Lingvistica textului ca hermeneutică a sensului
Pentru tipar;)
0. Motivul scrierii acestui articol îl reprezintă o recentă apariţie editorială: Eugeniu Coşeriu, Lingvistica textului. O introducere în hermeneutica sensului, Ediţie îngrijită de Jörn Albrecht, Versiune românească şi index de Eugen Munteanu şi Ana-Maria Prisacaru, cu o postfaţă de Eugen Munteanu, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2013, 264 pag. Fireşte, mi-am propus, înainte de toate, să semnalez importanţa acestui eveniment cultural, însă trebuie să precizez, totodată, că prezentarea mea va fi, pe de o parte, mai puţin decât o recenzie, iar, pe de altă parte, mai mult decât atât.Aşadar, voiîncerca (1) să punctez, pe scurt, însemnătatea şi valoarea ediţiei româneşti şi, apoi, (2) să caracterizez, la fel de concis, concepţia lui Eugeniu Coşeriu despre lingvistica textului ca hermeneutică a sensului1.
1. Cartea la care mă refer este traducerea românească (mult aşteptată) a celebrei Textlinguistik coşeriene, ce a cunoscut mai multe ediţii şi retipăriri în limba germană (în 1980, 1981, 1994 şi 2007), în limba italiană (în 1997, retipărită apoi de cinci ori până în 2008!), în limba spaniolă (în 2007), bucurându-se de un real succes în rândul specialiştilor. Sunt, de asemenea, la curent cu faptul că este aproape de finalizare şi o versiune în limba franceză, dat fiind interesul crescând al cercetătorilor vorbitori ai acestei limbi pentru ideile lui Eugeniu Coşeriu privitoare la lingvistica textuală (în acest sens, este de remarcat entuziasmul cu care cel mai important specialist de limbă franceză al domeniului, Jean-Michel Adam, a receptat / descoperit această carte a lui Coşeriu). Totodată, ştiu că se află în lucru şi o versiune portugheză, ce ar trebui să apară în Brazilia.
1.1. Traducerea s-a făcut după originalul german (dar şi prin confruntare cu celelalte versiuni existente în alte limbi), fiind semnată de prof. univ. dr. Eugen Munteanu şi de dr. Ana-Maria Prisacaru, doi foarte buni cunoscători de limbă germană şi, în acelaşi timp, doi cercetători familiarizaţi cu lingvistica integrală coşeriană, ceea ce garantează, pe de o parte, o versiune românească exactă şi adecvată stilistic, iar, pe de altă parte, o coerenţă şi o unitate terminologică în conformitate cu exigenţele autorului2. De altfel, trebuie subliniat că profesorul Eugen Munteanu este un coşerian declarat, Domnia Sa contribuind (timp de mai bine de două decenii) la receptarea / recuperarea ideilor lingvistice ale lui Coşeriu în spaţiul românesc, prin traducerea unor cărţi şi studii fundamentale ale savantului respectiv, prin organizarea de colocvii şi îngrijirea de volume dedicate acestuia ş.a.m.d. (lucruri pe care, de altminteri, le menţionează şi E. Munteanu în Postfaţa care însoţeşte traducerea românească).
1.2. Nu am nicio îndoială că publicarea acestei cărţiînlimba română constituie un eveniment cultural de prim rang, ce va avea un impact deosebit asupra formării generaţiilor viitoare de lingvişti şi filologi, dar şi asupra specialiştilor deja formaţi care nu au avut încă posibilitatea să citească această carte în original sau în vreuna dintre celelalte versiuni amintite. În acelaşi timp, consider foarte potrivită şi de bun augur ideea ca Lingvistica textuluisă apară la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în colecţia Logos, colecţie care a fost inaugurată în anul 2009 tot de o carte coşeriană de referinţă, Omul şi limbajul său. În plus, nu trebuie să uităm că Eugeniu Coşeriu şi-a început studiile universitare chiar la Iaşi, primele sale preocupări de estetică fiind urmărite şi apreciate de G. Călinescu. În consecinţă, se poate afirma că publicarea acestei cărţi sub egida Universităţii Mihăilene reprezintă, într-o anumită măsură, şi „o întoarcere la origini”3.
2. Câteva cuvinte acum despre concepţia lui Coşeriu referitoare la lingvistica textuală. Trebuie spus că Eugeniu Coşeriu (1921-2002) a susţinut, încă din 1955, existenţa unei lingvistici a textului in nuce în cadrul stilisticii literare sau a stilisticii vorbirii (cum era numită uneori). De altfel, în lingvistica mondială, el este cel care foloseşte pentru prima oară termenul de „lingvistică a textului” (lingüística del texto), în studiul Determinacíon y entorno (scris în 1955 şi publicat, în 1957, în revista „Romanistisches Jahrbuch”). Prin aceasta, lingvistul de origine română avea în vedere, în special, stilistica practicată, mai întâi, de Leo Spitzer şi, ulterior, de o serie de lingvişti din Germania şi din ţările romanice (din mediul italian merită amintit, în primul rând, Antonino Pagliaro a cărui critica semantica ar trebui înţeleasă şi ca o lingvistică a textului ante litteram), considerând că stilistica literară nu este altceva decât forma actuală a retoricii antice.
2.1. În capodopera Lingvistica textului (Textlinguistik), având la bază cursurile ţinute în anii ’70 la Universitatea din Tübingen, Coşeriu îşi precizează şi ilustrează concepţia personală despre lingvistica textului, pe care o vede ca hermeneutică a sensului4, adică interpretare sau revelare sistematică fundamentată a conţinutului textului / discursului. Accepţia pe care o dă Coşeriu «sensului» este foarte importantă pentru înţelegerea lingvisticii sale, întrucât, în viziunea sa, conţinutul lingvistic este de trei tipuri: desemnarea (adică referinţa la realitatea extraverbală, la lucruri, stări de lucruri şi ideile / opiniile despre acestea), semnificatul (conţinutul dat exclusiv de şi prin limbă) şi sensul (conţinutul unui act de vorbire concret, text / discurs). Planul sensului este dublu semiotic: pe de o parte, semnele semnifică ceva (în limbă) şi desemnează ceva (ca „extralingvistic”) şi, pe de altă parte, semnificatul şi desemnarea funcţionează la rândul lor ca „semnificant” pentru un conţinut de ordinul al doilea, care este tocmai sensul. În consecinţă, Cervantes, de pildă, nu vorbeşte despre Don Quijote, ci, cu ajutorul / prin intermediul lui Don Quijote (devenit simbol), vorbeşte despre „acel ceva” care constituie sensul romanului.
2.2. Coşeriu dovedeşte o excepţională cunoaştere a tradiţiei, recuperând contribuţiile înaintaşilor în acest domeniu (începând cu retorica), ceea ce l-a făcut să înţeleagă esenţa literaturii şi a discursului literar, specificul acestora în faţa altor forme de discurs, înţelegere fără de care o asemenea lingvistică textuală ar fi sortită eşecului. Astfel, de la Aristotel a preluat ideea limbajului poetic (adică a limbajului literaturii artistice) ca lógos poietikós (creator de lumi posibile). La G. Vico a descoperit conceptul de „universalii fantastice” (de unde rezultă definirea literaturii ca surprindere / captare / intuire a universalului în faptul concret). De la B. Croce (care îi continuă pe Vico şi pe Humboldt) a preluat ideea ca limbajul poetic este terenul tuturor posibilităţilor limbajului (sau, altfel spus, că limbajul se manifestă în deplinătatea sa funcţională în discursul poetic). În acelaşi timp, nu trebuie uitat că E. Coşeriu preia întotdeauna critic aceste idei, dându-le adesea o interpretare originală, arătând în ce sens sunt valabile, care le sunt posibilităţile şi limitele. De exemplu, ca o reacţie la credinţa lui Croce, după care poezia şi limbajul sunt acelaşi lucru (ceea ce a condus la identificarea esteticii cu lingvistica), Coşeriu introduce conceptul de alteritate (de la ‘a fi cu altul’, cf. lat. alter), ce reprezintă una dintre universaliile primare ale limbajului, dar care (spre deosebire de creativitate) lipseşte din poezie.
2.3. Acestea şi multe altele (critica funcţiilor limbii la K. Bühler şi R. Jakobson, propunerea unei clasificări exhaustive a cadrelor şi a contextelor, tipologia relaţiilor pe care le stabileşte semnul lingvistic prezent în text, adică a „funcţiilor evocative”, după W. M. Urban, alături de ilustrări captivante din literatura universală etc.) se constituie într-o concepţie coerentă şi unitară, într-o veritabilă lingvistică integrală a textului literar ale cărei beneficii sunt evidente.
Note
1 Într-un alt articol, din viitorul apropiat, voi încerca să tratez in extenso problema hermeneuticii şi problema sensului în viziunea lui Eugeniu Coşeriu.
2 Spun aceste lucruri în deplină cunoştinţă de cauză, fiindcă, la solicitarea dlui prof. Eugen Munteanu, atât eu, cât şi prof. Stelian Dumistrăcel, am revăzut cu atenţie întregul text al versiunii româneşti, înainte ca aceasta să meargă la tipar.
3 La fel cum, datorită faptulul că E. Coşeriu datora atâtea mediului ştiinţific italian, versiunea italiană a aceleiaşi cărţi (Textlinguistik) a fost considerată de autor „da molti punti di vista quasi un ritorno alle origini”.
4 O scurtă conferinţă, foarte concentrată în privinţa ideilor, ţinută de Coşeriu în Spania, în 1995, se intitulează întocmai aşa: La lingüística del texto como hermenéutica del sentido (vezi textul acesteia reprodus în Eugenio Coseriu, Óscar Loureda Lamas, Lenguaje y discurso, EUNSA, Pamplona, 2006, p. 57-60).