Un model de conştiinţă şi rezistenţă
Pentru tipar;)
Am cunoscut în viaţa mea un om cu spirit enciclopedic, care pe parcursul anilor mi-a devenit mai mult decît prieten. O personalitate de o inteligenţă sclipitoare, înnăscută, cu merite distincte în viaţa Basarabiei, dar despre care cei din preajmă cunosc foarte puţine lucruri, pentru că este incredibil de modestă şi se retrage adesea în „turnul său de fildeş”, încercînd să se izoleze de lumea bezmetică, ingrată. Această „enciclopedie ambulantă” se numeşte Vlad Pohilă, omul onest şi blînd pînă la lacrimi. Prietenul fidel pînă la sacrificiu. Omul de cultură care îşi învinge duşmanii prin însuşi faptul că nu a devenit ca ei – vînători de slavă, onoruri şi bani. Înţeleptul care, dacă nu-i poate împăca pe oponenţi, taie poala şi fuge. Publicistul care mi-a amintit întotdeauna de viaţa tumultuoasă, ciudată a lui Eminescu, un gazetar prin vocaţie, care s-a luat de piept cu canaliile ostile neamului nostru, a suportat cu demnitate neagra sărăcie, dar nu a acceptat sub nici o formă să-şi vîndă sufletul. Scriitorul care s-a implicat în rutina publicistică şi în lupta zilnică pentru o bucată de pîine, în detrimentul operei sale literare. Intelectualul român care şi-a dat şi haina de pe el, a renunţat poate conştient la confortul familial, pentru promovarea Ideii Naţionale. Lingvistul care, alături de mulţi confraţi ai săi, a luptat pentru a dărui generaţiei mele fructul interzis de bolşevici: Limba şi Literatura Română cu tot cu literele latine. Ce dar suprem ne-ar mai fi putut face predecesorii noştri?! Poliglotul care completează fericit galeria personalităţilor cu vocaţie europeană, deschis spre valorile universale, traducător al lor, dar şi promotor al ideii de universalizare a culturii, civilizaţiei româneşti pe care o venerează sincer ca pe o religie.
În definitiv, aş spune-o simplu, pentru mine Vlad Pohilă este un model de conştiinţă şi rezistenţă umană, intelectuală. Am învăţat de la el că idealurile, convingerile de ordin naţional, ca şi onoarea, ca şi demnitatea, nu se comercializează, că un ziarist, un scriitor adevărat nu va accepta niciodată să scrie materiale la comandă pentru a manipula creierul basarabenilor şi aşa rătăciţi. I-am admirat întotdeauna articolele, eseurile, nuvelele, deoarece, fiind înzestrat cu har de la Dumnezeu, el nu forţează cuvintele, frazele lui curg lin şi firesc ca o apă neîncepută de izvor. Cred că anume din acest motiv, publicistica lui este citită, şi mai ales înţeleasă, de la ţăran pînă la academician. Pentru a-l caracteriza mai exact pe Vlad Pohilă voi apela la o definiţie a marelui Borges, potrivit căreia un om de cultură complet este cel care se manifestă pe multiple planuri: în literatură, publicistică, lingvistică etc.
L-am cunoscut în anul 1993, fiind invitat la Casa Radio pentru a realiza o emisiune despre Laureaţii Premiului Nobel. În acel moment am rămas pe puţin spus impresionată că Vlad a improvizat un discurs cu o mulţime de nume şi date fără să aibă în faţă vreo notiţă. Preţuirea adînc respectuoasă i-o port, totuşi, după participarea lui Vlad Pohilă la emisiunea mea, dedicată românilor de pretutindeni, „Focul din vatră”. A fost un dialog extraordinar, cu rezonanţă în rîndurile ascultătorilor. Ulterior, Vlad Pohilă a avut o contribuţie substanţială la realizarea acestui program unic în Basarabia, suprimat, din păcate, de regimul comunist. El m-a ajutat să-l fac din ce în ce mai atractiv, sub toate aspectele, inclusiv prin recomandarea unor distinse personalităţi româneşti de la noi şi de peste hotare.
Vlad, nu ţi-am spus-o niciodată, dar acum, la ceas aniversar, îţi mulţumesc că ai apărut în calea mea ca o fiinţă mîntuitoare, inteligentă şi senină!