Gânduri despre poet: Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Fănuş Neagu, Marin Sorescu, Ion Băieşu, Gheorghe Pituţ


Definirea lui e mai dificilă decît simpla semnalare. Se identifică, pentru noi toţi, cu o stare poetică.
Nicolae MANOLESCU
 
 
Acesta era Nichita Stănescu, acesta era Poetul Nichita Stănescu, o sublimă nedesăvîrşire, un om care nu şi-a desăvîrşit viaţa cum ne aşteptam, un lider care nu vrea să fie lider, să nu se ia în serios. Era un lider, prin personalitatea lui şi prin talentul lui, dar într-adevăr el lupta împotriva acestei imagini, făcea tot ce este posibil ca să nu o săvîrşească. Acesta era poetul pe care unii l-au numit un poet de tip manierist, într-o discuţie recentă Nichita Stănescu a fost descoperit ca poet modernist, deci i se caută un loc în istoria literaturii şi el fuge din acel concept, din acel loc. Este peste tot şi pretutindeni şi niciodată într-un spaţiu foarte delimitat şi limitat. Acesta este, deci, Nichita Stănescu, un poet care, daţi-mi voie să închei printr-o parafrază, care nu ne ajută să mergem, dar ne ajută să respirăm.
Eugen SIMION
 
 
Poate mai mult decît noi toţi din generaţia Labiş, Nichita n-a lăsat timpul să curgă pe lîngă el, zadarnic. Fruntea lui îngemănează pulsaţii din Eminescu şi linge tainele cerului, dincolo de sublime cunoaşteri, unde numai gîndul pur, iluminat de zboruri apologetice, toate spre aripa lui Dumnezeu, poate pătrunde ca o mireasmă a Inspiraţiei. În universul poeziei lui, straniu bîntuit şi de matematici ermetice, ninge cu fulgi de magneziu, cu picături de torţă din vechea Eladă, ninge cu mai mult de patru puncte cardinale, cu ochii iubitei, cu inima ei coborînd din călcîi de luceafăr, cu ţăndări de felinar bucureştean, cu de tot rîsu-plînsu, cu semne metalice, smulse din crucea saniei, cu gălbenuş de ou dogmatic, ninge elegiac, iar osul pieptului – o bardă mînuită de-un înger – ciopleşte singurătate, fum, tăcere, alcool, blesteme şi din toate la un loc domnia Poeziei sau misterele ei, vecia închipuirii, biruinţa celui mai omenesc strigăt, care e durerea iubirii.
De ziua ta, Nichita, te îmbrăţişez cu dor.
Fănuş NEAGU
 
 
...O uzină de versuri, care se punea în mişcare din te miri ce inefabil, pentru a produce te miri ce minunăţii şi desfătări, livrate gratis, fără nici o contabilitate, dar absolut nici una, cititorilor, cînd încîntaţi, cînd de-a dreptul năuciţi de atîta preaplin.
Marin SORESCU
 
 
El era un om atît de generos încît se simţea în stare să strîngă în braţe toţi oamenii pămîntului... Mi s-a povestit că în ziua în care a împlinit cincizeci de ani, atît de mulţi poeţi tineri au venit să-l vadă, încît aceştia şedeau pe scara blocului, nemaiavînd loc în apartament... Toţi locatarii au ieşit la ferestre să admire acest omagiu extraordinar adus Poetului.
Ion BĂIEŞU
 
 
Nichita Stănescu ajunsese pînă acolo cu starea sa de Poet neistovit, încît îşi ridicase toate bucuriile, suferinţele şi dorurile la aceeaşi înălţime. Se purta astfel încît puteai să crezi că el depinde de tine şi că nici ţie, nici lui nu i se va întîmpla nimic rău niciodată. Optimismul său era fără pereche. „Bătrîne, cîtă vreme suntem în mijlocul poporului român nu trebuie să ne fie teamă de nimic, deoarece el ştie mai bine decît oricine drumul eternităţii, iar noi n-avem nevoie de altceva decît să fim atenţi la viaţa şi la manifestările lui, pronunţîndu-i cu cîteva clipe mai repede gîndul şi metafora lui!” spunea marele nostru poet.
Gheorghe PITUŢ