Activitatea editorială ca o şansă pentru un viitor mai civilizat
Pentru tiparEditarea de carte, cu toate piedicile impuse (ori autoimpuse), în comparaţie cu alte posibilităţi de afirmare (economică, politică, militară etc.), ar fi sfera cu şanse de afirmare a noastră în context cultural european.
Constat cu regret că, pe timpuri, o ramură prosperă şi apreciată în spaţiul sovietic – cu edituri puternice, cu tipografii bine înzestrate şi cu tehnologii moderne, cu o reţea de desfacere a cărţii bine pusă la punct – astăzi este la noi una care se bucură cel mai puţin de atenţia Statului. Tot ce s-a întreprins în ultimii ani în vederea ameliorării situaţiei în acest domeniu al economiei naţionale şi al culturii s-a realizat, în cea mai mare măsură, la nivel de întreprinderi aparte, fără implicarea Statului printr-o politică editorial-poligrafică la nivel naţional. Ca rezultat, bibliotecile care au mai rezistat sînt pustii, în special la sate, fără carte în limba română. Statistica demonstrează că fiecărui locuitor în Republica Moldova îi revin 17 cărţi în limba rusă şi numai 2 în limba română (dintre acestea, majoritatea cu grafie rusească).
Fosta reţea de stat de distribuţie a cărţii practic nu mai există. Societăţile comerciale (pe acţiuni sau private) de distribuţie a cărţii sînt foarte puţine, ineficiente şi nu acoperă tot teritoriul republicii.
Trebuie să menţionez cu regret că sînt centre judeţene care au numai una sau două librării, iar municipiul Ungheni, de exemplu, nu are nici una. Aproape toate fostele „Luminiţe” de la sate, după privatizare, au devenit baruri, crîşme, alimentare etc.
O situaţie dramatică s-a creat în munca de editare a cărţii ştiinţifice, de specialitate, a celei universitare, pentru colegii, şcoli profesionale şi chiar de cultură generală. Academia de Ştiinţe primeşte pentru editarea de carte cîteva zeci de mii de lei. Cum putem vorbi de o Academie de Ştiinţe, fără posibilitatea publicării rezultatelor cercetărilor ştiinţifice?
În asemenea condiţii fiecare editură îşi rezolvă problemele legate de comercializarea cărţii în mod individual şi, desigur, ineficient. Capacitatea de cumpărare a eventualului cititor este egală aproape cu zero, salariile fiind mizere, în special la sate. Este adevărat că şi preţurile la carte sînt relativ mari şi de multe ori inaccesibile pentru o bună parte a populaţiei. Dar ele nu pot fi mai mici, pentru că materia primă este importată, iar costurile serviciilor poligrafice sînt aproximativ aceleaşi în toată lumea. Şi dacă în Occident preţul de cumpărare este de 5-7 ori mai mare decît preţul de producere, la noi îl depăşeşte doar cu 15-20% şi, în cazuri aparte, este cu 50% mai mare decît preţul de cost.
Aşa stînd lucrurile, mai putem spera să vindem romane, cărţi de poezie, albume de artă? Astăzi se mai vinde cartea didactică, dicţionarele, manualele, parţial cartea pentru copii, enciclopediile... şi cam atît.
Totuşi, s-a realizat cîte ceva, în anii de după 1990, în domeniul editării şi difuzării cărţii.
Au fost adoptate Legea cu privire la cultură, Legea activităţii editoriale, Legea bibliotecilor, Legea dreptului de autor, alte acte legislative şi normative. Ele în multe cazuri corespund standardelor internaţionale şi recomandărilor Consiliului Europei. Din păcate, însă, legile în cauză nu funcţionează pe deplin şi nu au impulsionat substanţial activitatea în sferele respective. De domeniul împlinirilor ţine şi existenţa producătorului de carte autohton – a editurilor şi tipografiilor. Ne bucură faptul că, într-un fel, datorită condiţiilor minime, în alt fel, în pofida lor şi a multiplelor piedici şi interdicţii, editurile au găsit căi de afirmare în plan cultural şi pragmatic-economic, completînd nişele unor „mişcări tectonice” de ordin spiritual şi economic, imprevizibile.
Nu cred că e cazul să numesc editurile şi tipografiile importante producătoare de carte. Aceste case de editură sînt bine cunoscute. Esenţial este ca potenţialul intelectual, profesionist, concentrat în ele, să fie utilizat pe deplin.
Din punctul nostru de vedere, cea mai serioasă realizare în domeniul editării cărţii este asigurarea cu manuale a învăţămîntului primar şi gimnazial, acţiune ce va fi finalizată în anul curent în cadrul reformei învăţămîntului general obligatoriu, cofinanţată de Banca Mondială. Cu toate carenţele apărute la implementarea acestui proiect, noi am putut asigura şcoala cu manuale prin schema de închiriere, care, gestionată eficient, va asigura învăţămîntul cu manuale şi pe viitor.
Cît priveşte manualele pentru licee, acestea sînt tipărite din contul editurilor în baza concursurilor organizate de Ministerul Educaţiei. Avînd în vedere contingentul mic de liceeni şi posibilităţile reduse de cumpărare, tirajele sînt mici şi ca rezultat preţul de cost şi cel de vînzare devin relativ mari. Iniţiativa Ministerului Educaţiei, susţinută de edituri, de a extinde schema de închiriere şi pentru ciclul liceal, în scopul micşorării sumei achitate de părinţi pentru setul de manuale, încă nu a fost legiferată nici de Guvern şi nici de Parlament, cu toate că această problemă se discută de mult timp.
Statul, în persoana Ministerului Educaţiei, doreşte să primească de la edituri un credit de circa 20 mil. de lei, acesta fiind costul manualelor pentru tot contingentul de liceeni, să-l ramburseze, din contul taxelor de închiriere, într-o perioadă de trei ani şi să nu achite nici o dobîndă pentru acest credit.
Acceptînd în principiu ideea de creditare a Ministerului de resort, editurile producătoare de manuale pentru liceu au condiţionat următoarele: în perioada de creditare a învăţămîntului liceal, Statul, în locul dobînzii, acordă anumite facilităţi în activitatea editorial-poligrafică a agenţilor economici antrenaţi în producerea manualelor destinate liceelor. Este vorba de scutirea de taxele vamale şi de TVA la importul hîrtiei, cartonului, utilajului, altor materiale şi piese de schimb, folosite în procesul de pregătire pentru tipar şi de tipărire a cărţii de cultură, ştiinţă şi învăţămînt. Noi, un grup de editori şi poligrafişti, am avansat această propunere către Guvern încă în decembrie 2002. Din păcate, nici pînă astăzi problema n-a fost soluţionată. Nu voi invoca motivele acestei reţineri, însă aş vrea să accentuez încă un moment ce merită a fi cunoscut. În alte ţări din fostul lagăr socialist (România, Ucraina, Rusia etc.), cu o populaţie incomparabil mai numeroasă şi cu un potenţial de cumpărare mult mai mare, dispunînd de materie primă şi chiar de utilaj editorial-poligrafic autohton, Statul a creat un climat economico-financiar favorabil şi condiţii preferenţiale activităţii editorial-poligrafice şi vînzării de carte. Drept exemplu poate servi Legea cu privire la susţinerea de către stat a activităţii de editare a cărţii, adoptată în Ucraina.
Dacă am generaliza gîndurile expuse mai sus, ar trebui să menţionăm următoarele:
– pe de o parte, capacitatea redusă de cumpărare a populaţiei, cărţi puţine, relativ scumpe, biblioteci fără cărţi noi, reţea de distribuţie parţial dezvoltată, dar nesusţinută de nimeni;
– pe de altă parte, cititori avizi de carte, deci, potenţiali cumpărători, în special din rîndul noii generaţii, edituri şi tipografii active – poate cele mai active instituţii din domeniul cultural;
– dacă ar avea o susţinere din partea Statului, această ramură, aparţinînd în egală măsură culturii şi economiei, ar putea să prospere şi chiar să aducă beneficii substanţiale în bugetul Statului, cum se întâmplă astăzi, bunăoară, în Rusia.
Care ar fi rolul Statului şi ce ar trebui să întreprindă, în situaţia creată, instituţiile de stat abilitate şi responsabile de acest domeniu?
În primul rînd, să fie creat un cadru legislativ şi normativ favorabil cărţii, ţinînd cont de practica altor ţări, de convenţiile şi acordurile internaţionale, recomandările Consiliului Europei şi de starea de lucruri existentă în acest domeniu în Republica Moldova.
Avînd în vedere că unele acte legislative au fost deja adoptate, credem că e necesar să fie adoptată primordial Legea Cu privire la susţinerea de către stat a activităţii editorial-poligrafice, după exemplul Ucrainei. Un atare act legislativ este necesar cu atît mai mult cu cît Republica Moldova nu dispune de materie primă şi tehnica necesară pentru activitatea editorial-poligrafică.
În al doilea rînd, după o analiză a completării tuturor bibliotecilor publice, şcolare, ştiinţifice, universitare şi... a pieţei de carte din Republica Moldova, să fie elaborate Programe Naţionale ale editării de carte pe compartimente: pentru copii, de cultură, ştiinţifică, didactică, de specialitate, de promovare a imaginii Statului în străinătate etc.
Odată elaborate de comun acord cu Ministerele de resort, cu Academia de Ştiinţe, cu cele mai prestigioase universităţi, cu uniunile de creaţie, cu producătorii de carte şi adoptate de către Ministerul Culturii cu calculele de rigoare, respectivele programe trebuie să fie prezentate la Preşedinţie, Parlament, Guvern, organizaţiilor naţionale şi internaţionale interesate, fundaţiilor culturale, ambasadelor, potenţialilor sponsori naţionali şi din străinătate etc. pentru ca editurile să fie sprijinite şi finanţate sub diferite forme. Realizarea acestor Programe urmează a fi efectuată prin concursuri şi licitaţii conform următoarelor criterii: preţul, calitatea şi termenul de editare. Avem deja multe exemple încurajatoare de sprijinire a editării cărţilor: poate cele mai elocvente ar fi, în opinia noastră, Programele de editare elaborate şi susţinute de către Fundaţia Soros-Moldova.
În al treilea rînd, se impune facilitarea exportului şi importului de carte. A exportului – pentru lărgirea pieţei de desfacere atît în scopul majorării tirajului şi micşorării preţurilor de cost, cît şi în scopul lărgirii volumului de producţie, precum şi pentru a extinde geografia difuzării cărţii din Moldova. Avem cel puţin două pieţe externe de carte, deschise, cu numeroşi potenţiali cumpărători: cea din România şi cea din Rusia; ar putea fi explorată cu succes şi piaţa cărţii din Ucraina, în zonele unde este solicitată literatura în română şi/sau în rusă.
Oricît de active ar fi editurile noastre şi chiar dacă le-am dubla numărul, în următorii 10-15 ani nu vom fi în stare să acoperim necesitatea de carte în limba română în diferite domenii ale culturii, ştiinţei, învăţămîntului. Nu mai puţin problematică e starea editării cărţilor în limba rusă şi în limbile altor minorităţi naţionale de la noi. Cu totul dificilă e situaţia în ceea ce priveşte editarea cărţilor de specialitate şi ştiinţifice în limbile moderne, traducerea şi editarea cărora la tiraje mici pur şi simplu nu este raţională cel puţin din punct de vedere financiar. În consecinţă, se impune stringent necesitatea facilitării importului de carte.
În al patrulea rînd, revitalizarea sistemului de distribuţie a cărţii, în principal în oraşe, în centrele de judeţ şi de sector. De problema difuzării cărţilor la sate trebuie să fie preocupată, credem, administraţia publică locală.
Un exemplu cum trebuie soluţionată această problemă ni-l oferă municipiul Chişinău, unde în fiecare an, la 31 August sau de Zilele Oraşului, se deschide cîte o librărie, gestionată de una din editurile Asociaţiei NOI.
În al cincilea rînd, organizarea la nivel de stat a Saloanelor şi Tîrgurilor de carte la noi şi participarea editorilor noştri la manifestări similare în străinătate. Nu mai e cazul să insist asupra importanţei Saloanelor şi Tîrgurilor specializate, care constituie, concomitent, şi un bilanţ, şi un examen, şi schimb de experienţă, şi o şansă deosebită de atragere a atenţiei asupra propriei producţii de carte.
Dacă la Saloanele, Tîrgurile şi Expoziţiile naţionale de carte, de ani de zile, Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei figurează ca organizatori, de multe ori la aceasta reducîndu-se rolul Statului în desfăşurarea unor atît de importante manifestări cultural-educaţionale, despre implicarea Statului în promovarea activităţii editoriale din R. Moldova la manifestări similare de rang internaţional nici nu putem vorbi. Dacă la Tîrgurile de carte de la Bucureşti, Moscova sau Frankfurt pe Main îi poţi vedea an de an pe preşedinţii şi prim-miniştrii acestor ţări, apoi la noi nu vezi, de regulă, pe nimeni dintre conducători.
Dacă organizarea participării editurilor la Tîrgurile internaţionale de carte în alte ţări e o chestiune de stat, fiind abordată la cel mai înalt nivel atît în ceea ce priveşte organizarea şi finanţarea cît şi participarea ca atare, la noi aşa ceva e o chestiune exclusiv particulară a editorilor, deşi aceştia prestează, indiscutabil, o muncă spre binele cetăţenilor, iar în ultimă instanţă – şi al Statului. Vom cita cîteva exemple semnificative. Chiar şi în perioada de război în fosta Iugoslavie, toate republicile ce formau cîndva acel stat erau prezente cu standuri naţionale la Tîrgul de la Frankfurt pe Main. Din Republica Moldova la acest prestigios forum expuneau numai cinci-şase edituri, pe un stand de 4 m2. Alt exemplu. Din 1991 pînă în 2002 Republica Moldova nu a participat la Tîrgul Internaţional de carte din Moscova, şi acesta un forum important.
Există şi alte probleme ce aşteaptă o rezolvare echitabilă în domeniul editorial-poligrafic şi de comercializare a cărţii, dar cred că cele enumerate mai sus necesită în primul rînd o atenţie deosebită din partea Statului, în persoana Ministerului Culturii, a producătorilor şi „consumatorilor” de carte. Sînt convins că numai cu eforturi comune vom fi în stare să rezolvăm problemele legate de destinul cărţii în Republica Moldova.
Am vorbit despre Destinul cărţii, pentru că de acest Destin în mare măsură depinde viitorul nostru şi fără rezolvarea problemelor evidenţiate nu vor putea fi soluţionate multe altele – atît economice, cît şi spirituale.
Ştim că la Ministerul Culturii se elaborează un plan strategic de dezvoltare şi susţinere a activităţii editoriale. O discuţie constructivă pe marginea acestor probleme cred că ar fi utilă atît Ministerului Culturii, cît şi tuturor celor care văd în carte, în activitatea editorială, în cultură o şansă şi o garanţie pentru mersul nostru spre un viitor civilizat.
* * *
Comunicare prezentată la Simpozionul „Destinul cărţii în Republica Moldova”, desfăşurat pe 6 mai 2003, la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova în cadrul Zilelor Editurii Ştiinţa.