Consideraţii privind Biserica Naşterea Maicii Domnului (Măzărache)
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
;)
Secole la rând Chişinăul s-a dezvoltat pe malul de sud al râului Bâc, extinderea efectivă a localităţii peste această limită naturală şi teritorial-administrativă (până la începutul secolului al XIX-lea pe Bâc trecea hotarul între ţinuturile Orhei şi Lăpuşna) având loc doar în secolul XX. Hărţile şi documentele care reflectă dezvoltarea oraşului în secolul al XVIII-lea „sugerează” că unul dintre cele mai vechi aşezăminte ecleziastice ale acestuia (posibil, chiar cel mai vechi) trebuia să se fi înălţat pe locul unde actualmente se află biserica Naşterea Maicii Domnului, cunoscută îndeobşte după numele ctitorului sub denumirea de Măzărache. Ea este amplasată pe unul dintre dealurile care mărgineau în trecut localitatea dinspre râul Bâc.
Din păcate, nu dispunem de date suficiente despre viaţa şi activitatea lui Vasile Măzărache1 , ctitorul bisericii. Nu sunt cunoscute nici documente care ar reflecta în vreun fel construirea de către acesta a bisericii. Ştim, însă, că tatăl lui – negustor bogat în capitala Ţării Moldovei, Iaşi, – e atestat în documente începând cu anul 16852. Vasile pentru prima dată este menţionat într-un act de confirmare a vinderii unor dughene din Iaşi, datat 20 februarie 1724. Documentul a fost semnat de Măzărachi neguţitorul şi de fiii săi: Vasile (subl. noastră, S.C.), Thoma şi Dumitru3. De-a lungul vieţii el a ocupat o seamă de dregătorii la curtea domnească, cum ar fi cea de al doilea jitnicer, de al doilea vistiernic şi de medelnicer şi serdar de Orhei. În anii ’30 ai secolului al XVIII-lea (în documente din 1732 şi 1738) el este atestat drept pârcălab de Chişinău4. Nu se cunoaşte nici anul învestirii în funcţia respectivă, nici anul demiterii sale, cert însă este că la 21 octombrie 1741 el este numit – Vasilachi Mădzărachi, ce au fostu părcălabu la Chişinău5. Ultimul document cunoscut în care el apare menţionat este datat cu 5 iunie 17516. Nu am putut identifica anul morţii lui, însă, conform documentelor, în 1756, V. Măzărache nu mai era în viaţă7. Este interesant că mama ctitorului din 1777 al bisericii Înălţarea Domnului (Sfinţii Constantin şi Elena) din Visterniceni (astăzi Chişinău), a marelui spătar Constantin Râşcanu, era sora dreaptă a serdarului Vasile Măzărache.
În ceea ce priveşte circumstanţele construirii sfântului lăcaş, vom expune următoarele consideraţiuni. În timpul războiului ruso-austro-turc din 1735-1739, şi anume al operaţiunilor militare din anul 1739 de pe teritoriul Ţării Moldovei, Chişinăul a avut de suferit foarte grav, arzăndu-se toate casele tărgoveţilor. Se ştie că atunci a fost răsipită de tătari biserica domnească Sfântul Nicolae, situată la o depărtare de doar câteva sute de metri de locul pe care actualmente se înalţă biserica Naşterea Maicii Domnului. Astfel, considerăm îndreptăţit a presupune că în mod similar a avut de suferit şi biserica ce a precedat ctitoriei lui Măzărache. Nu trebuie de trecut cu vederea nici faptul că la 31 mai 1738, cu un an înaintea deschiderii operaţiunilor militare de pe teritoriul principatului, Ţara Moldovei a avut de suportat un puternic cutremur, care, bineînţeles, nu a ocolit Chişinăul (atunci, conform cronicarului, s-au prăbuşit multe casă şi mănăstiri, cum ar fi Golia, Răchitoasa etc.)8. Pârcălabul localităţii, Vasile Măzărache, după încheierea ostilităţilor, nu a putut lăsa în voia sorţii acest lăcaş de rugăciune, ci, conform rigorilor timpului, a considerat de datoria sa să-şi dea toată silinţa şi interesul întru refacerea lui. Când anume s-a produs evenimentul, cu regret, nu avem nici un indiciu sigur.
Unii cercetători au încercat să pună la îndoială exactitatea tradiţiei orale care lega construirea bisericii de numele lui Măzărache. Există însă o notiţă reprodusă în unul dintre studiile reputatului cercetător al istoriei noastre, Gheorghe Ghibănescu, care ne oferă un indiciu clar în această privinţă. Este vorba de o notiţă de pe marginile unei Evanghelii: Această sfântă Evanghelie au cumpărat-o ficiorii din mahalaua din gios să fie la biserica răposatului Măzărachi (subl. noastră, S.C.) pentru pomenirea lor şi a părinţilor. Şi să stea în biserică în veci. Iar de s-ar întâmpla ca să o fure cineva şi ar mistui-o, să fie blestemat de sfinţii părinţi. 1786, april 69.
Anul 1752 care, de regulă, este indicat în diferite studii drept an al zidirii bisericii, nu-şi găseşte confirmare în vreun document. El a fost pentru prima dată pus în circulaţie la finele secolului al XIX-lea de către istoricul Pompei Batiuşkov, care, într-o lucrare a sa consacrată Basarabiei, a publicat o legendă înregistrată în anii ’80 ai secolului menţionat de părintele Mihail Ciachir. Conform legendei povestite de un bătrân de vreo 70 de ani din Chişinău, biserica a fost zidită în anul 1752 sau 1772 de către serdarul turcesc Măzărache (aici – turcesc – din timpul aflării Ţării Moldovei sub suzeranitatea otomană – n.n., S.C.) în următoarele circumstanţe. Duşmanii acestuia (el fiind creştin) au înaintat o pâră contra lui sultanului turc, care a ordonat ca Măzărache să fie fără tăgadă judecat. Înainte de a pleca la Tighina, Măzărache s-a rugat lui Dumnezeu, făcând totodată un legământ de a zidi pe dealul unde acum sunt fântânile o biserică întru cinstirea sărbătorii Naşterii Maicii Domnului ce se apropia, în caz dacă Dumnezeu îl va ajuta să-şi demonstreze nevinovăţia şi să iasă de la valiu achitat. La Tighina el a fost achitat pe deplin şi, întorcându-se la Chişinău, a zidit lăcaşul în cauză10. Bătrânul povestitor afirma că legenda a fost scrisă pe o piatră mare de lângă porţile bisericii. Însă şi inscripţia, şi piatra deja de mai mulţi ani erau dispărute. În lucrarea lui Batiuşkov este publicată o gravură reprezentând biserica Măzărache şi dealul cu cişmele11 (fig.1).
Relatarea bătrânului chişinăuian trebuie tratată cu o anumită doză de circumspecţie, aici observându-se o seamă de inexactităţi. Ele se datorează, cel mai probabil, trecerii mai multor decenii de la citirea inscripţiei (din relatarea lui Ceachir nu este clar cine anume a avut ocazia să vadă şi să citească inscripţia: bătrânul povestitor sau unul dintre înaintaşii lui), precum şi „prelucrării” orale, în timp, a textului acesteia. Este vorba de faptul că biserica respectivă cel puţin până în anul 1789 a purtat alt hram, Sfinţii Ioachim şi Ana. Observăm şi lipsa de siguranţă a povestitorului în ceea ce priveşte anul edificării sfântului lăcaş, el „pendulând” între 1752 şi 1772, mai exact, având dubii în memorizarea corectă a celei de-a treia cifre a anului finalizării construcţiei. Considerăm că bătrânul a greşit şi în primul şi, cu atât mai mult, în al doilea caz, în 1772 când Măzărache, precum am arătat deja, nu mai era în viaţă. Dacă pornim de la ideea expusă mai sus, că vechea biserică (reclădită ulterior de Măzărache) a avut de suferit distrugeri considerabile în urma cutremurului din anul 1738 şi a ostilităţilor din anul 1739, atunci refacerea ei după scurgerea a 14 ani, în 1752, apare lipsită de veridicitate. Confuzia s-ar putea trage de la memorizarea defectuoasă a literei menite a marca zecile în anul inscripţiei. Deoarece literele M şi N, prin care în scrisul nostru medieval se notau cifrele 40 şi, respectiv, 50, în mai multe interpretări grafice sunt, practic, similare, presupunem că inscripţia în cauză conţinea anul AYMB (1742) şi nu AYNB (1752).
În timpul războiului ruso-turc din anii 1789-1792, şi anume în februarie 1789, ruşii au executat o hartă a oraşului Chişinău pe care au indicat lăcaşurile de cult12. Aici pentru prima dată apare specificat hramul bisericii – Sfinţii Ioachim şi Ana – şi se menţionează materialul de construcţie al acesteia – zidăria de piatră.
Aceasta, precum şi alte hărţi ale târgului, realizate în secolul al XVIII-lea, reflectă amplasarea mărginaşă a bisericii respective faţă de cartierele localităţii. Sfântul lăcaş ţinea de partea cea mai veche a Chişinăului, de mahalaua din gios, ce conţinea nucleul din care în secolul al XVII-lea a pornit dezvoltarea târgului.
Harta Chişinăului de pe la 1800, fiind destul de aproximativă în ceea ce priveşte respectarea proporţiilor şi raporturilor dimensionale ale elementelor reprezentate, conţine prima imagine iconografică cunoscută a ctitoriei lui Vasile Măzărache13 (fig.2). Biserica este reprezentată cu două accente verticale – cu un turn-clopotniţă deasupra intrării şi o turlă deasupra naosului.
Nu ştim în ce împrejurări sfântul lăcaş a rămas fără turlă şi i s-a schimbat hramul. În 1812 el este atestat având hramul Naşterea Maicii Domnului, biserica fiind deja fără clopotniţă. La mijloc trebuie să fi fost marele cutremur din 14 octombrie 1802 când în Ţara Moldovei ziduri vechi şi mănăstiri vechi s-au sfărâmat şi au căzut, multe biserici rămânând „decapitate”, turlele lor prăbuşindu-se (un exemplu notoriu în acest sens este biserica Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea Căpriana14). Meşterii cărora li s-a încredinţat reparaţia bisericii au hotărât să nu mai restabilească turla, scutind astfel corpul fisurat al sfântului lăcaş de împingerile substanţiale provocate de masa acesteia. În urma reparaţiei (anume între anii 1789 şi 1812) s-a decis şi transferarea cu o zi înainte a hramului bisericii, Naşterea Maicii Domnului fiind o sărbătoare mult mai importantă.
Prima descriere din punct de vedere arhitectural şi încercare de analiză a bisericii Naşterea Maicii Domnului aparţine profesorului Vasile Kurdinovski. Tot el pentru prima dată publică un plan (fie şi aproximativ) al acesteia15.
Sfântul lăcaş ţine de categoria bisericilor de plan trilobat, înscriindu-se, prin particularităţile lui structurale şi de plastică decorativă, în rândul bisericilor moldoveneşti din a doua jumătate a secolului al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Planul este segmentat în altar, naos, pronaos şi pridvor (fig.3). Altarul semicircular este flancat de micile încăperi ale proscomidiei şi diaconiconului. Naosul, mărginit de două abside laterale, este încununat de o boltă semisferică pe pendentivi. Similar este rezolvată boltirea pronaosului, încăperea fiind despărţită de naos printr-un arc larg. Pridvorul decroşat, precum se obişnuia în epocă, constituie şi primul nivel al turnului-clopotniţă al bisericii. Încăperea este boltită printr-o calotă semisferică pe pendentivi. La origini pridvorul era deschis spre exterior prin arce semicirculare sprijinite pe stâlpi şi pilaştri dotaţi cu capiteluri prismatice. Arhivolta acestor arce şi a arcelor deschiderilor camerei clopotelor situate la al doilea nivel al turnului, este subliniată prin retragere faţă de suprafaţa zidăriei. Accesul la camera clopotelor este asigurat de o scară elicoidală executată în grosul zidăriei colţului de sud-vest al pronaosului.
Amplasarea în pronaos a scării l-a determinat pe Kurdinovski să presupună că la origini clopotniţa, dacă o fi fost, era situată deasupra pronaosului, actualul turn-clopotniţă fiind o adăugire mai târzie16. Profesorul pornea de la premisa falsă privind lipsa turnului-clopotniţă în structura bisericilor tradiţionale din Basarabia, clopotniţele existente fiind, după părerea lui, nişte intervenţii târzii. În timpul reparaţiei bisericii Măzărache din anul 2000, când pereţii sfântului lăcaş au fost “despuiaţi” de tencuieli, s-a putut observa foarte clar ţeserea perfectă a zidăriei pridvorului cu cea a pronaosului. Ceea ce este însă deosebit de important, s-a putut constata că brâul median de piatră în formă de tor de la clopotniţă, iniţial, încingea întreaga biserică. Putem data distrugerea brâului aproximativ cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deoarece două desene ale bisericii din această perioadă surprind încă existenţa acestuia (fig.1 şi 4).
Drept elemente arhaizante pot fi considerate contraforturile sfântului lăcaş. O pereche de contraforturi prismatice sunt situate la vest de absidele laterale, altă pereche, care sprijină vizual absida altarului, reprezintă colonete angajate cu bază şi capitel. Ferestrele bisericii, la origini mult mai înguste decât cele actuale, trebuiau să fi fost tratate similar deschiderilor turnului-clopotniţă.
În secolul al XIX-lea deschiderile pridvorului au fost zidite, bisericii Adormirea Maicii Domnului adăugându-i-se dinspre vest o anexă cu rosturi de antepridvor. Intrarea în compartiment a fost amenajată în peretele de sud al acestuia (fig. 5). În anul 2000 zidăria ce bloca deschiderile laterale ale pridvorului a fost înlăturată, astfel asigurându-se accesul în două pridvoraşe construite între timp.
Propun aici o variantă de reconstituire a faţadei originare a bisericii Naşterea Maicii Domnului din Chişinău (fig. 6).
În anii interbelici sfântul lăcaş a fost reparat, fiind amenajată o nouă intrare în antepridvor, în zidul de vest al compartimentului. Evenimentul fu consemnat prin instalarea în interior, la dreapta de noua intrare, a unei plăci comemorative de marmoră:
Acest sfânt locaş – monument istoric// cu hramul Sf.Naşterea Maicii Domnu-//lui – („Mazarachi”) din oraşul Chişinău// s-a renovat în exterior şi s-a zugrăvit// în interior în zilele glorioasei domnii a// M.S.R. Carol al II a tuturor români-//lor, cu binecuvântarea I.P.S. Arhiepis-//copul Gurie, Mitropolitul Basarabiei, cu// ajutorul ctitorilor renovatori, jer-//tfitorilor, instituţiilor creştine na-//ţionale şi culturale şi cu stăruinţa// Consiliului parohial, paroh fiind pre-//otul Serghie Nic. Păduraru, cu mun-//ca zugravilor B.Nesvedoff// şi A.Cudinoff în anii Mântuitorului 1935-//1936. S-a sfinţit acest locaş la// 14 Octombrie 1936.
Urmele vechiului cimitir al bisericii, practic, nu s-au păstrat. El a fost închis în prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind treptat dezafectat. Totuşi, în anii ’20 ai secolului trecut aici se păstrau câteva pietre tombale de la finele secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea atestate de cercetătorul Ştefan Berechet17.
Actualmente, dintre acestea se mai păstrează, alături de vechea intrare în pridvorul sfântului lăcaş, piatra de mormânt a jitnicerului Iordache Haitul18. Textul inscripţiei de pe această piatră a fost reprodus în lucrările lui Ştefan Berechet şi ale lui Gheorghe Ghibănescu19:
+ Is/Hs/Ni/ka.// Le(t) 1808 iuni(i) 21.//
Iordachi m-am numit.// În puţin(i) ani ce am t(r)ăit// soţu(l) mă iube, mă(n)gâere me ave,// aşteptănd ca să vadă// să mă bucur de a me roadă.// Că(n)d anii s-au găti(t),// ceasul mo(r)ţii au sosi(t)// şi punăndu-mă în mo(r)mănt// cu lut m-au acoperit// a fi vermilor mă(n)care// şi soţului întristare.// Mă rog, soţule iubite,// să-ţi aduci de mine ami(n)te.// Din ceea ce…// pe(n)tru…19
Pe partea din dos a pietrei tombale:
+ Is/Hs/Ni/ka.// Cinstiţilo(r) cetitori,// mă rog să fiţi rugători,// zicănd: D[o]mnu(l) să mă erti// de a mele păcati.// Io(r)dachi Haitu(l),// jitnice(r).
La amenajarea în anul 2000 a pridvoraşelor s-a dezgropat o altă piatră de mormânt (inedită) datată cu anul 1795:
+ Is/Hs/Ni/ka.// Aice odihneşte roaba// lu(i) D[um]neze(u) Ecaterina,// fiica lu(i) Vasilie si(n)// Ioniţă Leu(l). 1795// fe(v)[ruarie] 25.
Alături de placa comemorativă din anul 1936 din interiorul antepridvorului sunt încastrate în zid două pietre tombale cu inscripţii inedite datate la finele secolului XVIII:
+ IИС ХС// ПОМЕNИ ГДИ ДУШУ// ОУСОПШАГО РАБА// ТВОЕГО БОЮ СИNЪ// QЕОДОРОФЪ ОТ КАЛО// ФЕРЪ. ЛЕТО// 1796. (+ Iisus Christos. Pomeneşte Doamne sufletul răposatului tău rob Boiu, fiul lui Theodor din Calofer. Anul 1796. )
+ IС ХС// А ЧЗ СЕП А. // АИЧЕ ДИХNЕЩЕ// РОБИ ЛУЙ ДМNЕЗЕУ// ДРАГАN ПЕNА ХРИСТО NИДЕЛЧО ФIИ Л//УЙ ПРУТУ ПЕТКУ ШИ// МУМА ЛУЙ СТОIАNА// ШИ СОКРА ЛУЙ СТАN//КА. (+ Iisus Christos. 1797 septembrie 1. Aice odihneşte robi lui Dumnezeu Drăgan Pena, Hristo Nidelcio, fii lui Prutu Petcu, şi muma lui, Stoiana, şi socra lui, Stanca.)
În anii care au urmat celei de-a doua conflagraţii mondiale biserica Naşterea Maicii Domnului a fost închisă de către autorităţile sovietice, ea fiind transformată în depozit. În anul 1955 sfântul lăcaş a fost transmis comunităţii lipovenilor (ortodocşi ruşi de rit vechi) din Chişinău. Tot atunci bisericii i s-a schimbat hramul în Acoperământul Maicii Domnului.
Considerăm că este stringent necesară o reconsiderare a locului şi importanţei bisericii Măzărache în peisajul arhitectural-istoric al Chişinăului, avându-se în vedere că ea este cel mai vechi, mai exact, unicul monument de arhitectură medievală moldovenească păstrat în limitele oraşului, care, pe deasupra, marchează locul de unde a început dezvoltarea localităţii. Pentru punerea în valoare a sfântului lăcaş este necesară efectuarea unor temeinice săpături arheologice atât în interiorul bisericii, cât şi în curtea acesteia. Astfel, ar putea fi urmărită trecerea în timp a bisericilor care s-au succedat pe acest amplasament şi, totodată, elucidate o seamă de aspecte privind dezvoltarea istorică a Chişinăului. Biserica necesită o restaurare minuţioasă, atât prin înlăturarea anexelor diforme de la pridvor, cât şi prin restabilirea elementelor pierdute (prin analogie, eventual, în baza materialelor recuperate în urma săpăturilor). Este necesară o amenajare respectivă a terenului adiacent edificiului. Ar fi un act de justeţe şi restabilirea vechiului hram al sfântului lăcaş.
Ctitoria pârcălabului Vasile Măzărache, prin intermediul unei docte puneri în valoare, va ocupa, pe deplin meritat, locul cel mai de seamă printre monumentele de arhitectură ale Chişinăului, constituind unul dintre punctele de maxim interes turistic al urbei.
Note
1 În documente numele lui a fost ortografiat în mai multe variante: Măzărache, Mazarachi, Măzărachi, Mădzărachi.
2 Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol.II, Acte interne (1661-1690) editate deIoan Caproşu, Editura Dosoftei, Iaşi, 2000, p. 546.
3 Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol.III, Acte interne (1691-1725) editate de Ioan Caproşu, Editura Dosoftei, Iaşi, 2000, p. 643.
4 Gheorghe Ghibănescu, Impresii şi note din Basarabia, Editura Civitas, Chişinău, 2001, p. 316-317.
5 Ibidem, p. 318-319.
6 Leon Boga, Documente din Arhivele Basarabiei (1607-1806), Chişinău, 1931, p. 32.
7 Aurel Sava, Documente privitoare la târgul şi ţinutul Orhei, Bucureşti, 1942, p. 334.
8 Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Hyperion, Chişinău, 1990, p.458.
9 Gheorghe Ghibănescu, op.cit., p. 89.
10 Pompej Batjuşkov, Bessarabija. Istoriceskoe opisanie, St. Petersburg, 1892, Anexe, p. 80-81.
11 Ibidem, p.157.
12 Lică Sainciuc, Colina antenelor de bruiaj, Editura Museum, Chişinău, 2000, p. 77.
13 Trudy Bessarabskoj Gubernskoj Arhivnoj Ucenoj Komissii.
14 Sergius Ciocanu, Ctitoria voievodală de la mănăstirea Căpriana, Arta ’97, Chişinău, 1998, p. 41.
15 Vasile Kurdinovski, Cele mai vechi biserici din Chişinău. Partea II, în RSIAB, nr.16, Chişinău, 1925, p. 26.
16 Ibidem, p. 27.
17 Ştefan Berechet, Cinci biserici vechi din Chişinău, în CMISBA, nr. 1, Chişinău, 1924, p. 136-141.
18 Piatra respectivă, cu ocazia construirii anexelor din anul 2000, a fost mutată cu circa 1,5-2 metri spre sud-est de la locul său de origine.
19 Ştefan Berechet, op.cit.
20 Au fost subliniate cuvintele inscripţiei care actualmente mai pot fi citite. Celelalte au fost restabilite conform textului acesteia publicat la începutul secolului XX.