca în locul rectorului Seminarului Duhovnicesc din Iaşi să fie numit elevul său de la Poltava, Petru Kuniţki”, iar de la Academia Teologică din Kiev i-a adus pe I. Gherbanovski şi I. Nesterovici96.
Şi un alt cercetător rus afirmă, în acest context, că, aflându-se încă la Iaşi, ca exarh, Bănulescu-Bodoni „s-a preocupat de introducerea limbii ruse ca disciplină de studiu în şcolile publice din principate, numite anterior domneşti, în care mitropolitul era în calitate de epitrop”97. În afară de introducerea limbii ruse în şcolile publice din Iaşi şi Bucureşti, odată cu angajarea celor doi profesori aduşi de la Kiev, un curs elementar de limba rusă îl preda, între timp, un ierodiacon la Seminarul Duhovnicesc de la Socola. În plus, pentru a lărgi sfera de predare a limbii ruse, mitropolitul Gavriil a solicitat Academiei Teologice din Kiev să-i trimită în subordinea sa încă doi discipoli de ai săi, care însă nu au venit98.
Acelaşi S. V. Petrovski menţionează în legătură cu deschiderea Seminarului Teologic din Chişinău că Bănulescu-Bodoni „educa tineretul basarabean strict în spiritul ortodox rusesc”99.
Documentul intitulat „Ordinea după care s-a predat în seminar în 1816” conţine informaţii despre instruirea elevilor100. Astfel, elevii clasei infime sau pregătitoare au învăţat să citească şi să scrie în limbile rusă şi latină, precum şi noţiunile de bază ale ambelor limbi. Elevii clasei gramaticale au învăţat etimologiile gramaticilor limbilor rusă şi latină, precum şi regulile elementare ale sintaxei. În plus, săptămânal, în clasă sau pentru acasă, cu scop de a exersa, elevilor li s-a dat să traducă din limba rusă în cea latină. Au învăţat pe de rost expresii latine. În clasa de sintactică elevii au repetat primele părţi ale gramaticilor rusă şi latină şi au învăţat în continuare sintaxa. Săptămânal, au avut sarcina să compună texte, însoţite de traduceri din limba rusă în latină şi invers. Au învăţat pe de rost exprimări în latină. Elevilor clasei de poezie şi retorică li s-a predat poezia latină şi cea rusă. S-a repetat logica şi retorica succintă rusă. În fiece săptămână elevii au compus poezii în limba rusă. Totodată, li s-au dat exerciţii de retorică în limbile rusă şi latină. În clasa grecească, frecventată de 23 de elevi, au învăţat limba greacă. În clasa moldovenească (în act nu este indicat câţi elevi frecventau această clasă) „au învăţat să citească şi să scrie în limba moldovenească, precum şi etimologia acestei limbi”. În clasa de germană (nu se precizează câţi elevi o frecventau) au învăţat să citească şi să scrie în limba germană, precum şi etimologia acestei limbi. Clasa de aritmetică a fost frecventată de 46 de elevi, cea de geografie – de 48 de elevi, cea de desen – de 40 de elevi. În clasa de istorie s-a studiat istoria succintă a Rusiei.
Corpul didactic al seminarului la 1816: un rector, un prefect (care exercita şi funcţia de profesor) şi cinci profesori, dintre care doar rectorul Petru Kuniţki era moldovean (după cum este indicat în statul său personal). Patru profesori erau ucraineni, unul – rus şi altul – grec. Examinând numele de familie ale celor 108 elevi care îşi făceau studiile în acest an, Constantin N. Tomescu a constatat că numai 16 dintre aceştia aveau nume de familie româneşti, restul – ruseşti. Lui i s-a părut foarte ciudat că din cei 108 elevi, 62 erau născuţi în Basarabia, dar, cu excepţia celor 16 elevi indicaţi mai sus, majoritatea purtau nume de familie ruseşti sau rusificate. Plus 46 de elevi veniţi din afara Basarabiei: 39 – din gubernia Herson, 2 – din gubernia Ekaterinoslav, 1 – din gubernia Kiev, 1 – din gubernia Podolia, unul era fiu de colonist, iar doi – fii de militari ruşi101.
Aşadar, chiar dacă se acorda o atenţie deosebită studierii limbii latine, accentul totuşi se punea pe învăţarea limbii ruse.
De la 27 septembrie 1817, seminarul a devenit mai spaţios, odată cu darea în folosinţă a clădirii de piatră cu două niveluri, construită pentru plasarea claselor seminariale102. La începutul acestui an de studiu, seminarul avea şase clase, numite ordinare: 1. Pregătitoare; 2. Infimă; 3. Gramaticală; 4. Sintactică; 5. De poezie şi retorică; 6. De filozofie (deschisă în septembrie 1817). Cu excepţia acestor şase clase ordinare mai existau încă zece clase: 1. De limba greacă; 2. De limba „moldovenească”. 3. De limba germană; 4. Clasa inferioară de aritmetică; 5. Clasa superioară de aritmetică; 6. Clasa inferioară de geografie; 7. Clasa superioară de geografie; 8. De matematică (deschisă în septembrie 1817); 9. De istorie; 10. De desen103. Prin urmare, în sistemul instructiv al seminarului, limba română reprezenta o disciplină auxiliară, predarea în celelalte clase efectuându-se în ruseşte.
Deoarece în Basarabia nu sunt încă nici şcoli judeţene, nici şcoli publice parohiale, citim în „Ordinea după care s-a predat în seminar în 1817”, în clasa pregătitoare se înscriu copii ai clerului şi mirenilor, care sau deloc nu ştiu să citească şi să scrie, sau foarte puţin. Elevii acestei clase au învăţat să citească şi să scrie în limbile rusă şi latină, iar cei mai capabili dintre elevi au însuşit şi noţiunile de bază ale gramaticii. Elevii clasei infime au învăţat etimologiile limbilor rusă şi latină; zilnic li se dădeau câte două exerciţii să traducă din rusă în latină, unul să-l facă acasă, iar altul – în clasă; au început să înveţe pe de rost expresii latine, cu misiunea de a le analiza sub aspect gramatical; de asemenea, au învăţat catehismul succint şi istoria sfântă. Clasa de greacă a fost frecventată de 44 de elevi, cea de moldovenească – de 41 de elevi, iar cea de germană – de 15 elevi. Seminariştii care au frecventat clasa de moldovenească „au învăţat să citească şi să scrie în limba moldovenească şi au însuşit gramatica acestei limbi, iar cei mai capabili dintre ei au tradus din limba moldovenească în cea rusă şi invers”104.
Într-un document similar, din 1818, se menţionează că „elevii şi-au desăvârşit cunoştinţele, în măsura posibilităţilor lor, la limbile greacă, moldovenească şi germană”105. Deci, limba română era studiată în funcţie de posibilităţile elevilor, aceştia fiind în majoritate vorbitori de limba rusă.
În acelaşi document este notat că, în zilele celor mai importante sărbători, elevii din clasa de filozofie propovăduiesc cuvântul Domnului în biserica exarhicească şi în alte biserici din oraşul Chişinău „în limbile rusă şi moldovenească”106.
Note
70 „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1871, nr. 19, p. 451; „Arhivele Basarabiei”, 1929, nr. 2, p. 34.
71 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 422, f. 22-26. Actul este publicat în „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1871, nr. 19, p. 434-438; 1882, nr. 17, p. 966-972. În versiune românească l-a publicat Constantin N. Tomescu în „Arhivele Basarabiei”, 1929, nr. 2, p. 39-45.
72 N. Popovschi, op. cit., p. 60.
73 Ibidem.
74 П. А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, р. 5-7.
75 Ivan Nesterovici (1780-18 mai 1864), pedagog şi slujitor al bisericii. Fiu de preot din Ucraina. După ce absolveşte, în 1805, Academia Teologică din Kiev, rămâne să activeze în cadrul ei în calitate de profesor. Prin decretul sinodal din 2 decembrie 1810, el este trimis la Iaşi în subordinea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, care, în februarie 1811, îl numeşte profesor de limba rusă la şcoala publică din Iaşi. Este prefect şi profesor la Seminarul Teologic din Chişinău din ziua deschiderii lui (februarie 1813). La 11 noiembrie 1813 se călugăreşte sub numele de Irinei, iar la 21 mai 1817 este ridicat la rangul de arhimandrit. De la 27 septembrie 1817, paralel cu activitatea didactică, îndeplineşte şi misiunea de director al Comitetului Secţiei din Basarabia a Societăţii Biblice din Rusia. A fost cel de-al doilea rector al Seminarului Teologic din Chişinău (19 februarie 1821-31 ianuarie 1826), după care i s-a oferit catedra de episcop la Penza. Ulterior a fost arhiepiscop de Irkutsk [Informaţii extrase din: ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1189, f. 6v-7 (stat personal din 1816); F. 205, inv. 1, d. 2059, f. 4v-6 (stat personal din 1818); ANRM, F. 1862, inv. 9, d. 1, f. 14v-16, 20v-21 (stat personal din 1817); ANRM, F. 1862, inv. 9, d. 5, f. 1-3 (stat personal din 1821); „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1911, nr. 21, p. 830-833; П. А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, p. 44-47].
76 Isidor Gherbanovski(1782-?), ucrainean din Podolia, fiu de preot. După absolvirea Academiei Teologice din Kiev (1808) a fost învăţător în gubernia Minsk. În virtutea decretului din 2 decembrie 1810 al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, vine împreună cu Ivan Nesterovici în Principatele Române, unde este numit profesor de limba rusă la şcoala publică din Iaşi, apoi la liceul din Bucureşti. Ulterior a fost profesor la Seminarul Teologic din Chişinău. La 30 august 1814 este hirotonit preot pentru catedrala Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Chişinău, fiind numit, la 23 septembrie 1814, în calitate de veşmântar al acestei catedrale, apoi este ridicat la rangul de protoiereu (1815) şi trecut la biserica Înălţării Domnului din Chişinău. În 1819 este transferat la biserica Sf. Nicolae din oraşul Bender, unde a exercitat, totodată, şi funcţia de protopop. Din 1821 a fost din nou preot în Chişinău, iar ulterior – la catedrala din Odesa [Informaţii extrase din: ANRM, F. 205, inv. 1, d. 468; F. 205, inv. 1, d. 1189, f. 7-8 (stat personal din 1816); F. 205, inv. 1, d. 2059, f. 7-8 (stat personal din 1818); ANRM, F. 1862, inv. 9, d. 1, f. 15v-17 (stat personal din 1817); „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1874, nr. 19, p. 730-731; „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1911, nr. 21, p. 831; „Arhivele Basarabiei”, 1936, nr. 2-3, p. 23].
77 П.А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, р. 14-15.
78 „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1871, nr. 19, p. 442.
79 „Arhivele Basarabiei”, 1929, nr. 4, p. 22-23.
80 Ibidem, p. 7.
81 Ibidem, p. 23; П. А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, р. 17-18.
82 П. А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, р. 21-22.
83 П. Пархомович, Духовно-учебные заведения Кишиневской епархии, în „Труды Бессарабского Церковного Историко-Археологического Общества”, Кишинев, 1914, IX-й выпуск, p. 63-64.
84 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 422, f. 54-55v; „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1871, nr. 19, p. 442-443; П. А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, р. 25-26.
85 П. А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, р. 27.
86 „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1871, nr. 19, p. 444.
87 Publicat în „Кишиневские епархиальные ведомости”, 1871, nr. 19, p. 457-459.
88 П. А. Лотоцкий, История Кишиневской Духовной Семинарии, р. 28.
89 C. N. Tomescu, Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în „Arhivele Basarabiei”, 1934, nr. 2, p. 172-173.
90 C. N. Tomescu, Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în „Arhivele Basarabiei”, 1935, nr. 1, p. 32.
91 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 51, f. 1-2. Lista este scrisă în limba rusă, ca şi toate actele întocmite de Direcţia Seminarului Teologic din Chişinău.
92 Conform sursei.
93 Preotul Vasile Bobeică slujea la biserica Sf. Ilie din Chişinău şi la 21 octombrie 1815 (ANRM, F. 205, inv. 1, d. 843, f. 3). În 1816 era decedat (ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1189, f. 22v). Fiii săi, Constantin şi Teodor, continuau să înveţe la seminar şi în 1816, menţionându-se, însă, într-un act din acest an, că ei au fost înscrişi la seminar la 1 februarie 1813 (ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1189, f. 22v-23).
94 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 51, f. 4-5.
95 După toate probabilităţile, este vorba de Piotr Somov, şeful Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei.
96 С. В. Петровский, Экзарх Молдовлахийский и митрополит Киевский и Кишиневский Гавриил Банулеско-Бодони, în „Записки Императорского Одесского Общества Истории и Древностей”, Одесса, 1896, т. XIX, p. 84.
97 Г. Зыков, op. cit., p. 550.
98 Ibidem.
99 С. В. Петровский, op. cit., p. 88.
100 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1189, f. 27.
101 C. N. Tomescu, Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în „Arhivele Basarabiei”, 1938, nr. 1-4, p. 40-41.
102 ANRM, F. 1862, inv. 9, d. 1, f. 8.
103 Ibidem.
104 Ibidem, f. 8-10.
105 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2059, f. 41.
106 Ibidem.
* Continuare. Partea I în nr. 1-4, 2013, p. 219-232 şi partea II în nr. 7-8, 2013, p. 148-156.