Capcana sau concepţie a politicii antinaţionale
Pentru tiparÎnainte de a trece la tema propriu-zisă, ţin să descriu un tablou ce mi s-a desfăşurat în faţa ochilor foarte demult, tablou care n-are, la prima vedere, nimic comun cu subiectul nostru de azi, dar care, să vedeţi, mi-a fost reînviat în memorie anume cu această ocazie. Adică, recitind proiectul Concepţiei politicii naţionale de stat a Republicii Moldova.
Eram student şi veneam acasă în vacanţa de vară. De sus, din gara Floreşti, unde coborâsem din tren şi-mi aruncasem privirea spre Vărvăreuca mea, mi se deschisese o privelişte cu totul neobişnuită: toată valea Răutului, ce servea de păşune pentru vitele satului, acum era acoperită cu o pânză de nămol negru, împestriţată cu ochiuri de apă tulbure, prin care se înghesuia lume – bărbaţi, femei, copii – fiecare având într-o mână o măciucă, în alta – o căldare, iar măciucile celea mereu erau repezite în apa tulbure, după care cel cu lovitura se apleca numaidecât ca să-şi ridice dobânda, un peştioi barosan care, ameţit cum era de lovitură, se mai zbătea cu disperare, poate că scapă din mâinile ucigaşului. De scăpat, însă, nu scăpa nici unul, din simplul motiv că n-aveau unde se retrage: băltoaca nu mai avea comunicare cu râul. Cam acesta-i tristul tablou de care mi-am amintit citind proiectul propus publicului pentru discuţie.
Deci, să trecem la obiect. Proiectul a fost publicat şi, astfel, pus la dispoziţia tuturor cetăţenilor, aceştia având posibilitate nu numai să-l citească, dar şi să ia atitudine. Până aici totul e bine, chiar europeneşte. Mai rămâne să se ţină cont atât de opiniile care vor fi expediate direct Parlamentului, cât şi de cele din presă. Numai în acest caz respectiva Lege – care, bineînţeles, va trebui să se deosebească radical de prezentul proiect! – va fi obiectivă, reală şi de folos poporului în întregime şi fiecărui cetăţean al Republicii Moldova. Spun aceasta, deoarece pe mine unul proiectul nu că m-ar fi deziluzionat, ci pur şi simplu m-a insultat. Căci una din două: autorii lui sau l-au scris pentru naivi, agramaţi, mancurţi, inclusiv pentru carierişti handicapaţi (căci şi carieriştii pot avea o anumită demnitate naţională), sau se înverşunează să ne ofenseze deschis, să ne scuipe în faţă în modul cel mai laş. Formulez aceste afirmaţii nu tocmai potrivite pentru o discuţie paşnică şi eficace pe care o doresc anume astfel să fie, fiindcă, deşi m-am străduit să citesc şi să recitesc proiectul cu cea mai sinceră bunăvoinţă, mi s-a creat convingerea că această Concepţie este o cale spre acutizarea relaţiilor dintre grupurile etnice conlocuitoare pe de o parte şi populaţia majoritară, adică băştinaşii, pe de altă parte.
Dar să trecem de la constatări generale la argumente concrete. Vrednică şi onorabilă intenţie „integrarea şi consolidarea poporului unic multicultural şi multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor naţionale generale cu interesele tuturor comunităţilor etnice şi lingvistice din ţară”. Bine şi chiar foarte. Cine oare nu vrea să fie înţelegere în ţara sa? Moldovenii, în special cei dintre Prut şi Nistru, căci anume despre ei e vorba aici, niciodată, pe parcurs de veacuri, n-au dat prilej de ceartă cu conlocuitorii de alte etnii şi confesiuni. (Pogromul evreilor din 1903 a fost organizat de ţarismul rus şi nicidecum de basarabeni! cum se lasă a se înţelege şi a se interpreta.) Ba mai mult, totdeauna, chiar şi în cazurile când nu s-ar fi cuvenit, au fost şi continuă să fie foarte ospitalieri, respectuoşi, prietenoşi, calităţi pentru care deseori au avut de plătit cu grele suferinţe. Să vedem, deci, cam ce ar însemna, din punctul de vedere al autorilor Concepţiei, această „armonizare a intereselor naţionale generale cu interesele tuturor comunităţilor etnice şi lingvistice din ţară”. Citez din Dispoziţii generale:
– „Moldovenii – naţionalitatea fondatoare a statului, împreună cu reprezentanţii altor etnii (se nominalizează) constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comună”.
– „Limba moldovenească având statutul de limbă de stat, se foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale”.
Citez din „Sarcinile politicii naţionale de stat”:
– „Implementarea în continuare a standardelor internaţionale în practica soluţionării problemelor etnolingvistice”.
– „Restabilirea unui spaţiu social-economic unic pe întreg teritoriul Republicii Moldova”.
– „Dezvoltarea unui sistem de repere valorice, bazate pe respectul faţă de democraţie, de drepturile şi libertăţile omului”.
– „Asigurarea reală a dezvoltării culturii naţionale moldoveneşti, a învăţării limbii moldoveneşti şi a istoriei Moldovei...”.
Şi ultimul citat extras din capitolul „Dispoziţii generale”: „Diversitatea etnică, culturală şi lingvistică, toleranţa reciprocă şi pacea interetnică sunt declarate principala bogăţie a Moldovei”.
Şi până aici parcă bine şi chiar foarte bine. Doar parcă... Fiindcă totul, cu regret, e doar făţărnicie, viclenie, fariseism, stil şi metodă învechite, ureseseiste, de a induce în eroare, de a sprijini minciuna, intenţiile perfide de deznaţionalizare, de înrobire etico-morală, economică, socială, culturală a bieţilor moldoveni, care, face impresia, de la un timp, nu mai ştiu ce se întâmplă cu dânşii. Cel puţin o bună parte, dacă nu chiar majoritatea acestora, care, zbătându-se în sărăcie şi nevoi nemaiştiute de secole, sunt extrem de împovăraţi, pierzând orice interes şi orice speranţă. Scop, de altfel, urmărit metodic şi permanent ştim noi de către cine. Acum intenţia e să se adopte şi o lege care să dea mână liberă tuturor ticăloşiilor. Şi o asemenea lege e posibil să devină anume acest proiect, dacă, ferească Sfântul, ar ajunge cumva să fie pus în discuţie în prezenta formă la Parlament, care, avându-i azi în majoritate pe cei ce votează cu ochii închişi totul ce li se propune „de sus”, va vota şi această „lege”.
Să vedem, deci, cam ce ar dori să „testamenteze” respectivul proiect de lege. Citez:
– „Politica naţională de stat trebuie să fie orientată spre: dezvoltarea relaţiilor interetnice, tradiţional corecte”. Nota bene – tradiţional corecte. Altfel zis, tradiţiile poporului nostru de veacuri, ba chiar de milenii, au fost poate şi corecte, de la o vreme, însă (de când anume şi de cine „decretată” această decizie, nu se menţionează), nu toate aceste relaţii interetnice rămân a fi corecte. Să vedem, deci, care relaţii anume, în opinia autorilor, sunt corecte şi care nu. Continuu să citez (ca să ne dumerim) spre ce nărăvesc ei să orienteze aşa-zisa politică naţională:
– „depăşirea consecinţelor conflictului civil de la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 ai secolului XX care a deformat relaţiile interetnice tradiţional corecte în Moldova.”
Să ne amintim care a fost conflictul şi să vedem care relaţii tradiţional corecte au fost deformate. Ţin bine minte acea perioadă istorică din viaţa poporului nostru, deoarece am fost şi eu alături de generaţiile care au luptat pentru redeşteptarea naţională. Anume în acea perioadă am recăpătat alfabetul; limba strămoşească – cel puţin prin lege – a obţinut statutul de limbă de stat; ne-am înavuţit cu Drapelul şi Stema de Stat; am obţinut Independenţa şi a luat fiinţă statul Republica Moldova. Iată, deci, cauzele adevărate care, conform opiniei autorilor proiectului de lege, au deformat relaţiile interetnice, care până atunci erau tradiţional corecte. Fiindcă autorii, în timp ce arată concret timpul când s-a produs acel conflict civil, dar trec sub tăcere când au fost înscăunate (şi de către cine) relaţiile interetnice corecte, trebuie s-o spunem, încă şi încă o dată, deschis şi fără motiv de supărare, de la blestematul 1812 şi, mai cu seamă, de la acel 28 iunie 1940 încoace, prin dictaturi şovine, au luat naştere acele relaţii „tradiţional corecte”. Frumoase tradiţii, nimic de zis. Mai întâi ni s-au luat limba, biserica, şcolile parohiale, întregul învăţământ şi toate instituţiile oficiale fiind trecute la limba rusă. După care, încetul cu încetul, ne-au văduvit de obiceiuri şi tradiţii (tradiţiile noastre au fost divizate în corecte şi incorecte). Căci, până atunci, relaţiile dintre băştinaşi şi etnicii care hotărâseră benevol să-şi lege destinul de baştina noastră erau normale şi absolut fireşti: fiecare, acasă, îşi vorbea limba maternă, îşi respecta credinţa strămoşească, obiceiurile, tradiţiile etc. Iar când ieşea din casă, nu uita că se află pe alt pământ, acasă la un popor care i-a făcut loc alături cu sentiment de ospitalitate creştinească, fapt pentru care cei veniţi îi tratau cu recunoştinţă, însuşindu-le fără pic de ezitare limba, respectându-le tradiţiile, obiceiurile. Relaţiile dintre băştinaşi şi grupurile etnice erau într-adevăr corecte sub toate aspectele. Prin părţile Floreştilor, de unde mi se trage obârşia, locuiesc şi ucraineni (sate întregi), şi evrei (orăşelul Mărculeşti [zis Cot], satul Câpreşti erau localităţi pur evreieşti), lipoveni, nemţi, ruşi, polonezi şi alte grupuri etnice, dar niciodată nu s-a întâmplat să se duşmănească din motive de apartenenţă naţională. Şi, până la sovietizare, toţi – dar absolut toţi! – cunoşteau româna. Chiar dacă ţarismul s-a străduit din răsputeri să-i asimileze pe băştinaşi, lovitura decisivă au dat-o sovieticii. Şi iată, această politică a devenit, vorba autorilor proiectului de lege, tradiţional corectă...
Simţind că poziţia le e prea şubredă, autorii declară cu o făţărnicie crasă „crearea neîntârziată a condiţiilor necesare pentru însuşirea limbii moldoveneşti de către o parte a populaţiei Moldovei”. Atenţie: de către o parte a populaţiei. Să trecem peste problema denumirii corecte a limbii noastre. Care e această parte? Nu cumva sunt chiar înşişi moldovenii? De ce nu se numeşte direct – partea alolingvă?
Fiţi atenţi, însă, la ceea ce urmează imediat după această cerinţă a politicii de stat. Citez: „Neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vieţii statului şi societăţii”. Spuneţi-mi, vă rog, cine dintre alogeni, care zeci şi zeci de ani de politică stalinistă tradiţional corectă, vorba autorilor, au ştiut că aici prima şi unica limbă şi de stat, şi de comunicare e cea rusă, cine, zic, după această prevedere a Legii în cauză se va mai apuca să însuşească şi „moldoveneasca”? Cu atât mai mult cu cât se ştie prea bine că politica nestrămutată a conducerii actuale e de a acorda şi limbii ruse statutul de limbă de stat! Se continuă cu alt postulat şi anume: „consolidarea păcii interetnice, înfăptuirea construcţiei naţionale pe baza bilingvismului moldo-rus şi rus-moldovenesc statornicit istoriceşte...” (mai sus am amintit în ce mod şi cât de firesc). Şi mai departe, iarăşi citez: „asigurarea de condiţii pentru păstrarea şi dezvoltarea în continuare a funcţiilor oficiale ale limbii ruse”, după ce se mai impune încă o obligaţie statală: „păstrarea şi dezvoltarea în continuare a specificului limbii moldoveneşti şi al culturii moldoveneşti, ţinând seama de baza lor est-romanică, respectarea istoriei, culturii şi particularităţilor lingvistice (sublinierea noastră – M.C.) ale populaţiei Transnistriei” (să aibă, oare, autorii proiectului în vedere „particularităţile lingvistice”, să zicem, ale dlor Anatol Codru, Petru Soltan, Eugen Doga, Vladimir Beşleagă, Alexei Marinat şi ale altor personalităţi marcante ale culturii şi ştiinţei noastre care-şi trag obârşia din Transnistria?!), după aceste prevederi – am citat doar câteva dintre ele, zic, după toate aceste politici de stat, mai au vreo valoare cât de cât reală asemenea sarcini ale politicii naţionale cum ar fi: „afirmarea unui sistem de valori naţionale...”, „dezvoltarea legislaţiei (...) în scopul asigurării cât mai depline a drepturilor şi libertăţilor constituţionale...”, „implementarea în continuare a standardelor internaţionale în practica soluţionării problemelor etnolingvistice”, „asigurarea unei protecţii juridice reale a cetăţenilor...” etc. Toate acestea nu-s decât nişte gogoaşe, o adevărată făţărnicie, la umbra căreia se face încercarea – de altfel cât se poate de obraznică şi perfidă! – de a induce în eroare populaţia, de a promova în cadrul legii vechea politică şovină, înstrăinarea populaţiei majoritare, a stăpânilor de milenii ai acestui pământ, de ceea ce au mai scump şi care le asigură identitatea: limba, istoria, dreptul de a se numi oficial cine sunt cu adevărat. Din toată Concepţia rezultă că Moldova nu şi-a avut cetăţenii săi, şi chiar de i-a avut, azi ei nu mai au nici o valoare. Toate drepturile, toată grija sunt concentrate asupra minorităţilor naţionale, de parcă populaţia băştinaşă, majoritară, ar fi cu ceva vinovată în faţa lor şi nici barem egală cu ele nu se cuvine să fie. Altminteri, vedeţi dumneavoastră, se năruie pacea interetnică – adică, în caz că nu li se acordă privilegii după un anumit hatâr. Moldova dintre Nistru şi Prut prin multe intemperii a avut a trece, mai cu seamă în ultimele secole. Dar o situaţie atât de incertă, de penibilă, de dezastruoasă, de ameninţătoare cu dispariţia poporului băştinaş ca entitate încă nu s-a cunoscut. Această stare dramatică, care în orice clipă poate să se transforme într-o tragedie nu numai pentru populaţia autohtonă, ci absolut pentru toţi cetăţenii acestei ţări, e creată mai mult artificial, prin ambiţia unora care au nevoie să ţină în permanentă încordare, suspiciune şi neîncredere reciprocă populaţia republicii. Din fericire, nu toţi alogenii ne ignorează limba şi istoria. Trebuie să avem o politică normală în ceea ce priveşte drepturile omului. Să ne aliniem la cele mai progresiste ţări din lume cum ar fi, bunăoară, Germania, Italia, Franţa, SUA, China. Toate au minorităţi naţionale, dar nici una din ele nu bravează şi nu se joacă cu „limbile de stat”. Nici chiar Federaţia Rusă, ţară cu atâtea popoare şi atâtea etnii minoritare, nu are decât o singură limbă de stat care e şi limba de comunicare. De ce actuala conducere stăruie, cu tot dinadinsul, să favorizeze limba rusă? Scopul e clar: să divizeze societatea civilă, să bage zâzanie între minorităţile naţionale şi băştinaşi, ca aceştia să nu fie uniţi înde ei şi să nu lupte împreună pentru rezolvarea problemelor cu adevărat stringente, de care depinde însăşi existenţa statului Republica Moldova. Căci, dacă n-ar exista aceste conflicte artificiale, dacă am fi uniţi cu toţii, actualii guvernanţi ar rămâne, desigur, fără electorat. De fapt, acest destin îi aşteaptă inevitabil. Din simplul motiv că minciuna şi laşitatea nu pot sta veşnic în capul mesei. Dar triumful adevărului şi al dreptăţii depinde în primul şi primul rând de noi, de naţiunea majoritară şi de toţi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova.
În încheiere aş vrea să revin la tabloul cu care am început, tablou care, în contextul acestui proiect de lege, apare ca o parabolă. Da, acel şes înnămolit ne este republica şi peştii suntem noi, cetăţenii ei, divizaţi, izolaţi prin acele băltoace tulburi, ameninţaţi în permanenţă de acele măciuci setoase de a ne lovi în moalele capului, pentru a ne vedea pe toţi huştiuliţi pe tigaia încinsă. Numai că, spre deosebire de acele vietăţi acvatice care se zbăteau energic, din ultimele forţe, chiar şi după loviturile crâncene, nărăvind să scape din captivitate, deşi băltoacele nu le mai lăsa nici o şansă de supravieţuire, noi acceptăm cuminţi aceste lovituri ale măciucii, le suportăm creştineşte şi nu facem ceea ce peştilor le era peste putinţă: să unim acele băltoace înde ele şi pe toate împreună cu matca râului unde să ne simţim, vorba ceea, în apele noastre. Cam aceasta ar fi parabola. Deocamdată, însă, continuăm să tăcem ca peştele. Şi nici măcar nu ne zbatem cum se zbate el pomenindu-se pe uscat. Păcat...