Limba română, din nou crucificată
Pentru tipar„Republica Moldova – pentru cine? Pentru oricine numai nu... pentru aşa-zisa «naţiune titulară»”. „Românii basarabeni... abia dacă sunt toleraţi de respectivele «minorităţi naţionale», care de facto sunt adevăraţii stăpâni ai noului stat”. „Foştii, actualii şi viitorii diriguitori... au vândut, vând şi vor vinde teritorii, adică pământul ce aparţine neamului românesc luat în ansamblu. Ei întemeiază state în stat şi autonomii aberante. La fel cum altădată R.A.S.S.M., aşa şi R.S.S.M. şi, recent, R.M. a fost constituită în cu totul alte scopuri decât cele declarate oficial”. ... Sunt câteva extrase dintr-un text redactat şi publicat în 2000. Deci, înainte de revenirea deschisă a comuniştilor la putere. După februarie 2001, mai exact după alegerea celui de-al treilea preşedinte al R.M., la întrebarea: „Ce vor face acum comuniştii?”, formulată de o publicaţie de la Chişinău, răspundeam: „Tot ce vor vrea: voturi au destule, nu însă şi minte...”. Textul respectiv a apărut oarecum personalizat: „Ce va face acum Voronin?” – „Tot ce va vrea: voturi are destule, nu însă şi minte”. Atunci când am citit ceea ce s-a publicat diferit de ceea ce am spus eu, am avut imboldul de a interveni şi a rectifica, dar – gata, s-a dus opinia în lume, pe căile fulger ale internetului, n-o mai întorci! Nu puteam să bănuiesc că cele ce vor urma vor depăşi cu asupra de măsură supoziţiile noastre...
„Recunoaşterea Transnistriei în calitate de subiect al Republicii Moldova”, formulează aşa-zisul Proiect Voronin de reintegrare... Ca intenţie de a depăşi criza e un fapt salutar, dar să ajungi a depune la picioarele criminalilor separatişti (care au acaparat cu forţa armelor teritoriul din răsărit) bruma de statalitate ce s-a încropit cu atâta greu?! Pentru că ce alta înseamnă să iniţiezi schimbarea Constituţiei, dacă nu desfiinţarea statului? Or, acesta, în opinia mea, nici măcar nu a fost ca atare, dar cel puţin respecta o aparenţă. Acum s-a scos masca definitiv: Republica Moldova, membră a O.N.U. şi a altor organisme internaţionale, vine să se ataşeze formaţiunii statale ilegale, teroriste, de nimeni recunoscută în lume, care este Republica Smirnovia (Scârnovia), făcând-o pe aceasta subiect de drept internaţional, în loc s-o aducă în faţa Tribunalului Internaţional! „Cap la dânsul, minte la altul”, zicea un bătrân evreu despre un nepot de-al său... Aşa că detaliul cu „mintea”, ce s-a nuanţat anterior, a fost profetic! De altfel, acest pas – adoptarea unei noi constituţii a noului stat care să înglobeze şi R.M.N. – nu înseamnă decât o strălucită realizare finală a planului secret Lukianov, ce-şi are sorgintea încă prin anii ’20, sub Stalin...
Comuniştii comunişti rămân oricând: ocupă tot ce nu este al lor, iar, de la o vreme, vând ceea ce nu le aparţine.
Hai că e destulă brambureală în acel text elaborat de nişte capete mai mult decât tulburi, dar când citeşti nişte aberaţii ca acestea, chiar că rămâi perplex: „în condiţiile obligativităţii funcţionării pe întreg teritoriul statului în calitate de limbă de stat a limbii moldoveneşti şi în calitate de limbă oficială a limbii ruse”. Ce mai terminologie: limbă de stat şi limbă oficială! Îţi vine îndată în memorie sintagma la care s-a recurs acum câtva timp, când a fost semnat la Chişinău un document/tratat de tristă amintire: redactat într-o „limbă comună”!.. Parcă ar fi vrut să spună: ucigă-l toaca! Aşa şi în acest Proiect: o limbă e de stat, iar alta e oficială! Nu s-a găsit nici unul printre băieţii isteţi aflaţi consilieri pe lângă preşedinte să-i propună: dacă avem de gând să redactăm o altă constituţie, de ce să nu spunem deschis, odată şi odată, că limba de stat a acestui, pardon, stat este nu limba „moldovenească”, ci, aşa cum au demonstrat-o cu lux de argumente specialiştii savanţi din toată lumea – LIMBA ROMÂNĂ! După care să se aducă vorba şi despre cea de-a doua limbă... oficială. De altfel, care a doua, dacă ea a fost, este şi rămâne prima, lucru care se vădeşte tot mai clar o dată cu revenirea în forţă la putere a comuniştilor...
Statul ca statul, dar acolo, în Transnistria, sute de mii de oameni din satele noastre, mai ales, gem şi se zbat sub regimul de opresiune al separatiştilor. Sunt nevoiţi să suporte atâtea umilinţe! Circul des, trec prin controalele grănicerilor smirnovişti şi aş avea a relata atâtea întâmplări şi episoade triste, dar mai ales absurde, care sunt posibile numai acolo. Unul dintre ultimele. Dis-de-dimineaţă, sus în deal, la punctul de control al actelor şi vama Coşniţa. Femei din sate, mergând cu lactate de vânzare la Chişinău, sunt date jos şi reţinute. Într-un târziu revin şi autobuzul poate să-şi urmeze calea. „Ce v-o spus, fa?” – „Că am dreptul să duc numai un kilogram de brânză...” – „Şi tu?” – „?” îi răspunde cea întrebată celeilalte, la ureche... Sper că i-a zis-o lat, muiereşte... Gem oamenii de atâta năduf acolo. Dă-le libertatea de a alege cum vor ei, şi mi ţi-l mătură pe Smirnov cu toţi ai lui în doi timpi şi trei mişcări... O ştie prea bine conducerea autoproclamată de la Tiraspol. La reproşul că în teritoriul lor se încalcă drepturile omului, unul dintre diriguitori a răspuns: „Altfel nici nu ne-am mai putea ţine la putere”...
Dar şcolile din Transnistria! Dar sărmanii copii câte au de îndurat! Or să-i ierte ei oare vreodată pe mai marii de la Chişinău, care îi lasă pradă hienelor? Adevărate hiene sunt acelea care vânează copiii ce cutează a citi cărţi şi manuale cu grafie latină, care vor să înveţe după programele şcolilor de la Chişinău. Numai exemplul tragic al celor din Grigoriopol despre câte ne vorbeşte! Izgoniţi din propria şcoală, sunt nevoiţi a merge zilnic în alt sat, la zece kilometri, la Doroţcaia...
Ceea ce e mai trist e că această guvernare comunistă şi-a propus, ba a şi declanşat o campanie furioasă de distrugere-demolare a învăţământului naţional, care s-a constituit cu mari eforturi de la 1990 încoace. Este exact ceea ce au făcut şi fac şi separatiştii smirnovişti. Aici oficialităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol activează sincron, în perfectă armonie – şi în domeniul limbii, şi în cel al istoriei naţionale... Îl auzeam mai deunăzi pe actualul ministru al educaţiei pledând pentru un curs de istorie care să contribuie la consolidarea STATALITĂŢII. Care istorie, care statalitate, domnule ministru, dacă guvernarea, din care faci şi Domnia ta parte, distruge acest stat cu bună ştiinţă, vânzându-l cu tot cu măruntaie Rusiei? Căci, vezi bine, acest proiect, ca şi cel de federalizare, tot la Moscova a fost ticluit...
În fine. Ce concluzii s-ar impune? Nici una. Pentru că şi această iniţiativă prezidenţială, ca şi cea de federalizare, nu sunt decât nişte tertipuri politicianiste de a arunca praf în ochii mulţimilor prostite. Chipurile, dacă nu sunt în stare să facă măcar cât de cât suportabilă viaţa celor mulţi, comuniştii se apucă să rezolve problema Transnistriei. N-o s-o rezolvaţi, pentru că ea anume a fost făcută problemă ca să nu fie dezlegată decât atunci când imperiul din răsărit se va fi pus iarăşi, pentru a treia oară, pe picioare (după 1917, 1991). Acum el încă nu este în stare să-şi întoarcă fostele domenii/colonii, le mai lasă să se bucure de iluzoria lor independenţă... Iar procesul RE-ÎNGHIŢIRII este calculat dinainte pentru o perioadă de 50 de ani, din care abia dacă au trecut vreo 12... Numai că guvernanţii comunişti de la Chişinău se grăbesc, în stil stalinist/stahanovist, s-o facă înaintea altora... Nu se vede cu ochiul liber că Voronin s-a angajat în competiţie cu faimosul bielorus Lukaşenko?... Cel mai trist pentru noi este faptul că atât O.S.C.E., cât şi alte organisme internaţionale se lasă uşor convinse de guvernanţii de la Chişinău şi le fac jocul mergând împotriva intereselor naţiunii majoritare a R.M.
Am citit recent cartea americanului Charles King Moldovenii, România, Rusia şi politica culturală (Editura Arc, 2002), în care am găsit analize „ştiinţifice” privind activitatea unor „celebri” savanţi ca Lazarev, I. D. Ciobanu şi Mohov, fără ca măcar să fi amintit de marea bătălie ce s-a dat în ultimul deceniu de istoricii şi lingviştii noştri la repunerea în circulaţie a adevărului despre istoria şi limba românilor basarabeni, şi mi-am zis: iată ce mare forţă are lobbyismul transnistriano-comunist, a ajuns până şi în America! Nu doar la O.S.C.E.
E trist. Ne aşteaptă timpuri grele, foarte grele... Dar, zic eu, suntem deja obişnuiţi cu asemenea lucruri... Ani de zile ni s-a cântat, dimineaţă şi seară, la radio: „Deşteaptă-te, române”... Cine a fost să se deştepte, s-a şi deşteptat, iar cine nu, doarme în continuare...
20 februarie 2003