Au rămas în Basarabia
Pentru tiparPatriotismul este nu numai dragostea pentru pământ; este dragostea pentru trecut,
pentru generaţiile care ne-au precedat.
pentru generaţiile care ne-au precedat.
(Fustel de Coulanges)
Evacuarea Basarabiei după „cedare” s-a făcut în mod fulgerător.
Îndeosebi Chişinăul a trebuit să fie evacuat în câteva ore, pentru a nu fi surprinşi de năvălitori.
Fiecare refugiat a lăsat bunuri materiale, uneori părinţi, soţia şi copiii. Jalea şi amărăciunea era mare. Iar cu cei ce se refugiau pleca o stăpânire românească, dar nu şi o cultură naţională şi o religie creştină de două mii de ani.
Urmele trecutului românesc de veacuri, aşezăminte creştine de sute de ani şi bogăţia sufletului poporului şi a pământului au rămas acolo.
Au rămas cetăţile de-a lungul Nistrului, Cetatea Albă, Tighina, Soroca şi Hotinul, ca să mărturisească Cerului că până acolo s-a întins stăpânirea moldovenească încă din veacurile de întemeiere.
Înfipte în malurile Nistrului vor străjui mereu umbrele mari ale trecutului, sub zidurile cărora au luptat.
Vor spune aceste cetăţi povestea neamului moldovenesc, de voievozii Ştefan cel Mare, Ioan cel Cumplit, de eroii şi pârcălabii lor.
Pietrele lor vor glăsui de genovezi, greci, turci, tătari, cazaci, suedezi, ruşi şi moldoveni cari şi-au împletit istoria cu numele lor.
Au rămas vechile aşezăminte ale credinţei creştine, mănăstiri şi biserici. Au rămas catedrale şi peşteri în stâncile Nistrului, ca să mărturisească vechimea creştinismului.
Mănăstirile şi bisericile pline de odoarele sfinte ale artei creştine, icoane, evanghelii, potire şi cruci.
A rămas la Mănăstirea Căpriana mormântul primului mitropolit al Basarabiei, Gavriil Bănulescu-Bodoni, ca să mărturisească identificarea sa cu poporul păstorit, în biserica zidită de Petru Rareş.
Că va veni vremea, când se va scula ca să meargă cu soborul mănăstirii ca să sfinţească noua Mitropolie.
A rămas Mănăstirea Curchi, giuvaier aşezat în codrii Orheiului, mărturia dărniciei răzeşilor şi lăcaşul cel prea iubit al credincioşilor.
A rămas Mănăstirea Hârbovăţ, păstrătoarea icoanei celei mai Sfinte a Basarabiei, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cetatea credincioşilor din Basarabia şi de peste Nistru. Maica Domnului de la Hârbovăţ, care de o sută de ani a umblat în toate satele şi cătunele basarabene, care a intrat în palate şi în colibe, care a văzut atâta jale şi pustiire, care ştie pe fiecare după nume, va ruga pre Fiul Său ca să scape pământul străbun de năvălirea cumpliţilor vrăjmaşi.
A rămas Mănăstirea Noul Neamţ cu mormintele descălecătorilor călugări moldoveni, ca să vestească legătura tainică cu maica mănăstirilor moldovene, marea Lavră Neamţul.
A rămas Mănăstirea Dobruşa, cea cântată de izvoarele ce o înconjoară, cu vechi călugări psalţi şi cu bogata-i bibliotecă.
Au rămas o mie şi câteva sute de biserici, unele din bârne de lemn, păstrătoare de antimise vechi, de cărţi şi manuscrise.
Au rămas răzeşii harnici şi evlavioşi, cu bogatul suflet şi cu zapisurile vechi ascunse în podul caselor.
A rămas doina noastră melancolică şi plină de jalea codrenilor şi plugarilor, ca să fie mângâierea în ceasul cel greu. Au rămas codrii şi stepa Bugeacului, dealurile, râurile şi izvoarele, crucile, fântânile şi podurile, cu care s-a înfrăţit moldoveanul şi pe care le cântă în cântecele sale.
A rămas Muzeul istoric-bisericesc, cel plin cu cărţi vechi şi manuscrise multe, comoara trecutului istoric bisericesc al Basarabiei, cu documente, obiecte de artă şi veşminte.
Atâtea mitre arhiereşti, atâtea cărţi şi evanghelii îmbrăcate în aur şi argint, atâtea cruci vechi de chiparos, atâtea odoare şi icoane. Cazania Mitropolitului Varlaam, Vieţile Sfinţilor ale lui Dosoftei, Biblia lui Şerban Cantacuzino, Mărgăritarul Sf. Ioan Gură de Aur, Evanghelii, manuscripte româneşti şi slavone, greceşti şi ruseşti.
Au rămas Arhivele Statului şi ale Mitropoliei, cu rarele documente voievodale de la Ştefan cel Mare, dosare cu actele familiilor moldovene, procese de judecăţi şi acte privitoare la organizarea şi administrarea Basarabiei.
Au rămas toate tipăriturile româneşti, pe care sufletele mari le-au tipărit în veacul trecut de stăpânire străină.
Au rămas crucile eroilor români luptători pentru eliberarea Basarabiei, au rămas cavouri şi inscripţii în marmoră cu caractere latine în cimitirul bisericii de la Râşcani.
A rămas patriarhul bisericii basarabene, iconom mitrofor Constantin Popovici, tatăl sufletesc al tuturor preoţilor ce au trecut pe sub mâna sa timp de patru decenii. În a noua decadă a vieţii sale a rămas ca să vestească cuvântul Domnului şi să fie stâlpul văzut al credinţei creştine.
A rămas apostolul săracilor şi orfanilor, părintele Vasile Guma, cel prea cunoscut de toată Basarabia. La măreaţa Catedrală a Unirii Basarabiei, glasul său răsună în mulţimea cea însetată după mila şi ajutorul lui Dumnezeu.
A rămas duhovnicul cel iscusit al preoţilor şi poporului, iconom stavrofor Vasile Petică, cercetătorul textelor biblice şi al sufletelor. În singurătatea sa de auster duhovnic, continuă să depene cronica vieţii Basarabiei.
Au rămas atâtea documente, urme ale trecutului, ale vieţii româneşti, ale sufletului moldovean, ale credinţei creştine!
A rămas limba, dulcea grăire a cântecului, a vorbirii şi a rugăciunii săteanului.
A rămas pământul plin de holde, de grădini, de pomi, de podgorii, de stupi şi păduri.
A rămas Dumnezeu...
...Şi în ziua cea mare a Neamului, tot ce a rămas va veni să se închine Învierii pe care o va face Domnul „ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”.
(„Moldova”, Iaşi, 29 ianuarie 1941)