Virgula, bat-o s-o bată!
Pentru tiparIntroducerea inutilă a virgulei
1) După conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare
„şi[,] nu-i displăcea să chiulească” sau „şi nu-i displăcea…”?;
„însă[,] fascinaţia de a conduce” sau „însă fascinaţia...”? etc.
La fel ca în cazul conjuncţiei „deci”, nici celelalte conjuncţii coordonatoare (copulative, adversative, disjunctive sau conclusive) nu se despart, prin virgulă, de restul propoziţiei, chiar atunci când propoziţia este izolată, prin punct, de propoziţia anterioară, cu care se coordonează. Apelând la scriitorii noştri clasici, iată câteva exemple de utilizare corectă a conjuncţiilor coordonatoare: „Şi cine este trădător, stimabile?” (Caragiale), „Apoi începem cu toţii a mânca. Şi alţii, ca alţii...” (Creangă), „Au trecut vremile acelea, vremi de fapte strălucite, însă triste şi amare...” (Alexandrescu), „Ei scăpară sărind cu aripi de şindrilă. Însă Manole muri prefăcându-se în fântână” (G. Călinescu), „Sau că strada aceea nu mai este, sau că amintirea mea a strămutat-o într-o lume ireală...” (Galaction).
Formulările ce urmează, extrase din presa actuală, demonstrează că, spre deosebire de cele ale înaintaşilor noştri, ignoră deseori regulile de întrebuinţare adecvată a virgulei în propoziţie şi frază, introducând-o, aberant, după:
a) conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale: „Abia îşi luase o Dacie nouă şi[,] cineva, la frână, l-a pocnit în spate” (corect: „...îşi luase o Dacie nouă, şi cineva, la frână, l-a pocnit în spate”), „Cartea nu-l prea interesa. Şi[,] nici munca fizică” (corect: „...nu-l prea interesa. Şi nici munca fizică”), „De faţă erau părinţii fetei. Precum şi[,] ai băiatului...” (corect: „De faţă erau părinţii fetei. Precum şi ai băiatului...”);
b) conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale adversative: „Dar[,] nu te plâng eu, băiatule!” (corect: „Dar nu te plâng eu, băiatule!”), „Însă[,] fascinaţia de a conduce un club şi de a-l aduce în elita fotbalului intern i-a deschis un nou orizont unuia dintre marii «magicieni» români” (corect: „Însă fascinaţia de a conduce un club şi de a-l aduce în elita fotbalului intern...”), „S-a angajat să facă totul. Decât că[,] rezultatele spun altceva” (corect: „S-a angajat să facă totul. Decât că rezultatele spun altceva”);
c) conjuncţii disjunctive: „Voia să se facă fizician. Ori[,] să urmeze medicina” (corect: „...să se facă fizician. Ori să urmeze medicina”), „Sau[,] ele reprezintă copilăria trupului şi-ţi sugerează ideea că trebuie protejate” (corect: „Sau ele reprezintă copilăria trupului...”);
d) conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale conclusive: „Aşadar[,] depui actele la poliţie, dai o fugă până la Trezorerie...” (corect: „Aşadar depui actele la poliţie...”), „Aşa că[,] trebuie să le plătim dac-am cumpărat apartamentele în blocuri care aveau subsolul vraişte!” (corect: „Aşa că trebuie să le plătim dac-am cumpărat apartamentele...”), „Cărţile sunt prea scumpe. Ca atare[,] nu le mai cumpărăm” (corect: „...sunt prea scumpe. Ca atare nu le mai cumpărăm”), „M-am străduit să-i ajut. În consecinţă[,] n-am ce-mi reproşa” (corect: „M-am străduit să-i ajut. În consecinţă n-am ce-mi reproşa”), „Testele date au fost dificile. Prin urmare[,] şi eforturile au fost pe măsură” (corect: „...au fost dificile. Prin urmare şi eforturile au fost pe măsură”), „Faptele relatate sunt reprobabile. În concluzie[,] e necesar să intervenim” (corect: „Faptele relatate sunt reprobabile. În concluzie e necesar să intervenim”).
2) După conjuncţiile coordonatoare „dar” şi „or”
„dar[,] nu pentru totdeauna” sau „dar nu pentru totdeauna”?;
„or[,] frigul se menţine” sau „or frigul se menţine”? etc.
„Propoziţiile adversative – se precizează în Gramatica Academiei – au topica fixă în frază: propoziţia care cuprinde conjuncţia adversativă ocupă totdeauna locul al doilea”, prin urmare „conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale adversative stau la începutul celei de-a doua propoziţii adversative (cu excepţia lui «însă», care se poate pune şi în mijlocul sau la sfârşitul ultimei propoziţii)”. Faptul că raportul de coordonare adversativă poate lega, de obicei, două propoziţii principale este uşor de demonstrat atât în cadrul unei fraze unice, nefragmentate (de tipul: „Nu e soare, dar e bine...” – Coşbuc), cât şi în cel al unei fraze fragmentate, în propoziţia a doua este separată, prin punctuaţie, de coordonata ei („El concepuse ideea Unirii Principatelor într-o Dacie. Dar evenimentele politice erau contrarii” – Bolintineanu). Din cele arătate se desprinde ideea, de necontestat, că nici o conjuncţie adversativă nu poate fi izolată de propoziţia care o conţine, virgula apărând după conjuncţie doar când în cea de-a doua propoziţie coordonată avem intercalate sau incidente (de pildă: „Dar[,] pentru ca să-l bucure[,] i-a făcut un cadou”). Din păcate, aceste reguli nu sunt respectate, aşa cum se constată, în exemplele de mai jos, în ce priveşte:
a) conjuncţia adversativă „dar”: „Dar[,] militarii nu pot vorbi liber cu presa” (corect: „Dar militarii...”), „Dar[,] cine a trimis scrisoarea?” (corect: „Dar cine...?”), „Dar[,] să vedeţi cum devine chestia!” (corect: „Dar să vedeţi...!”), „Dar[,] o precizare se impune: nu am atacat ziarul pentru că...” (corect: „Dar o precizare...”), „Dar[,] părerea unui bărbat nu este aceeaşi” (corect: „Dar părerea...”).
b) conjuncţia adversativă „or” (echivalentă cu „dar”, „însă”): „Or[,] acesta din urmă este un avantaj deosebit de important” (corect: „Or acesta din urmă este un avantaj...”), „Or[,] domnul deputat de la SIDERCA încearcă să...” (corect: „Or domnul deputat...”), „Or[,] scriitorul se serveşte de convenţiile realismului aşa cum foloseşte punctuaţia...” (corect: „Or scriitorul...”), „Or[,] degringolada economică ce a marcat, în toţi aceşti ani, chinuitoarea tranziţie...” (corect: „Or degringolada economică...”), „Or[,] în acest caz se poate vorbi despre un adevărat test privind statutul Rusiei în afacerile mondiale, deja şifonat de «Vulpea deşertului»” (corect: „Or în acest caz...”).
3) După conjuncţiile subordonatoare
„umbla vorba că[,] unii cetăţeni...” sau „...că unii cetăţeni...”?;
„deşi[,] maşina a suferit...” sau „deşi maşina a suferit...”? etc.
„Conjuncţia – afirmă Ion Coteanu – este partea de vorbire care leagă diverse cuvinte din interiorul propoziţiei, precum şi două sau mai multe propoziţii...” În afara conjuncţiilor coordonatoare (şi, dar, însă, or, ci, sau, ori, deci, aşadar etc.), care leagă două propoziţii de acelaşi rang (o principală de o principală, o secundară de o secundară), cele subordonatoare (căci, că, dacă, de, deoarece, deşi, fiindcă, întrucât, încât etc.), cărora li se adaugă şi alte părţi de vorbire (adverbe şi pronume relative-interogative: când, cum, unde, cât, care, cine, ce etc.), leagă două sau mai multe propoziţii de rang diferit (o principală de o secundară, o regentă de o subordonată).
În diferite scrieri actuale, îndeosebi în cele care aparţin presei, această cerinţă este deseori încălcată, fapt dovedit de exemplele ce urmează, unde conjuncţiile subordonatoare introduc:
a) propoziţii secundare necircumstanţiale: „Mi s-a spus clar că[,] singurul organism abilitat să reducă aceste dobânzi este Direcţia Generală a Trezoreriei” (corect: „Mi s-a spus clar că singurul organism abilitat să reducă aceste dobânzi...”), „Umblă vorba, bat-o vina, că[,] unii cetăţeni ai urbei noastre au relaţii sus-puse...” (corect: „Umblă vorba, bat-o vina, că unii cetăţeni ai urbei...”), „...în străinătate, la festivaluri importante, unde[,] se ştie că aceşti copii au făcut o impresie foarte bună” (corect: „...la festivaluri importante, unde se ştie că aceşti copii au făcut o impresie foarte bună”), „Echipa de cercetare care s-a deplasat la faţa locului a constatat că[,] persoana decedată este numita P.V., de 43 de ani, din comuna Roseţi” (corect: „...a constatat că persoana decedată este numita...”);
b) propoziţii secundare circumstanţiale: „Pentru că[,] în clase plouă, nu credem că zăpada nu va reuşi să pătrundă în clase precum ploaia” (corect: „Pentru că în clase plouă, nu credem că zăpada nu va reuşi să pătrundă...”), „Întrucât[,] domnul subprefect promisese sindicatelor din transporturile judeţene că va ajuta soluţionarea problemelor...” (corect: „Întrucât domnul subprefect promisese sindicatelor din transporturile judeţene...”), „Deşi[,] maşina a suferit avarii foarte grave, se pare că n-au existat victime, iar şoferul nu se afla în stare de ebrietate” (corect: „Deşi maşina a suferit avarii foarte grave, se pare că n-au existat victime, iar şoferul...”), „Încât[,] genul «tuturor libertăţilor» nu va putea să creeze niciodată o specie de roman economist” (corect: „Încât genul «tuturor libertăţilor» nu va putea să creeze...”).
4) Înaintea propoziţiilor subiective dependente de adverbe şi verbe impersonale
„desigur că[,] am auzit” sau „desigur că am auzit”?;
„se pare că[,] cei 39 500...” sau „se pare că cei 39 500...”? etc.
„Subordonata subiectivă, ca şi subiectul în propoziţie, indiferent de topică – precizează Gh. Constantinescu-Dobridor –, nu se desparte prin virgulă de regenta ei.” Pe de o parte, propoziţia subiectivă (introdusă, de regulă, prin pronumele relativ-interogativ) poate să determine, în propoziţia regentă, verbe (locuţiuni verbale) personale cu funcţia de predicat verbal: un verb tranzitiv sau intranzitiv („Cine sapă groapa altuia cade singur într-însa”, „Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”), o locuţiune verbală tranzitivă sau intranzitivă („A băga de seamă acest lucru cine l-a adus aici”, „Habar nu are de meserie cine spune asta”), un verb la diateza pasivă sau un verb reflexiv pasiv („Este preţuit de oameni cel ce dovedeşte tărie de caracter”, „Se văd clar de aici ce lucrează pe schelă”).
Pe de altă parte, propoziţia subiectivă (introdusă, de regulă, prin conjuncţiile că, să, dacă şi adverbele relative) poate să determine, în propoziţia determinată, adverbe (locuţiuni adverbiale) predicative şi verbe (expresii verbale) impersonale, cu funcţia de predicat verbal: un adverb sau o locuţiune adverbială („Poate că se împacă”, „Desigur că se vor lua măsuri”, „Evident că problema nu rămâne aşa”, „Posibil să plouă pe seară”, „De bună seamă că-i ocroteşte”), un verb sau o locuţiune verbală cu caracter impersonal („Trebuie să dovedim acest aspect”, „Se întâmplă să mai încurcăm lucrurile”, „S-a dat de ştire că îi vom însoţi în călătorie”, „Îmi place cum schiază”), o expresie verbală impersonală („E adevărat că pleci din ţară?”, „E foarte important dacă intervii”).
Prin prisma exemplelor de mai înainte (cu deosebire a celor din alineatul precedent), care probează inexistenţa pauzei, marcată prin virgulă, dintre subordonatele subiective şi regentele lor, putem aprecia incorectitudinea punctuaţiei din enunţurile ce urmează, căci:
a) virgula apare, inutil, înaintea conjuncţiilor subordonatoare etc. care introduc propoziţiile subiective, despărţindu-le, eronat, de determinatele lor: „Desigur[,] că nu vom mai da vina pe dumneavoastră, stimaţi profesori” (corect: „Desigur că nu vom mai da vina pe dumneavoastră, ...”), „Păcat[,] că Vasile Putere, cel mai înflăcărat suporter al Stelei din inima Bărăganului, a plecat dezamăgit de la jocul echipei sale” (corect: „Păcat că Vasile Putere, cel mai înflăcărat suporter al Stelei din inima Bărăganului, a plecat dezamăgit...”), „E drept[,] că vila a fost luată în primăvară şi v-aţi mutat mai târziu” (corect: „E drept că vila a fost luată în primăvară...”);
b) virgula apare, inutil, după conjuncţiile subordonatoare etc. care introduc propoziţiile subiective, despărţindu-le, eronat, de elementele regentelor: „Probabil că[,] adevărul se află undeva la mijloc” (corect: „Probabil că adevărul se află undeva la mijloc”), „Poate că[,] n-ar fi mare scofală un asemenea curs...” (corect: „Poate că n-ar fi mare scofală un asemenea curs...”), „Desigur că[,] am auzit destule variante a (sic!) acestor motive” (corect: „Desigur că am auzit destule variante ale acestor motive”.)
5) În structura unor atribute neizolate (de identificare)
„fostul consilier[,] Cotenescu...” sau „...consilier Cotenescu”?;
„domnul viceprimar[,] Păvăloiu...” sau „...viceprimar Păvăloiu...”? etc.
Confuzia dintre părţile de propoziţie „izolate” şi cele „neizolate” are efecte şi logice, şi gramaticale, care ar putea fi evitate dacă virgula, ca semn al izolării, ar fi întrebuinţată pertinent (în cazul apoziţiilor sau al atributelor explicative). Din păcate, se constată că deseori este folosită nejustificat, acolo unde ea nu se impune în cazul atributelor neizolate, cu deosebire al celor de identificare.
Ne-am mai referit la fenomenul frecvent al omiterii virgulei în izolarea apoziţiilor de termenul explicat (pe care îl reiau şi-l precizează), apoziţiile putând să-l înlocuiască fără să modifice sensul comunicării (de ex.: „Stăteau ţăranii lui Potcoavă cu Niţă Frunză, logofătul” > „Stăteau... cu Niţă Frunză” = „Stăteau... cu logofătul”). Dacă numele indicat sau profesia acestuia nu se izolează de substantivul determinat, „ecuaţia” amintită nu mai funcţionează. Astfel, în enunţul „Uncheşul Haralambie s-a oprit cu ochii adânciţi în sine şi în trecut” (Sadoveanu), Haralambie nu este apoziţie (dacă ar fi fost: „Uncheşul[,] Haralambie[,] s-a oprit...”, însemna că „uncheşul” era unul singur, pe nume Haralambie!), ci atribut de identificare (care – după cum afirmă Gh. Constantinescu-Dobridor – „defineşte, individualizează obiectul denumit de substantivul regent, arătând care este acest obiect, deosebindu-l de celelalte din aceeaşi categorie”), ceea ce înseamnă că între alţi „uncheşi”, cu nume evident diferite, se distinge, în context, cel care se cheamă Haralambie. Într-o formulare de tipul: „Profesorul olteniţean[,] Lucian Pavel[,] vedeta românească a sârbilor”, este clar că Lucian Pavel nu este apoziţie, deci nu se izolează, prin virgulă, de regentul său, fiindcă cel vizat nu este singurul profesor din Olteniţa. Deci numele propriu nu trebuia, ca atribut de identificare, să fie izolat de funcţia sa didactică! ...Asemenea erori se văd şi în exemplele ce urmează, selectate din presă:
„Conduşi de domnul profesor[,] Mihail Manciu, copiii au fost aplaudaţi de toţi cei prezenţi” (corect: „Conduşi de domnul profesor Mihail Manciu, copiii au fost aplaudaţi...”), „Într-un scurt expozeu, nonconformistul profesor[,] Nicolae Scăunaş[,] şi-a amintit că prin oraşul nostru a trecut şi Lev Tolstoi...” (corect: „..., nonconformistul profesor Nicolae Scăunaş şi-a amintit...”), „Omul de afaceri[,] Gheorghe Mihăilă[,] nu va fi cooptat în conducerea Dunării” (corect: „Omul de afaceri Gheorghe Mihăilă nu va fi cooptat...”), „Ce ştie Tărăcilă despre prietenul său[,] Pavelescu, şi nu vrea să spună?” (corect: „Ce ştie Tărăcilă despre prietenul său Pavelescu, şi nu vrea să spună?”), „Actriţa Teatrului Odeon[,] Adriana Trandafir[,] îşi aniversează, în aceste zile de primăvară, ziua de naştere” (corect: „Actriţa Teatrului Odeon Adriana Trandafir îşi aniversează...”).
(Va urma)
* La solicitarea unor cititori ai revistei Limba Română, interesaţi de corectitudinea punctuaţiei – un compartiment cu adevărat dificil al ortografiei – publicăm fragmente din volumul Să vorbim şi să scriem corect: Erori frecvente în limbajul cotidian, de Ilie-Ştefan Rădulescu, Bucureşti, Editura Niculescu, 2002.