...Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă
Pentru tipar;)
(Din cuvîntarea rostită de Alexei Mateevici la primul Congres al Învăţătorilor moldoveni din Basarabia. 25 mai 1917.)
...Ca unul care viu cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. Mai întîi de toate să ştiţi că: Unde-i unul nu-i putere, / La nevoi şi la durere. / Unde-s doi puterea creşte, / Şi duşmanul nu sporeşte.
Fără unire nu vom putea dobîndi nimic. Deci să avem un gînd, o inimă, un ideal!
Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mîhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alţii – cei mai puţini – români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, căci altfel întreg învăţămîntul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechei Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. (Aplauze) Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi! (Aplauze) Asta nu însemnează separatism, căci şi cei din Transilvania, şi cei din Bucovina, şi cei din America se numesc tot români.
Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să li-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă.
Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să staţi cu mare putere la straja intereselor naţionale. Să trăim bine şi cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, cari nu luptă pentru neamul nostru şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.
Şi, în sfîrşit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, ţărănimea care a suferit atîta pînă acum! Să-l luminăm, să mergem mînă în mînă cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mîntuirea ţărănimii e în noi, şi a noastră în ea.
Rog pe bunul Dumnezeu şi sunt încredinţat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbîndirea lucrului obştesc. El ne va trimite fericirea neamului şi a d-voastră.