Program de redresare a situaţiei sociolingvistice sau utopie birocratică?
Pentru tiparAstăzi, când se pare că ideologia regimului sovietic şi-a ocupat definitiv locul într-un muzeu al vechiturilor, autorităţile ne propun spre examinare un proiect de concepţie a politicii naţionale de stat în care categoriile de bază sunt proprii fostului regim. Cum era de aşteptat, reanimarea categoriilor şi tezelor de tip sovietic în acest document, în conformitate cu dialectica marxistă, se face la un nivel calitativ nou, prin introducerea unor termeni moderni din sfera relaţiilor interetnice, cum ar fi multiculturalism, multilingvism, toleranţă etc., prin referirea la actele legislaţiei internaţionale privind drepturile lingvistice şi culturale ale omului, precum şi prin promisiunea că în soluţionarea problemelor etnolingvistice vor fi implementate în continuare standardele internaţionale.
Impresia generală provocată de lectura acestui proiect de lege e că în textul lui se produce o confuzie dintre epoci şi viziuni. Categoriile preluate din ideologia sovietică coexistă cu cele specifice lumii democratice.
Concepţia pretinde că va prezenta căile optime de soluţionare a problemelor din sfera relaţiilor interetnice din Republica Moldova. Este evident că în evaluarea soluţiilor posibile ale problemei lingvistice era necesară atât o cunoaştere a stării reale de lucruri vizând funcţionarea limbilor în societate, cât şi clarificarea alternativelor menite să ducă la anumite rezultate. Nici primul aspect, nici cel de-al doilea nu-şi găsesc o reflectare corectă în textul respectivului proiect. Autorii proiectului afirmă, fără să aibă remuşcări de conştiinţă, că în Transnistria funcţionează oficial trei limbi (moldovenească, ucraineană şi rusă), iar în Găgăuzia limbile oficiale sunt găgăuza, moldoveneasca şi rusa. Comentariile sunt de prisos, întrucât realitatea este alta.
Dintre multiplele aspecte lingvistice abordate de Concepţia politicii naţionale de stat a Republicii Moldova ne vom opri doar asupra acelora care au generat şi care vor genera discuţii aprinse în societatea noastră. Acestea sunt următoarele:
1. limba şi constituirea statalităţii Republicii Moldova;
2. limba rusă şi locul ei în societatea noastră;
3. bilingvismul şi importanţa lui pentru soluţionarea problemelor lingvistice;
4. specificul limbii moldoveneşti.
Se înţelege că menirea de bază a acestui document este să contribuie la întărirea statalităţii Republicii Moldova. Observăm că din textul respectiv un rol exagerat, în cadrul acestui proces, i se atribuie factorului lingvistic. În opinia autorilor Concepţiei, statornicirea statalităţii Republicii Moldova urmează să se producă prin parcurgerea aceloraşi etape care au existat şi în cazul constituirii statelor naţionale în perioadele mai vechi ale istoriei. După cum se ştie, unul dintre atributele de bază ale procesului de formare a statului naţional era apariţia şi dezvoltarea limbii naţionale. În strădania lor de a motiva existenţa statului Republica Moldova, autorităţile încearcă să impună ideea unei noi entităţi etnice: poporul moldovenesc şi a unei noi limbi est-romanice: limba moldovenească. Aşa cum ne sugerează proiectul de Concepţie, vor fi continuate eforturile autorităţilor sovietice de a crea o limbă distinctă la est de Prut, diferită de limba română. Faptele demonstrează că acţiunile în această direcţie sunt foarte bine coordonate. Un dicţionar „bilingv” a şi văzut lumina tiparului anticipând chiar documentul programatic.
În contextul actual, încercarea de a „inventa” o limbă aparte pentru Republica Moldova nu rezistă nici unei critici. Se ştie că procesul de constituire a unei limbi naţionale este mult mai complex şi nu poate fi legat direct de anumite evenimente istorice şi politice. Anume din acest motiv, afirmarea statalităţii Republicii Moldova nu trebuie pusă în legătură cu constituirea unei noi limbi est-romanice. Aceasta şi din cauză că istoria statului nu totdeauna corespunde cu istoria limbii.
Oricine poate observa cu uşurinţă că, în prezent, afirmarea unui stat, atât în plan extern, cât şi în plan intern, se produce prin alte mijloace decât în perioadele precedente ale istoriei. Astăzi, la începutul mileniului trei, în condiţiile unei lumi din ce în ce mai pragmatice, prilej de mândrie pentru cetăţenii oricărui stat sunt nu atât faptele glorioase ale strămoşilor, cât realizările actuale ale poporului respectiv în domeniul economiei, ştiinţei, artei, sportului etc.
În legătură cu cel de al doilea aspect, şi anume cel care are în vedere locul limbii ruse în societatea noastră, vom observa că, după câteva încercări nereuşite de a oficializa din mers limba rusă, autorităţile au recurs la o altă tactică. Astfel, în Concepţie nu se mai vorbeşte despre oficializarea limbii ruse, ci doar despre „păstrarea şi dezvoltarea în continuare a funcţiilor sociale ale limbii ruse”.
Autorităţile au devenit pe deplin conştiente de faptul că limba rusă a avut şi va continua să aibă statutul de limbă oficială în societatea noastră. Aceasta pentru că limba româna n-a fost niciodată unica limbă oficială a Republicii Moldova. Cum am putea vorbi despre statutul de limbă oficială în cazul unei limbi cunoaşterea căreia nu este obligatorie nici pentru obţinerea cetăţeniei, nici pentru ocuparea unui post în ierarhia socială? Dacă limba română ar fi fost cu adevărat unica limbă cu statut oficial în Republica Moldova, ar fi putut exista la noi funcţionari publici, demnitari de rang înalt, miniştri, parlamentari care să nu cunoască limba statului? Desigur că nu. Prin urmare, limba română a fost cel mult o limbă cooficială alături de limba rusă, care n-a încetat nici o clipă să joace un rol dominant. Deci şi după 1989 româna a fost doar una dintre cele două limbi oficiale pe care le mai are deocamdată Republica Moldova.
În concordanţă cu această stare de lucruri, Concepţia prevede „neadmiterea restrângerii sferei de funcţionare a limbii ruse în toate domeniile vieţii statului şi societăţii”. Concluzia este pe deplin logică: o dată ce o limbă are statutul de limbă oficială, ea nu mai poate fi oficializată şi a doua oară.
Un rol central în soluţionarea problemelor de ordin lingvistic este atribuită bilingvismului oficial.
Poziţia autorilor acestei Concepţii este foarte clară. La nivel de stat va fi promovat şi în continuare bilingvismul român-rus şi rus-român, iar la nivelul societăţii în ansamblul ei, se pledează pentru păstrarea şi extinderea multilingvismului. Aşadar, drept mijloc de soluţionare a problemelor lingvistice este considerat a fi bilingvismul.
Referitor la acest aspect vom observa că scopurile reale ale celor care stau în spatele Concepţiei ar putea fi numai deduse, întrucât ele nu sunt expuse explicit. Un lucru însă este cert: autorii nu pot să nu fie conştienţi de faptul că pluralismul lingvistic la nivel oficial este o frână serioasă în calea funcţionării eficiente a organismului social. Pentru a-şi consolida integritatea, orice stat are nevoie de o limbă cu funcţii primordiale care să asigure integrarea socială a tuturor cetăţenilor. Un stat în care cetăţenii nu pot comunica între ei pentru că vorbesc limbi diferite este pândit permanent de pericolul dezintegrării ca urmare a conflictelor dintre purtătorii acestor limbi.
În acelaşi timp, dată fiind grija autorităţilor pentru păstrarea şi consolidarea statalităţii Republicii Moldova, nu este greu să-ţi dai seama că rolul de mijloc de cooperare socială este rezervat totuşi limbii ruse. Ea este limba care, în viziunea autorilor Concepţiei, ar trebui să permită înţelegerea interetnică în Republica Moldova, limba rusă fiind calificată drept limbă de comunicare interetnică. Anume acestea sunt intenţiile reale ale autorităţilor.
Este greu astăzi de prevăzut cum va evolua situaţia sociolingvistică din Republica Moldova. Un lucru este clar: bilingvismul social decretat, care, de altfel, nu este chiar atât de frecvent pe glob, nu se va menţine mult timp. În acest caz sunt posibile următoarele două scenarii.
Cel mai probabil este faptul că până la urmă vor rămâne două comunităţi lingvistice distincte şi separate: una românofonă şi alta rusofonă. În cazul în care nu se vor lua măsuri eficiente pentru integrarea societăţii, separarea lingvistică a celor două comunităţi ar putea avea drept efect separarea învăţământului, separarea mijloacelor de informare în masă, separarea partidelor etc. De aici şi până la divizarea societăţii nu mai rămâne decât un singur pas.
Dacă însă evenimentele vor evolua în direcţia dorită de autorităţi, adică integrarea cetăţenilor în societate va avea loc pe baza limbii ruse, se va ajunge la situaţia când problema integrării se va pune pentru reprezentanţii populaţiei majoritare, şi nu pentru reprezentanţii grupurilor minoritare, lucru absolut anormal. Această variantă este de asemenea posibilă, dacă avem în vedere situaţia din perioada sovietică, când bilingvismul era propriu doar populaţiilor neruse şi era orientat, de fapt, spre înlocuirea unei limbi cu alta. După cum este bine ştiut, bilingvismul nu este decât o fază în tranziţia de la un monolingvism la altul.
Astfel, şi într-un caz, şi în celălalt problemele de ordin lingvistic nu vor fi soluţionate, ele vor continua să existe. Aşadar, e firesc să fie căutată o altă modalitate de redresare a situaţiei sociolingvistice de la noi.
Trebuie să constatăm că reîntregirea şi consolidarea statului R. Moldova reclamă imperios selectarea şi promovarea unei singure limbi oficiale, care este, de regulă, limba populaţiei majoritare. Exemplul statelor europene, state cu regimuri democratice, este elocvent în această privinţă: cele mai multe dintre aceste state nu promovează bilingvismul la nivel oficial, ci limba populaţiei titulare a statului respectiv. Acest lucru se face nu pentru a favoriza un anumit grup etnic în detrimentul celorlalte grupuri. Stabilirea unei singure limbi cu funcţii principale în stat în cazul unei ţări polietnice urmăreşte un singur scop: asigurarea integrării sociale şi economice a tuturor cetăţenilor. Prin urmare, dacă doresc cu adevărat soluţionarea echitabilă a problemei lingvistice, autorităţile ar trebui să îmbine grija pentru promovarea limbii cu funcţii primordiale în stat cu protecţia limbilor minoritare. Aceasta ar da posibilitate statului să asigure, pe de o parte, funcţionarea normală a organismului social, iar, pe de alta, respectarea intereselor tuturor comunităţilor lingvistice.
Cât despre teza privind păstrarea şi dezvoltarea în continuare a specificului limbii moldoveneşti, trebuie spus că ea este preluată direct din arsenalul politicienilor sovietici.
Este firesc să ne întrebăm: pentru ce este nevoie de acest lucru? Pentru a demonstra că limba vorbită la est de Prut diferă de limbile rusă, engleză, germană? Sigur că nu. „Specificul” limbii vorbite în Republica Moldova este necesar ideologilor comunişti pentru a o diferenţia de limba română. Deci acest specific nu are nimic cu procesul de comunicare, el fiind subordonat în întregime scopurilor politice.
În concluzie, unicul scop al Concepţiei este crearea premiselor pentru revenirea la realităţile sovietice din sfera sociolingvistică, realităţi axate pe oficializarea limbii ruse, pe promovarea bilingvismului oficial şi pe păstrarea „specificului limbii moldoveneşti”. Este lesne de înţeles că o asemenea Concepţie nu va duce la soluţionarea problemelor din sfera lingvistică, ci doar la conservarea sau chiar la agravarea lor.