Sindromul federalizării
Pentru tiparTrăim în aceste zile sub zodia hamletiană: A fi sau a nu fi în Republica Moldova? Numai orbii sau cei lipsiţi de discernămînt n-ar putea să vadă şi să înţeleagă că acceptarea federalizării echivalează cu pierderea independenţei şi suveranităţii naţionale a R. Moldova, cu transformarea ei într-o anexă geopolitică a Moscovei, că prin Memorandumul rusesc, cu care avionul lui Putin a fost nevoit să se întoarcă înapoi, pentru a-l măslui şi mai bine, Rusia încearcă să legalizeze regimul separatist de la Tiraspol, să acorde drept de veto unei minorităţi venetice asupra majorităţii autohtone. În această situaţie, ne întrebăm încă şi încă o dată, spre avizul şi luarea aminte a organismelor internaţionale care nu întotdeauna pătrund în miezul adevărului: de ce Rusia, care ţine în chingi de fier peste o sută de etnii, nu-şi face federaţii pe teritoriile ei? De ce Ucraina, în care numai românii (fiind, de altfel, o minoritate autohtonă şi nu una venită de pe aiurea) constituie aproape un milion de cetăţeni, de ce ea nu se federalizează? Modelul federalizării, domnilor din organismele internaţionale, o fi el bun pentru ţări ca Elveţia sau Germania, în care există un alt grad de viaţă şi civilizaţie, în care fondul etnogenetic nu se află în pericol, în care limba, cultura, istoria sunt la ele acasă, valori constituite de secole şi la care nu se bagă să le schimbe ori să le redefinească orice pripăşit. În realităţile noastre, însă, federalizarea ar însemna lichidarea identităţii naţionale a românilor basarabeni, supremaţia cîtorva zeci de mii de alogeni asupra celor 4 mln. de autohtoni, acceptarea pentru mulţi ani înainte a prezenţei militare ruse în această regiune sud-est europeană.
După cum s-a văzut, guvernanţii comunişti sînt gata să accepte Memorandumul Federaţiei Ruse – o ţară care se află la mii de kilometri de noi – pentru a-i face pe plac ţarului, în a cărui subordine se află. Ei sînt gata să ne vîndă independenţa, limba, pămîntul, istoria, strămoşii. Ei n-au scrupule, mustrări de conştiinţă; pe ei nu-i doare; ei au pămînt de dat, fiindcă acest pămînt nu este al lor, de aceea, dacă vor, îl schimbă, îl vînd sau îl federalizează. Ei sînt gata, nu-i aşa, să ne fericească cu o „limbă oficială”, adică cu cea rusă, care va fi de fapt limba în care vor fi nevoite să scrie şi să vorbească toate instituţiile statului. Apropo, ne întrebăm: dar de ce „limba oficială” trebuie să fie rusa şi nu, să zicem, engleza? Dacă tot ne trebuie o limbă oficială, nu-i mai bine să fie engleza, care se studiază pe scară largă în aproape toate şcolile şi instituţiile de învăţămînt superior din R.M., şi nu rusa, pe care copiii, viitorii cetăţeni ai ţării, nu o prea cunosc şi nici nu prea se înghesuie s-o cunoască? Scopul lor este deţinerea cu orice preţ a puterii, parvenirea, îmbogăţirea, luxul, vilele construite pe bani nemunciţi, BMW-urile... La numai cîteva luni de la venirea la putere, fecioraşii şi ginerii lor, din nişte anonimi, ajung cei mai mari businessmani, cu zeci şi sute de milioane de dolari la cont, devin directori de bănci, responsabili ai marilor fonduri de investiţii sau împrumuturi financiare. Ei au satanica abilitate de a mima majorarea salariilor şi pensiilor, pe fondul creşterii preţurilor la produsele alimentare, la gaze şi la energia electrică, de a scumpi pîinea cu 2 lei, pentru ca apoi s-o ieftinească cu cîţiva bănuţi spre a arăta poporului că, iată, ei, şi nu altcineva, sînt acei care au reuşit să menţină preţul la pîine. Ei etichetează acţiunile protestatare ale elevilor şi studenţilor drept „pedofilie politică” din partea liderilor politici care le fac opoziţie. Dar nu suflă un cuvînt despre cei peste 5 mii de copii care nu frecventează şcoala din cauza sărăciei, nu se arată îngrijoraţi de miile de copii rămaşi în voia sorţii sau pe mîini străine, căci părinţii lor, din pricina mizeriei şi sărăciei cumplite la care i-a adus actuala conducere, sînt nevoiţi să plece în străinătate, devenind sclavii Europei.
Conducerea comunistă suferă de un adevărat sindrom al federalizării. Acest morb periculos lucrează atît de adînc în ei, încît încearcă să federalizeze şi să transnistrizeze toată societatea, instituţiile de cultură, uniunile de creaţie. Nu demult şi-au creat o nouă uniune a scriitorilor, Uniunea de alternativă „Nistru”, aservită partidului comunist, intereselor lor politice. Ei nu au nevoie de scriitori adevăraţi, cu conştiinţă naţională, ei au nevoie de marionete, de scriitori peltici, adică „internaţionalişti”, din cei care denigrează tot ce este românesc, naţional, autohton şi se orientează numai spre Rusia. Ne întrebăm: ce fel de garant al statului şi constituţiei este preşedintele Vl. Voronin, dacă, în loc să consolideze, el divizează societatea în comunişti şi necomunişti, subminează instituţiile statului, federalizează pînă şi frunzele de pe copaci?
Din cauza comuniştilor, acest pămînt, acest popor necăjit, atît de blajin şi de muncitor, a ajuns de rîsul lumii şi de batjocură. Basarabia este, după cum spunea un coleg scriitor, Serafim Saka, „singurul loc din univers în care nici la început de mileniu III şi poate chiar de sfîrşit de viaţă pe pămînt nu se vrea să se ştie ce limbă se vorbeşte. Basarabia, din sînul căreia şi-a luat sevele cel mai mare lingvist al sec. XX, Eugen Coşeriu, dă lumii un absurd al absurdului –Dicţionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati”.
Ce s-a întîmplat cu noi, cu ce să fi greşit noi în faţa istoriei şi a lui Dumnezeu, că sîntem din nou împinşi în primitivism, „somaţi să ne lăsăm căzuţi pe scara evoluţiei umane”?
Evident, nesăbuinţa comuniştilor de a ne federaliza a adus societatea în pragul unui război civil. De fapt, societatea moldovenească de mai multă vreme se află într-un război civil camuflat, în care forţele antinaţionale, ghidate de Kremlin, continuă să distrugă tot ce este autohton pe această palmă de pămînt. Îndemnul nostru este de a rezista şi de a riposta prin manifestări civilizate, pe căi diplomatice şi legislative, fără să se ajungă, doamne fereşte, la vărsări de sînge. Evenimentele din Georgia ne pot oferi în acest sens un exemplu şi un model. Pentru aceasta, însă, este nevoie de o neîntîrziată şi necondiţionată unire şi solidarizare a tuturor partidelor şi forţelor democratice. Stimaţi lideri politici, uniţi-vă şi rămîneţi uniţi măcar acum, în cel de-al 12-lea ceas, dacă nu mai devreme. Altfel, vine tăvălugul federalizării peste noi toţi, altfel vom ajunge să-l rugăm pe Smirnov să ne permită să ne zicem „Bună ziua!” în limba română şi el, generos cum îl ştim, chiar să ne dea voie, zicînd „Пусть будет!”, dar nu în toată ziua, ci numai lunea şi vinerea... Lăsaţi orgoliile pentru vremuri mai bune. Noi vă vom spune, dacă acceptaţi, cînd să scoateţi săbiile orgoliilor din teacă. Uniunea Scriitorilor îşi asumă în continuare – cred că ea şi-a cîştigat dreptul moral pentru a face acest lucru – rolul de mediator şi împăciuitor al partidelor şi forţelor democratice. Avem nevoie de o opoziţie şi o societate civilă puternică, unindu-ne într-un singur bloc, vom reuşi, poate, să fim, atunci cînd va fi cazul, dacă nu chiar ceceni, măcar un pic de georgieni.