Grigore Vieru – poetul nostru de suflet
Pentru tipar
Grigore Vieru, poetul nostru de suflet, a trecut în galaxia geniilor. A plecat pe raza strălucitoare a unei stele, după ce a participat, cu mare bucurie, la o sărbătoare închinată lui Eminescu, de ziua lui.
În urmă cu mai mulţi ani, am avut deosebitul privilegiu de a discuta cu Poetul Grigore Vieru. La ediţia din 1995 a Universităţii de Vară „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte, Grigore Vieru a fost prezent chiar în ziua deschiderii festive a cursurilor. Apreciatul poet a rostit un emoţionant discurs prin care şi-a mărturisit dragostea aparte ce o avea pentru Nicolae Iorga, inclus de el în Abecedarul basarabean prin următoarea frază a înţeleptului savant: „Şarpele este primejdios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde să muşte”. Îmi amintesc cum, în încheierea discursului, Grigore Vieru a făcut haz de necaz şi a dat auditoriului o veste bună: „În Basarabia, armata a 15-a, limba moldovenească, bate în retragere”. Din păcate, nu s-a retras nici până astăzi...
În aceeaşi zi, am avut privilegiul deosebit de a fi purtat o scurtă discuţie cu Domnia Sa, realizând un interviu ce a fost publicat în Cuvântul nou din 6 septembrie 1995, împreună cu următoarea însemnare autografă a poetului: „Cititorilor Cuvântului nou de la un vechi român, cu frăţească iubire, Grigore Vieru”.
Solicitându-i părerea în legătură cu acele cursuri organizate ani în şir (1908-1940) de N. Iorga şi continuate astăzi, Grigore Vieru mi-a răspuns: „Sunt cel mai sărac om din lume, pentru că n-am avut norocul să particip la cursurile de vară organizate de Nicolae Iorga”. L-am rugat apoi să motiveze, prin prisma sufletului Domniei Sale, cum se face că Nicolae Iorga nu este prezent în manualele şcolare din România decât foarte puţin. Răspunsul a fost următorul: „Consider aceasta ca o mare lacună a românilor. Sunt român şi o spun cu durere – indiferenţa românilor este boală naţională, iertaţi-mi expresia. Nimeni dintre popoarele pe care le cunosc, din ţările baltice, Armenia şi din alte părţi nu se comportă atât de indiferent cu personalităţile sale”.
Deoarece reprezentam ziarul românesc din Covasna, l-am întrebat dacă cunoaşte situaţia românilor din judeţele Covasna şi Harghita. Răspunsul a venit cu amănunte semnificative: „Da, o cunosc, dar n-aş putea spune că bine. Chiar în acest an, în iunie, plecând de la Suceava la Topliţa, unde urma să fiu ales cetăţean de onoare, am trecut prin Cheile Bicazului – văzute de mine pentru prima oară. Şi acolo erau doi meşteri populari de care ne-am apropiat. Unul dintre ei mă cunoştea de la televizor şi, într-o limbă românească stâlcită, mi-a spus: „Domnule Vieru, n-am băut de patru zile, dar cu dumneata vreau să beau”. Le-am notat numele. Erau oameni simpli. Şi vreau să spun că, la nivel de oameni simpli, lucrurile nu sunt atât de complicate. [...] Eu i-am cinstit şi i-am îmbrăţişat pe acei oameni, apoi am fost bine primit în Topliţa, unde am fost ales cetăţean de onoare al oraşului”.
De atunci, de la Vălenii de Munte, am mai avut bucuria de a-l întâlni pe Grigore Vieru chiar la Sf. Gheorghe, într-o scurtă trecere a sa, când i-am oferit antologia realizată de noi din cele mai frumoase poezii pentru copii, în care, alături de poezii ale poeţilor din România, am aşezat şi o poezie scrisă de Grigore Vieru. Mi-a mulţumit cu un zâmbet care a rămas în sufletul meu.
Opera şi activitatea poetului Grigore Vieru am cunoscut-o mai îndeaproape, trebuie să recunosc, şi datorită elevilor mei din Basarabia, bursieri ai statului român, elevi în Sf. Gheorghe în perioada 2000-2004. Au fost, cu adevărat, nişte elevi formidabili, care îl venerau pe Grigore Vieru, văzând în EL „un simbol autentic al românismului” (Răzvan Theodorescu).
Se cuvine ca în „ţara de peste Prut”, privind din Basarabia, unde a dorit Poetul să ajungă, ca cea mai mare dorinţă a lui, să fie în aceste zile doliu naţional. Totuşi, dacă în România nu va fi doliu naţional în ziua prohodirii lui Grigore Vieru, atunci sigur că va fi doliu în sufletele noastre, în sufletele celor care l-au iubit, care îi murmură cântecele şi care au văzut în el un simbol.