Un mic dicţionar de înţelepciune
Pentru tiparCunoscuţii lingvişti, profesor universitar Anatol Ciobanu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Lidia Novac, conferenţiar universitar, au oferit cititorilor o frumoasă carte de învăţătură Mic dicţionar latin-român de expresii consacrate. Apărut la finele anului 2002, la Editura Museum din Chişinău, în condiţii grafice din cele mai bune (fapt ce înlesneşte folosirea lui practică), prezentul dicţionar înglobează circa 1.500 de maxime, aforisme, dictoane, sentinţe, cuvinte înaripate, citate, expresii latineşti, înşiruite în ordine strict alfabetică, potrivit primelor cuvinte. Este destinat unui public larg: elevi, studenţi de la diferite facultăţi, profesori, mai cu seamă cei de latină, jurişti, medici, ziarişti. Toţi oamenii de cultură vor putea găsi în paginile lui luminoase şi edificatoare cugetări ale marilor gânditori, savanţi şi scriitori ai Romei şi Greciei, care au meditat asupra spiritului uman, gânduri înzestrate cu o mare putere de pătrundere şi confirmate de-a lungul istoriei seculare. Cititorul contemporan va savura comori judicioase ale strămoşilor din domeniile: etică, filozofie, retorică, artă, istorie, literatură, mitologie, drept, teologie, toate înveşmântate în haina limbii latine.
Lucrarea va fi extrem de preţioasă pentru cei care utilizează fie în scris, fie într-o conversaţie sau într-un discurs, maxime şi expresii latine. Dacă luăm în considerare şi faptul că generaţiile de absolvenţi din perioada sovietică au fost private de posibilitatea de a învăţa limba latină, un asemenea dicţionar va deveni pentru mulţi un ghid valoros, o călăuză de nădejde.
Având un caracter internaţional, prin conţinutul profund al majorităţii acestor aforisme, dictoane, „se precizează o poziţie filozofică sau o atitudine de viaţă, în formele artistice ale conciziunii sau ale exprimării figurate şi sugestive” [1, p. 6].
Apelăm adeseori la bogata moştenire a culturii şi civilizaţiei antice, pentru că, de fapt, prin ea cunoaştem valorile autentice ale antichităţii. Iar cunoştinţele acumulate din experienţa trecutului îndepărtat ne permit să conştientizăm prezentul, căci „dacă vrem să înţelegem lumea de astăzi, trebuie să înţelegem lumea antică, ale cărei valori autentice sunt şi constante ale spiritualităţii umane” [2, p. 5].
După cum se ştie, şi civilizaţia romană a stat la baza civilizaţiei moderne universale, iar latina de-a lungul mai multor secole a fost considerată în Europa drept limba ştiinţei şi a culturii, a diplomaţiei şi a jurisprudenţei, a învăţământului şi a bisericii. Iată de ce mai multe maxime şi citate cuprinse în această lucrare sunt excerptate din operele unor personalităţi celebre antice ca: Aristotel, Bias, Cicero, Euripide, Hipocrate, Horaţiu, Homer, Marţial, Ovidiu, Plaut, Plutarh, Quintilian, Seneca, Socrate, Tacit, Terenţiu, Vergiliu (vezi Indice de autori (consacraţi) de aforisme, p. 193-198).
În comparaţie cu alte lucrări lexicografice similare, dicţionarul de faţă se deosebeşte prin două aspecte: a) la toate cuvintele polisilabice latineşti din expresii sunt indicate accentele respective (de ex. Málá hérba cíto créscit – Iarba rea creşte repede); b) multe cuvinte latineşti sunt însoţite de exemple (citate) extrase din operele româneşti ale unor scriitori, savanţi, critici literari, publicişti, indicându-se sursa, anul de ediţie şi pagina (vezi Lista izvoarelor din care au fost excerptate exemplele, p. 199-201). Câteva pilde:
Alias – altfel spus, în alt timp. Utilizare: „În lirica ultimelor decenii... se «deconspiră» repede şi surâsul mefistofelic al lui Radu Negrescu, Alias, Aureliu Busuioc” (Em. Galaicu-Păun//Sfatul Ţării, nr. 92-94, 1992, p. 12);
Amicus Plato, sed magis amica veritas – mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul. Din Viaţa lui Aristotel de Ammonïos Saccas, filozof alexandrian. Utilizare: „Că se supără mulţi asupra unui adevăr atât de izbitor, aşa este, da «Amicus Plato, sed magis amica veritas»” (M. Eminescu, Publicistică, Chişinău, 1990, p. 357);
In extenso – pe larg; antonim In brevi. Utilizare: „Documentul între [...] s-a reprodus demult, atât textul slavic, precum şi o traducere in extenso...” (B. P. Hasdeu, Cuvente den bătrâni, vol.I, Bucureşti, 1983, p. 100);
In grosso modo – în linii mari; în mare. Utilizare: „Mentalitatea senil-voltairiană a lui Iorga, detectată cu justeţe in grosso modo de Călinescu, se dovedeşte a fi foarte receptivă...” (M. Cimpoi, în Revista de Lingvistică şi Ştiinţă Literară, nr. 4, p. 9);
In nuce – în miez, rezumativ, concentrat. Utilizare: „Despre politica lingvistică am scris un articol acum câţiva ani, însă reluând unele lucruri care erau in nuce de la început” (E. Coşeriu, Lingvistica integrală, Bucureşti, 1996, p. 28);
Nam vitiis nemo sine nascitur – nimeni nu se naşte fără vicii. Utilizare: „Însă el a hotărât contra categoricului stoic, căci nimeni nu se naşte fără vicii – Nam vitiis nemo sine nascitur” (G. Călinescu, Scriitori străini, Bucureşti, 1967, p. 78).
La unele maxime s-au citat mai multe exemplificări, lăsând impresia de exces. (A se vedea incognito, in corpore, magna cum laude, modus vivendi, persona non grata, quo vadis?, sine ira et studio, sine qua non, statu(s) quo, volens-nolens, vox populi, vox Dei.)
Registrul Dicţionarului conţine următoarele unităţi lexicale latine:
a) cuvinte consacrate: alibi – în alt loc, în altă parte; ibidem – în acelaşi loc; idem – acelaşi, tot aşa, la fel; ab absurdo – de la absurd; ad hoc – anume pentru aceasta, pentru cazul (scopul) acesta; ad interim – temporar, provizoriu, în decursul unui timp; a posteriori – din experienţă; a priori – din ceea ce a fost înainte, pe baza celor ştiute înainte etc.;
b) îmbinări de cuvinte: a prima facie – la prima vedere, după prima impresie; ars oratoria – arta oratorică; avis rara – pasăre rară; circulus vitiosus – cerc vicios; editio princeps – prima ediţie a unei cărţi; falsa spes – speranţă zadarnică; homo religiosus – om credincios (religios) etc.;
c) maxime, sentinţe, sfaturi: ars longa, vita brevis – arta e lungă, iar viaţa e scurtă; carpe diem! – fructifică ziua!, bucură-te de ziua de astăzi; consuetudo est secunda natura – obişnuinţa este a doua natură; divide et impera – dezbină şi stăpâneşte; dulce et decorum est pro patria mori – e plăcut şi frumos să mori pentru patrie; errare humanum est – a greşi e omeneşte; festina lente – grăbeşte-te încet; finis coronat opus – sfârşitul încununează opera etc.;
d) proverbe, zicători de largă circulaţie: Duobus litigantibus, tertius gaudet – Când doi se ceartă, al treilea se bucură (câştigă); Lupus in fabula – Vorbeşti de lup şi lupul e la uşă; Manus manum lavat – O mână spală pe alta; Qualis rex, talis grex – După cum e regele, aşa este şi mulţimea; Qui non laborat, non manducat – Cine nu lucrează, nu mănâncă; Qui tacet consentire videtur – Cine tace, pare să încuviinţeze etc.
Este oportună pentru cititorul mai puţin familiarizat cu gramatica latină lista de pronunţare a unor litere şi îmbinări de litere latine de la începutul lucrării (p. 8-9). E bine că s-a utilizat ortografia latină clasică, renunţându-se la unele particularităţi ale grafiei medievale. Cu toate acestea, nu se ştie de ce i intervocalic, nesilabic apare notat prin j, şi nu prin i (jucunda, juventus în loc de iucunda, iuventus).
Fideli principiului adoptat, autorii au căutat să prezinte o traducere cât mai aproape de original, însă nu o transpunere literală. De pildă, formula curriculum vitae este tradusă mai întâi literal „cursul vieţii”, apoi se indică sensul actual „notă bibliografică, scurtă biografie”. De asemenea şi inter pocula apare mai întâi cu traducerea exactă „între pocale”, specificându-se apoi sensul expresiei „la un pahar de vin”. Uneori se dau în paranteze cuvinte şi sintagme româneşti care nu au un corespondent direct în fraza latinească, dar sunt absolut necesare pentru înţelegerea adecvată a sensului unităţii lexicale. Astfel, expresia Etiam omnes, ego non în versiunea românească sună „chiar dacă toţi (se dezic), eu nu”. Tot astfel, Sero venientibus ossa are următoarea tălmăcire: „cei veniţi (prea) târziu la ospăţ (au parte doar) de oase”.
Şi totuşi pe alocuri se cerea o traducere mai liberă, mai îndepărtată de original. Atunci când comparăm traducerea din lucrarea de faţă a unor secvenţe cu versiunea respectivă din Aeterna latinitas (3), observăm că acestea din urmă sunt mai adecvate.
Să confruntăm traducerile:
Ab esse ad posse valet consequentia – judecând după realitate, se face (sic!) concluzia despre posibilitate – de la a fiinţa la a fi posibil, consecinţa este valabilă (3, p. 11); Beati possidentes – fericiţii posesori – fericiţi sunt cei care stăpânesc (ceva) (3, p. 69); Suaviter in modo, fortiter in re – delicat în procedee, puternic în acţiuni – cu blândeţe în aparenţă, cu forţă în realitate (3, p. 296); Summum ius, summa iniuria – o justiţie excesivă înseamnă o nedreptate excesivă – cel mai mare act de dreptate (poate fi uneori) cea mai mare nedreptate (3, p. 300) etc.
Deoarece materialul lexical care trebuia prezentat la întocmirea dicţionarului este enorm, se impunea găsirea unui criteriu mai riguros de selecţie. Nu toate expresiile incluse sunt „consacrate”. Avem în vedere cuvinte şi expresii ca: appendix, aut-aaut, bibamus!, circa, cito, epicrisis, epistola, explicite, interim, nihil, prius, pro, proximo, punctum, quasi, quidam, rideamus, satis, silentium, taceamus, usus, venenum, vulgus; ab initio, a die, ad vocem, a novo, homo sum, ita est, inter nos, mortis causa etc.
În acelaşi timp lipsesc maxime destul de frecvente în uz. Vom cita doar câteva: Aequat omnes cinis (Seneca) – Moartea îi face pe toţi egali; Cave illum semper, qui tibi imposuit semel (Syrus) – Fereşte-te întotdeauna de acela care te-a înşelat o dată; Culpam maiorum posteri luunt (Curtius) – Urmaşii ispăşesc greşelile înaintaşilor; Honos alit artes (Cicero) – Onoarea hrăneşte artele; Mali sunt homines qui bonis dicunt male (Plautus) – Sunt răi oamenii care vorbesc de rău pe cei buni; Nocet empta dolore voluptas (Horaţiu) – Plăcerea obţinută prin durere dăunează; Non est ad astra mollis e terris via (Seneca) – De la pământ către stele nu există o cale uşoară; Paucis est ad mentem bonam uti litteris (Seneca) – Înţelepciunea n-are nevoie de multă învăţătură; Stultus stulta loquitur (Euripide) – Prostul spune lucruri prosteşti; Una hirundo non efficit ver – Cu o rândunică nu se face primăvara; Ut ameris, amabilis esto (Ovidiu) – Ca să fii iubit, fii demn de iubire; Verae amicitiae sempiternae sunt (Cicero) – Adevăratele prietenii sunt veşnice; Veritatem dies aperit (Seneca) – Adevărul iese la iveală cu timpul; Veterrimus homini est amicus (Plautus) – Prietenul cel mai vechi este cel mai bun etc.
Este binevenită intenţia autorilor de a prezenta cât mai multe variante latineşti. Pentru economisire de spaţiu, era necesar, probabil, ca traducerea lor să se dea o singură dată. Trebuia să se recurgă la procedeul de a se face trimiteri la invariantă, procedeu destul de des practicat în lexicografie. Astfel, compară exemplele: De nihilo nihil v. Ex nihilo nihil (Lucreţiu) – Din nimic nimic (nu se naşte); Duobus certantibus, tertius gaudet v. Duobus litigantibus, tertius gaudet – Când doi se ceartă, al treilea câştigă.
Mai precizăm că este corectă varianta Nosce te ipsum, aşa cum apare la Cicero în Tusculanae disputationes, care a tradus maxima grecească gnothi seauton, de pe frontispiciul de la Delphi. În dicţionar avem şi forma cognosce te ipsum.
În concluzie, ţinem să subliniem că sugestiile şi observaţiile de mai sus nu ştirbesc valoarea intrinsecă a dicţionarului. Ele sunt făcute numai în ideea că lucrarea va fi în curând completată şi reeditată. Dicţionarul este extrem de util pentru orice intelectual, indiferent de profesiune, care doreşte să cunoască nemuritoarele perle ale marilor gânditori ai lumii antice, ce sunt la unison cu timpurile noastre.
Referinţe bibliografice
1. Vianu, Tudor, Dicţionar de maxime comentat, Bucureşti, 1962.
2. Matei, Horia C., O istorie a lumii antice, Chişinău, 1993.
3. Munteanu, Eugen; Munteanu, Lucia-Gabriela, Aeterna Latinitas. Mica enciclopedie a gândirii europene în expresia latină, Iaşi, Polirom, 1996.