Oraşul din inima mea


Îmi scria, într-un ceas inspirat, un distins poet basarabean că inima unui om în care încap două ţări-patrii este o inimă mare.
Şi mă tot uimesc, de atunci, de inima mea: o fi ea chiar aşa de mare?
Ceea ce pot să-i transmit oraşului meu de suflet, al cărui cetăţean (de onoare!) sînt, este că inima mea, cît de mică ar fi, vibrează puternic pentru oraşul meu de suflet, cu un fel de teamă dar şi cu totală încredere, ori de cîte ori un mesaj scris sau oral vine către mine sau pleacă de la mine spre Chişinău.
Mi-au plăcut multe în acest oraş în care regăseşti peste tot mîna gospodărească şi gîndul înţelept al primului cetăţean al urbei, primarul ei.
...Şi parcurile, şi bulevardele, şi Aleea scriitorilor, şi liceele, şi statuia lui Ştefan cel Mare, şi monumentele (cîte s-au mai păstrat, după atîta zbucium), şi Casa Limbii Române (pîngărită adesea, în ultimul timp, de năimiţi ai neomeniei), dar şi Casa lui Eminescu, şi Buciumul domnului Tătaru etc...
Dar, mai presus de orice, mi-au plăcut, mi-au copleşit sufletul oamenii – de la aleşii cărturari (profesori, poeţi, savanţi) – la neamurile mele din Niorcanii Sorocii, la ţăranii veniţi cu colaci şi boabe de grîu, în ştergarele lor înflorate, ca să le depună la picioarele lui Eminescu, ca să dea roadă bună.
Şi mai ales mi-au plăcut copiii Chişinăului, roind, duminică de duminică, la ceea ce am numit, cîndva, „Academia civică a Cetăţenilor de mîine”, în jurul lui Iulian Filip, al maestrului Sainciuc, al lui Ianoş Ţurcanu...
Am participat, din fericire, în ultimii şapte-opt ani, de cînd mi-am regăsit „Ţara de dor”, a copilăriei mele petrecute pe malul Nistrului, la multe întîlniri de simţire românească, la botezul a numeroase edificii culturale româneşti în Chişinău.
La toate aceste manifestări, vorba blîndă, gestul cumpătat, ideea îndrăzneaţă a primarului general al Chişinăului, domnul Serafim Urecheanu, ne-au împuternicit pe noi toţi, cei din preajma-i şi chiar mai de departe, în iniţiativele şi în munca noastră creatoare de bine şi de frumos.
Oraşul Chişinău, noi toţi, avem nevoie acum, mai mult decît oricînd, de această îmbărbătare.
Acum, cînd trebuie să spunem răspicat:
În lături, pîngăritori de neam şi de ţară!
 
7 mai 2003
Aix-en-Provence, Franţa