Repunerea în drepturi a limbii române (1917-1918) (II)*
Pentru tiparPe lângă alte chestiuni examinate în cadrul şedinţei Sfatului Ţării din 4/17 decembrie 1917, deputaţii au dezbătut şi un proiect de lege privind organizarea Cancelariei Sfatului Ţării. „Discuţii aprinse, informa organul de presă «Sfatul Ţării», a trezit articolul referitor la constituirea secţiei în problemele naţionale. Propunând să fie creată o comisie specială în problemele naţionale, deputatul Grinberg a înaintat un amendament formulat astfel: În vederea asigurării egalităţii în drepturi a limbilor în cadrul comisiei principale, să se recunoască dreptul fiecărei naţionalităţi de a se adresa Sfatului Ţării în limba sa maternă, pentru aceasta fiind necesar de a institui în cadrul cancelariei o secţie naţională. Susţinându-şi amendamentul, oratorul a expus dovezi pentru a-i sublinia importanţa şi necesitatea de a-l adopta, având în vedere diversitatea de etnii care populează Basarabia. Deputatul Halippa a propus ca lucrările în cadrul cancelariei să fie efectuate în limba moldovenească, deoarece noi locuim în republică moldovenească. Deputatul Prahniţchi a propus două limbi: moldovenească şi rusă. Prima – ca limbă de stat, iar a doua – ca limbă neutră. Alte limbi nu trebuie acceptate. Deputatul Halippa a sprijinit propunerea oratorului precedent. Susţinândegalitatea în drepturi a limbilor, deputatul Rabei a menţionat că formularea problemei este următoarea: fiecare naţionalitate se adresează cancelariei de stat de pe lângă Sfatul Ţării în propria limbă. Deputatul Grinberg i-a obiectat lui Prahniţchi că a denaturat sensul amendamentului propus de orator. Deputatul Halippa a căzut de acord ca cererile înaintate cancelariei să fie în toate limbile. O altă întrebare este în ce limbă ea va răspunde solicitanţilor. La început, fără îndoială, cancelaria va şchiopăta, dar, cu timpul, ea va răspunde în toate limbile. Deputatul Prahniţchi a declarat că el a pus problema limbii exclusiv din punct de vedere tehnic, deoarece latura principală a fost demonstrată în ziua deschiderii Sfatului Ţării, când reprezentantul fracţiunii socialiste evreieşti, la solicitarea adunării, a vorbit în limba evreiască. La ce bun servesc atât de multe limbi; va genera birocraţia şi un milion de secţii. Poporul evreiesc este majoritar ştiutor de carte în ruseşte. Deputatul Rabei declară că el deloc nu atentează la suveranitatea limbii moldoveneşti, dar în treburile de stat totul trebuie să fie clar. Rusificarea, promovată în timpul ţarismului, este bine ştiută de noi, deoarece şi moldovenii au suportat pe umerii săi toată greutatea experimentelor ce au fost făcute de către funcţionarii ţarişti şi, cu toate acestea, fiecare naţionalitate şi-a menţinut identitatea sa, iar tendinţele autocraţiei nu au dus la nimic. Despre comunitatea evreiască, continuă oratorul, se judecă după vârfurile conducătoare ale evreilor, dar aceasta nu este corect, întrucât, pătrunzând în sânul poporului, adunarea neapărat s-ar convinge că marea majoritate nu posedă limba rusă. Noi suntem aproape de masa evreiască, de straturile democratice. Masele nu cunosc limba rusă şi rugămintea noastră nevinovată este de a susţine amendamentul propus de noi (exclamaţii: este adevărat, just). Deputatul Buzdugan a susţinut dreptul evreilor de a se adresa pretutindeni în limba lor, indiferent dacă ar cunoaşte limba rusă. Ţarismul a răspândit multă amărăciune şi, chiar dacă naţionalităţile nu ar dori să vorbească limba rusă, atunci ele tot au dreptate. Oratorul susţine propunerea fracţiunii evreieşti. Amendamentul este votat şi aprobat”23.
Deşi a propus ca lucrările în cadrul Cancelariei Sfatului Ţării să fie realizate în limba moldovenească (română), aceasta fiind limba majorităţii covârşitoare a populaţiei Basarabiei, Pan. Halippa, inclusiv ceilalţi deputaţi ai Blocului Moldovenesc nu au insistat asupra propunerii respective, înţelegând, la acea etapă iniţială de dezbateri parlamentare, că problema limbii, după o îndelungată perioadă de rusificare a tuturor etniilor din cuprinsul imperiului, este una delicată. Totodată, stăruind în privinţa amendamentului său, deputatul N. S. Rabei, în calitatea sa de reprezentant al populaţiei evreieşti din provincie, a recunoscut poziţia dominantă a limbii române.
În prima jumătate a zilei de 6 decembrie 1917, în faţa palatului Sfatului Ţării s-a desfăşurat un miting cu prilejul proclamării Republicii Democratice Moldoveneşti, la care a participat un public numeros: orăşeni, elevi, reprezentanţi ai diferitor organizaţii, membri ai Sfatului Ţării, unităţi militare moldoveneşti, ucrainene şi poloneze, aranjate în rânduri. Iniţial, în incinta palatului, episcopul Gavriil a oficiat un serviciu divin în limba română, după care deputaţii şi publicul au ieşit în piaţa din preajmă, unde preşedintele Ion Inculeţ a citit declaraţia în limbile rusă şi română. Apoi unităţile militare au defilat dinaintea deputaţilor şi preşedintelui, răspunzând la salutări în limba română „Trăiască preşedintele!”. După încheierea mitingului, publicul a revenit în clădirea parlamentului, unde a continuat solemnitatea, în cadrul căreia a cuvântat Ion Inculeţ şi s-a dat citirii declaraţia în limbile rusă, română şi evreiască24. Prezenţa limbii române la această manifestaţie politică serveşte drept dovadă că ea continua să se afirme în viaţa publică a Basarabiei.
În acest timp au început să se organizeze cursuri de limba română pentru doritorii de a o învăţa. Astfel de cursuri şi-a propus să deschidă M. N. Catacazi25, cursurile respective urmând să fie frecventate inclusiv de moldovenii, care, trecuţi prin şcoala rusă, posedau insuficient limba maternă. În anunţul difuzat prin intermediul presei se menţiona: „Cu încuviinţarea Comisiei Şcolare Moldoveneşti de pe lângă Zemstva Gubernială, M. N. Catacazi deschide cursuri de limba moldovenească pentru persoanele care au absolvit nu mai puţin de patru clase ale instituţiilor de învăţământ mediu. Cursurile vor avea o durată de trei luni şi vor fi gratuite pentru persoanele de naţionalitate moldovenească, care nu au posibilitatea să achite taxa”26.
În cadrul şedinţei Sfatului Ţării din 15 ianuarie 1918, directorul general al Afacerilor Externe al Basarabiei, Ioan Pelivan, a rostit în limba română27 un mesaj de salut adresat generalului Ernest Broşteanu, acesta fiind unul dintre comandanţii trupelor române trimise de guvernul român în Basarabia la solicitarea oficialităţilor de la Chişinău, pentru a înlătura anarhia bolişevică, ce bântuia în provincie. Printre altele, Ioan Pelivan a menţionat: „Într-un răstimp de 105 ani, noi, moldovenii, am purtat jugul ţarismului. Împăratul Alexandru I, care a unit Basarabia cu Rusia, ne-a păstrat limba naţională, şcoala, biserica şi obiceiul pământului, iar în anul 1818 ne-a dăruit autonomia, însă prin samavolnicie aceste drepturi ne-au fost răpite de Nicolai I. A început rusificarea adâncă şi urmărirea a tot ce era moldovenesc şi în administraţie, şi în judecătorii, şi în şcoală, şi în biserică. Totul ce a fost românesc s-a persecutat. Chiar şi numele moldoveanului funcţionarii ruşi l-au schimbat într-un nume de batjocură. Mulţi se ruşinau de a se numi moldoveni. În 1905 absolutismul ţarist a început să mai slăbească. S-a organizat un grup de moldoveni intelectuali, care au început acţiunea luminătoare în mijlocul poporului său incult şi, drept rezultat al acestei acţiuni desfăşurate de aceşti patrioţi în curs de zece ani, a apărut Sfatul Ţării, ca o întrupare a idealului naţional moldovenesc”28.
Şedinţa Sfatului Ţării din 23 ianuarie 1918 s-a dovedit a fi una memorabilă. Noaptea târziu, în timp ce sala era arhiplină, relata corespondentul „Sfatului Ţării”, preşedintele Ion Inculeţ a declarat şedinţa deschisă şi a ţinut un discurs în limbile română şi rusă privind oportunitatea de a declara independenţa Republicii Populare Moldoveneşti. Apoi a fost dată citirii declaraţia de independenţă, mai întâi în limba română, de către vicepreşedintele parlamentului, Pan. Halippa, după aceea în limba rusă, de către directorul general al Învăţământului Public, Pantelimon Erhan29. În continuare, cu ocazia proclamării independenţei, au fost expuse mesaje de salut, inclusiv în limba română, rostite de Ioan Pelivan şi Ion Buzdugan30.
A doua zi s-a produs un alt eveniment de excepţie, cu caracter românesc. La 24 ianuarie 1918, se menţionează în paginile ziarului „Sfatul Ţării”, cu ocazia sărbătorii naţionale a românilor – aniversarea unirii Principatelor Române, casele din Chişinău au fost împodobite cu drapele naţionale româneşti. Instituţiile publice şi cele de învăţământ nu au funcţionat. Arhiepiscopul Anastasie al Chişinăului şi Hotinului a oficiat în Catedrală un serviciu divin solemn, la care au fost prezenţi membrii Consiliului de Miniştri al Republicii Moldoveneşti, deputaţii parlamentului, cadrele de comandă ale trupelor române şi mulţi cetăţeni. După încheierea tedeumului, generalul Ernest Broşteanu i-a mulţumit arhiepiscopului pentru cuvântul de salut, binecuvântarea şi bunăvoinţa exprimată la adresa statelor aliate şi, în special, României şi armatei române. Arhiepiscopul a rostit cuvântul de salut în ruseşte, iar generalul i-a răspuns în română, traducerea fiind efectuată de protoiereul Vasile Guma. În faţa Catedralei erau adunaţi enoriaşi şi unităţi române, cu drapele, în prezenţa a două orchestre. După terminarea serviciului divin au defilat unităţile române. Seara, artiştii Teatrului Naţional din Iaşi, invitaţi de Societatea Moldovenească Făclia, au prezentat un spectacol în teatrul Adunării Nobilimii31.
Manifestarea tot mai accentuată în viaţa publică a limbii române diminua rolul suprem pe care îl avea limba rusă, punea stavilă rusificării şi deschidea calea spre a elimina consecinţele grave ale acestei politici imperiale. Dar nu fără dificultăţi, după un regim colonial de lungă durată. Ca reacţie la tendinţa firească şi legitimă a românilor basarabeni de a-şi reîntrona limba maternă pe glia strămoşească, în cadrul şedinţei Sfatului Ţării din 5 februarie 1917, deputatul Kristo Misirkov32 a propus spre examinare, din partea fracţiunii minorităţilor naţionale din organul legislativ, un proiect de lege cu privire la limbile oficiale în Republica Moldovenească, fosta Basarabia33. Autorii proiectului şi-au motivat astfel necesitatea adoptării unei asemenea legi: „După ce a fost declarată independenţa fostei Basarabii, în prezent Republica Moldovenească, textul rusesc din actele oficiale ale diferitor instituţii de stat este înlocuit cu cel moldovenesc. Însă 50% din totalul populaţiei Republicii Moldoveneşti sunt nemoldoveni. Pe deasupra, într-un şir de judeţe – Hotin, Bender, Akkerman, Ismail şi Cahul – locuitorii moldoveni nu reprezintă majoritatea şi în aceste judeţe limba moldovenească este necunoscută cu desăvârşire sau este ştiută insuficient, iar limba rusă, în calitate de limbă oficială pe parcursul a mai bine de o sută de ani, este cunoscută deopotrivă de către toate etniile fostei Basarabii: ucraineni, evrei, ruşi, bulgari, găgăuzi, germani, armeni şi polonezi, precum şi de moldoveni”34. Raportând la actualitate această situaţie, grupul parlamentar al minoritarilor şi-a exprimat dezideratul ca „limbile moldovenească şi rusă să fie declarate limbi oficiale în Republica Moldovenească, cu drepturi egale”. Pentru a coexista – din punctul de vedere al semnatarilor proiectului – această imaginară „egalitate în drepturi” a limbilor (după o dominaţie, în decurs de peste o sută de ani, a limbii ruse ca limbă oficială, aşa cum observau ei), articolele proiectului de lege prevedeau următoarele: cunoaşterea ambelor limbi este obligatorie pentru angajaţii tuturor instituţiilor guvernamentale ale republicii; fiecare persoană, care se adresează instituţiei guvernamentale în privinţa unor probleme personale, se va folosi în relaţiile sale cu funcţionarii acestor instituţii de una dintre aceste două limbi oficiale şi anume de cea pe care o posedă mai bine; persoanele oficiale sunt obligate să converseze sau să răspundă în scris solicitanţilor în acea limbă oficială, pe care aceştia din urmă o folosesc în adresările lor către putere; lucrările de secretariat în instanţele judiciare inferioare se vor executa în limba populaţiei locale, iar în cele superioare – în una dintre cele două limbi oficiale; lucrările de secretariat în instituţiile administrative inferioare se vor executa în limbile locale sau în una dintre cele oficiale, după dorinţa locuitorilor; persoanele care ocupă posturi în instituţiile judecătoreşti şi administrative inferioare sunt obligate să cunoască limbile locale şi acea limbă oficială pe care o posedă populaţia locală, în timp ce cunoaşterea celei de a doua limbi oficiale nu este obligatorie pentru ei; în relaţiile dintre instituţiile administrative inferioare şi cele superioare limbile oficiale sunt egale, dar prioritate obţine acea limbă, căreia instituţia administrativă inferioară îi dă preferinţă, adică instituţia centrală este obligată să se pună în legătură cu instituţiile inferioare în acea limbă oficială, care este cunoscută şi preferată în localităţile respective; instruirea în şcoli trebuie să fie efectuată în limba maternă a populaţiei locale, iar în calitate de obiect de studiu obligatoriu să fie introdusă una dintre limbile oficiale, după dorinţa populaţiei35.
Note
23 Сфатул Цэрий (заседание 4 декабря), în „Сфатул Цэрий”, nr. 10 din 6 decembrie 1917, p. 4.
24 Сфатул Цэрий din 8 decembrie 1917, p. 1.
25 După cât se pare, este Maria Catacazi (1868-1920), fiica lui Nicolae Semigradov şi soţia lui Mihail M. Catacazi.
26 Сфатул Цэрий din 9 decembrie 1917, p. 1.
27 Сфатул Цэрий, în „Сфатул Цэрий” din 18 ianuarie 1918, p. 2.
28 Ibidem; O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Ţării (1917-1918), Chişinău, Editura Prut-Internaţional, 2004, p. 246.
29 Сфатул Цэрий (заседание 23 января). Торжественное объявления независимости Молдавской Народной Республики, în „Сфатул Цэрий”, nr. 19 din 26 ianuarie 1918, p. 2.
30 „Сфатул Цэрий”, nr. 19 din 26 ianuarie 1918, p. 3.
31 Ibidem, p. 3.
32 Kristo Misirkov (1874, satul Akostol, Macedonia – 1926, oraşul Sofia, Bulgaria), bulgar de origine. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Sankt-Petersburg, el a devenit profesor la Liceul de Băieţi nr. 1 din Chişinău. Conform unui izvod al deputaţilor Sfatului Ţării, K. Misirkov a fost ales ca membru al acestui for legislativ de către organizaţiile naţionale ale bulgarilor (ANRM, F. 727, inv. 2, d. 19, f. 213v), iar în chestionarul de membru al Sfatului Ţării el a indicat că a fost ales din partea bulgarilor şi găgăuzilor din Chişinău (I. Colesnic, Sfatul Ţării. Enciclopedie, Chişinău, 1998, p. 211). La 27 martie 1918, când s-a votat unirea Basarabiei cu România, K. Misirkov s-a abţinut de la vot.
33 Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), în „Сфатул Цэрий”, nr. 28 din 7 februarie 1918, p. 3; I. Ţurcanu, Unirea Basarabiei cu România, Chişinău, 1998, p. 111; V. Popovschi, Din activitatea Sfatului Ţării, în „In honorem Ion Şişcanu. Studii de istorie a românilor”, Cahul, 2011, p. 140.
34 Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), p. 3.
35 Ibidem.
* Continuare. Partea I în nr. 1, 2014, p. 196-204.