Prietenul Bucovinei
Pentru tipar
Viaţa şi creaţia, viaţa-creaţia şi creaţia-viaţa lui Grigore Vieru au pătruns de la început în Bucovina cu forţa legendei: după amar de vreme, era primul autor basarabean tipărit la noi, graţie lui Mircea Radu Iacoban, cu litere latine. Şi a fost, se poate spune, aici, iubit chiar înainte de a fi cunoscut. Pentru că în Bucovina şi durerea despărţirii, şi nădejdea reîntregirii sunt trăite mai profund, mai dureros. Se vorbea de trecerile sale prin spaţiul nostru cu bucurie, deoarece ne răspundea întotdeauna cu dragoste. Iar după Revoluţie nu s-a schimbat nimic, deşi devenise, ca om, accesibil fiecărui cititor, fiecărui bucovinean animat de speranţa unui viitor împreună cu Basarabia. De altfel, o simplă răsfoire a minunatei antologii datorate lui Daniel Corbu, Taina care mă apără, Princeps Edit, Iaşi, 2008, cu lectura dedicaţiilor din capul poemelor sale, arată câţi prieteni a avut în Bucovina, din impresionanta mulţime a celor care îl aşteptau, îl căutau cu prietenie.
Într-un fel, existenţa sa în carne şi oase a umplut, neaşteptat, golul lăsat de plecarea lui Nichita Stănescu. Poetul Necuvintelor stârnise şi alimentase o întoarcere spre poezie, o descoperire şi o trăire a poeziei până la religiozitate cu o forţă nemaiîntâlnită, răscolind, aprinzând în tinerii timpului său orice undă, orice predispoziţie poetică hibernând în suflete. Niciodată nu s-a scris mai multă poezie, niciodată nu a fost citită mai multă poezie şi niciodată nu a fost exprimată în ceea ce era sau doar se voia a fi poezie atâta dragoste pentru ea ca în anii când a trăit, a scris şi şi-a deschis larg braţele Nichita Stănescu.
Şi iată, când începusem să credem că Nichita Stănescu a fost ultimul poet care a făcut să vibreze mulţimile pentru un ideal, idealul Poeziei care conferă calitate superioară vieţii, a apărut, stegar al unui întreg detaşament de scriitori basarabeni, Poetul Grigore Vieru, cu viaţa şi scrisul subordonate unui alt ideal, al Limbii unificatoare a românilor.
L-am cunoscut, vizitându-l într-o secţie de cardiologie, la etajul 9 al unui spital din Chişinău, în 1993, împreună cu artista plastică Ioana Nistor, prietenă cu Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, cărora le-a închinat un monument, ridicat la Piteşti, şi l-am reîntâlnit în Bucovina, la Udeşti, la Câmpulung Moldovenesc, la Suceava. O persoană fragilă fizic, vulnerabilă, aşa cum toţi suntem descoperiţi uneori de privirea celorlalţi, dar cum în Bucovina niciodată nu l-am mai văzut astfel. În Bucovina înflorea, întinerea, sub flacăra unei ardori lăuntrice, care îi urca în vers, în glas şi era întâmpinată când cu aplauze, când cu o caldă înţelegere şi cu o prietenie care nu mai avea nevoie de cuvinte şi declaraţii. Era întâmpinat şi ascultat nu numai de cititori, dar el se adresa tuturor prin poezie şi era înţeles de toţi prin poezie – instrumentul inimii sale. O poezie simplă şi adâncă, din spiţa capodoperelor liricii populare, esenţializate prin îndelungă şlefuire. O poezie al cărei sunet îl cunoaştem şi îl recunoaştem din răsunetul liricii marilor poeţi ai lumii. O poezie cu care Grigore Vieru s-a născut şi care curge dincolo de timpul malurilor. O poezie extraordinar de rară azi, o poezie altfel.
Dacă scriitorii Basarabiei au dus dorul cărţilor şi scriitorilor din Ţară, Bucovina, din care aştern aceste rânduri, nu a obosit să scruteze, până la lacrimă, prin ceaţa înzidită peste Prut, Basarabia dornică să afle câtă limbă română continuă să trăiască şi să-şi urce lamura în lucrarea creatorilor ei. Nu ştiu numărul de exemplare în care a apărut în 1989 Constelaţia lirei, antologia poeţilor basarabeni, cu siguranţă de ordinul miilor, dacă nu a zecilor de mii, după măsura acelor vremuri, dar ţin minte că în Suceava toate câte au venit s-au vândut într-o singură zi. Aparent, astăzi, vedem mai mult şi suntem văzuţi mai bine decât acum douăzeci de ani. Doar că nici „Bucovina literară” nu ajunge la Chişinău, nici la Suceava nu poţi să găseşti la chioşcurile presei „Limba Română”, „Literatura şi Arta” sau „Contrafort”. De aceea, dacă documentele politicii împotriva limbii române sunt cunoscute în Bucovina ca pretutindeni în restul Ţării, despre viaţa literară din Basarabia, despre polemicile şi bătăliile, la nivelul ideilor, şi nu numai, se ştie prea puţin. Iubit în Bucovina, simţindu-se bine în Bucovina, Grigore Vieru a fost cunoscut aici cu sabia ridicată numai în războaiele mari duse sub flamura Limbii Române şi a Unirii Românilor. Dar, sigur, atacurile unor confraţi, deşi fac parte, cum s-ar spune, din „fişa postului” în profesia de scriitor, omeneşte nu au cum să nu doară, chiar dacă dintr-o astfel de confruntare şi adversarii ies răniţi. Numai că aici ecoul unor asemenea învrăjbiri, provocate de inevitabilul conflict între generaţii şi între orientări literare a răzbătut greu şi prea târziu. Cum prea târziu, pentru exprimarea unei solidarităţi de breaslă, personale cu Grigore Vieru, a ajuns şi vestea acuzaţiilor nedrepte, extraliterare, în tirul cărora poetul a rămas în picioare până şi-a dat ultima suflare, murind trist şi prea devreme. Dar nu aparţine dintotdeauna Poetul sorţii sale?
Iubit în Bucovina, Grigore Vieru a umplut pe 22 ianuarie 2009 Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Suceava, la manifestarea despărţirii de prietenul Bucovinei. Întâlnirea a început, răscolitor, cu audiţia unui fragment din interviul acordat de Grigore Vieru lui Mircea Motrici, la Putna, lângă bustul lui Eminescu, la aniversarea din 15 ianuarie 1993, şi a continuat cu amintiri şi lecturi din cărţile sale. Ele au pus în lumină, într-o lumină care va dăinui, iubirea nesfârşită pentru Mama – nimeni ca Grigore Vieru nu ne-a făcut să desluşim pe chipul celei care ne-a adus pe lume însăşi bucuria şi însăşi suferinţa de pe chipul Maicii Domnului, şi mai ales dragostea, strigată, şoptită, cântată, şi încă, şi încă, încă o dată mărturisită şi dovedită pentru Limba Română. Nimeni de la Alexie Mateevici până la Grigore Vieru, nimeni ca basarabenii Alexie Mateevici şi Grigore Vieru nu ne-a spus atât de răspicat că suntem custozii unui tezaur care aparţine copiilor noştri – Limba Română şi că prin vinele noastre curge, semn de străveche nobleţe, acelaşi sânge – Limba Română.
Grigore Vieru nu a plecat cu totul. Asemenea stelei, lucrarea Poetului Român Grigore Vieru continuă. De la noi, din Bucovina, nu se mai văd de mult flori pe Prut. Dar iată că de pe 18 ianuarie 2009 a început să se desluşească, între ţărmuri, aripa albă a unui cocor. Pare că e gata să plece. Însă rămâne.