Reper al permanenţei noastre naţionale
Pentru tipar
Cu câţiva ani în urmă am iniţiat o întâlnire a lui Grigore Vieru cu cititorii Bibliotecii Bucovinei „I. Gh. Sbiera” din Suceava. Cum era şi firesc sau de aşteptat, poetul a impresionat prin prezenţa sa şi mai ales prin lectura oferită celor veniţi să-l asculte.
Mi-au rămas de la acea trecere a sa prin capitala Bucovinei câteva imagini edificatoare, una dintre acestea înfăţişându-l cu generosul şi inimitabilul său surâs, dincolo de care se intuia frumuseţea-i sufletească.
De altfel, cred că scrisul lui Grigore Vieru cucerea şi cucereşte prin sinceritatea şi nobleţea emoţiei (emoţiilor) cultivate de autor. Pentru că poetul îşi iubea limba şi apartenenţa la românitatea din care venea şi pe care o apăra. Păcat că înălţătoarele lui sentimente s-au alterat ori trec printr-o ciudată regresiune. Şi nu din cauza sa, desigur.
Toate acestea explică receptivitatea şi consonanţa de care s-a bucurat versul lui. Este trist că unii dintre autorii de pe un mal şi de pe celălalt mal al Prutului şi-au arătat în ultima parte a existenţei poetului basarabean dispreţul şi indiferenţa faţă de scrisul său şi de ceea ce credea el, Grigore Vieru.
A nu se uita nicio clipă că Grigore Vieru face parte din galeria nobilă a apărătorilor limbii române. De aceea atâta vreme cât versul său va exista, sensurile exprimate cu atâta sinceritate n-au cum să moară. Grigore Vieru a onorat nobleţea menirii ce-o purta cu sine, motiv pentru care el şi opera sa rămân drept repere ale permanenţei noastre naţionale.