Virgula, bat-o s-o bată!
Pentru tiparOmiterea neîntemeiată a virgulei
1) Când virgula marchează elipsa unui predicat sau a unui verb copulativ
„ieri aveam totul, iar azi nimic” sau „..., iar azi[,] nimic”?;
„eu sunt inginer, şi ea profesoară” sau „... şi ea[,] profesoară”? etc.
Modul de exprimare „economic” este, desigur, o calitate nu numai a stilului vorbit, dialogat, ci şi a celui scriptic, narativ, propriu limbajului juridico-administrativ sau celui beletristic, „economia” de cuvinte oglindindu-se şi prin enunţuri concise, şi prin omiterea unor elemente succesive (din punct de vedere gramatical sau lexical) care nu sunt strict indispensabile pentru transmiterea conţinutului unei comunicări. În legătură cu acest aspect, Gramatica Academieiface distincţie între elipsă: „omiterea unor elemente... pe care vorbitorii le au în minte, fără să fi fost exprimate mai înainte” [de ex.: în „Păgubaşul, după hoţ” (Delavrancea), verbul predicativ „fugi” este eliminat ca neesenţial, iar în „Oşlobanu prost, prost” (Creangă), repetiţia „prost-prost” poate fi interpretată „de prost era prost”, cel de-al doilea cuvânt fiind verb copulativ], şi subînţelegere, când, „spre a evita repetiţia [unor cuvinte], nu se mai reiau unele elemente enunţate cu puţin înainte în cursul comunicării” [de ex., la întrebarea: „D-ta ştii să ţeşi...” (Delavrancea), cel care răspunde „Da, ştiu” nu simte absenţa verbului predicativ „...să ţes”, la fel stând lucrurile şi în versul eminescian: „Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân al vieţii mele”, unde lipseşte verbul copulativ „să fii...”]. Pentru simplificarea demonstraţiei, voi utiliza denumirea de „elipsă” şi pentru verbele „subînţelese”, despre care aceeaşi Gramatică afirmă că pot fi înlocuite prin virgulă [de ex.: „Adesea puse alături, caietul lui ai fi zis că este modelul de caligrafie tipărit, iar modelul de caligrafie[,] scris de mână” (Caragiale)]. Mai tranşant, prof. G. Beldescu afirmă: „Când semnalează elipsa unui predicat sau a unui nume predicativ, pauza interioară trebuie marcată prin virgulă [de ex.: „Generalii arătau monitorilor să înveţe «de aici până aici»; monitorii[,] primilor; primii[,] şcolarilor” (Delavrancea); „El, mut, posomorât” (Eugen Barbu)] sau prin alt semn (două puncte sau linie de pauză).
Exemplele care urmează, spicuite din presă, oglindesc, în mod grăitor, faptul că regulile amintite sunt puţin cunoscute: „Pe ordinea de zi două subiecte...” (corect: „Pe ordinea de zi[,] două subiecte”), „Mai există o variantă, Costea preşedinte, cu Catană antrenor” (corect: „...Costea[,] preşedinte, cu Catană[,] antrenor”), „Arbitrii vor susţine testarea fizică, iar observatorii proba teoretică” (corect: „..., iar observatorii[,] proba teoretică”), „...se află un şir nesfârşit de clase şi laboratoare ... La fiecare pupitru un computer” (corect: „...La fiecare pupitru[,] un computer”), „Anul trecut, la începutul activităţii, aveam 32 de milioane sponsorizări. Acum nimic” (corect: „...Acum[,] nimic”), „Lucrările de zidărie s-au făcut de Prefectura judeţului Ilfov, iar pictura şi mobilierul de către familie” (corect: „..., iar pictura şi mobilierul[,] de către familie”), „Peste toate s-a aşternut liniştea, peste dosar praful” (corect: „..., peste dosar[,] praful”), „La mare, la soare rămâi în picioare cu ochii încremeniţi. Unii cu ochii vrăjiţi de Marea Neagră, alţii speriaţi de preţuri...”(corect: „...Unii[,] cu ochii vrăjiţi de Marea Neagră, alţii[,] speriaţi de preţuri...”).
2) Omiterea virgulei înaintea unor atribute izolate
„Mitropolitul Daniel al Moldovei” sau „Mitropolitul Daniel[,] al Moldovei”?;
„«Romeo şi Julieta» de Shakespeare” sau „«Romeo şi Julieta»[,] de Shakespeare”?;
„hotărârea Cons. Local din iulie” sau „hotărârea Cons. Local[,] din iulie”? etc.
Oricine ştie că atributele, ca şi complementele, pot fi „neizolate” sau „izolate” în scris (de regulă, prin virgulă) de elementul regent. Problema neclară, pentru mulţi oameni, este să facă distincţia necesară dintre ele, pentru a decide dacă apelează la virgulă sau nu în cazul că ele sunt izolate sau nu. Cele „neizolate” pot, pe de o parte, să identifice, să definească sau să individualizeze obiectul definit de substantivul regent, arătând „care este acel obiect, deosebit de celelalte din aceeaşi categorie”, iar, pe de altă parte, „să califice, să claseze obiectul denumit de substantivul regent, arătând una dintre caracteristicile sale, comune şi altor obiecte sau distincte de acestea, ce fel de obiect sau în ce clasă este încadrat”. De exemplu, în informaţia că „În ziua de Florii, participanţii l-au vizitat la reşedinţa sa pe mitropolitul Daniel al Moldovei”, neizolarea dintre „Daniel” şi atributul său genitival, al Moldovei, ne obligă să înţelegem fie că „Daniel” (al Moldovei) nu este singurul mitropolit cu acest nume, fie că Moldova are mai mulţi mitropoliţi, dintre care unul se cheamă... „Daniel”! La fel, „Regele Juan Carlos al Spaniei” ar trebui scris „Regele Juan Carlos[,] al Spaniei”, căci altfel deducem ori că există mai multe ţări care au un rege Juan Carlos, ori că Spania are mai mulţi regi, dintre aceştia unul chemându-se „Juan Carlos”! Similar, formularea „«Romeo şi Julieta» de Shakespeare”, fără virgulă între titlul operei şi autorul ei, ne sileşte să considerăm că „Romeo şi Julieta” nu este unica piesă existentă cu acest nume în literatura universală, că şi alţi dramaturgi au „versiunile” lor omonime cu cea a lui Shakespeare.
În concluzie: alături de atributul izolat circumstanţial, care „exprimă simultan o caracteristică suplimentară a obiectului denumit de substantivul la care face referire şi o idee circumstanţială referitoare la acţiunea verbului predicat, cel izolat necircumstanţial (descriptiv) caracterizează numai obiectul denumit de substantivul determinat, îl descrie şi îl explică, fără a sugera o nuanţă circumstanţială prin trimitere la verbul-predicat: «S-au oprit încă trei zile într-o altă regiune[,] tot frumoasă şi atrăgătoare»; «Au poposit la o casă din marginea satului[,] a unui gospodar», «Scările acestea vechi[,] de marmură[,] nu mai fuseseră de mult curăţate etc.»” (Gh. Constantinescu-Dobridor). În legătură cu ultimul tip de atribut izolat, cel descriptiv, de fapt cel mai des neglijat, iată doar câteva exemple, culese din presa periodică:
„Locurile sunt cele stabilite în «Programul de lucru» pe anul 1999 aprobat de Consiliul Local...” (corect: „...«Programul de lucru» pe anul 1999[,] aprobat de Consiliul Local...”), „Ca podoabe, vara aceasta se poartă clame de plastic sau sticlă, coliere, de asemeni din sticlă cu diferite modele” (corect: „...coliere, de asemeni, din sticlă[,] cu diferite modele”), „«Romeo şi Julieta» de Shakespeare este una dintre operele celebre...” (corect: „«Romeo şi Julieta»[,] de Shakespeare[,] este una dintre operele celebre...”), „Prin Hotărârea Consiliului Local din iulie 1998 s-a stipulat ca directorii generali ai celor cinci societăţi...” (corect: „Prin Hotărârea Consiliului Local[,] din iulie 1998[,]s-a stipulat...”), „A surprins şi accidentat uşor pe I.V. de 68 de ani din oraşul Budeşti...” (corect: „A surprins şi accidentat uşor pe I.V.[,] de 68 de ani[,]din oraşul Budeşti...”), „În 1819, pe scena de la Cişmeaua Roşie din Bucureşti se prezenta piesa Hecuba de Euripide” (corect: „...la Cişmeaua Roşie[,] din Bucureşti[,]se prezenta piesa Hecuba[,] de Euripide”), „În 1855, apare, la Iaşi, «România literară» a lui Vasile Alecsandri” (corect: „...,«România literară»[,] a lui Vasile Alecsandri”).
3) Omiterea virgulei înaintea unor apoziţii simple şi dezvoltate
„Papa Ioan Paul al II-lea” sau „Papa[,] Ioan Paul al II-lea”?;
„soţia acestuia Dorothy” sau „soţia acestuia[,] Dorothy”?;
„de la guvern şi anume din fondul...” sau „de la guvern[,] şi anume...”? etc.
Este un „truism” să spui că apoziţiile se izolează, în scris, prin virgulă, de termenul explicat. Problema care se ridică însă cu acuitate este dacă toţi cei care scriu ştiu că atunci când operează cu apoziţii, acestea apar totdeauna izolate. Literatura beletristică ne oferă suficiente exemple de „delimitare” corectă a apoziţiilor: „Tată-său[,] Hasanache[,] rămăsese tot prost” (Sadoveanu); „Era casa lui Dănilă[,] starostele ciobanilor din partea locului, ...” (Galaction); „În anii domniei lui Mihnea-vodă se căsători şi fiul său Mircea şi luă de soţie pe fata lui Rareş-vodă de la Moldova[,] anume Domniţa Chiajna, ...” (Odobescu); „Ion[,] vizitiul[,] îşi încearcă biciul pe spinarea noastră” (Cezar Petrescu).
Cele mai numeroase erori de omitere a virgulei în izolarea apoziţiilor (fie simple, fie dezvoltate) se constată în cazul celor care au ca valori indicarea numelui, a profesiei, a situaţiei sociale. Apelând la două dintre citatele de mai sus: „Tată-său[,] Hasanache[,] rămăsese...” şi „Ion[,] vizitiul[,] îşi încearcă...”, putem observa că, în ipoteza că virgula ar lipsi, cele două enunţuri ar deveni: „Tată-său Hasanache rămăsese...” şi „Ion vizitiul îşi încearcă...”, înţelegând, în primul, că Hasanache este doar unul dintre mai mulţi părinţi, care poartă alte nume, iar, în al doilea, că în grupul personajelor evocate de prozator sunt mai mulţi de Ion, dintre care unul este vizitiu. La fel, dacă scriem, cu apoziţiile neizolate, „Papa Ioan Paul al II-lea”, „Preşedintele PD Petre Roman” sau „Prim-vicepreşedintele PNŢCD Ioan Mureşan”, deducem, logic, că în prezent – nu de-a lungul istoriei! – există mai mulţi „papi” (unul numindu-se Ioan Paul al II-lea), mai mulţi preşedinţi ai PD (dintre care unul este Petre Roman) sau mai mulţi prim-vicepreşedinţi ai PNŢCD (unul dintre aceştia fiind Ioan Mureşan). Voi prezenta, mai jos, spre convingerea cititorilor, şi alte exemple, luate din presă, care, prin omiterea virgulei (ce izolează apoziţiile), favorizează confuzia dintre apoziţii şi atribute (aşa-zisele „apoziţii false”):
„Pentru aniversarea sa, mai are un motiv de bucurie: soţia sa Anca a terminat un roman despre Nefertiti” (corect: „...un motiv de bucurie: soţia sa[,] Anca[,] a terminat un roman...”), „Mai tăios, prim-vicepreşedintele PNŢCD Ioan Mureşan a avansat de-a dreptul soluţia miniştrilor liberali...” (corect: „...prim-vicepreşedintele PNŢCD[,] Ioan Mureşan[,] a avansat...”), „...să-i explice preşedintelui PD Petre Roman de ce a obţinut încă o dată acele rezultate «modeste»” (corect: „...să-i explice preşedintelui PD[,] Petre Roman[,] de ce a obţinut...”), „Suntem finanţaţi direct de la guvernul României şi anume din fondul de contrapartidă” (corect: „...de la guvernul României[,] şi anume din fondul...”), „De Ziua Mondială a Comunicaţiilor, Papa Ioan Paul al II-lea va rosti un mesaj...” (corect: „..., Papa[,] Ioan Paul al II-lea[,] va rosti un mesaj...”), „Preşedintele Serbiei Slobodan Miloşevici, aflat sub presiunea străzii şi a comunităţii internaţionale, a solicitat implementarea reformei în economie” (corect: „Preşedintele Serbiei[,] Slobodan Miloşevici, aflat sub presiunea străzii...”).
4) Omiterea virgulei în expresii şi locuţiuni cu termeni coordonaţi
„cu chiu cu vai” sau „cu chiu[,] cu vai”?;
„pe ici pe colo” sau „pe ici[,] pe colo”?;
„nici da nici ba” sau „nici da[,] nici ba”? etc.
Se cunoaşte că „funcţia de bază a virgulei este de delimitare”, ea „marcând pauzele gramaticale interioare, precedate de intonaţie ascendentă sau descendentă, care delimitează în vorbire unităţi ale enunţului” (G. Beldescu). În coordonarea fie prin juxtapunere, fie prin joncţiune (în aceasta din urmă virgula putând să apară condiţionat sau necondiţionat), virgula se pune întotdeauna la dreapta, după primul termen coordonat (parte de propoziţie sau propoziţie – însoţită sau nu de determinări), de pildă: „Margareta era sprinţară[,] şăgalnică şi neastâmpărată” (Vlahuţă) sau „Afară plouă[,] ninge!” (Alecsandri).
Similar, expresiile şi locuţiunile (îmbinări fixe sau grupuri de cuvinte cu înţeles unitar) care au termeni coordonaţi trebuie să folosească obligatoriu virgula în delimitarea lor, aşa cum se vede în formulările: „Logodna s-a făcut pe vrute[,] pe nevrute” (Galaction), „Vrei[,] nu vrei, bea Grigore agheasmă” şi „Nici în car[,] nici în căruţă” (Proverbe).
Din păcate, se întâlnesc nu rareori – în asemenea cazuri – inconsecvenţe în utilizarea virgulei, omiterea ei observându-se cu precădere în limbajul unor organe de presă (dar şi în unele lucrări de interes ştiinţific): „Lungimea parcului va fi «totalmente» schimbată, devenind nici mai mult nici mai puţin o adevărată Grădină a Edenului” (corect: „..., devenind nici mai mult[,] nici mai puţin o adevărată Grădină a Edenului”), „...mărfuri aduse în cadrul inspectoratului noaptea, dar cu chiu cu vai au ajuns şi la beneficiari” (corect: „..., dar cu chiu[,] cu vai au ajuns şi la beneficiari”), „Cât despre concurenţii participanţi la festival, pe ici pe colo s-ar fi putut şi mai bine” (corect: „Cât despre concurenţii participanţi la festival, pe ici[,] pe colo s-ar fi putut şi mai bine”) etc.
În exemplele ce urmează, voi reaminti câteva dintre expresiile şi locuţiunile de mare circulaţie (majoritatea, adverbiale), cu punctuaţia şi cu sensurile lor corespunzătoare:
– „Azi aşa[,] mâine aşa” (= mereu acelaşi lucru, la fel; continuând mereu în acest fel);
– „Altă zi[,] altă căciulă” (= fiecare zi cu rostul şi cu problemele ei);
– „Ba din una[,] ba din alta” (= din vorbă-n vorbă);
– „Ba ici[,] ba colea” (= în toate părţile, pretutindeni);
– „Cu azi[,] cu mâine” (= încet-încet);
– „Cu chiu[,] cu vai” (= cu mare greutate, după multe eforturi, după multă osteneală);
– „Cu mic[,] cu mare” (= toată lumea);
– „Cu una[,] cu alta” (= compensându-se <împreună>);
– „De bine[,] de rău” (= anevoie; cu una, cu alta; cumva, oarecum);
– „De azi[,] de ieri” sau „De ieri[,] de alaltăieri” (= de curând, de puţină vreme);
– „Mult[,] puţin” (= tot, atâta cât este, cât o fi, oricât);
– „Nici aşa[,] nici aşa” sau „Nici da[,] nici ba” sau „Nici călare[,] nici pe jos” sau „Nici în căruţă[,] nici în teleguţă” sau „Nici laie[,] nici bălaie” (= nici într-un fel, nici în altul; în nici un chip; mereu nemulţumit);
– „Nici mai mult[,] nici mai puţin” (= exact, cât trebuie);
– „Nici prea-prea[,] nici foarte-foarte” (= aşa şi aşa; nici bine, nici rău; potrivit, mediocru);
– „Ori aşa[,] ori aşa” (= fie în felul acesta, fie în celălalt);
– „(Pe) ici[,] (pe) colo” (= din loc în loc, din timp în timp, la distanţe mari);
– „Şi aşa[,] şi aşa” (= şi într-un fel, şi într-altul);
– „Unul una[,] altul alta” (= fiecare câte ceva, în felul lui);
– „Vrei[,] nu vrei” (= de voie, de nevoie; fie că doreşti, fie că nu doreşti).
5) Omiterea virgulei în izolări şi intercalări
„oameni, adunaţi în faţa primăriei scandau...” sau „oameni, adunaţi în faţa primăriei[,] scandau...”?;
„dar, în continuare voi aduce...” sau „dar, în continuare[,] voi aduce...”? etc.
În unele cazuri, ordinea „subiect-atribut-predicat-complement direct şi indirect-complemente circumstanţiale” (care „corespund desfăşurării logice a gândirii” – Gramatica Academiei) este schimbată fie în vorbirea afectivă, „din nevoia de a da cât mai multă expresivitate comunicării”, fie pentru că ordinea cuvintelor este alta decât cea obişnuită „în cadrul unor construcţii sintactice neafective”. În frază, „propoziţiile subordonate introduse prin conjuncţii au topică mai liberă”, ocupând „locul pe care îl au în propoziţie părţile corespunzătoare lor”.
În alte cazuri, „unitatea unei propoziţii sau a unei fraze este sfărâmată prin introducerea în interiorul ei a unui cuvânt, a mai multor cuvinte sau a unei alte propoziţii”, propoziţiile intercalate fiind grupate în „propoziţii incidente şi propoziţii subordonate”.
În toate aceste cazuri, virgula „atrage atenţia în mod deosebit asupra unor cuvinte, prin despărţirea lor de restul frazei sau al propoziţiei”, servind astfel, ca şi alte semne de punctuaţie, la „redarea grafică a pauzelor şi a intonaţiei”. Despărţirea unor părţi de propoziţie sau a unor propoziţii – intercalate sau nu –, situate în interiorul unităţii sintactice, este marcată, grafic, prin virgule puse atât înaintea, cât şi în urma părţii de propoziţie sau a propoziţiei izolate (intercalate). Faptul că, frecvent, această despărţire se face defectuos (punându-se virgula doar într-o parte sau alta, uneori lipsind din ambele părţi) este dovedit de următoarele exemple:
• în propoziţie:
a) atribute exprimate prin adjective sau participii, urmate de compliniri: „Câteva zeci de oameni, adunaţi în faţa primăriei scandau numele actualului primar” (corect: „..., oameni, adunaţi în faţa primăriei[,]scandau numele actualului primar”), „Consiliul Judeţean al PDN, întrunit în şedinţă a luat în discuţie...” (corect: „Consiliul Judeţean al PDN, întrunit în şedinţă[,] a luat...”);
b) atribute substantivale prepoziţionale (exprimând vârsta sau provenienţa): „Fiica acestuia (...) de 24 de ani a dat foc unor resturi menajere în apropierea şirei de fân” (corect: „Fiica acestuia (...)[,] de 24 de ani[,] a dat foc unor resturi menajere...”), „Aşadar bărbatului de numai 35 de ani îi rămăsese ca unică îndeletnicire...” (corect: „Aşadar bărbatului[,] de numai 35 de ani[,] îi rămăsese...”), „Iar poetul Ştefan Bratosin din Călăraşi, stabilit în Franţa înainte de 1989...” (corect: „Iar poetul Ştefan Bratosin[,] din Călăraşi, stabilit în Franţa...”);
c) complemente circumstanţiale de timp: „A.P. s-a plimbat în vara aceasta, cu gândul declarat de a uita Dunărea pentru totdeauna” (corect: „...s-a plimbat[,] în vara aceasta, cu gândul declarat de a uita Dunărea...”), „Acolo am aflat că în 15 luni de la constituire, aceşti consilieri nu se întruniseră decât de 5 ori” (corect: „Acolo am aflat că[,] în 15 luni de la constituire, aceşti consilieri...”), „De reamintit că, pe data de 14 iulie s-a aprobat...” (corect: „De reamintit că, pe data de 14 iulie[,] s-a aprobat...”);
d) complemente circumstanţiale de loc, de mod sau condiţionale: „La tarabă, în piaţă să nu se comercializeze decât produse agroalimentare” (corect: „La tarabă, în piaţă[,] să nu se comercializeze...”), „Sau că eşti pur şi simplu, dornic să-l cunoşti pe cel care te reprezintă în Parlamentul României” (corect: „Sau că eşti[,] pur şi simplu, dornic să-l cunoşti...”).
• în frază:
a) propoziţii subordonate circumstanţiale de cauză: „Am intrat în primărie, pentru că pe primar îl căutam şi i-am cerut să stabilească un loc în care să ţinem şedinţa organizaţiei, altul decât la primărie” (corect: „Am intrat în primărie, pentru că pe primar îl căutam[,] şi i-am cerut să stabilească un loc în care să ţinem şedinţa organizaţiei, ...”);
b) propoziţii subordonate circumstanţiale condiţionale: „Numai că, dacă vă aduceţi bine aminte noi am pus o întrebare” (corect: „Numai că, dacă vă aduceţi bine aminte[,] noi am pus o întrebare”), „...considerând că dacă sunt primari, consilierii trebuie să tacă şi să înghită găluştele primarilor” (corect: „...considerând că[,] dacă sunt primari, consilierii trebuie să tacă...”);
c) propoziţii subordonate circumstanţiale concesive: „Am crescut în casa unor părinţi cu principii severe, care deşi erau destul de înstăriţi, erau foarte zgârciţi” (corect: „..., care[,] deşi erau destul de înstăriţi, erau foarte zgârciţi”), „Căci oricât de perenă s-ar dovedi, literatura este în egală măsură şi a momentului” (corect: „Căci[,] oricât de perenă s-ar dovedi, literatura este în egală măsură şi a momentului”).
(Va urma)