Haiku. Selecţie din poeţi japonezi şi români
Pentru tipar;)
Matsuo BASH
Glicina
Vîntul adie:
Umbra glicinei
Abia tremură...
Pastel marin
O barcă se-opreşte.
În faţă, pe ţărm:
Un piersic în floare.
Crestele norilor
Fărîmate-n crîmpeie
Muntele sub lună.
Pe ramul uscat
O cioară poposi
Înserare de toamnă.
Atîta linişte
Ţîrîitul greierilor
Se afundă-n stînci.
Marea se-ntunecă
Ţipetele pescăruşilor
Sînt de un alb neclar.
Iazul străvechi
O broască se-aruncă
Clipocitul apei.
Primăvară
Noaptea de primăvară
s-a sfîrşit
cu zorile pe flori de cireş.
Pe drumul de munte, deodat,
soarele a răsărit scăldat
în mireasma florilor de prun.
Dimineaţa de primăvară
învăluie-n ceaţă
o colină fără nume.
Scena primăverii
e aproape gata:
luna şi florile de prun.
Vară
Chiar şi ciocănitoarea
nu va dăuna acestei sihăstrii
printre arborii verii.
Ah! ierburile verii!
Atît a mai rămas
din visurile bravilor războinici.
Flori
Floare de camelie –
a lunecat o lacrimă
căzînd.
Floarea miresei
atît de zveltă
pare muiată în rouă.
Toamna
Soarele, roşu strălucitor
necurmat, fierbinte, –
dar vîntul este al toamnei.
E toamnă tîrzie:
mă-ntreb – vecinul meu
cum o duce.
Hattori RANNSETSU
Pastel de toamnă
Frunze veştejite
Mîngîie, din zbor,
Pietre de morminte.
* * *
Ziua anului nou:
cerul e fără nori
vrăbiile sporovăiesc.
Kaga NO CIYO
Orfanul
Micuţul orfan
Trimis după lemne,
Pe vînt şi zăpadă!
Yokoi YAYU
Toamnă
Schitul în deal;
Clopotul sună:
Ciorile zboară.
BUSON
Factorul rural
Printre ierburile uscate,
Factorul rural a trecut:
Vulpea!
* * *
Primăvară, ploaie;
O fetiţă îşi învaţă pisoiul
să danseze.
* * *
Ploaia se strecoară înăuntru
ce gîndiţi despre asta
sobor de păpuşi?
* * *
Primăvara începe din nou:
o nouă nebunie
se adaugă celei vechi.
ISSA
Luna
Luna străluceşte:
Pînă şi micul tufiş
Se simte fericit!
Ultimul amic
Cînd voi muri,
Străjuieşte-mi mormîntul,
Greiere scump.
Daigaku HORIGUTSI
Frunze moarte
Frunzele moarte
Au ceva din tristeţea
Femeilor părăsite.
Astăzi
Pentru voi, îndrăgostiţilor,
Ce importanţă are trecutul?
Pentru voi, nu există decît „astăzi”.
Oglinda
În camera mea de bolnav,
Oglinda mă priveşte
Cu ochii nepăsători ai destinului.
O fotografie
În această lume
Parcă-aş fi o fotografie
Uitată-n fundul unui sertar.
Muncitoarea
Biruită de somn, mă culc;
Ierburile pe care ziua le tai,
În vis, iarăşi le tai!
Întrebare
Vii pentru că mă iubeşti?
Vii din obişnuinţă?
Sau ca să-mi încerci Inima?
SORA
* * *
Cîmpuri cu pepeni
Aşteaptă să lucească luna
Din nehotărîtul cer.
Cînd aici, cînd colo
printre şirurile de orz
fluturele...
KIKAKU
* * *
O, bujorii
De dragul cărora un vestit războinic
Şi-a scos armura
* * *
Cerşetorul!
Cerul şi pămîntul
Îi sînt hainele de vară.
KYORAI
* * *
Toţi pescarii golfului
Sînt departe;
Macii înfloresc.
KYROKU
* * *
Primul lucru
pe care-l doboară furtuna:
sperietoarea.
HOKUSHI
* * *
Orăcăind,
Broaştele parcă
S-ar îmboldi cu cotul.
TOKOKU
* * *
Ploaia îngheţată
În stare nu-i să ascundă luna,
Alunece din stăpînirea ei.
YASUI
* * *
Vînătorii harnici
Împletesc ferigă albă
Pentru săgeţile lor.
Nichita STĂNESCU
Moartea e copil.
Ea suge drept lapte
nisipul clepsidrei.
Cuvîntul se dizolvă-n piatră,
Şi piatra în pietre...
Toamnă.
(Din ciclul Epica magna)
* * *
Iarna locuieşte sub toamnă:
eu locuiesc
sub o piatră.
* * *
Rămaşi fără trup, morţii
s-au ascuns în pămînt
de ruşine.
* * *
Frunze galbene de salcie, pe lac.
Nu mă răsfrîng,
mă văd.
* * *
Eu nu sînt altceva decît
o pată de sînge.
Care vorbeşte.
* * *
Linişte,
o linişte...
ca şi cum m-ar gîndi un arbore.
* * *
Contemplai
cu ochi nemişcaţi.
În locul lor pietrele clipeau.
* * *
Mă muşcă un cîine
ah, privesc prin el
ca printr-o fereastră.
* * *
Îngerul grîului
mi s-a aşezat pe mustăţi:
contemplu.
* * *
Şiroind de lumină
Un peşte-mi cade-n braţe,
zburător.
* * *
Cînd te-am văzut
m-a lucit un frig suav
de stea căzătoare.
* * *
Te-ngălbeneşte
bănuiala mea
cum toamnele, frunzele.
* * *
Curgerea oului
din pasăre spre cuib:
aer nezburat!
Aurel RĂU
Pod roşu – arcuit.
Vine ziua spre mine
În straie shinto.
Culori în bazin.
Ca să cred iar în basme,
Un crap de aur.
Ochi oblic miraţi.
Surîsul răsare vag
metroul pleacă.
Şi păsări ţipînd.
Cînd vor şti să cînte
voi fi departe.
(Din volumul În inima lui Yamato)
Marin SORESCU
Furtuna
În ogradă
Fulgerele încarcă găinile
Cu electricitate.
Hornuri
Ah, hornurile
Prin care casele
Dau semn că şi-au tăiat venele!
Unghi
Trec pe cer, în formă fixă
Cocorii,
Sonetele ţăranilor.
Cînd
Că vine moartea
Şi atunci toată această încordare
îmi trece.
Drum
Merg înainte spre moarte
Cu coada ochilor
Tîrîş spre lucruri.
Întîmplare
Cu mine se petrece
Ceva
O viaţă de om.
Gheorghe TOMOZEI
Părere
Nu daţi de cîntec
zmulgînd penele
paserei!
Semn de bătrîneţe
Îţi scriu
cu ultima mea mînă
dreaptă.
Refracţii
Te-am sărutat cu buzele tale
m-ai iubit cu iubirea
mea.
Seară
Degetele mele
coboară pe gîtul tău lung, înfiorate,
ca pe o scară de incendiu...
Vasile IGNA
* * *
Cînd îmi voi aminti
această floare pe care
o salut cu o clipire din ochi.
* * *
Dacă poteca îngustă ce taie grădina
e drum,
încotro duce el?
* * *
Trandafirul Gabrielei
ca un ghioc în care se aude
suspinînd păcatul.
* * *
Va da frunze acest butaş
pe care brumele l-au obişnuit
cu absenţa?
Adrian PĂUNESCU
Toată lumina Greciei
În ochii orbi
ai lui Homer.
Rămîn atît
Un înrăit braconier
al lacrimii.
(Din volumul Viaţa mea e un roman)
Greşeală
Fiind o greşeală
Care se repetă
Pare o iubire.
Ediţie
Iarba va fi
cea mai populară ediţie
a mormîntului meu.
Virgil TEODORESCU
Te întîlnesc
în fragmentele pe care
umbra le-aruncă luminii
Tu eşti ca o piatră
desprinsă de ape
înfiată de fluvii.
(Din poemul Semicerc)
Al. T. STAMATIAD
Glume şi triluri;
Calde sărutări,
Sboară prin aer.
Soare de flăcări
Cîmpuri de aur:
Moara visează.
Vînturi şi ploi;
Tremură-n zări,
Palid, Amurgul.
Stele de gheaţă
Foc sub cenuşă,
Noapte tîrzie.
O rază de soare
Străbate prin ploaie:
Surîs printre lacrimi.
Cer ca de sticlă
Alb pretutindeni
Pietrele crapă.
(Din ciclul Peisagii sentimentale)
Gheorghe GRIGURCU
Visezi o frunză
O laşi apoi
Să-ţi mîngîie obrazul.
O rîndunică se-nalţă
În spaţiul brut
Spre a-l rafina.
(Din volumul Contemplaţii)
Virgil BULAT
Toamna
Mamei o frunză-ngălbenită
I-a căzut în poală.
(Din volumul Nocturnalia)
* * *
Haikú (fr. haïku, eng. haikku;cuv. japonez) este poemul clasic japonez, de o deosebită fineţe a expresiei lirice, cultivat începînd din secolul XV şi format din trei versuri, dintre care primul şi ultimul conţin 17 silabe, iar al doilea 15 silabe.