„Caro nipote, studia a memoria”
Pentru tipar(Dragă nepoate, învaţă pe de rost)
Dragă nepoate,
n-aş vrea ca această scrisoare de Crăciun să-ți pară prea deamisciană1, predicând dragostea pentru aproape, pentru patrie, pentru lume şi alte lucruri similare. Oricum nu mi-ai urma sfaturile (tu fiind tânăr, iar eu – trecut prin viaţă), pentru că sistemul de valori s-a schimbat într-atât, încât sugestiile mele ar putea să-ţi pară depăşite.
Aşadar, aş vrea să-ţi dau un singur sfat, pe care ai putea să-l aplici chiar acum, în timp ce navighezi în internet de pe iPad-ul tău. Nu voi comite greşeala de a ţi-l interzice, şi nu din teama de a părea un bătrân sâcâitor, că doar îl folosesc şi eu. În orice caz, aş vrea să te sfătuiesc, dacă întâmplător vei accesa vreunul dintre sutele de site-uri pornografice, care ilustrează, în mii de moduri, raportul sexual între două persoane sau între o persoană şi un animal, să nu crezi că acela poate fi considerat sex. Aceste scene au fost gândite pentru a te determina să rămâi închis în casă în loc să ieşi şi să cunoşti fetele adevărate. Pornesc de la convingerea că eşti heterosexual, în caz contrar adaptează recomandaţia mea la cazul tău: priveşte neapărat fetele din jurul tău, la şcoală ori acolo unde mergi să te distrezi, pentru că în realitate sunt mult mai grozave decât cele virtuale şi într-o bună zi îţi vor dărui mult mai multe bucurii decât cele on-line. Crede-mă, am mai multă experienţă decât tine (dacă aş fi privit sexul doar la computer, tatăl tău nu s-ar fi născut, şi nici tu, cine ştie, poate n-ai fi existat).
Dar nu despre aceasta vroiam să-ţi vorbesc, ci despre o boală care s-a abătut asupra generaţiei tale şi chiar asupra generaţiei de tineri mai mari decât tine, care merg deja la universitate – pierderea memoriei.
Ai dreptate, dacă ţi-ai dori să afli cine a fost Carol cel Mare sau unde se află Kuala Lumpur, nu ai decât să apeşi pe o tastă şi internetul îţi răspunde imediat. Fă-o, dar numai atunci când este necesar, iar după aceea încearcă să reţii ce ţi s-a spus, aşa încât să nu mai fie nevoie să cauţi încă o dată, dacă s-ar ivi urgenţa, la şcoală, de exemplu. Din păcate, convingerea că computerul îţi poate răspunde în orice clipă diminuează dorinţa de a memoriza. Iată o situaţie similară: aflând că deplasarea de pe strada cutare pe strada cutare este posibilă în mod comod şi rapid graţie metroului sau autobuzului, decizi că nu mai ai nevoie să mergi. Dar dacă încetezi să mergi rişti să devii dizabil, adică persoană nevoită să se deplaseze în cărucior. De-acord, ştiu că faci sport şi că ştii să-ţi controlezi bine corpul, de aceea să revenim la creierul tău.
Memoria este un muşchi, precum cel al picioarelor, dacă nu-l antrenezi se atrofiază şi devii (din punct de vedere mental) dizabil şi deci, fără ocolişuri vorbind, un idiot. Mai mult decât atât, aşa cum noi toţi, îmbătrânind, riscăm să ne îmbolnăvim de Alzheimer, exersarea memoriei ar fi o modalitate excelentă de prevenire a acestei probleme.
Deci iată remediul meu. În fiecare dimineaţă învaţă câteva versuri, o poezie scurtă sau, cum ne obligau pe noi, La cavallina storna ori Il sabato del villaggio2. Ai putea chiar sa te întreci cu prietenii tăi, cine îşi aminteşte mai bine. Dacă nu-ţi place poezia, exersează cu numele jucătorilor din echipele de fotbal, dar, atenţie, nu trebuie să cunoşti doar jucătorii „Romei”, ci şi ai altor echipe, de azi şi de ieri (imaginează-ţi, eu îmi mai amintesc componenţa clubului „Torino”, acea care a sucombat în catastrofa avio lângă Superga: Bacigalupo, Ballarin, Maroso etc.). Ai putea face competiţii de memorie în baza cărţilor citite (cine era la bordul Hispaniolei în căutarea comorii? – Lordul Trealawney, căpitanul Smollet, doctorul Livesey, Long John Silver, Jim etc.). Vezi dacă prietenii tăi îşi amintesc cine erau servitorii celor trei muschetari şi ai lui D’Artagnan (Grimaud, Bazin, Mousqueton şi Planchet). Iar dacă nu vei dori să citeşti Trei muschetari, joacă-te în felul acesta cu orice altă carte citită.
Pare un joc (chiar este un joc), dar vei observa cum creierul tău se îmbogăţeşte, treptat, cu noi personaje, istorii şi amintiri de tot felul. Te-ai întrebat vreodată de ce computerul era numit, cândva, creier electronic? Pentru că a fost conceput după modelul acestuia, însă creierul nostru dispune de mai multe conexiuni decât computerul, este un fel de computer pe care îl porţi cu tine şi cu cât îl exploatezi mai mult, cu atât mai potent devine, în timp ce computerul de pe masă se uzează, nu mai este la fel de eficient, şi în câţiva ani eşti nevoit să-l schimbi. Creierul tău poate funcţiona până la nouăzeci de ani şi la nouăzeci de ani (dacă îl vei antrena) îşi va aminti mult mai multe lucruri decât îţi aminteşti acum. Nu te costă nimic.
Nu uita că mai există şi memoria istorică, ce nu se referă doar la cele trăite de tine sau la ceea ce ai citit, dar la evenimentele care au avut loc înainte ca tu să te naşti.
Azi, dacă mergi la cinema, trebuie să intri la o oră fixă, atunci când filmul începe şi cineva, care parcă te-ar conduce de mână, îţi explică ce se întâmplă. Pe vremea mea puteai intra la cinema la orice oră, chiar la jumătate de spectacol, când multe evenimente deja s-au produs şi trebuia să ghiceşti ce s-a întâmplat înainte de sosirea ta. Iar când filmul începea din nou, puteai verifica dacă intuirile tale au fost corecte. Aşadar, viaţa este ca un film de pe timpurile mele. Noi intrăm în viaţă când multe lucruri deja au avut loc, cu sute, poate cu mii de ani în urmă şi este important să înţelegem ce s-a întâmplat înainte de naşterea noastră, anume pentru a putea înţelege mai bine ce se întâmplă azi.
Şcoala, pe lângă lecturile tale personale, ar trebui să te ajute să cunoşti ceea ce s-a întâmplat înainte de naşterea ta, dar, se pare, nu reuşeşte s-o facă prea bine, căci nenumărate sondaje au constatat că mulţi semeni de-ai tăi sau dintre cei care sunt la facultate, chiar dacă s-au născut în 1990, nu ştiu, sau poate nu vor să ştie ce s-a întâmplat în 1980, nemaivorbind de ceea ce s-a întâmplat cu cincizeci de ani în urmă. Statistica spune că la întrebarea „Cine a fost Aldo Moro?”, mulţi răspund – „capul Brigăzilor Roşii”. De fapt, el a fost omorât de membrii acestei organizaţii clandestine de extrema stânga.
Dar să nu vorbim de Brigăzile Roşii, activitatea lor rămâne şi azi un mister pentru mulţi, deşi s-au aflat pe scena politică doar cu treizeci de ani în urmă. Eu m-am născut în 1932, la zece ani după ascensiunea fascismului, dar cunoşteam până şi numele primului ministru din perioada „Marşului spre Roma”3. Probabil, şcoala mi-a vorbit atâta despre el ca să ştiu cât era de rău şi prost acel ministru („laşul Facta”) pe care fasciştii l-au înlăturat de la putere. Oricum ar fi fost, cel puţin cunoşteam aceste evenimente. Să lăsăm şcoala la o parte, tinerii de azi nu cunosc nici actriţele cinematografiei populare acum douăzeci de ani, pe când eu ştiam de Francesca Bertini, care a jucat în filmele mute cu douăzeci de ani înainte de a mă naşte. Probabil pentru că răsfoiam revistele vechi depozitate în debaraua casei noastre. Te invit şi pe tine să răsfoieşti reviste vechi, căci din ele poţi afla multe despre cele întâmplate înainte de venirea ta pe lume.
Şi de ce ar trebui să ştim ce s-a întâmplat înainte de noi? Pentru că deseori ceea ce a avut loc în trecut ne ajută să înţelegem ce se întâmplă astăzi şi, în orice caz, ca şi cunoaşterea componenţei echipelor de fotbal, ne ajută să ne îmbogăţim memoria.
Ia aminte, ai putea să-ţi antrenezi memoria nu doar cu ajutorul cărţilor şi revistelor, ci şi cu ajutorul Internet-ului. Ar trebui să-l foloseşti nu numai pentru a comunica pe chat cu prietenii, ci şi pentru a studia istoria lumii. Cine au fost hitiţii? Iar camizarzii? Şi cum se numeau cele trei caravele ale lui Columb? Când au dispărut dinozaurii? Arca lui Noe avea o cârmă? Cum se numea strămoşul taurului? Cu o sută de ani în urmă existau mai mulţi tigri decât astăzi? Ce ştii despre Imperiul Mali şi cine vorbea despre Imperiul Răului? Cum se numea cel de-al doilea papă al Romei? Când a fost creat Mickey Mouse?
Aş putea continua la nesfârşit şi toate subiectele ar fi minunate piste de cercetare. Ia aminte, va veni o zi când vei fi bătrân şi te vei simţi de parcă ai fi trăit mii de vieţi, de parcă ai fi participat la bătălia de la Waterloo, ai fi asistat la asasinarea lui Iulius Cezar sau ai fi fost la doi paşi de Berthold Schwarz, în timp ce acesta amesteca substanţe într-o piuă cu intenţia de a le transforma în aur, dar, descoperind din greşeală praful de puşcă, a sărit în aer (a şi meritat-o). Prietenii tăi care nu-şi vor cultiva memoria vor trăi doar o singură viaţă, pe a lor proprie, monotonă şi lipsită de emoţii insolite.
Deci cultivă-ţi memoria şi de mâine începe a învăţa La Vispa Teresa4.
Note
1 Edmondo De Amicis, cunoscut scriitor şi pedagog italian, afirmat prin romanul Inima, devenit unul de referinţă în materie de educaţie, un adevărat Abecedar al formării civice.
2 Căluţul pag, Sâmbăta satului – titluri de poezii pentru copii.
3 Lovitura de stat prin care Partidul Naţional Fascist condus de Benito Mussolini a acaparat puterea în Regatul Italiei (Regno d’Italia). Marşul a avut loc din 22 octombrie până la 29 octombrie 1922. Mussolini devine dictator.
4 Zbânţuita Teresa – titlul unei poezii pentru copii.
Traducere şi note de Doina ARPENTI