Observaţii privind dezagregarea predicatului verbal compus şi a predicatului verbal-nominal
Pentru tiparDespre importanţa predicatului s-a vorbit şi s-a scris mult în literatura de specialitate. Cu toate acestea, la delimitarea acestei părţi principale de propoziţie deseori apar probleme nerezolvate.
Toate predicatele trebuie să conţină cel puţin un verb, dar nu toate verbele personale sunt apte să formeze singure predicatul. Este vorba aici de două niveluri diferite: predicatul ţine de nivelul sintactic, iar verbul de nivelul morfologic.
Nu putem însă accepta ideea că predicatul s-ar forma numai dintr-un singur verb personal; uneori e nevoie de două sau chiar de trei verbe pentru a construi această parte de propoziţie.
Dezagregarea predicatului verbal compus
Predicatul verbal compus este exprimat, de obicei, prin două verbe, dintre care primul este semiauxiliarul, iar cel de-al doilea este verbul de bază, ce apare la conjunctiv, infinitiv, supin, alcătuind aşa-numitul predicat verbal compus bimembru (PVCB). Însă în componenţa predicatului verbal compus (PVC) pot intra şi trei verbe. În atare cazuri vorbim despre PVC trimembru. Să le analizăm pe rând. Semiauxiliarele, care alcătuiesc PVCB, sunt de două feluri: modale şi aspectuale.
1) Dezagregarea PVCB cu sens modal
1.1. Dezagregarea PVCB (format din semiauxiliare ce indică posibilitatea sau imposibilitatea) prin diferite adverbe cu funcţie de complement circumstanţial:
„Sunt atâtea feluri de zei
Pe pământ,
Încât nu vom prididi niciodată
Să plângem sau să râdem destul”
(A. Blandiana).
Poezia Anei Blandiana e scrisă în vers liber şi intercalarea adverbului de timp niciodată între verbul a prididi şi conjuctivul verbului a plânge nu este dictată de păstrarea rimei, ci de necesitatea unei accentuări afective, a imposibilității de realizare a stării de spirit respective.
1.2. Dezagregarea PVCB format din semiauxiliare ce indică necesitatea în sens larg:
„Astfel se născu între ambele artiste o luptă surdă şi neîncetată, care trebuia numaidecât să producă scandal la cea întâi ocazie” (V. Alecsandri).
În exemplul de mai sus distanţarea semiauxiliarului a trebui de verbul de bază, prin adverbul numaidecât,are scopul de a scoate în evidenţă caracterul categoric al necesităţii conflictului presupus.
1.3. Dezagregarea PVCB format din semiauxiliare ce indică dorinţa în sens larg prin substantive cu prepoziţii, în funcţie de complemente circumstanţiale şi prin pronumele personal voi:
„Şi-acum veniţi cu drag în ţară!
Voi revedeţi câmpia iară,
Şi cuiburile voastre în crâng!
E vară, vară!
Aş vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng”
(G. Coşbuc).
Dubla distanţare a PVC, exprimată prin semiauxilarul a vrea şi verbul a strânge, prin complementul circumstanţial şi pronumele personal voi (acc), este dictată în poezia lui G. Coşbuc de mai multe necesităţi: în primul rând, pentru a păstra rima triplă (crâng – strâng – plâng).
Poetul a realizat o inversiune îndrăzneaţă, deplasând atenţia cititorului spre cuvintele aflate într-un loc puţin obişnuit. Inversiunea este însoţită şi de o schimbare a intonaţiei, iar acest fapt le permite poeţilor, adesea şi prozatorilor, să obţină, prin reaşezarea cuvintelor, nu numai rima şi ritmul, ci şi scoaterea în prim-plan a părţilor de propoziţie pe care le socotesc importante [2, p. 135].
În rândul al doilea, se apelează la distanţare pentru a obţine o sporită accentuare afectivă şi, în rândul al treilea, pentru a sugera o intimitate maximă, o contopire a sufletului eroului liric cu natura în deşteptare şi cu oaspeţii ei – păsările ce aduc pe aripi primăvara.
1.4. Dezagregarea PVCB format din semiauxuliare ce indică o idee conativă prin substantive şi adverbe în funcție de complemente circumstanţiale:
„Încercau deseori să discute cu el despre Dumnezeu” (Z. Stancu).
Distanțând componenţii PVC, elementul circumstanţial exprimat prin adverbul deseori, scoate în evidenţă permanenţa acţiunii de a „discuta” un subiect concret.
Observăm libertatea autorului de a modela resursele sintaxei după necesităţile expresive. Pauza, care intervine între părţile componente ale PVC, imprimă fiecărei unităţi ideea de independenţă.
2) Dezagregarea PVCB cu sens de aspect
Aceste predicate se formează dintr-un semiauxiliar aspectual + alt verb la modul conjunctiv, infinitiv sau supin.
Semiauxiliarele aspectuale, după natura lor lexicală, se împart în 3 categorii mari: incoative, imperfective, perfective.
2.1. Dezagregarea PVCB format cu auxiliare ce indică începutul acţiunii:
„Din capătul câmpiei începe plugul rece
Să tragă brazdă neagră pe locul unde trece”
(V. Alecsandri).
În versurile citate din poezia lui V. Alecsandri, distanţarea s-a efectuat prin subiectul propoziţiei, însoţit de un atribut. În afară de asigurarea rimei (rece-trece), inversiunea vrea să dea imaginea vizuală a unui spaţiu întins. În prim-plan e plugul şi brazda, ca şi cum cititorul ar avea în faţă o pânză largă, o piesă de pictură.
2.2. Dezagregarea PVC format din auxiliare ce indică durata acţiunii:
„Tăcu, brusc, încurcat, cu un surâs prostesc ca şi când n-ar mai fi avut ce spune şi s-ar strădui zădarnic să mai găsească alte cuvinte” (Z. Stancu).
E cazul să atragem atenţia asupra faptului că elementele de distanţare îşi fac apariţia chiar în corpul elementului de bază, între să şi verbul ca atare.
Aşadar, se obţine o dublă distanţare: una între primul şi al doilea component al predicatului şi a doua – în corpul componentului al doilea [3, p. 22].
2.3. Dezagregarea PVC format cu auxiliare ce indică sfârșitul acţiunii:
„Încetai să mai vorbesc cu mine însumi” (Z. Stancu).
Cercetând fenomenul dezagregării în cadrul PVC, am ajuns la concluzia că în majoritatea cazurilor elementul de distanţare integrează semantica predicatului şi chiar a propoziţiei în întregime.
Dezagregarea predicatului verbal-nominal
Fenomenul dezagregării poate fi demonstrat şi în cazul predicatului verbal-nominal (abreviat PV-N).
Acest predicat îi atribuie subiectului o calitate, o însuşire, ambele nuanţate – modal sau aspectual. Orice PV-N este constituit din 3 componente: un verb semiauxiliar + verb de relaţie + nume predicativ. Distingem 2 tipuri de predicate verbal-nominale: tipul I şi tipul II.
A. PV-N de tipul I.
Acest predicat conţine unul dintre verbele semiauxiliare de mod, care pot exprima: voinţa, dorinţa, necesitatea, posibilitatea sau imposibilitatea. Predicatul de tipul I se formează, cel mai frecvent, cu verbul semiauxiliar de mod a trebui. Să exemplificăm:
„Scoate de pe tine şi arde
Această togă – a iluziei
te face urâtă şi nu-ţi stă bine deloc
tu, care trebuie să fii veşnic frumoasă”
(A. Ciocanu).
Poetul A. Ciocanu utilizează, mai întâi de toate, o metaforă personificatoare pentru concretizarea unei abstracţiuni. Iluzia de a se crede că e suferindă, că e urâtă, probabil, că e tristă. Dar oricând şi în orice împrejurare, femeia trebuie să fie simbol al frumuseţii absolute, femeia care e ridicată la nivel de icoană.
Cuvântul n-are astâmpăr, remarcă, pe bună dreptate, C. Noica. Iar lingvistul Gh. Bulgăr subliniază: „nu cuvinte rare, ci o rară întrebuinţare a cuvintelor”, de aceea, adverbul veşnic este antepus adjectivului frumoasă,care apare în calitate de actualizator semantic. Din cele enunţate până acum, se poate spune că în enunţul citat a avut loc dezagregarea PV-N, în scopuri stilistice, pentru a accentua unele sentimente.
Tot aparţinând tipului I sunt considerate şi PV-N formate cu semiauxiliarul a putea. Exemplificăm:
„...căci acel Dumnezeu
Ce lasă pe-al vostru pământ
Să crească atâta urgie,
Acela nu poate să fie
Nici mare, nici tare, nici sfânt”
(G. Coşbuc).
Observăm accentuări dictate de păstrarea ritmului, mai ales, de accentuare a trei ipostaze: mare, tare, sfânt, care definesc dintr-o perspectivă tridimensională individul: mare de suflet, tare de caracter, sfânt de spiritualitate.
Efectul stilistic este triplu: individul e caracterizat multiaspectual printr-un singur PV-N, reliefarea adjectivelor se face prin repetarea adverbului negativ nici.
Un exemplu de PV-N cu semiauxiliarul a putea atestăm la V. Alecsandri:
„– Însă eu, mylord, eu mai pot fi vreodată fericită? am zis năbuşindu-mi lacrimile” (V. Alecsandri).
Intercalarea adverbului vreodată imprimă o nuanţă categorică sentimentului de fericire pus sub semnul imposibilului – stare specifică unui suflet tânăr, care întotdeauna e atras de extreme.
Propunem spre analiză un exemplu de PV-N, format cu semiauxiliarul de mod a râvni, sinonim contextual cu a voi, a vrea.
„Nu râvnea nici să fie originală – obsesie juvenilă a lucrărilor de doctorat – nici să scrie frumos – pacoste a debutanţilor” (I. Teodoreanu).
Prin intercalarea repetată a adverbului negativnici, care distanţează elementele componente ale predicatului verbal-nominal, scriitorul a reuşit să scoată în relief negarea a două ipostaze virtuale, dar care, şi într-un caz şi în celălalt, sunt vulnerabile şi tocmai de aceasta ele se neagă reciproc.
B. Predicatul verbal-nominal de tipul II e format dintr-un verb semiauxiliar de aspect, căruia îi revine misiunea de a indica începutul, continuarea sau încetarea unor stări ale subiectului.
După natura semiauxiliarului de aspect, delimităm următoarele categorii de PV-N:
De subgrupa întâi ţin PV-N în a căror structură se întâlnește semiauxiliarul a începe. De exemplu:
„Pe când eu căutam să ascund dragostea noastră, ea ţinea s-o afişeze cu mândrie, încât, deşi nu-mi plăcea, începusem totuşi să fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram aşa de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri” (Camil Petrescu).
Sentimentul de dragoste e oximoronic, prin el se manifestă două trăiri dintr-o dată: de ascundere şi de dezvăluire, de durere, de frământare şi de satisfacţie. Trecând printr-un amestec de emoţii contrarii, eroul, în cele din urmă, îşi clarifică adevăratul sentiment faţă de prietena sa, considerând-o cea mai dragă şi cea mai frumoasă.
Dezagregarea PV-N se face, în cazul dat, cu ajutorul adverbuluitotuşi, ce sugerează starea dominantă afectivă a eroului.
Subliniem că distanţarea (dezagregarea) elementelor structurale ale PVN-N şi PVC nu conduc în niciun fel la destrămarea unităţii logico-semantice a blocului predicativ. Mai mult decât atât, această structură sintactică este un mijloc stilistic eficient.
În calitate de elemente de distanţare, în PVC apare subiectul, complementul direct şi indirect, diferite de complementele circumstanţiale.
Adverbele au valoare afectivă, joacă rolul unui recipient în care putem „turna” conţinutul corespunzător stărilor sufleteşti. Din această cauză, el este mult mai expresiv decât un termen propriu, care ar avea chiar nuanţă afectivă. Iată de ce scriitorii apelează la structurile predicative dezagregate.
Bibliografie
1. Ştefan Munteanu, Introducere în stilistica operei literare, Timişoara, 1995.
2. Ion Coteanu, Gramatică. Stilistică. Compoziţie, Bucureşti, 1990.
3. Anatol Ciobanu, Sintaxa propoziţiei în clasa a 7-a, Chişinău, 1977.
4. Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Bucureşti, 1987.
5. Gheorghe Bulgăr, Studii de stilistică şi limbă literară,Bucureşti, 1968
6. Iorgu Iordan, Scrieri alese, Bucureşti, 1968.