Cultură şi învăţământ
Pentru tiparPe când în celelalte două provincii, care au trăit sub un regim străin, în Ardeal şi Bucovina, s-a închegat repede o viaţă culturală românească mai mult sau mai puţin intensă, Chişinăul zace într-o somnolenţă culturală care-l caracteriza şi sub stăpânirea rusă. Aceasta se datoreşte, pe lângă condiţiunile speciale ale vieţii de aici, şi lipsei unui focar de cultură românească superioară. O universitate ar atrage forţele culturale locale şi ar coordona activitatea lor, servind ca un ferment binefăcător pentru trezirea din apatie a lumii intelectuale, în general indolente şi pasive. Sforţările unor elemente de a crea o mişcare culturală, o presă locală, o societate ştiinţifică se lovesc de experienţa descurajatoare a publicului, de pasiunile politicienilor locali, care sunt mult mai aprinse decât ale politicienilor de la centru, de neînţelegerile între intelectualii locali şi cei veniţi de peste Prut, neînţelegeri care n-au la bază interese superioare şi naţionale. Aceasta este cauza că, pe când oraşele cele mai mici din ţară, cum este Bârladul, Botoşanii, Calafatul etc., dau semne de viaţă culturală, scot reviste şi ziare, Chişinăul nu dă decât efemeride care dispar imediat ce văd lumina. S-au pus bazele mai multor societăţi culturale şi ştiinţifice, s-a încercat scoaterea mai multor reviste şi ziare, şi Chişinăul nici până acum n-a produs nimic mai mult sau mai puţin important din punct de vedere cultural. Menirea însă a acestui oraş ar fi ca, în noile condiţiuni de viaţă ale provinciei, să stea în fruntea tuturor manifestărilor culturale.
Şi sub regimul rusesc Chişinăul nu era din oraşele de cultură. Încercările culturale ruseşti, în cele mai multe cazuri oficiale, n-au adus, în acest oraş străin şi ruşilor, decât la o parodie de cultură rusească, care se manifesta, în partea exterioară a lucrurilor, în costume europene, într-o limbă pocită, într-un teatru mediocru, într-o şcoală moartă, în două-trei ziare de intrigi provinciale. Nici o lucrare mai mult sau mai puţin serioasă în domeniul literar sau ştiinţific n-a văzut lumina la Chişinău. Şi ruşii din centrele culturale adevărate erau în drept să dispreţuiască această capitală a Vandeei, cum numeau ei urbea păzită de Dumnezeu a Chişinăului.
Din manifestările culturale sub stăpânire rusă ar merita să fie remarcată activitatea Tipografiei Eparhiale din Chişinău, care a fost deschisă în anul 1814. De sub teascurile acestei tipografii, care a fost închisă la anul 1883 şi redeschisă la 1907, a ieşit un număr respectabil de cărţi bisericeşti în limba moldovenească şi o serie de abecedare moldoveneşti, cărţi care au contribuit la menţinerea unei continuităţi culturale româneşti în Basarabia. Până la anul 1843, când se deschide prima tipografie particulară în Chişinău, Tipografia Eparhială era singura tipografie în întreaga Basarabie. Astăzi, în oraşul Chişinău se găsesc 18 tipografii.
Ca să pună bazele unui început de cultură, Primăria oraşului Chişinău deschide la anul 1832 o bibliotecă orăşenească.
În primele decenii ale existenţei acestei biblioteci, activitatea ei era mai mult decât redusă din cauza lipsei de cititori. De la anul 1880 încoace, această bibliotecă, compusă aproape exclusiv din cărţi ruseşti, ia o dezvoltare destul de mare. Biblioteca enumeră astăzi peste 100.000 de exemplare şi are un număr mare de abonaţi. De la unire încoace, această bibliotecă începe să se îmbogăţească şi cu cărţi româneşti. La anul 1918, din iniţiativa Directoratului Central de Instrucţie, se înfiinţează şi o bibliotecă românească prin donaţia de către Universitatea din Iaşi a unui însemnat număr de duplicate din biblioteca ei. Această colecţie preţioasă s-a îmbogăţit în anii ulteriori cu un număr mare de cărţi de la toate instituţiile grafice din ţară. Numărul total al volumelor trece peste 30.000, şi biblioteca care a fost cedată Universităţii populare din Chişinău este pe cale de a deveni unul din cei mai importanţi factori culturali din Chişinău. În legătură cu biblioteca, este necesar să amintim şi despre Arhivele Statului, care posedă un număr de câteva mii de dosare, privitoare la ocupaţia rusească a Ţărilor Româneşti din anii 1806-1812 şi la istoria Basarabiei din ultimul secol. Această arhivă, în special Arhiva Senatorilor, completată cu Arhiva Consistoriului din Chişinău, prezintă o valoare de nepreţuit pentru istoria noastră naţională şi aşteaptă sârguinţa unui cercetător.
Chişinăul n-a avut niciodată un teatru cu o trupă permanentă. Pe la anul 1820, din când în când se dau reprezentaţii teatrale în casele boiereşti de către amatori. Ceva mai târziu, Chişinăul începe să fie vizitat de către trupe venite din Odesa, trupe de actori Ruşi, Italieni şi Nemţi, şi Chişinăul are şi un local special pentru reprezentaţii teatrale, într-o clădire „murdară, veche, în stare de ruină”, cum scrie Zaşciuk la anul 1862. Abia la sfârşitul veacului al XIX-lea se construieşte un teatru în sensul propriu al cuvântului, pe lângă clubul aşa-zis al nobilimii, clădirea de astăzi a teatrului. Scena acestui teatru, pe lângă trupe de opere şi de dramă venite din centrele ruseşti, a văzut şi trupe româneşti venite din Vechiul Regat. De la unire încoace, se fac încercări de a organiza un teatru românesc cu o trupă permanentă şi cu concursul Ministerului Cultelor şi al Artelor, s-a reuşit să se înjghebeze un teatru românesc destul de bun, care în curând va fi transformat în Teatru Naţional.
Chişinăul are două muzee. Unul din ele, creat de către Zemstva Gubernială, astăzi Muzeul Naţional, instalat într-o clădire frumoasă, are o secţie de ştiinţe naturale, care ar putea face cinste orişicărui oraş european. Mulţumită talentului fostului conservator al Muzeului, al lui Osterman, se organizează secţia florei şi faunei Basarabiei, cea mai bogotă secţie în Muzeu, iar cercetările făcute de către Zemstvă în domeniul agrogeologiei, prin savanţii ruşi Nabokin şi Mihailovski, a dat secţia Geologică şi Arheologică. Pe lângă Muzeu există o secţie Etnografică şi Agrogologică, întemeiate tot în timpul când Muzeul aparţinea Zemstvei, dar aceste secţiuni sunt aproape nule.
Al doilea Muzeu, Muzeul de Arheologie Bisericească al Societăţii Arheologice Bisericeşti, conţine o colecţie preţioasă de cărţi vechi, icoane şi obiecte bisericeşti foarte interesante pentru istoria artei moldoveneşti.
În Chişinău există şi câteva Societăţi cu caracter cultural şi ştiinţific, cum este Universitatea Populară, Societatea de Arheologie Bisericească, Societatea Istorico-Literară „B. P. Hasdeu”, Societatea „Ateneul Popular al Moldovei dintre Prut şi Nistru”, filiala Caselor Naţionale din Bucureşti, societăţi şi instituţii care îşi au meritele lor în viaţa culturală a Chişinăului. Comisiunea Monumentelor Istorice, secţia Chişinău, Instituţie de Stat este la începutul activităţii sale, şi, pe lângă chestiuni de ordin administrativ în legătură cu conservarea monumentelor istorice, îşi îndreaptă cercetările în domeniul trecutului Basarabiei.
Presa periodică a Chişinăului îşi are şi ea istoricul ei. Administraţia locală rusă pentru nevoile provinciei, de la anul 1860, scoate un ziar săptămânal Buletinul regiunei (mai târziu guvernământului) Basarabiei, primul ziar rusesc în Basarabia. La anul 1867 apare revista oficială a Arhiepiscopiei Chişinăului în limbile rusă şi română, care de la 1871 începe să apară numai în ruseşte. Zemstva gubernială şi Primăria Chişinăului scot din când în când buletinele lor. Ceva mai târziu încep să apară şi ziare neoficiale, cum a fost Monitorul Basarabiei (1889-1897), Basarabeanul (1897-1901), Prietenul lui P.Cruşevan, Viaţa Basarabiei. După prima revoluţie rusească, în Chişinău încep să apară şi ziare în limba românească. Aşa a fost Basarabia (1906-1907), Viaţa Basarabiei (1907), Moldovanul (1907-1908), revista Luminătorul (de la 1908 până în prezent), Glasul Basarabiei (1913-1914), Cuvântul Moldovenesc (1913-1918).
De la unire încoace, în Chişinău încep să se tipărească mai multe ziare şi reviste româneşti, cum a fost Ardealul, România Nouă, Sfatul Ţării şi altele care apăreau mai mult sau mai puţin accidental, precum şi revistele Şcoala Basarabiei, Cuvântul Dreptăţii, Foaia plugarilor etc. Lipsite de orişice sprijin, aceste întreprinderi culturale nu se pot menţine, şi după încercări zadarnice de obicei dispar. În prezent Chişinăul are o singură gazetă zilnică Dreptatea, ziar de partid, care cu greu îşi menţine apariţia. În schimb Chişinăul are şase ziare zilnice ruseşti, sprijinite de către politicienii locali.
Istoria învăţământului în oraşul Chişinău este ceva mai bogată în evenimente. Până la anul 1812, în Chişinău a existat o şcoală „domnească” şi vreo două-trei şcoli pe lângă bisericile din Chişinău. Mulţumită intervenţiei Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, în anul 1813 se deschide Seminarul Teologic din Chişinău, pe lângă care la anul 1816 se înfiinţează şi un pensionat al nobilimii. Pentru seminar se ridică o clădire proprie la anul 1817, actuala clădire a seminarului vechi, refăcută la anul 1868; în anii 1900-1901 se ridică şi noua clădire a seminarului. De seminar ţinea o şcoală spirituală, un fel de şcoală pregătitoare pentru seminar, care trece în clădirea ei proprie la anul 1877.
La anul 1822 în Chişinău se înfiinţează prima şcoală primară („parohială”), iar cu doi ani mai târziu o scoală Lancasteriană, „cea mai bună în Rusia”, după afirmaţia unui călător de pe la anul 1841. Deschiderea unei şcoli medii „ţinutale” a avut loc în anul 1829, iar la anul 1833 se deschide liceul regional din Chişinău, primul liceu în Basarabia. Până la anul 1861, liceul cu internatul se adăpostea „în trei clădiri particulare de piatră cu totul improprii”, cum scrie Zaşciuk. Ministrul de Instrucţie publică rus cumpără clădirea actualului liceu nr. 1, clădire în care era un spital militar. Această clădire în anul 1862, după un incendiu, se reface: coloanele în stil empir din faţa liceului dispar şi clădirea ia înfăţişarea pe care o are acuma.
Predarea materiilor în aceste şcoli se face în limba rusă, limba moldovenească predându-se ca obiect de studiu până la anul 1866, când a fost scoasă cu desăvârşire din învăţământ. De la anul 1840 încoace încep să se înfiinţeze şi şcoli particulare de fete, cum a fost şcoala Anastasiei Rizo (1840), pensionatele Fori (1841), Jano (1843) şi Balen de Balu. Pentru copilele de preoţi se deschide de la anul 1864 şi o şcoală eparhială de fete cu un program special, care se apropie de programul şcoalelor medii. Clădirea acestei şcoli mari se ridică la anul 1872. La anul 1871 Zemstva gubernială a luat pe seama sa liceul particular Beliugova, astăzi liceul de stat Regina Maria. Tot în acest an un gimnaziu particular se transformă în liceu, actualul liceu nr. 2 de băieţi, iar la 1873 se deschide liceul Real, care la anul 1884 îşi ridică clădirea lui proprie. În clădirea frumoasă şi temeinică a pensionatului nobilimii, ridicată la anul 1905, se deschide în anul 1908 liceul nr. 3 de băieţi.
Din aceste şcoli care au rostul lor cultural pentru Basarabia, merită atenţie Seminarul Teologic şi liceul nr. 1 de băieţi, care posedă câte o bibliotecă înzestrată cu un număr mare de cărţi şi reviste vechi ruseşti; liceul nr. 3 cu sala lui, pe peretele căreia este gravat pe o placă de marmoră actul Unirii de la 1918 şi liceul real, cu o frumoasă colecţie de tablouri, cu un cabinet bogat pentru ştiinţele fizico-chimice şi cu o staţie meteorologică şi observator astronomic.
Treptat se deschid şi şcoli primare, care la anul 1889 au ajuns la numărul de nouă. Şcoli profesionale în Chişinău n-au existat în afară doar de şcoala de viticultură, care ia fiinţă la anul 1842, şi o şcoală orăşenească de meserii. În ultimii ani ai stăpânirii ruseşti, în Chişinău ia o dezvoltare destul de mare învăţământul secundar particular, în special cel pentru fete, care în Chişinău a fost exclusiv particular. Se înţelege că predarea în toate şcolile secundare şi primare se făcea în limba oficială a statului rus. Revoluţia de la 1917 şi Unirea au adus un nou curent în învăţământul din Chişinău. La 1917 se manifestă tendinţa de a crea şcoli în limba naţională, dar, în lipsă de elemente didactice pregătite pentru şcoala naţională, în lipsă de manuale, introducerea principiului naţionalizării întâmpină dificultăţi la minorităţile din Chişinău. Învăţământul românesc, cum este şi firesc, ia o dezvoltare mare în condiţiunile noi de viaţă. Înfiinţarea mai multor internate pe lângă licee, înfiinţarea unor şcoli noi, cum este şcoala normală de băieţi, şcoala de conducătoare de grădini de copii, şcoala profesională, o şcoală medie, mai multe şcoli primare şi de grădini de copii, schimbă şi caracterul populaţiei şcolare, care devine tot mai românească. Pe când sub regimul rus şcoala secundară era destinată numai pentru copiii de funcţionari şi de oameni cu dare de mână, pe când în aceste şcoli aproape nu erau copii de ţărani şi Moldovenii nu se găseau decât de la 3 până la 15 la sută, astăzi şcoala secundară este asediată de către elemente româneşti de la ţară, democratizându-se şi naţionalizându-se şi ca suflet. Numărul copiilor care urmează şcoala atinge cifre pe care nu le-a atins niciodată în trecut.
Învăţământul normal, care de la unire încoace a luat o dezvoltare mare în întreaga Basarabie, se prezintă foarte bine şi în Chişinău. În afară de două şcoli normale, una de învăţători şi alta de învăţătoare, există o şcoală de conducătoare de grădini de copii şi o secţie normală pe lângă şcoala Eparhială de fete.
Majoritatea covârşitoare a elevilor de la aceste şcoli, copii de săteni, sunt adăpostiţi în internate, cei mai mulţi ca bursieri.
Dacă la acest număr de şcoli secundare adăugăm şcoala de viticultură cu 103 elevi, o şcoală comercială superioară, seminarul teologic şi şcoala spirituală, o şcoală profesională de fete, toate în afară de şcoala comercială superioară, cu o populaţie şcolară aproape exclusiv românească, căpătăm o impresie complectă asupra învăţământului secundar din Chişinău.
Şi învăţământul primar cu introducerea legii obligativităţii învăţământului de la 1918 încoace este în continuă dezvoltare.
Oraşul Chişinău are 38 de şcoli primare, din care 14 şcoli de băieţi, 15 de fete şi 9 mixte.
În afară de aceasta, în Chişinău au fost înfiinţate, de la anul 1918 încoace, 26 de grădini de copii care n-au existat în Chişinău sub stăpânire rusă. Numărul copiilor în grădinile de copii atinge cifra de 1.180, din care 380 români, 369 ruşi, 399 evrei şi 32 alte naţionalităţi.
* * *
Fragment din cartea Chişinăul, Editura Museum, 1996. Prima ediţie – 1925, Editura Comisiunii monumentelor istorice, secţia din Basarabia.