O politică lingvistică dezastruoasă
Pentru tiparCei doi ani de guvernare comunistă au demonstrat fără dubii că politica lingvistică promovată de autorităţi are drept vector de bază rusificarea populaţiei băştinaşe, calea cea mai scurtă de deznaţionalizare a moldovenilor „contaminaţi de virusul naţionalismului”. Este de fapt o continuare a ceea ce şi-au dorit cu atâta ardoare şi n-au reuşit să realizeze până la capăt autorităţile sovietice. În epoca pe care noi, cei naivi, o credeam apusă pentru totdeauna s-a reuşit „doar” rusificarea masivă a grupurilor etnice conlocuitoare. Cu toate eforturile depuse de autorităţi pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut, nu s-a înfăptuit totuşi rusificarea totală a românilor basarabeni. În mare parte ei şi-au păstrat limba maternă. Poate tocmai acesta este motivul pentru care actualii guvernanţi se grăbesc cu atâta înfrigurare să isprăvească lucrul la care aspiră.
După o perioadă de revenire treptată la normalitate, asistăm astăzi la o recrudescenţă fără precedent a procesului de rusificare – prin legislaţie, prin învăţământ, prin intermediul mijloacelor de informare în masă etc. Toate însă nu dau rezultatele scontate, deocamdată, cel puţin. Cele mai multe tentative ale autorităţilor de a oficializa limba rusă întâmpină o opoziţie hotărâtă din partea comunităţii majoritare, româneşti, din R. Moldova.
Nemulţumite de ritmul lent de rusificare, autorităţile actuale sunt într-o căutare febrilă a unor noi căi mai eficiente de oficializare a limbii ruse. Proiectul de federalizare a Republicii Moldova şi este – în viziunea autorilor lui – acea pârghie ce va permite introducerea masivă a limbii ruse. Anume acestei limbi i se va atribui statutul de limbă oficială a virtualului stat federativ, ea fiind folosită, chipurile, în calitate de „limbă de comunicare între popoare”.
Este clar pentru toată lumea că planurile de reunificare teritorială a Republicii Moldova prin federalizare rămân un vis irealizabil chiar şi pentru cei care propun această soluţie. Scopul suprem al unor atare planuri este transformarea acestui teritoriu într-o enclavă rusească. Două piedici, două obstacole, în opinia guvernanţilor, mai stau în calea atingerii ţintei propuse: limba română şi istoria românilor. Şi tocmai de aceea ei doresc să pecetluiască soarta lor.
Trebuie spus că politica lingvistică promovată de oficialităţile comuniste este imorală din cel puţin două considerente. În primul rând, pentru că această politică este îndreptată împotriva propriului popor, împotriva celor care constituie majoritatea în stat. În al doilea rând, în înfăptuirea ei se procedează la lezarea, până la excludere, a celor mai elementare norme de convieţuire umană şi la încălcarea celor mai evidente legi ale societăţii.
Asemenea „politică lingvistică” este însă una total falimentară. Ceea ce nu iau în calcul autorităţile actuale atunci când încearcă să impună pe orice cale limba rusă este puterea de rezistenţă a populaţiei de la ţară care niciodată nu-şi va orienta comportamentul lingvistic în funcţie de directivele venite din centru. În plus, pentru întreaga societate ingerinţa politicienilor în sfera lingvistică va constitui o adevărată cutie a Pandorei. Oricare ar fi planurile celor care guvernează ţara cu referire la sfera de funcţionare a limbilor, ei ar trebui să aibă în vedere că politizarea excesivă a acestei zone destul de sensibile va provoca un Cernobâl lingvistic, adică un dezastru ale cărui urmări se vor face simţite încă mult timp. E adevărat că cine seamănă vânt va culege furtună, însă nu e mai puţin adevărat şi faptul că de roadele amare ale unei asemenea politici lingvistice nesăbuite vom avea parte noi toţi.