Limba Română, test la democraţie şi adevăr
Pentru tipar1. Astfel trebuie calificat exerciţiul juridic din 5 decembrie 2013. Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în corelaţie cu Preambulul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (Hotărârea CC), document bine fundamentat, cu incursiuni de ordin filologic, istoric, etnologic etc., justifică legitimitatea utilizării corecte a denumirii limbii noastre, face, în sfârşit, dreptate limbii române, anulează interdicţia de a folosi glotonimul „limba română” şi derivatele lui.
Evocând „premisele” ce au condiţionat apariţia „dilemei” denumirii limbii, fenomen explicabil la o ochire retrospectivă a istoriei noastre, autorii hotărârii formulează cu exactitate şi explicit esenţa chestiunii. La baza afirmaţiilor şi concluziilor magistraţilor se regăsesc numeroasele şi consistentele argumente de ordin etnolingvistic, expuse în ultimele decenii de către cei mai de seamă reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Adevărata noastră obârşie, unitatea de limbă şi de neam, particularităţile graiului moldovenesc, ca parte componentă a limbii române, unitatea istorică şi culturală a tuturor românilor au fost examinate în cadrul multiplelor întruniri ştiinţifice, desfăşurate la Chişinău, Bălţi, Cahul, Cernăuţi, Iaşi, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Galaţi şi Suceava, o contribuţie substanţială în elucidarea complicatelor şi diverselor subiecte identitare revenind, fireşte, lingviştilor, scriitorilor, istoricilor, juriştilor basarabeni. Exponenţii populaţiei majoritare din Republica Moldova, pentru prima dată în decursul întregii istorii a acestui ţinut, au avut şansa de a se pronunţa deschis, fără teama de represiune, apelând la dovezile ştiinţifice interzise în perioada sovietică. S-au publicat mii de articole, comunicări şi studii, s-au editat zeci de cărţi având ca temă derularea în timp a realităţilor lingvistice de la noi, starea de lucruri în domeniu a fost oglindită în sute de emisiuni radiofonice şi televizate, aşa încât acum se poate afirma cu certitudine că s-a creat o excelentă, rezistentă şi reprezentativă bază de date identitare, care nu mai poate fi tăgăduită, iar Hotărârea CC, adoptată urmare a sesizărilor deputaţilor Ana Guţu (26.03.2013), Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega (17.09.2013), este o acţiune în perfectă armonie cu opinia şi convingerile mai multor generaţii de lingvişti, literaţi, istorici, jurişti etc. Comunitatea ştiinţifică şi de creaţie, instituţiile de învăţământ de toate gradele, basarabenii şcoliţi în ultimele două decenii, adică o parte apreciabilă din societate, consideră fără ezitare că Limba Română este nu doar numele corect al limbii lor, ci şi simbolul spiritual care asigură neîntrerupt legătura de neam peste vremi tulburi şi efemere fruntarii.
În acest context e greu de înţeles de ce unii dintre politicieni, mulţi dintre ei tineri, mai au restanţe cronice la un examen cu tema însuşită pe băncile şcolii încă?
2. În punctul 7 al Hotărârii CC se precizează: „În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Parlamentul şi Guvernul nu şi-au exercitat acest drept” (s.n. – Al.B.). Aşadar, de ce „Parlamentul şi Guvernul nu şi-au prezentat opiniile scrise”? Pentru că nu există un „consens politic” într-un domeniu eminamente ştiinţific? Dar când şi cum va fi lichidată respectiva sursă (pentru unii) de capital politic şi va putea fi găsit echilibrul necesar pentru a scoate din „jocurile” puterii această „carte” măsluită cu viclenie? În cele peste două decenii de existenţă a Republicii Moldova, politicienii (cu rare excepţii!), având interese pasagere în domeniu, „au tratat” cu indiferenţă, iresponsabil, destinul limbii de stat, articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova continuând să fie un focar de ură şi discordie. Or, perpetuarea „divergenţelor lingvistice” în mediul politic, ezitările, atitudinea duplicitară, abordarea superficială sau neglijarea premeditată a problemei limbii, implicit a denumirii ei, menţin unele formaţiuni politice, inclusiv de la guvernare, pe baricadele moldovenismului primitiv şi agresiv, urmărind scopul de a diminua şi de a compromite rolul limbii române ca atribut esenţial al statalităţii şi, în ultimă instanţă, de a-i izola pe basarabeni de naţiunea română, întărind graniţa la Prut, aşa cum a încercat să procedeze în anii 2001-2009 regimul condus de comunistul Voronin. Tranşantă, temerară şi sugestivă în această ordine de idei este viziunea actualului preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, jurist de profesie, fapt ce sporeşte credibilitatea opiniei exprimate la solicitarea Curţii Constituţionale: „naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul «existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite»”. Preşedintele Republicii Moldova consideră, de asemenea, că: „problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare a populaţiei Republicii Moldova. Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului”.
3. Cu regret însă argumentele mai sunt neglijate sau puse la îndoială, generând un perpetuu „conflict lingvistic”, manipulat cu cinism deja timp de un sfert de secol. „Probele” la care apelează apărătorii falsei teorii a „limbii moldoveneşti”, distinctă de cea română, sunt derizorii, absurde şi nu au de a face cu abordarea ştiinţifică a problemei, esenţa demersurilor acestora indicând servilism politic tributar teoriei bolşevice a celor două limbi şi popoare, aplicată cu violenţă în fosta R.S.S.M. Inconsistenţa ideologiei sovietice privind obârşia moldovenilor basarabeni a fost dezavuată pe parcursul anilor în presa de la Chişinău, inclusiv în paginile publicaţiei noastre. Fondată în anul declarării independenţei Republicii Moldova, 1991, revista şi-a construit programul editorial în concordanţă cu dezideratele noii formaţiuni statale, care fixa în acest prim act constituţional adevăratul nume al limbii noastre – română – prefigurând rolul primordial al acesteia în societate. Astfel, revista „Limba Româna”, răspunzând imperativelor timpului, a devenit o tribună de răspândire a adevărului ştiinţific şi istoric, în paginile ei, regăsindu-se, accentuăm, numele unor remarcabili oameni de ştiinţă şi de cultură din Republica Moldova şi din întreg spaţiul limbii române. Colectivul redacţiei a fost iniţiatorul şi unul dintre organizatorii reuniunilor ştiinţifice din domeniu, între care şi conferinţa „Limba română este numele corect al limbii noastre”, desfăşurată în incinta Parlamentului Republicii Moldova pe 20-21 iulie 1995, având scopul de a-i determina pe legiuitori să-şi revadă punctul de vedere asupra art. 13 din Constituţie. Concludente ca mesaj, exemplare ca rigurozitate, exactitate şi corectitudine ştiinţifică textele prezentate la acest for de către savanţi din Republica Moldova, Rusia şi Ucraina au fost publicate ulterior într-o ediţie specială („Limba Română”, nr. 4, 1995, 144 p.). Articole memorabile semnează în revistă de-a lungul anilor cel mai mare lingvist al contemporaneităţii, profesorul Eugeniu Coşeriu, originar din Mihăileni, Bălţi (Latinitatea orientală, nr. 3, 1994, p. 10-25; Unitatea limbii române – planuri şi criterii, nr. 5-6, 1994, p. 9-15; Credinţă, sacrificiu şi destin, nr. 4-8, 2001, p. 32-37; Unitate lingvistică – unitate naţională, nr. 10, 2002, p. 125-131; Deontologia şi etica limbajului, nr. 10, 2002, p. 132-138; Politici lingvistice, nr. 4, 2005, p. 5-6; „...Moldovenismul... nu se opune românismului, ci este o formă a lui...”, nr. 5-6, 2013, p. 9-13). Autori consacraţi ai revistei „Limba Română” sunt, de asemenea, acad. Nicolae Corlăteanu (Româna Literară în Republica Moldova: istorie şi actualitate, Romanizare şi reromanizare, Începuturile scrisului românesc, şi, înainte de toate, testamentul Las vouă moştenire..., editate mai apoi şi în volumul Testament. Cred în izbânda limbii române, Chişinău, 2010), acad. Silviu Berejan (De ce limba exemplară din uzul oficial al Republicii Moldova nu poate fi moldovenească, Unitatea Limbii Române – funcţionarea ei în Republica Moldova, Monolingvismul populaţiei rusofone în Republica Moldova şi bilingvismul populaţiei băştinaşe, Aspectul vorbit în spaţiul dintre Prut şi Nistru, Aspecte ale studierii limbii române în Republica Moldova, editate şi în volumul Itinerar sociolingvistic, Chişinău, 2007), acad. Anatol Ciobanu (Limba latină şi romanitatea noastră, Eminescu. Unitatea limbii şi a poporului român, Eroziunea conştiinţei naţionale a românilor moldoveni, Un stat suveran – o singură limbă de stat, Limba română şi politica lingvistică în Republica Moldova, volumul Reflecţii lingvistice, Chişinău, 2009), prof. Nicolae Mătcaş (Unitatea de limbă, unitatea de neam, O limbă – o naţiune, Simulacrul argumentului ştiinţific, Unicul argument forte, volumul N. Mătcaş, Calvarul limbii române, Chişinău 2011), prof. Ioan Oprea (Limba literară şi conştiinţa naţională), acad. Rajmund Piotrowski (O limbă cu două denumiri?), acad. Stanislav Semcinski (Cu privire la necesitatea de a reveni la denumirea tradiţională a moldovenilor), prof. Vitalie Marin (Româna – limba comună a două state independente), prof. Anatol Eremia (Unitatea limbii române – politică şi adevăr ştiinţific), prof. Vasile Pavel (Unitatea şi varietatea limbii române din perspectivă geografică), reputatul poet Grigore Vieru (Limba română – oastea noastră naţională), – texte incluse în volumul Limba română este patria mea, ediţia a II-a, Chişinău 2007. Subliniem că majoritatea acestor articole, studii, comunicări au apărut iniţial în revista „Limba Română”, ulterior în antologii şi volume de autor din colecţia „Biblioteca revistei «Limba Română»”, îngrijită de echipa redacţională.
4. A continua şi la început de mileniu III să utilizezi sintagma „limba moldovenească” pentru limba oficială a Republicii Moldova, după ce au fost puse la dispoziţia publicului larg „munţi” de argumente, înseamnă nu numai a susţine şi a promova perimata politică lingvistică stalinistă, identificată în doctrinele unor partide cu vederi promoscovite şi antieuropene, înseamnă a încuraja ideologia „moldovenismului” regenerată actualmente în „laboratoarele ştiinţifice” din Transnistria, unde la comanda pretinsului minister al educaţiei din regiune, este elaborată concepţia unui nou manual de „limbă moldovenească”, având drept scop „protejarea (cu ajutorul trupelor ruseşti de ocupaţie!?) a istoriei Moldovei, limbii moldoveneşti, etnologiei moldoveneşti”. Lipsa unei viziuni ştiinţifice unice în problema limbii, a unor politici lingvistice coerente şi bine argumentate stimulează resentimente în rândul populaţiei, cauzând, cu preponderenţă în localităţile urbane şi în regiunile locuite compact de către minoritari, aversiune şi dispreţ afişat faţă de limba română. Continuă să fie supuse unor atacuri fără precedent şcolile de limba română din Transnistria. Ion Iovcev, directorul liceului teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, hărţuit actualmente din motive inventate de separatişti, rememora, într-o discuţie cu diplomatul şi scriitorul Vasile Nanea, un caz de barbarie care întrece orice imaginaţie: „În 1992, mai mulţi ruşi în uniformă au pătruns brusc într-o sală de clasă, au distrus mobilierul, au adresat cuvinte urâte copiilor şi cadrului lor didactic. «Dacă vreţi să învăţaţi limba română, plecaţi în România, nu mai puteţi sta aici!» – au răcnit ei. Pe tablă erau scrise câteva cuvinte în limba lui Mihai Eminescu. Unul dintre agresori a scos un pistol şi a tras câte un glonţ în fiecare literă, în prezenţa aceloraşi copii, spunând în final că semnele împuşcate trebuie înlocuite cu caractere chirilice”.
Atunci, în Transnistria, a început nesfârşitul calvar al limbii române, cu rezonanţe tot mai descurajante şi în UTA Găgăuzia. Recent, Comratul oficial a decis să interzică folosirea sintagmelor „limbă română”, „literatură şi istorie română”, iar başcanul Mihail Formuzal nu ascunde că are sentimente ostile şi faţă de grafia latină, considerând-o un element care „ştirbeşte din demnitatea poporului găgăuz”, iar „scrisul chirilic este cel mai potrivit pentru enclava din sud”.
Care ar trebui să fie reacţia autorităţilor unui stat democratic, cu aspiraţii europene, când este umilită, batjocorită şi se trage cu gloanţe nu doar în litera străbună, ci chiar în fiinţa şi în demnitatea noastră naţională? Or, Limba Română, necesitatea repunerii acesteia în drepturile sale fireşti implică, desigur, toleranţă, perseverenţă, diplomaţie, dar mai cu seamă acţiuni concrete şi cu real impact social.
Astfel, Hotărârea CC, publicată în acest număr de revistă, este un fericit precedent, chemat să impulsioneze tatonarea şi identificarea unor soluţii pertinente şi irevocabile, e o lecţie dată legiuitorilor şi guvernanţilor, un test la democraţie şi adevăr pentru întreaga societate. De ce la proximul scrutin parlamentar alegătorii să nu condiţioneze, de exemplu, dreptul deputaţilor de a accede în forul legislativ în funcţie de atitudinea lor faţă de destinul limbii de stat?
5. Un test sui generis (fiindcă tot veni vorba!) a susţinut în 2013 şi echipa redacţională, care, din lipsa fondurilor salariale, a lucrat întregul an, realizând programul editorial, fără remunerare. A fost un gest sincer, alimentat de speranţa şi încrederea că efortul nu va fi zadarnic şi că în cele din urmă vom fi răsplătiţi, moral înainte de toate. Urmând îndemnul ilustrului lingvist Eugeniu Coşeriu, colegii mei – Nicolae Mătcaş, Ana Bantoş, Oxana Bejan, Viorica-Ela Caraman, Tatiana Curmei, Veronica Rotaru, Elena Călin, Constantin Şchiopu – nu au admis ca revista „Limba Română” să-şi înceteze activitatea, aşa cum se întâmplă cu atâtea publicaţii ce îşi găsesc obştescul sfârşit în nemiloasa şi prea lunga epocă a tranziţiei, în care principiile democratice sucombă sub povara draconicelor legi ale economiei de piaţă. Am rezistat, deoarece am avut, ca întotdeauna, susţinerea membrilor colegiului de redacţie, a cititorilor noştri, mulţi la număr graţie şi variantei electronice a publicaţiei, pe care i-am simţit tot mai aproape (numărul vizitatorilor unici ai site-ului www.limbaromana.md în 2013 a întrunit cifra de 269.518, cu 110.896 mai mult decât în 2012). Am salvat revista cu sprijinul prietenilor şi autorilor noştri Cristinel Munteanu (Brăila), Theodor Codreanu (Huşi), Sanda Golopenţia (SUA), Eugen Munteanu şi Ioan Milică (Iaşi), Mircea A. Diaconu, Doina Cernica (Suceava), Ilie Şandru (Topliţa, Târgu Mureş), Mina Maria Rusu, Gheorghe Chivu, Doru Dinu Glavan, Dorin Cimpoeşu (Bucureşti), Diana Vrabie (Bălţi), Antonina Sârbu, Violeta Crudu, Andrei Crijanovschi, Ion Ciocanu, Anatol Petrencu, Anatol Eremia, Iurie Colesnic (Chişinău), Dumitru Nuţu, Magda Stavinschi, Nicolae Dinguleanu, Sorin Mureşan, Axia Marinescu, Mihaela Ciriban, Dana Popescu, Corina Rujan şi atâţia alţii, care au scris articole şi mesaje de încurajare, răspunzând cu promptitudine şi condescendenţă la articolul cunoscutului şi apreciatului om de ştiinţă şi de cultură Solomon Marcus Limba romana. Un semnal de alarmă, publicat iniţial în reţeaua de socializare Contributors, apoi în revistele „22”, Bucureşti, şi „Jurnal de Chişinău”. Ilustrul savant a reuşit să atragă atenţia opiniei publice, dar şi a unor decidenţi financiari, asupra necesităţii de a readuce la normalitate o publicaţie cu impact în procesul de renaştere naţională a românilor basarabeni. Graţie Domniei sale ne aflăm din nou la datorie, pentru care fapt îi rămânem profund recunoscători.
Pe 1 martie celebrul nostru contemporan Solomon Marcus păşeşte în al nouăzecilea an, prilej potrivit pentru a-i dori din toată inima sănătate, inspiraţie şi spor neîntrerupt în creaţie. La mulţi ani, dragă domnule academician, din partea echipei şi a cititorilor revistei „Limba Română”, care reintră în circuitul cultural datorită generozităţii şi perseverenţei Dumneavoastră. Ne face deosebita plăcere, la acest moment aniversar, să publicăm tableta domnului Alex. Ştefănescu, trimisă pe adresa redacţiei în toi de făurar, pentru a fi găzduită în acest întâi din 2014 număr de revistă, ca un simbolic MĂRŢIŞOR din partea tuturor celor care va apreciază şi nutresc cele mai sincere sentimente de profund respect pentru întreaga Dumneavoastră viaţă şi operă!