Activitatea de lexicograf a profesorului Grigore Cincilei
Pentru tiparCercetările lexicografice ale prof. Gr. Cincilei sunt tot atât de importante ca şi investigaţiile sale pur teoretice în domeniile derivatologiei, semanticii sau gramaticii: dânsul a publicat (în colaborare) Dicţionarul şcolar român-francez [1], care a cunoscut câteva ediţii, şi Dicţionarul de bază francez-român [2], a participat la elaborarea Dicţionarului şcolar moldovenesc-francez [3], în care i-au revenit literele D şi N. Susţinem opinia, conform căreia activitatea de alcătuire a dicţionarelor bilingve este o continuare logică a cercetărilor efectuate de savant în domeniul categoriei gramaticale de gen a substantivelor în limba franceză şi română [4]. Sistematizarea diferenţelor de gen în cele două limbi, specificarea naturii gramaticale, semantice şi etimologice a acestui tip de diferenţe au fost posibile doar ca rezultat al unei examinări minuţioase a multor surse lexicografice existente la moment, în urma unei analize atente a particularităţilor de structurare lexicografică a unităţilor semnificative ale limbilor franceză şi română. Vom menţiona aici şi faptul că studiul citat mai sus aduce o contribuţie considerabilă la preîntâmpinarea interferenţelor de gen posibile în vorbirea şi scrierea românilor care studiază limba franceză.
Pentru a pune în lumină unele faţete ale teoriei lexicografice a prof. Gr. Cincilei, vom face referire la ediţiile din 1995 şi 1996 ale Dicţionarului şcolar ca fiind, după cum credem, cele mai reuşite şi mai valoroase; superioritatea calitativă a acestor ediţii faţă de cele precedente constituie, în primul rând, un efect al tehnicii lexicografice mai riguroase şi mai adecvate realităţii limbii române.
Originalitatea şi valoarea ambelor Dicţionare apar aici cu destulă claritate atât din volumul şi specificul materialului selectat şi cercetat (aproximativ 7.000 articole ce cuprind circa 10.000 sensuri sau variante lexico-semantice, peste 1.000 locuţiuni frazeologice şi peste 120 proverbe), cât şi din modalitatea de tratare a acestor unităţi. Autorii acordă o deosebită atenţie, în primul rând, claselor de cuvinte relaţionale – prepoziţiilor, conjuncţiilor, pronumelor – acelor elemente care îşi definesc spectrul funcţional prin locul şi rolul ce le au la construirea vorbirii, adică în organizarea structurilor sintagmatice, în definirea valorilor funcţionale ale cuvintelor noţionale în componenţa propoziţiilor. De exemplu, prepoziţiile de uz larg cu o structură semantică difuză à şi de sunt prezentate în sintagme tipice (nominale, verbale, adverbiale) care pot intra nemijlocit în structura gramaticală şi cea semantică a unităţilor comunicative: à l’arrivée du printemps la sosirea primăverii; de grand (bon) matin dis-de-dimineaţă; un costume de chasse un costum de vânătoare; aller à pied a merge pe jos etc. Astfel, cine consultă Dicţionarul de bază francez-român, poate găsi nu numai echivalentul românesc al prepoziţiilor sau al locuţiunilor prepoziţionale franceze, dar şi indicaţiile necesare despre locul acestora în structurarea semantică şi funcţională a constituenţilor prepoziţionali.
Ni se pare relevant faptul că ediţia din 1995 a Dicţionarului de bază francez-român prezintă în articole aparte un şir de lexeme analitice de tipul chemin de fer, tout à coup, precum şi locuţiuni ca au dépourvu, est-ce que etc., care sunt considerate, pe bună dreptate, unităţi independente de vocabular [2, p. 3].
Ca şi în cazul altor cuvinte relaţionale, interpretarea lexicografică a semanticii pronumelor personale este efectuată ţinându-se cont de particularităţile lor funcţionale, de specificul gramatical al limbii române, de rolul desinenţelor substantivului în structura sintactică a frazei româneşti. Iar întreaga paradigmă a declinării substantivelor este explicit corelată cu valorile semantice şi funcţionale proprii unităţilor pronominale din limba franceză. Pronumele personal neaccentuat francez me, de exemplu, are două echivalente funcţional-semantice în limba română: il me semble malade el mi se pare bolnav; il me conduit el mă conduce (1, p.122), iar prepoziţia franceză de corespunde în anumite contexte cazului genitiv în limba română: la robe de ma soeur rochia surorii mele (1, p.58). Se reuşeşte, după cum se vede, conjugarea necesară şi obligatorie a unităţilor de conţinut cu unităţile de expresie în ambele limbi, respectarea cu stricteţe a principiului că un dicţionar, alături de un manual de gramatică, învaţă de asemenea cum să vorbim şi să scriem o limbă, cum să corelăm structurile de gândire cu cele de expresie lingvistică.
Un cuvânt aparte merită modalitatea de descriere lexicografică a semanticii verbelor franceze şi, în primul rând, a verbelor polisemantice. Se porneşte de la ideea existenţei câtorva tipuri de polisemie verbală, astfel încât tratarea unităţii verbale este corelată obligatoriu cu particularităţile structurii lor semantice. Aşadar, structura semantică a verbelor avoir vt, faire vt, être vi, aller vi, donner vt ş.a. este diferită de cea a polisemantelor lancer vt, parler vi, pousser vt etc.
Polisemantele din prima categorie, zise şi verbe eurisemice, au structura semantică maximal difuză, valorile semantice se concretizează, se actualizează doar în vorbire, în cadrul unor unităţi sintagmatice mai mult sau mai puţin stabile, trecerea de la un sens la altul nu are caracter gradual, progresiv.
În cazul polisemantelor din categoria a doua legăturile dintre sensuri sunt mai strânse, mai apropiate; structura semantică a verbelor este mai nuanţată, mai reliefată, trecerea de la un sens la altul urmează anumite legităţi proprii fenomenului de derivare semantică.
Bineînţeles, între aceste două tipuri de polisemante verbale există numeroase alte varietăţi, structuri ale semanticii verbului, însă anume tratarea polisemiei de ordinul verbului faire vt şi a polisemiei de tipul lancer vt, felul logic de alcătuire a informaţiei vehiculate de aceste tipuri de verbe vădesc pregnant, credem, valoarea specialistului în domeniul lexicografiei.
În Dicţionar semnificaţiile, accepţiunile verbelor eurisemice de tipul faire vt sunt sistematizate, astfel încât toate gravitează în jurul unei singure semnificaţii generale, imediat legate de semnificantul eurisemantului. Semnificaţia generală este repetată în fiecare nouă accepţiune a verbului eurisemic şi precizată, specificată de un verb concret: a face, a confecţiona faire un costume; a face, a îndeplini faire son devoir; a face, a parcurge faire six kilometres; a face, a se ocupa faire du sport etc.
Avantajele unei asemenea modalităţi de tratare lexicografică sunt evidente: pe de o parte, se specifică dimensiunile denominative ale verbelor eurisemice, se menţionează raporturile de hipero-hiponimie dintre verbul-titlu, eurisemic şi verbele specifice, dar şi, pe de altă parte, se pun în valoare particularităţile cantitative ale întregului câmp lexico-semantic al verbelor reprezentate printr-un verb eurisemic.
Exemplele constituie unul din cele mai preţioase compartimente ale fiecărui dicţionar. “Nu există adevărat dicţionar fără exemple”, afirmă A. Rey în prefaţa faimosului dicţionar explicativ francez Le Petit Robert (p. XV). Dicţionarul şcolar al prof. Gr. Cincilei are un bogat ansamblu de unităţi menite să ilustreze contextele tipice de utilizare a cuvântului-titlu, printre care complemente tipice ale verbului, epitetele cele mai reprezentative ale substantivului, prepoziţiile cele mai frecvente. Numărul exemplelor este cu atât mai mare, cu cât potenţialul funcţional şi semantic al unităţii-titlu este mai larg şi mai abstract.
Luate în ansamblu – alegerea judicioasă a unităţilor lexicale investigate, structurarea riguroasă şi pragmatică a potenţialului lor semantic, forţa expresivă a exemplelor citate, conjugarea fericită a aspectului lexical cu cel gramatical ale cuvintelor-titlu –, aceste momente constituie principala virtute a tuturor dicţionarelor întocmite şi/sau redactate de prof. Grigore Cincilei.
Referinţe bibliografice:
1. Cincilei, Grigore, Prigorschi, Mihai. Dicţionar şcolar francez-român; redactor: Grigore Cincilei. Ed. a IV-a. – Chişinău, 1996. – 239 p.
2. Cincilei, Grigore, Prigorschi, Mihai. Dicţionar de bază francez-român; redactor: Grigore Cincilei. – Chişinău, 1995. – 239 p.
3. Dicţionar şcolar moldovenesc-francez. (Colectiv de autori.) – Chişinău: Lumina, 1978. – 431 p.
4. Cincilei, Grigore, Junghietu Maria. Studiu comparativ al genului substantivelor în limba franceză şi limba moldovenească: contribuţie la preîntâmpinarea interferenţei de gen. – Chişinău: Ştiinţa, 1973. – 81 p.