Cimitirul Central Ortodox la un pas de a deveni Panteon...
Pentru tiparTrebuie să recunoaştem: nu numai situarea geografică avantajoasă, în chiar inima oraşului, a făcut din Cimitirul Central un muzeu în aer liber. Aşa s-a întâmplat că familiile de nobili au preferat să-şi înmormânteze membrii aici şi nu în importantul şi chiar mai vechiul cimitir de lângă biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena de pe colina Râşcanu. Alegerea s-a dovedit a fi şi norocoasă, căci cimitirul din preajma bisericii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena a fost lăsat conştient în păragină, ca să se elibereze terenul în alte scopuri. Şi să nu uităm de faptul că pe timpul sovieticilor chiar pe teritoriul cimitirului a fost trasat un drum de centură ce a ruinat definitiv acel monument istoric de unicat în care erau înmormântate mai multe generaţii din dinastiile Donici, Russo, Catargi, Râşcanu ş.a.
Cimitirul Central Ortodox se află şi el într-o „zonă de risc”, periculoasă de când s-a început vinderea locurilor pentru morminte şi construirea unor mausolee moderne pentru persoane neînsemnate. Totuşi personalităţile înhumate aici asigură o pondere capabilă să păstreze, până în ziua de azi, valabil statutul de Panteon Naţional. Acest cimitir şi acum poate oferi surprize nebănuite cercetătorilor.
Exemplificăm prin cazul genealogic al fostului om politic:
„GAFENCU, Iordache, (– + 1824, Cimitirul Central din Chişinău), slujer.
Străbunicul fostului ministru de externe al României Grigore Gafencu. („Cronica”// Din trecutul nostru. – 1939, august-septembrie)”. Curios e şi cazul Mariei Stere, fosta soţie a marelui om politic, pe care l-a urmat, precum şi-au urmat decembristele soţii, în Siberia, înmormântată în 1946, tot aici.
Ca să ne dăm seama de valoarea acestui monument, prezentăm o listă sumară a personalităţilor care şi-au găsit somnul de veci aici: membri ai familiilor Krupenski, Katakayi, Inglezi, Cristi, Stroescu, Râşcanu-Derojunschi, Parhomovici, Sibirski ş.a. Este impresionantă lista de personalităţi notorii ale culturii noastre, care odihnesc la Cimitirul Central Ortodox:
scriitori – Nicolae N. Alexandri, Gheorghe Gore, Alexe Mateevici, Vasile Laşcov, Vasile Cijevschi, Leon Donici, Liuba Dimitriu, Alexandru David, Iosif Balţan, Liviu Deleanu, Emilian Bucov, Vlad Ioviţă, Pavel Boţu, Nicolai Costenco, Alexandru Cosmescu, Bogdan Istru, Nicolae Vieru, Ion Vatamanu, Lidia Mişcenko, George Meniuc, Gheorghe Malarciuc, Valentin Roşca, Andrei Lupan, Lidia Istrati, Vasile Leviţchi, Nicolae Romanenco, Victor Teleucă ş.a.;
compozitori, muzicieni, artişti de teatru – Alexandru Cristea, Eugeniu Coca, Mihail Berezovschi, Ştefan Neaga, Tamara Ciobanu, Timofei Gurtovoi, Serghei Lunchevici, Valeriu Cupcea, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Veniamin Apostol, Nicolae Sulac ş.a.;
artişti plastici, arhitecţi – Alexandru Plămădeală, Nicolae Ţâganco, Lazăr Dubinovschi, Mihai Grecu, Leonid Grigoraşenco ş.a.
oameni de ştiinţă şi de stat – Ioan Doncev (autorul primei gramatici româneşti din Basarabia), Toma Ciorbă (medic), Anatol Corobceanu, Sergiu Rădăuţan (academician), Anton Crihan, Ion Dumeniuk, Grigore Cincilei, Gheorghe Cincilei, Nicolae Costin (primar de Chişinău), Ion Dron ş.a.
slujitori ai bisericii: Mihail Plămădeală (tatăl sculptorului), Nicolae Laşcov (preot şi scriitor), Vasile Parhomovici (rector al Seminarului Teologic din Chişinău şi arhiepiscop al Donului), Vasile Petrache (paroh al bisericii Sf. Nicolae) ş.a.
Din şirul de celebrităţi, în această primăvară – a 85-a de la Marea Unire a Basarabiei cu România, – găsim potrivit a le pune în evidenţă pe acelea care au făcut parte din Sfatul Ţării, primul parlament al Basarabiei.
Unirea Basarabiei a adus şi multe probleme de racordare politică, administrativă, economică şi unii dintre acei care au pus umărul la înfăptuirea Unirii s-au pomenit angajaţi integral în aceste procese. Tocmai de aceea multă vreme se credea că membrii Sfatului Ţării s-au refugiat cu toţii ori au fost capturaţi de KGB şi risipiţi prin lagărele Siberiei, pierduţi în nordul de gheaţă. Puţini ştiu că o parte din liderii acestui for legislativ îşi dorm somnul de veci în inima Chişinăului, la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească.
Nicolae N. ALEXANDRI (1859-1931), o rudă îndepărtată a bardului de la Mirceşti, a jucat un rol deosebit în organizarea activităţii Sfatului Ţării. A fost preşedintele (decanul) de vârstă al acestui for şi a deschis şedinţa lui din 21 noiembrie 1917.
Adept convins al doctrinelor lui Lev Tolstoi, pe care l-a vizitat în câteva rânduri la Iasnaia Poleana, Nicolae Alexandri era departe de mişcarea revoluţionară şi cu atât mai mult de cea de eliberare naţională.
Dar a făcut cunoştinţă în 1906 cu Pan Halippa şi cu alţi tineri, care considerau că ţarismul trebuie lichidat şi minorităţilor naţionale din imperiu trebuie să li se dea drepturi egale cu cele ale ruşilor. Animat de ideea de a oferi publicului din Basarabia posibilitatea de a cunoaşte opera marelui său îndrumător spiritual, N.N. Alexandri se ocupă intens de traduceri, atrăgându-l în această muncă şi pe Halippa, care, la rându-i, îl convinge pe moşierul de la Voronoviţa, adică pe Alexandri, că această întreprindere nu poate avea sorţi de izbândă din cauza insuficientei cunoaşteri a limbii materne şi că trebuie să meargă peste Prut pentru a învăţa limba română la Universitatea din Iaşi. Şi studenţii din acea vreme îi vedeau în aulele universitare pe doi basarabeni atât de diferiţi: unul tânăr, în floarea vârstei, altul cu capul albit de vreme, învăţând rostirea românească.
În 1913, când a început editarea revistei Cuvânt moldovenesc, cei doi prieteni erau alături şi în jurul lor s-a grupat toată elita intelectualităţii basarabene, din care în 1917 s-a şi creat Partidul Naţional Moldovenesc.
Nicolae Alexandri nu numai că a fost membru al Sfatului Ţării şi preşedinte onorific al acestuia, ci şi directorul ziarului cu acelaşi nume, care timp de câţiva ani informa populaţia despre toate chestiunile discutate în primul parlament basarabean. N. Alexandri a salutat unirea printr-o foarte frumoasă declaraţie:
„Noi am înfăptuit cel mai mare eveniment, ale cărui consecinţe sunt fără de număr: suntem uniţi cu Ţara-mamă.
La 1859, pe orizontul politic al Europei s-a ivit deodată un om nou, care a cerut ca să fie recunoscut. Acest om întruchipa România.
În timp de 60 de ani, ţara aceasta unită din două principate slabe s-a întărit şi s-a impus respectului Europei. Acum ea caută să adune la sânul ei şi celelalte ţări locuite de fiii neamului nostru. Cea dintâi asupra căreia a căzut norocul este Basarabia, care astăzi se uneşte cu România”.
După Unire a ocupat diferite posturi: secretar şi apoi vicepreşedinte în Senatul României, a fost şi senator în opoziţie, ca în cele din urmă, decepţionat de incoerenţa şi inconsecvenţa oamenilor politici, să se retragă în căsuţa de pe str. Livezilor nr. 5, unde s-a şi stins din viaţă. A fost înmormântat la Cimitirul Central Ortodox, conform ultimei sale dorinţe. O simplă cruce de lemn îi stă la cap.
Există la Cimitirul Central Ortodox din Chişinău două morminte ce se aseamănă. Unul e al sculptorului Alexandru Plămădeală, celălalt este al lui Vasile Cijevschi. De fapt, acele două blocuri de granit au fost alese de Al. Plămădeală în scopul executării unei pietre funerare pentru prietenul său Vasile Cijevschi, care, fiind unul dintre conducătorii municipiului, a reuşit să salveze de la desfiinţare Şcoala de Arte Frumoase, condusă de Plămădeală. Recunoscător, artistul plastic s-a dovedit a fi foarte receptiv şi, la rugămintea soţiei lui Cijevschi, a şlefuit un basorelief, instalându-l pe o stâncă de granit, şi a obţinut astfel un monument de o incontestabilă valoare artistică. Sculptorul nu bănuia, probabil, că a doua lespede, rezervată poate pentru cine ştie ce lucrări, va fi instalată chiar pe mormântul său.
Născut la Zaim, judeţul Tighina (1880), Vasile CIJEVSCHI s-a încadrat în mişcarea de eliberare naţională fiind căpitan în armata rusă. A participat în 1917 la Congresul Naţionalităţilor din Rusia, care a avut loc la Kiev, iar la Chişinău a fost ales preşedinte al Congresului Militarilor Moldoveni, ce s-a ţinut la 20-27 octombrie 1917. Congresul l-a şi ales membru în Sfatul Ţării. A fost şef de Stat-Major la Comisariatul Militar al Basarabiei şi în şedinţele Sfatului Ţării a fost unul dintre cei mai activi membri ai Blocului Moldovenesc. La propunerea lui a fost primit în Sfatul Ţării basarabeanul, devenit între timp ieşean, Constantin Stere. Şi tot el, alături de Ion Buzdugan, a luptat hotărât pentru obţinerea votării nominale în şedinţa decisivă, la care s-a votat Unirea.
Vasile Cijevschi a fost şi un foarte bun publicist, prezent în paginile ediţiilor periodice locale. Dar mai puţină lume ştia de faptul că acest bărbat ferm şi bine educat avea o fire romantică şi sentimentală. Abia după dispariţia lui, când revista lui Pan Halippa – Viaţa Basarabiei – i-a publicat povestirea Unei prietene, mulţi au conştientizat că Basarabia a pierdut nu numai un bun organizator al vieţii sociale, ci şi un subtil prozator.
Mă gândesc cum de a scăpat de distrugere mormântul lui V. Cijevschi. L-a salvat, probabil, faptul că e situat la o margine a cimitirului.
Mormântul lui Vasile ŢANŢU, aflat în acelaşi cimitir, a avut de suferit. Plasat în partea de nord-vest a panteonului chişinăuian, crucea de fier a lui Vasile Ţanţu nu prea atrage atenţia vizitatorilor, unicul lucru care îi jena pe demnitari era inscripţia de pe piatra funerară, în care se amintea că în acest loc e înmormântat un membru al Sfatului Ţării. Şi cineva, din ordinul cuiva, a şters cu dalta toate înscripţiile.
S-ar cuveni să ştim că Vasile Ţanţu, originar din Horodişte, jud. Lăpuşna, a fost unul dintre liderii Sfatului Ţării.
Congresul ostăşesc din 20 octombrie 1917 l-a ales secretar pentru lucrările sale şi preşedinte al Biroului de organizare a Sfatului Ţării. Misiunea a fost onorată cu brio de V. Ţanţu, care a luat cuvântul în deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării, fiind unul dintre cei trei deputaţi care au vorbit româneşte.
Era un om curajos, nu se temea de riscuri. În luna decembrie este trimis la Iaşi să ceară ajutorul Guvernului român, dar este reţinut de Frontotdel. La 6 ianuarie 1918 comandantul garnizoanei din Chişinău, Levenson, ordonă arestarea lui Ţanţu. Însă V. Ţanţu reuşeşte să se ascundă în casa unui gospodar de la Mălina Mică, noaptea iese din oraş şi ajunge la Iaşi.
După votarea Unirii, a ocupat diferite funcţii administrative şi la vârsta de 55 ani, pe data de 30 ianuarie 1937, s-a stins din viaţă la Iaşi. În 1940 NKVD-ul i-a arestat fiul, încă elev, şi l-a exterminat.
Vasile LAŞCOV face parte dintr-un neam de preoţi basarabeni care au slujit cu osârdie interesele bisericii. A fost şi dânsul elev al Şcolii Duhovniceşti şi al Seminarului Teologic, dar, spre surprinderea multora, l-a părăsit şi s-a înrolat în armată. Însă nici cariera militară nu-l atrage, după cum nici serviciul în administraţia basarabeană nu-i aduce satisfacţii deosebite. Avea o fire sensibilă, poetică, atrasă de muze, şi acest tânăr funcţionar devine un bun şi original scriitor, mândria Basarabiei. Din multele volume pe care le-a scris, putem alege câteva titluri care simbolizează întreaga operă a scriitorului: Lebăda neagră (1895), Teoreme (1896), Simvolî i volloşcenia (ed. III, 1930), Antologia poeziei româneşti (1928) ş.a.
În Sfatul Ţării Vasile Laşcov a fost ales ca reprezentant al presei basarabene. Comportamentul lui în acest for merită toată recunoştinţa urmaşilor. Deşi şi-a scris opera în limba rusă, fostul preşedinte al Societăţii Ziariştilor din Basarabia a rămas de partea poporului, în mijlocul căruia a trăit şi a creat. A fost senator şi chiar vicepreşedinte al Senatului Român.
A murit la Chişinău, pe 1 iulie 1932, şi a fost înmormântat la Cimitirul Central. Mormântul e modest, împrejmuit cu un gard de metal şi nu se prea deosebeşte de altele. Nimic nu dezvăluie taina acestui poet şi membru al Sfatului Ţării.
Boris Iepure a fost un militant cumva mai modest al Sfatului Ţării: după ce a considerat încheiate lucrările acestui for legislativ, s-a retras şi a activat ca notar public.
Născut în 1881 în familia lui Macarie Iepure, inspector de Şcoală Duhovnicească, Boris şi-a făcut studiile la această şcoală, iar mai apoi la Seminarul Teologic din Chişinău. Aşteptările părinţilor nu au fost îndreptăţite, căci tânărul, în loc să se înscrie la vreo Academie Teologică, pleacă în Estonia, la Tartu, unde este admis la Facultatea de Drept, pe care o şi absolveşte.
Revenit la baştină, se angajează ca secretar la comisia financiară din Soroca, unde l-au şi găsit evenimentele din 1917. S-a implicat, fără a sta mult pe gânduri, în problemele politice ale Basarabiei. Şi mai uşor s-a integrat în mişcarea de eliberare naţională, căci în fruntea acestei mişcări se aflau foştii lui colegi de la Seminarul Teologic şi de la Universitate. Ei l-au şi ales pe juristul Boris Iepure să ţină lucrările de secretariat ale Sfatului Ţării.
Niciodată nu şi-a supraapreciat rolul în mişcarea de eliberare a Basarabiei, deşi pe actul Unirii din 27 martie/9 aprilie 1918 semnătura lui stă alături de cele ale lui Ion Inculeţ şi Ion Buzdugan. Treptat a fost dat uitării, numele lui a dispărut din memoriile scrise în grabă de participanţii la acele evenimente. Dar procesele-verbale, alte documente seci ale epocii păstrează mărturii revelatoare şi nici modestia lui B. Iepure, nici dorinţa unora de a trage mai mult jăratic la turta lor nu pot diminua implicarea sa în opera de reîntregire a pământurilor româneşti.
S-a stins din viaţă în 1938 şi a fost înmormântat în sectorul rezervat familiei Iepure, unde se odihneau deja Macarie Iepure şi fiul acestuia, fratele lui Boris, Nicolae Iepure (1886-1936).
Sergiu DONICĂ-IORDĂCHESCU (1889 – 2.VII.1932, Chişinău) a fost ofiţer, maior în rezervă. Absolveşte Şcoala de cadeţi, devine membru al Partidului Social-Democrat, aripa menşevică, este ales deputat din partea Congresului Gubernial al Ţăranilor. În primul parlament al Basarabiei a avut mandat validat de la 26.I.1918 până la 27.XI.1918.
În cadrul Sfatului Ţării a fost vicepreşedinte al Comisiei Constituţionale (de la 27 iulie până la 27 noiembrie 1918), membru al Comisiei de Redactare. La 27 martie 1918, în ziua când s-a votat Unirea Basarabiei cu România, s-a abţinut de la vot.
Iacob SUCEVEANU a fost învăţător. Este tatăl Olgăi, viitoarea soţie a sculptorului Alexandru Plămădeală. Deputat în Sfatul Ţării din partea învăţătorilor moldoveni de la şcolile primare din Basarabia. Mandat validat de la 24.III.1918 până la 27.XI.1918. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Înmormântat la Cimitirul Central Ortodox din Chişinău.
Nicolae MOGHILEANSCHI (22.III.1877, orăşelul Priluki, Cernigov – 17.VI.1966, Chişinău).
Membru al Sfatului Ţării. Este trecut pe lista finală a deputaţilor fără să fie indicate datele validării mandatului şi de către cine a fost înaintat. Socialist-revoluţionar. A susţinut ideea creării Sfatului Ţării, dar considera că statistica demografică rusă era obiectivă şi deputaţii ar fi trebuit să fie aleşi conform acestei statistici. Din cartea lui Petre Cazacu Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812-1918 aflăm că Nicolae Moghileanschi a fost ales deputat din partea Dumei oraşului Chişinău. Întemeietor de publicaţii periodice, Nicolae Moghileanschi lansează în 1902 o revistă de specialitate Ëčńňîę âčíîăđŕäńňâŕ, âčíîäĺëč˙ č ńŕäîâîäńňâŕ (1902-1903), care şi-a suspendat repede apariţia, căci la 13 martie 1903 redactorul ei a fost arestat pentru transportare ilegală de literatură interzisă. În 1907 a tipărit la Odesa revista de specialitate Виноградарство и виноделие, iar în 1908 revine la Chişinău unde activează în cadrul redacţiei ziarului Бессарабская жизнь. De la 1 octombrie 1908 începe tipărirea revistei bisăptămânale Бессарабское сельское хозяйство, care a apărut până în 1917. Publicaţia era nu numai teoretică, ci şi una orientată spre propagarea rezultatelor practice. Tot el a organizat tipărirea unor calendare agricole, care au şi apărut ca supliment la revistă în anii 1912, 1914 şi 1917. A lăsat posterităţii peste o sută cincizeci de lucrări, scrise în probleme de specialitate, mai bine de cinci sute de articole publicate în ziare. Nicolae Moghileanschi a avut răbdarea să întocmească trei biblioteci – câte una pentru fiecare epocă. Prima sa bibliotecă, bibliografia căreia a fost reprodusă în volumul Материалы для указателя литературы по Бессарабии (1912), s-a pierdut în 1918, când, de teama schimbărilor survenite în Basarabia în urma Unirii cu România, el trece clandestin Nistrul şi se stabileşte în Rusia Sovietică. Acolo a adunat o bibliotecă nouă care a ars în timpul războiului, pe când se afla la Puşkino, localitate din preajma Sankt Petersburgului. Cea de-a treia bibliotecă, şi ultima, şi-a constituit-o până la sfârşitul vieţii. După moartea sa, biblioteca a fost achiziţionată de Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Pomiculturii, Viticulturii şi Vinificaţiei din Moldova. Savant de formaţie enciclopedică, Nicolae Moghileanschi nu se limitează la cercetările din domeniul strict profesional şi în anul 1912, când tipăreşte bibliografia, mai dă spre editare câteva lucrări preţioase ce ţin de geografia, statistica şi istoria Basarabiei: Географический и статистический очерк Бессарабской губернии (1912) ş.a.
Ultimul membru al Sfatului Ţării, înmormântat la Cimitirul Central Ortodox din Chişinău, a fost Anton Crihan.
Anton CRIHAN (10.VII.1893, Sângerei – 9.I.1993, Saint Louis, S.U.A.). Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918. În cadrul Sfatului Ţării a fost vicepreşedinte al Comisiei Agrare, de la 17 mai până la 27 noiembrie 1918. A făcut parte din Comisiile: Şcolară, I-a de Redactare, de Luptă contra Anarhiei şi de Aprovizionare, de Declaraţii şi Statute. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Studii: liceale – la Bălţi, iar cele universitare – la Facultatea de Economie din Odesa. Participant la primul război mondial în grad de ofiţer.
În 1917, împreună cu alţi basarabeni, organizează la Odesa Cohortele moldoveneşti pentru apărarea populaţiei din Basarabia de anarhie. În 1917 – subsecretar de stat al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Moldoveneşti. A condus Casa Noastră din Basarabia.
Deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922 şi 1932).
În 1932-1933 – subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în această calitate a contribuit la transferarea Facultăţii de Agronomie de la Iaşi la Chişinău. Membru al delegaţiei române la Conferinţa româno-sovietică de la Viena.
Absolvent al Universităţii Sorbona din Paris, unde în 1934 îşi ia doctoratul în economie. Din 1934 până în 1945 – profesor la Universitatea din Iaşi. Între timp, revine la Chişinău, iar din 1940 – din nou la Iaşi. După război, în 1946, se retrage în ilegalitate, apoi se refugiază în Iugoslavia, trecând clandestin frontiera, ca să ajungă ulterior la Paris. În 1950 pleacă din Franţa, stabilindu-se în Statele Unite. Este ales, la propunerea Regelui Mihai I, membru al Comitetului Naţional Român în exil. În S.U.A. s-a căsătorit cu Olivia Lula, nepoată a lui Petru Groza.
Opera: Capitalul străin în Rusia; Unirea Basarabiei; Drepturile românilor asupra Basarabiei (după unele surse ruseşti); Chestiunea agrară în Basarabia până la revoluţia din 1917.
Distincţii: Ordinul Ferdinand în grad de Ofiţer; Ordinul Steaua României în grad de Ofiţer ş.a.
A fost unicul dintre membrii Sfatului Ţării care a cunoscut independenţa Basarabiei sovietizate. Înmormântat, conform dorinţei sale, la Chişinău, unde i s-au organizat funeralii naţionale. O stradă din sectorul Centru al Chişinăului îi poartă numele.
Modestele morminte din centrul cimitirului n-au prea atras atenţia autorităţilor şi, din acest motiv, au scăpat de vandalism.
Cimitirul Central Ortodox ar trebui transformat într-un Panteon Naţional. Încetul cu încetul, în inima Chişinăului, în inima Basarabiei ar trebui adunate de peste mări şi ţări marile noastre personalităţi, inclusiv toţi foştii membri ai celui mai eroic for legislativ din istoria Basarabiei. Apoi vor fi readuşi acasă cei împuşcaţi în lagărele staliniste: Emanuil Katelly, Teodor Neaga, Grigore Turcuman ş.a., se va întoarce în pământul natal Ion Păscăluţă de la Toronto (Canada), vor veni ieşenii Gheorghe Năstase, Ion Inculeţ, Vasile Harea, cei omorâţi în închisorile comuniste din România: Ion Pelivan, Daniil Cigureanu, Vladimir Cristi ş.a.
Constituind, de fapt, un veritabil muzeu în aer liber, Cimitirul Central Ortodox balansează între două şanse: să redevină un cimitir ordinar cu înhumări zilnice ori să se transforme într-un Panteon Naţional. Alegerea trebuie făcută cât mai curând...