Un nou atentat la istoria românilor
Pentru tiparDe la începutul anilor ’90 ai secolului trecut învăţământul istoric preuniversitar din Republica Moldova a evoluat în baza a două cursuri: Istoria Universală şi Istoria Românilor. Argumente ştiinţifice, care definesc istoria majorităţii populaţiei autohtone de la est de Prut ca Istoria Românilor, au fost aduse la numeroase simpozioane şi întruniri ale specialiştilor în domeniu. Pentru aceasta s-au pronunţat instituţiile academice, catedrele de profil ale facultăţilor de istorie de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Argumente în favoarea Istoriei Românilor au fost aduse de către specialişti şi la Congresul Istoricilor din Republica Moldova, care şi-a ţinut lucrările la 1 iulie 20011.
Criteriul principal, care stă la baza concepţiei predării/învăţării Istoriei Românilor, este comunitatea etnică a poporului român şi continuitatea lui în spaţiul devenirii sale de-a lungul unei extinse perioade istorice, de la constituire până în prezent. În această cheie au fost scrise numeroase lucrări ştiinţifice, studii, compendii, începând cu reprezentanţii Şcolii Ardelene şi până la tipăriturile din etapa actuală, inclusiv ultima, recenta ediţie fundamentală a Academiei Române, intitulată Istoria Românilor. Noţiunea Istoria Românilor este astfel înrădăcinată nu numai în operele cercetătorilor români, ci şi în istoriografia de peste hotare, atât rusă, cât şi occidentală.
Pornind de la necesitatea studierii istoriei naţionale integrale, indiferent de hotarele politico-statale în care sunt încadraţi românii, în ultimii zece ani s-au întreprins măsuri eficiente privind asigurarea didactică a predării/învăţării istoriei românilor în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Cu participarea specialiştilor în materie (cercetători ştiinţifici, cadre didactice, metodişti experimentaţi) au fost elaborate programe şcolare, curriculumurile gimnaziale şi liceale, o serie de manuale pentru toate clasele de studiu. La editarea manualelor şi pregătirea corpului didactic pentru predarea istoriei universale şi naţionale, în conformitate cu noile cerinţe, un rol deosebit l-a avut susţinerea financiară, acordată de Banca Mondială. Astfel, urma ca această activitate să continue, procesul de instruire şi educaţie fiind într-o permanentă schimbare. Însă, guvernarea instalată în Republica Moldova după alegerile parlamentare din februarie 2001 şi-a propus, din motive politice, înlăturarea din învăţământ a cursului Istoria Românilor. Ignorând concepţia, argumentată ştiinţific, de predare a istoriei, Guvernul Republicii Moldova a adoptat, în februarie 2002, hotărârea de a introduce în învăţământ cursul Istoria Moldovei. Decizia respectivă a generat ample acţiuni de protest din partea profesorilor, părinţilor, studenţilor, liceenilor, a reprezentanţilor unor societăţi şi asociaţii nonguvernamentale. Luând în considerare situaţia tensionată, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a declarat, în martie 2002, instituirea unui moratoriu în problemele predării/învăţării istoriei în Republica Moldova2.
În pofida recomandărilor acestui forum european superior, guvernanţii de la Chişinău au întreprins noi acţiuni orientate spre demolarea învăţământului istoric existent. În septembrie 2002 a fost constituită o Comisie guvernamentală în frunte cu Valerian Cristea, viceprim-ministru, împuternicită să elaboreze o nouă concepţie de predare a istoriei, urmărind scopul de satisfacere a prevederilor programului politic al Partidului Comunist, aflat la putere. Pentru a obţine susţinerea profesorilor şi a funcţionarilor din judeţe au fost organizate seminare zonale la Bălţi, Chişinău, Cahul, Orhei, la care au fost invitate persoane, în mare parte alogeni, adepţi ai proiectelor promovate de comunişti. În şcoli, cu sprijinul Ministerului Învăţământului, au fost difuzate materiale didactice antiştiinţifice, antinaţionale, cu un vădit accent xenofob. În presa guvernamentală şi în cadrul diverselor întruniri, autorităţile au declanşat o largă campanie de denigrare a cursului Istoria Românilor.
Nereuşind să adopte prin Comisia guvernamentală deciziile preconizate, autorităţile comuniste au antrenat la elaborarea „noii concepţii” de predare a istoriei în şcoală persoane, instituţii şi asociaţii (culturale-naţionale etc.), care prin preocupările lor sunt departe de realizările istoriografiei actuale, de cercetarea şi instruirea istorică. În decembrie 2002, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a expediat o circulară ambasadelor din străinătate cu indicaţia de a examina subiectul predării istoriei şi poziţia autorităţilor din sistemul de învăţământ al ţării de reşedinţă faţă de învăţământul istoric din Republica Moldova. Comisia guvernamentală a primit răspuns de la ambasadele Republicii Moldova din S.U.A., Republica Federală a Germaniei, Regatul Belgiei, Franţa, Ungaria, Polonia, Belarus. De asemenea au fost primite informaţii privind concepţia de predare a istoriei în România, Ucraina, Austria. Analiza acestor avize denotă că majoritatea celor solicitaţi să se pronunţe asupra subiectului dat au evitat să formuleze o atitudine directă, declarând că problemele studierii/predării istoriei în Republica Moldova ţin de competenţa specialiştilor locali. Ilustrativ în acest sens este avizul primit din Germania, în care se menţionează: „În cadrul discuţiilor, autorităţile germane, competente în domeniu, nu au dorit să adopte o poziţie clară în privinţa predării istoriei în Republica Moldova, argumentând că nu doresc să se implice în afacerile interne ale ţării. Autorităţile germane consideră că situaţia din Republica Moldova este foarte specifică, chiar unicală, şi că soluţia urmează să fie găsită în cadrul unui proces democratic cu o participare cât mai largă”. Sunt evidenţiate şi unele subtilităţi, care, credem, pentru noi prezintă interes deosebit: „Experţii germani au avut puncte de vedere contradictorii, în acest sens: unii au văzut anumite similitudini ale situaţiei din Moldova cu cea din Austria, alţii au contrazis categoric această opinie, argumentând că, spre deosebire de Moldova, austriecii au o identitate dezvoltată”. Din răspunsurile primite rezultă că în ţările respective nu există o concepţie unică de predare a istoriei, în unele fiind predată istoria universală ori europeană, cuprinzând şi istoria naţională, în altele studiindu-se cursurile de istoria statului ori istoria poporului. În avizele unor societăţi culturale din străinătate, solicitate să-şi exprime viziunea privind învăţământul istoric din Republica Moldova, între care Societatea culturală „Moldova-Belarus” din Minsk, „Приднестровско-Молдавское землячество в г. Москве”, „Всеукраинская национально-культурная молдавская ассоциация”, de asemenea au fost formulate opinii diferite. Acestea au propus ca în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova să se studieze: „istoria adevărată a naţiunii, a populaţiei care a trăit în zona de formare a limbii şi poporului român”, „История Республики Молдовa”, „История Молдовы”, „История Молдавии”, „История родного отечества”3 ş.a.
În cadrul acestor discuţii Guvernul a prezentat o „concepţie de istorie integrată”, propunând-o pentru discuţie şi Departamentului Relaţii Interetnice a Republicii Moldova. Pe diverse căi, inclusiv la aşa-numitele „seminare zonale”, reprezentanţii guvernului au încercat să impună această concepţie, obiectivul principal fiind acelaşi – lichidarea cursului de Istoria Românilor.
Cu deosebită insistenţă s-a încercat promovarea acestei concepţii în cadrul seminarului „Predarea istoriei în Moldova”, organizat la Chişinău în zilele 19-21 februarie 2003, cu participarea experţilor Consiliului Europei, fapt evident mai ales în discursurile ţinute de reprezentanţii oficiali ai guvernului şi de unii funcţionari din învăţământ, care susţin acţiunile menite să lichideze cursul de Istoria Românilor, fie din oficiu, pentru a-şi menţine postul, fie din convingere. Discuţiile desfăşurate la şedinţele de atelier privind curriculumul şi manualele de istorie şi la cel de instruire a profesorilor au fost, însă, controversate. S-au exprimat opinii diferite, atât în favoarea concepţiei de predare/învăţare a istoriei românilor, cât şi pentru istoria Moldovei sau o „istorie integrată”.
În acest context, ne întrebăm care sunt intenţiile celor care încearcă să promoveze în şcoli „Istoria. Curs integrat”. La prima vedere, scopurile par a fi nobile. Ne surprind, însă, frazele „Posibilitatea de a trata ştiinţific trecutul milenar al poporului nostru din spaţiul pruto-nistrean, de a avea dreptul la o istorie a statului din care facem parte”4. Sunt evitate noţiunile „popor român”, „comunitate etnică”, „spiritualitate românească”, autorii concepţiei susţinând, de fapt, poziţia comuniştilor, care nu doresc altceva decât studierea istoriei Moldovei, a „moldovenilor” de la est de Prut, într-o secvenţă de timp ruptă din contextul general, altfel spus: o trunchiere a istoriei noastre naţionale.
Specialiştii în domeniu – cercetători ştiinţifici, profesori din instituţiile de învăţământ superior şi din cel preuniversitar – au respins, în repetate rânduri, această viziune antiştiinţifică de abordare a istoriei, pronunţându-se cu fermitate pentru studierea Istoriei Românilor, integral, indiferent de hotarele politico-statale, constituite în anumite circumstanţe istorice şi care, după cum ne-am convins, cel puţin în ultimele două decenii, nu sunt deloc stabile. Nu avem dreptul să tăgăduim nici principiul de studiere şi de predare a Istoriei Românilor în conexiune cu istoria altor popoare, în cadrul civilizaţiei europene şi universale, cu respectarea valorilor democratice promovate de Consiliul Europei. Dar şi în cazul de faţă mai presus de toate trebuie pus adevărul ştiinţific şi istoric.
Note
1 Materialele Congresului Istoricilor din Republica Moldova // Cugetul, nr.3, 2001.
2 Declaraţia Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova din 17 februarie 2003 // Literatura şi arta din 20 februarie 2003.
3 Ibidem.
4 Materialele Comisiei guvernamentale privind elaborarea concepţiei de predare a istoriei în Republica Moldova.