Precuvîntare la un interviu
Pentru tiparDeşi au, în temei, aceleaşi unelte de lucru – cuvintele, propoziţiile, gîndurile şi ideile omeneşti înveşmîntate în stofă lexicală –, lingviştii şi literaţii nu au parte, din păcate, decît parţial de aceeaşi trecere la public, la beneficiar, cum e la modă să se spună acum. Orice sondaj de opinie ar scoate la iveală această nedreptate: poeţii, prozatorii, dramaturgii, chiar şi criticii literari, cu cîteva volume la activ şi cu un dram de har în a potrivi cuvintele, sînt cu mult mai bine cunoscuţi, iar în consecinţă – şi mai „cotaţi” în societate decît unii filologi notorii sau lingvişti cu merite apreciate de foruri ştiinţifice internaţionale.
Dar cum există poeţi şi poeţi, prozatori şi prozatori... tot aşa există lingvişti şi lingvişti. Nu chiar tuturor cercetătorilor ştiinţei despre limbă le este hărăzit să se regăsească în atenţia generală doar graţie numelui imprimat pe copertele unei gramatici sau ale unui dicţionar.
Mioara Avram, credem, ba chiar avem convingerea, face parte din tagma lingviştilor ce se bucură de atenţia şi preţuirea unui număr impresionant de contemporani: semeni dar şi oameni cu preocupări total diferite de cele filologice, conaţionali, dar şi străini interesaţi de limba, de cultura, de spiritualitatea românească.
O fi fiind la mijloc faptul că a predat mulţi ani la Universitatea din Bucureşti, că a ţinut numeroase prelegeri pentru cadre didactice, redactori, gazetari ş.a., că a avut la Radio Bucureşti admirabile cicluri de emisiuni consacrate cultivării limbii. La acest capitol se impun cîteva precizări: unda Bucureştilor fiind o prezenţă vie, cotidiană şi în casele româneşti din stînga Prutului, sînt foarte mulţi şi basarabenii, şi nord-bucovinenii care au ascultat de-a lungul anilor glasul blînd şi vorba înţeleaptă ale Mioarei Avram, care te predispunea la o dragoste mai fierbinte, dar şi mai „curtenitoare”, mai grijulie pentru limba maternă. Apoi, cînd s-a mai ridicat cortina de fier trasă de sovietici peste Prut, iarăşi dna prof. univ. dr. Mioara Avram a fost în fruntea celor care au venit la Chişinău să ne înveţe... învăţătorii, cum se mai numeau pe atunci la noi profesorii de limba română, cărora le-a predat, în cîteva serii, strictul obligatoriu necesar de cunoştinţe lingvistice – gramatică, ortografie, stilistică etc. – ca aceştia, la rîndul lor, să ducă bruma de cunoştinţe acumulate elevilor şi liceenilor basarabeni. Acea prezenţă de la sfîrşitul verii lui 1990 a Mioarei Avram la Chişinău ne-a oferit un motiv în plus ca să ne exprimăm consideraţia şi gratitudinea pentru felul de a fi, de a munci şi de a crea al profesoarei noastre de la Bucureşti.
Nu e neglijabil nici acest aspect, dacă tot insistăm asupra impunerii Mioarei Avram în societate: ca angajată de o viaţă a Institutului de Lingvistică al Academiei Române, a lucrat mult în echipă, la elaborarea (scrierea şi/sau redactarea) unor lucrări colective de o importanţă covîrşitoare pentru evoluţia lingvisticii contemporane româneşti: 11 lucrări, în total 20 de volume, inclusiv Gramatica Academiei, Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română. Crestomaţie romanică, Formarea cuvintelor în limba română, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), Enciclopedia limbilor romanice, Dicţionarul limbii române ş.a.
Mioara Avram este autoare a peste 160 de studii şi articole de o incontestabilă valoare ştiinţifică, tipărite în publicaţii periodice sau culegeri de specialitate din Ţară şi din străinătate, alte 50 de scrieri de-ale domniei sale sînt categorisite ca „de popularizare” a ştiinţei lingvistice. Numele distinsei savante stă pe copertele a 7 volume de autor: primul dintre ele fiind consacrat gramaticii (mai exact, sintacticii) istorice a limbii române – Evoluţia subordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în limba română (1960, distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române), iar ultimul, Faceţi cunoştinţă cu limba română (coautor – acad. M. Sala) reprezentînd o minienciclopedie a limbii noastre, destinată în primul rînd străinilor, dar nu în ultimul – şi românilor care doresc să trăiască şi prin limba strămoşească. Cultivarea limbii, constituind o preocupare constantă, sinceră, nedisimulată, filială, de vreţi, a Mioarei Avram, şi-a găsit materializarea în două solide cărţi cu caracter de îndreptar/îndrumar: Probleme ale exprimării corecte (1987) şi Cuvintele limbii române între corect şi incorect (2001). Paradoxal, dar acest domeniu generator de binefacere – îngrijirea limbii, prezentarea ei astfel ca cei mai puţin avizaţi să-i deprindă mai uşor formele corecte – comportă nebănuite riscuri. Unul, ar putea fi numit pericolul căderii în didacticism. Altul – academismul, la care unii autori recurg, nimic de zis, din cele mai nobile intenţii, bunăoară pentru a fi mai convingători. Al treilea – abordarea nervoasă, întru cîtva justificat „supărăcioasă”: cum se poate, dom’le, să nu ştii atîta treabă? doar, în ultimă instanţă, cultivarea limbii se ocupă cu nişte „fleacuri”, care capătă importanţă într-un context mai larg şi nici nu vizează această îndeletnicire pe cei nesimţiţi la auzul/scrisul limbii materne. Ei bine, Mioara Avram ştie a evita cu virtuozitate toate aceste primejdii, reţinîndu-ne atenţia cu multă îngăduinţă şi înţelepciune, cu tăria argumentului pe cît de convingător, pe atît de captivant expus.
Două cărţi de-ale Mioarei Avram au în titlu specificarea „pentru toţi”: Gramatica pentru toţi: 30 de dificultăţi (1986, 1997, 2001) şi Ortografie pentru toţi (1990, 1997, o nouă ediţie fiind în curs de apariţie). În fond, această semnificativă precizare ar putea fi alăturată tuturor lucrărilor Mioarei Avram, căci în ele se îmbină armonios abordarea aprofundată a tematicii şi relevanţa savantă a materialului cu o elegantă accesibilitate a expunerii. Despre Gramatica pentru toţi mi-a fost dat personal să aud, în cadrul unor cursuri de română pentru străini, la Baia Mare, în vara lui 2000, că este „Biblia filologilor români”. Frapat de metaforă, m-am gîndit atunci la doza de complezenţă pe care o acorda autoarei prof. univ. dr. Emil Ionescu, de la Universitatea din Bucureşti. Pe urmă, la o citire mai atentă a acestei gramatici, mi-am dat seama că pe lîngă Biblia canonică, supranumită şi Sfînta Scriptură, mai există şi o Biblie a lui Martin Luther, şi o Biblie a lui Gala Galaction... Am mai observat apoi că în numeroase articole şi studii de gramatică, după ce se fac trimiteri la Gramatica Academiei Române, urmează obligatoriu trimiteri la Gramatica Mioarei Avram. Poate oare fi un semn mai elocvent de recunoaştere a valorii acestei lucrări?
Ortografie pentru toţi: 30 de dificultăţi a fost predată pentru tipar cu puţin înainte de prăbuşirea comunismului în România. Cine a citit prima ei ediţie, îndată după apariţie – la Bucureşti şi Timişoara mai mirosea a praf de puşcă –, nu a putut să nu remarce că autoarea viza şi unele greşeli de limbă pe care le comiteau cu nemiluita ştabii de pe malul Dîmboviţei, în frunte cu „cuplul prezidenţial” de tristă amintire. Din dragoste pentru limba română, dar şi din onestitate omenească şi profesională (ah, ce marfă deficitară acum, la noi!), Mioara Avram şi-a scris extraordinarul îndreptar pe principiul „Nec Caesar supra grammaticos”. În treacăt fie spus, de acelaşi principiu se ghidează Mioara Avram şi în atitudinea-i principială faţă de menţinerea normelor ortografice adoptate în 1965, norme care-i fereau pe români de scrierea năucitoare a lui „â” în interiorul cuvintelor. Şi în atitudinea faţă de problemele – reale sau inventate – ale limbii române vorbite în Republica Moldova. Prin articole, comunicări, declaraţii, memorii etc. Mioara Avram a spus tranşant – demonstrînd cu lux de argumente, pentru cei orbiţi de o ideologie a minciunii sau aserviţi acesteia –, că în stînga Prutului băştinaşii vorbesc româna şi că nu există temeiuri pentru a atribui acestui idiom numele dialectului moldovenesc, oricît de drag ar fi el, de la o vreme, unora care nici la nivelul acestui dialect nu cunosc româna. Chiar dacă o asemenea abordare le face cinste şi altor oameni de ştiinţă din Ţară, mi-ar plăcea să cred că Mioara Avram ar avea o atitudine cumva preferenţială faţă de noi, basarabenii. Realitatea însă e alta: aceeaşi afecţiune o are dumneaei faţă de limba română în ansamblu, fie din Dobrogea-i natală, fie din Muntenia sau Maramureş, din Moldova istorică sau din Transilvania; din Basarabia, Nordul Bucovinei, Banatul Sîrbesc ori alt spaţiu lingvistic românesc înstrăinat.
Acum, ştiu, Mioara Avram pregăteşte o nouă ediţie a Ortografiei pentru toţi. Celor 30 de categorii/clase de erori şi/sau abateri li se mai adaugă încă 10: o dovadă în plus că evoluţia tulbure a societăţii noastre se conjugă cu o mişcare nu mai puţin tulbure a stării de lucruri în privinţa corectitudinii limbii. Mai ştiu că doamna profesoară lucrează din greu, cum îi dau tîrcoale uneori probleme de sănătate. Tocmai de aceea ţin să-mi exprim speranţa, încrederea chiar – şi în aceste coloane de revistă – că Mioara Avram va duce la bun sfîrşit cît mai curînd noua ediţie, completată, a îndreptarului său ortografic, devenit faimos din primul an de apariţie. Căci, aşa cum am constatat de comun acord încă în 1990, într-un interviu pe care dumneaei l-a acordat revistei Glasul, lingviştii, în virtutea unor misterioase circumstanţe, trăiesc mult şi rodnic.
Alte amănunte despre mult stimata noastră Învăţătoare de la Bucureşti vă oferim, dragi cititori şi admiratori ai Mioarei Avram, în interviul realizat de colega noastră Eugenia Guzun de la Radio România Actualităţi, interviu pe care-l găzduim cu deosebită plăcere şi cu cele mai frumoase gînduri pentru interlocutoare.