Model de investigaţie sociolingvistică
Pentru tiparSchimbarea aproape caleidoscopică de evenimente, spaţii şi relaţii socio-economice, care afectează un număr extrem de mare de oameni, scoate în prim-plan problema identitară, legată de păstrarea sau părăsirea limbii, culturii, tradiţiilor de către cei aflaţi departe de baştină. Modul în care diverse grupuri rezolvă aceste probleme de-a lungul timpului prezintă un mare interes, iar datele concrete şi analizele efectuate de specialişti sunt de un real folos pentru evaluarea şi gestionarea diverselor situaţii ce ţin de înţelegerea şi stabilitatea socială.
Un studiu aprofundat dedicat acestor probleme, foarte interesant şi pentru zona noastră, a apărut relativ recent în Ungaria. Este vorba de lucrarea autoarei Ana Borbély cu titlul Limbă română şi identitate românească în Ungaria. Aspecte dialectologice, sociolingvistice, onomastice şi demografice, Giula, 2013.
Autoarea a adunat un bogat material statistic, a înregistrat numeroase mostre de limbă română vorbită în comunităţile româneşti din Ungaria în diverse perioade, a acumulat un material onomastic reprezentativ şi tot acest tezaur a fost sistematizat şi analizat, astfel prezentându-se un tablou amplu al limbii române din acest spaţiu.
Valoarea studiului este incontestabilă datorită, în primul rând, caracterului multidisciplinar al investigaţiilor. Autoarea Ana Borbély nu se mărgineşte la un singur aspect, de pildă la cel sociolingvistic, ci îmbină toate domeniile care ar putea contribui la examinarea şi analiza aprofundată a stării de fapt a limbii. Aşa cum se vede şi din titlu, pe lângă investigaţiile de ordin sociolingvistic, au fost efectuate cercetări dialectologice, onomastice şi demografice.
Evoluţia identităţii persoanelor din localităţile româneşti este descrisă în baza datelor statistice obţinute în cadrul recensământului, de asemenea sunt utilizate datele de teren, înregistrate în cadrul mai multor expediţii. Ultimele sunt cu atât mai valoroase, cu cât autoarea a reuşit să intervieveze aceleaşi persoane pe parcursul a 20 de ani, demonstrând cum are loc evoluţia identitară pe baza a 15 interviuri de la 5 subiecţi, investigaţiile fiind realizate în anii 1990, 2000 şi 2010. Datele obţinute sunt deosebit de interesante şi relevante, din ele putem afla cum se autoidentifică românii aflaţi în mediul unguresc (ca români sau ca unguri), cum şi unde folosesc limba română (în familie, în societate), cum şi în ce condiţii are loc păstrarea sau abandonarea acesteia în favoarea maghiarei, ce limbi adoptă familiile mixte, cum stau lucrurile cu învăţarea / predarea limbii române în şcoală, care este rolul bisericii în promovarea limbii române, cum evoluează situaţia în diferite grupuri de vârstă şi în diverse localităţi etc. Menţionăm că un asemenea model de investigaţie este foarte actual, în special în cazul comunităţilor de emigranţi, ce locuiesc în afara ţărilor de origine (de exemplu, cetăţeni moldoveni sau români stabiliţi în Italia, în Spania etc.)
O bună parte a lucrării este consacrată descrierii varietăţii limbii române din Ungaria, pentru care autoarea adoptă conceptul sociolingvistic de variaţionism, în baza căruia sunt identificate trăsăturile relevante ale variantei locale a limbii române. În fond, această descriere este de natură dialectologică, dat fiind faptul că dialectele intră şi ele sub incidenţa conceptului de variaţionism. Găsim în acest compartiment materiale elaborate cu multă competenţă, bazate pe ample cercetări de teren, realizate de autoarea, care s-a manifestat pe parcursul anilor şi ca dialectolog experimentat.
Considerăm deosebit de relevant faptul că se acordă un spaţiu însemnat investigaţiilor dialectologice, pentru că, în linii mari, sociolingvistica actuală porneşte anume de la această disciplină, utilizând şi astăzi metodele ei. În fond, am putea spune că întreaga lucrare constituie o simbioză fericită între abordarea sociolingvistică şi cea dialectologică. Chiar şi în cazul unor descrieri pur sociolingvistice (de exemplu, când se pun întrebări referitoare la limba vorbită sau la identitatea persoanei) răspunsurile nu fixează sec: româna sau maghiara, cum se face de regulă în anchetele sociolingvistice. Autoarea oferă ca răspuns mostre de vorbire, înregistrate conform metodelor dialectologice, de exemplu: „vorbăsc şi româńęşťe şi unguręşťe. Subiectul 43, în 1990, şi-a descris identitatea în felul următor: «Io asę mă sânţăsc ca ş-on ungur. Da’ tă sânţăsc în mińe că mi-s râmân, nu mi-s ungur». În 2000: «Io mi-s râmân, aşe gânďes’ ĭo, da’ la votare tăt ungur tra’ să fiu, că-n ţara ungurĕască mi-s. (...) Mi-s născut râmân. Mă gânďes’ ĭo aşę râmâńęşťe, numa nu le şťiŭ aşę să le zâc afară»”.
Studiul dialectologic realizat de Ana Borbély cuprinde toate compartimentele specifice domeniului: particularităţi fonetice, particularităţi morfologice, particularităţi lexicale, tot aici găsim însă şi descrierea succintă a unor varietăţi sociale şi a unor varietăţi locale ale românei. O abordare mai originală pare a fi compartimentul intitulat Expresivitatea limbii, în care autoarea descrie „cuvintele după care se poate identifica o localitate şi cât de bogat este limbajul românilor în expresii elocvente, dând exemple care ilustrează expresiile caracteristice pentru întreaga comunitate istorică”.Găsim aici mostre locale de zicale, exclamaţii, interogaţii, laude, aprecieri, invective, injurii, repetiţii, figuri de stil, epitete, metafore, toate fiind ilustrate copios cu exemple înregistrate pe teren. Astfel, pentru zicale în rime este oferită mostra „Uomu care nu zolęşťe, nu sorbęşťe”.
Autoarea constată că „situaţia de bilingvism a comunităţii a dat şi ea naştere multor expresii, acestea fiind traduceri din limba maghiară sau, uneori, strategii de comunicare pentru a rezolva lipsa unei expresii din vocabularul vorbitorului. Aici se includ şi expresiile sinonime, create pentru a facilita comunicarea celor care nu stăpânesc foarte bine limba română sau alte stereotipii lingvistice etc. Aceste fapte lingvistice sunt, adeseori, introduse prin formule ca: cum zâĉe unguru sau cum zâĉem noĭ; cum să zâĉe la noĭ”.
Autoarea se referă pe larg şi la fenomenele de bilingvism, caracteristice pentru comunitatea lingvistică, cu privire la alegerea limbilor, atitudinea faţă de limbi, limbă şi identitate, schimbare de cod (engl. codeswitching), varietăţi de limbă (grai, standard) etc., punându-se accentul pe aspectele de variabilitate şi de schimbare. Datele arată că în comunitate mai mult bătrânii vorbesc româneşte şi numai biserica este domeniul unde folosirea limbii române predomină.
Un compartiment interesant, atât ca idee de studiu sociolingvistic, cât şi ca mod de realizare, este cel intitulat Date comparative: românii şi celelalte comunităţi de naţionalitate din Ungaria. Conform autoarei, „rezultatele comparative referitoare la atitudinea subiecţilor faţă de varietăţile limbilor de naţionalitate (grai în comparaţie cu varietatea standard) arată că românii diferă de germani, sârbi şi slovaci: (1) românilor le place mai puţin graiul lor (v. atitudinea emoţională); (2) germanii şi sârbii au o părere mai bună decât românii despre frumuseţea graiului propriu (v. atitudinea estetică); (3) respondenţii români, în mai mare număr decât sârbii şi slovacii, au fost de părere că varietatea standard e mai utilă decât graiul; (4) o diferenţă statistică la nivel de tendinţă există între români şi celelalte trei comunităţi în legătură cu răspunsurile referitoare la faptul că varietatea standard e mai greu de utilizat decât graiul (atitudinea faţă de competenţă)”.
Un material bogat şi reprezentativ este examinat în capitolul intitulat Sistemul de denominaţie: nume de familie, prenume, supranume şi toponime, în care este examinată, în special, aria antroponimică, felul cum evoluează frecvenţa / păstrarea numelor de botez româneşti, modul de constituire a supranumelor, făcându-se constatări în legătură cu importanţa sistemului onomastic în constituirea identităţii româneşti a românilor din Ungaria.
Lucrarea realizată de Ana Borbély oferă o imagine amplă şi multilaterală a limbii române vorbită de comunităţile româneşti din Ungaria şi a rolului acesteia în constituirea identităţii etnice şi culturale a persoanei. Studiul este interesant şi util nu numai pentru specialiştii filologi, dar şi pentru alte persoane implicate în diverse activităţi din viaţa publică. El ar putea fi considerat un bun model de urmat şi pentru cercetătorii din Republica Moldova, care se confruntă cu aceleaşi probleme de ordin sociolingvistic. Şi nu în ultimul rând, lucrarea Limbă română şi identitate românească în Ungaria.Aspecte dialectologice, sociolingvistice, onomastice şi demograficereprezintă o valoroasă realizare, o dovadă elocventă a devotamentului de savant şi a unui înalt profesionalism al autoarei Ana Borbély.