Poate a urcat în munţi să vadă divinitatea...
Pentru tipar
Nu ştiu când a ajuns şi la românii din Ţară, însă pentru noi, cei din afara Patriei, dar trăitori în limba română, Grigore Vieru a existat întotdeauna aşa, ca Eminescu – simplu, blând, plin de înţelesuri, ca mama, ca izvorul, ca melcii ascunşi sub roua ierbii, ca soarele ce coace pâinea pe lanuri...
Nu sunt demult copil, a ieşit din copilărie şi fiul meu, pentru care prima carte a fost Albinuţa lui Grigore Vieru, învăţând din ea alfabetul înainte de a rosti bine cuvintele. Ştiu că toţi suntem oaspeţi pe acest pământ şi că moartea vine la fiecare. Am văzut-o cum intră în casă, căci a trecut prin mine, luându-mi fiinţele care mi-au dat viaţă.
Vestea despre moartea poetului Grigore Vieru însă mi se pare ceva de domeniul nefirescului. Şi nu numai pentru că ea, inevitabilă şi atotputernică, trebuia să fie neputincioasă în faţa celui care a scris: „Mare eşti, moarte, / Dar singură tu / Eu am vatră unde iubi / Tu nu, tu nu”, sau: „Nu frică, nu teamă – / Milă de tine mi-i, / Că n-ai avut niciodată mamă, / Că n-ai avut niciodată copii”.
Nefirească şi incredibilă, această durere s-a abătut totuşi asupra noastră, ca să ne amintească că făptura ce-o credeam aeriană – numai spirit, numai o rană însângerată, numită graiul matern – era întrupată în carne şi oase şi avea o soartă asemenea tuturor trăitorilor.
Într-o seară târzie de octombrie (2005), întâmplarea a făcut să însoţesc făptura suavă a poetului pe străzile Cernăuţiului, sprijinindu-i fragilitatea spre o casă primitoare. Slăbit trupeşte, venise totuşi cu mai mulţi prieteni întru credinţa limbii române la jubileul poetului Vasile Tărâţeanu. Din confesiunile sale am reţinut că a iubit Bucovina, Cernăuţiul, considerând cu neprihana pruncilor că suntem mai aproape de Dumnezeu: „Mi-e dor de el: de Cernăuţi. Mi-e dor de munţi, de aerul lor. Nu se vede divinitatea din crestele lor, dar de acolo se poate crede în ea”.
Poate a urcat în munţii Bucovinei să vadă divinitatea în care a crezut şi ne-a dăruit cu atâta prisosinţă din credinţa sa?