Internetul şi memoria unei generaţii
Pentru tipar„Espresso”, săptămânalul italian de la Roma, a publicat, în primul număr al anului 2014, sub genericul „Caro figlio ti scrivo”, o serie de scrisori de autor, paisprezece la număr, semnate de celebrități ale științei și culturii universale, printre care: scriitorul şi psihiatrul din Manhattan Andrew Solomon, vioristul şi dirijorul italian Salvatore Accardo, regizorul hollywoodian Martin Scorsese, scriitorul, semioticianul și profesorul bolognez Umberto Eco. Scrisorile abordează teme de stringentă actualitate, îndemnând tânăra generație spre cunoaștere, spre cultură, spre libertate personală, spre verticalitate, și promovează valori general-umane, care riscă să fie înghițite de procesele de globalizare și de dezvoltare tehnologică.
Scrisoarea lui Eco se înscrie în mod plenar în această ordine de idei. Este adresată unui nepot imaginar, copil reprezentativ al erei digitale. Epistola este scrisă în tonul drăgăstos și grijuliu al unui bunic alarmat de iminența unei noi maladii a generaţiei tinere, cauzată de abuzul de internet – pierderea, atrofierea memoriei – care trebuie combătută cu orice preț. Scrisoarea lui Eco a avut un ecou (jocul de cuvinte1 este absolut cazual) fulgerător pe net, trezind opinii contrastante și devenind subiect pentru aprinse polemici.
De fapt, discuțiile pe marginea utilității sau inutilității noilor tehnologii informaţionale nu sunt deloc noi. Medici, antropologi, psihologi, culturologi etc. demult cântăresc avantajele și dezavantajele computerului și ale internetului și analizează efectele colaterale ale acestora. Tonul alarmant al dezbaterii este legitimat de experiența noastră filogenetică. Natura umană dintotdeauna a fost dominată de porniri conservatorii, iar noutatea a fost demonizată, percepută ca un pericol imanent. Este ilustrativ mitul lui Socrate pe care ni-l transmite Platon în Phaidros: după ce zeul egiptean Thoth a inventat numerele, geometria, astronomia, jocul zarurilor și literele, s-a înfățișat la regele Thamus pentru a-i prezenta creaţiile sale. Când a ajuns la alfabet, Thoth i-a spus: „Privește, rege, știința aceasta îi va face pe egipteni mai înțelepți și mai cu ținere de minte; găsit a fost leacul uitării și, deopotrivă, al neștiinței”. La care regele a răspuns: „Preapriceputule meșter Thoth, unul e chemat să nască arte, altul să judece cât anume dintr-însele e păgubitor sau de folos pentru cei ce se vor sluji de ele. Tu, acum, ca părinte al literelor, și de dragul lor, le-ai pus în seamă tocmai contrariul a ceea ce pot face ele. Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ținerea de minte; punându-și credința în scris, oamenii își vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, și nu dinlăuntru, prin cazna proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învârtoșeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte...”2.
Au trecut mai multe milenii, dar frica pe care o avem acum în fața tehnologiilor digitale seamănă cu aceea pe care o aveau strămoșii noștri atunci când a fost inventat scrisul. Modul în care este acceptat noul depinde de o serie de factori de natură sociologică. Tinerii adoptă schimbările cu mai multă ușurință, dar și cu mai multă inconștiență. Umberto Eco consideră o datorie morală să pună în gardă tinerii vizavi de folosirea irațională a acestei resurse care poate avea efecte periculoase asupra memoriei. Disponibilitatea imediată a informației în rețea inhibează facultățile cognitive și mnemonice. Îngrijorarea lui Eco, de fapt, este o sinteză a unor adevăruri științifice deja cunoscute. Existența clinicilor de „dezintoxicare” digitală și a specialiștilor în Digital Therapie3 demonstrează gravitatea problemei și spațiul vast de extindere a acesteia. Cu regret, publicul larg a calificat această stare de alertă a lui Eco drept un atavism, iar scriitorul a fost declarat un dușman al rețelei. Acestor acuzări autorul scrisorii le răspunde printr-o serie de articole-replică4, specificând că: internetul este un bun al celor bogați (bogați în plan spiritual, adică al celor care știu să-l utilizeze cu discernământ, ca mijloc de îmbogățire intelectuală) și un rău pentru cei săraci (săraci cu duhul, pentru care internetul este un mijloc de infestare și cădere spirituală). Tehnologiile informatice sunt un suport intelectual activ și nu o substituire a intelectului uman. Mai mult decât atât, Eco însuşi contribuie la îmbogățirea şi dezvoltarea resurselor informaționale, fiind coautor al EncycloMedia, noua enciclopedie digitală, realizată de EM Publishers a lui Corrado Passera în colaborare cu Danco Singer.
Cu tot respectul pentru personalitatea marelui scriitor, unele dintre ideile expuse incită la oponență. În textul scrisorii transpare gândul că generația de astăzi e inferioară celor de altădată. O colegă de lucru, profesoară de istorie, era scandalizată de faptul că elevii de azi nu cunosc războaiele punice, fapt care (conform opiniei sale) compromite valoarea umană a acestor elevi și capacitățile lor intelectuale. Am reproșat, susținând că învățarea pe de rost este un automatism, care dezvoltă capacitățile mnemonice, dar nu și capacitatea de a sintetiza și a elabora informația. Didactica modernă demult a renunțat la strategiile scolastice, care privează copilul de creativitate și personalitate. Faptul că sunt (în marea lor majoritate) atât de diverși comparativ cu generațiile precedente, nu înseamnă că sunt lipsiți de valori, de interese, de pasiuni și virtuți. Ar fi un anacronism dacă am pretinde ca ei să fie o copie fidelă a generației trecute. Să le rezervăm dreptul de a schimba spre bine lumea prin ei înșiși, punându-le la dispoziție valorile nepieritoare acumulate de omenire până în prezent.
Orice schimbare are o esență duală, oferind noul, surpă temeiuri consacrate. Umberto Eco este cel care oferă generos sprijinul și experiența lui de viață generației tehnocrate de astăzi, în scopul nobil de a garanta continuitatea legăturii între trecut, prezent și viitor. Interesul pe care l-a trezit articolul lui Eco în sânul publicului italian și al celui non-italian, confirmă – dacă mai era nevoie – importanța literară, științifică și culturală a scriitorului în contextul sistemului de valori etico-morale și marea lui responsabilitate pentru păstrarea și transmiterea acestuia generațiilor viitoare.
Note
1 În it. „eco” înseamnă ecou.
2 Platon, Phaidros, Opere, vol. 4, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
3 Psihologul Anita Eggler http://www.anitra-eggler.com/; Psihiatrul Edward Hallowell http://www.drhallowell.com/meet-dr-hallowell/publications/
4 Quanto è importante la memoria per non vivere in un mondo appiattito, „Espresso”, nr. 2, 2014; Il progresso della Rete non si può fermare, „Espresso”, nr. 4, 2014.
Bibliografie
1. V. Caretti, La Barbera D. (a cura di), Psicopatologia delle realtà virtuali, Masson, Milano, 2000.
2. De Crescenzo Luciano, Storia della filosofia greca, Mondadori, 1986.
3. G. Lavenia, Internet e le sue dipendenze, Franco Angeli Editore, Milano, 2012.
4. Lee Siegel, Homo Interneticus – Restare umani nell’era dell’ossessione digitale, Edizioni Piano B, Prato 2011.
5. Simone Raffaele, La terza fase. Forme di sapere che stiamo perdendo, Laterza, 2006.
6. K. S. Young, Presi nella Rete. Intossicazione e dipendenza, Calderini, Bologna, 2000.