Ceremonii (Finis coronat opus)
Pentru tiparPremiul Internaţional „Ovidius” al primei ediţii a Festivalului Zile şi nopţi de literatură” i-a fost acordat prozatorului Jorge Semprun, născut la 10 decembrie 1923, la Madrid, pentru ca, în 1937, după pierderea războiului civil de către republicani, să se exileze împreună cu familia în Franţa, unde îşi urmează şcolarizarea, apoi studiile la Universitatea Sorbona.
Distincţia i-a revenit pentru valoarea recunoscută a operei literare, contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei interetnice, se menţionează în decizia juriului ce l-a avut de preşedinte pe criticul literar Mircea Martin. Să reţinem şi alte momente din dramatic-captivanta biografie a scriitorului. În 1941, Jorge Semprun aderă la organizaţia de franctirori şi partizani ai Rezistenţei franceze. Peste un an, devine membru al partidului comunist spaniol, iar în 1943 este arestat de Gestapo, ajungând deţinut în lagărul de concentrare Buchenwald, de unde are şansa de a fi salvat. Revine la Paris în 1945.
Criticul literar Cornel Ungureanu, membru al juriului, a subliniat: „Pentru noi, Semprun este scriitorul spaniol care a venit la sfârşitul anilor ’60, împreună cu un lung şir de autori care aduceau un spirit nou, un refuz al clişeelor, autori de stânga având, în acelaşi timp, o extraordinară vocaţie literară. Când a ajuns în România, acum aproape 40 de ani, cu Le Grand Voyage, Semprun era deja un mit literar. Şi după atâtea decenii, după o carieră extraordinară, întâlnirea cu el este un lucru deosebit”.
Şi iarăşi la biografia sa să ne întoarcem. Începând cu anul 1953, Jorge Semprun coordonează activitatea clandestină de rezistenţă contra regimului dictatorial al lui Franco, făcând-o în numele comitetului central al partidului comunist. Din 1957 până în 1962, activează sub numele conspirativ (înainte de a avea vreun... pseudonim literar!) Frederico Sanchez, pentru ca doi ani mai târziu, în 1964, să fie exclus din partid sub motivaţia că ar devia de la linia ideologiei comuniste.
În anii 1988–1991, deţine portofoliul de ministru al culturii în Guvernul spaniol, iar în 1996 este ales membru al Academiei Goncourt.
În zilele Festivalului de la Mangalia a fost lansat romanul lui Jorge Semprun Mortul care trebuie, apărut la Editura clujeană „Dacia”.
Premiul Festivalului – Marea medalie de argint – i-a fost atribuit celebrului prozator novator francez Alain Robbe-Grillet pentru contribuţia la extinderea frontierelor literaturii. „Sunt fericit că am asistat la aşezarea alături a acestor foarte mari scriitori, care păstrează formula spiritului european, din ce în ce mai ameninţată”, spunea criticul literar Cornel Ungureanu.
Născut la Brest (Franţa), la 18 august 1922, viitorul mare prozator şi cineast Alain Robbe-Grillet a studiat la Institutul Naţional de Agronomie, între 1949 şi 1951, este inginer la Institutul de fructe şi citrice coloniale. Glorioasa-i carieră de scriitor, lector, conferenţiar şi consilier începe în 1949, când este angajat colaborator la „Editions Minuit”, care a durat, fructuos, o jumătate de secol. Iar numele său, „ostentativ” pomenit, e legat, în primul rând, de Noul Roman care, zic uşor eufemistic unii, probabil că „n-a murit” şi că, eventual, se va discuta încă mult timp de fostul Nou Roman. Iar însuşi Alain Robbe-Grillet spunea într-un recent interviu din România literară: “Părerea mea este că romanul nu poate fi decât „nou”. Dacă nu este „nou”, nu poate exista. Singurii scriitori care au dăinuit în istoria literaturii sunt cei care au înnoit literatura, la fel cum singurii pictori care dăinuie sunt cei care au reînnoit pictura, acelaşi lucru se poate spune şi despre muzicienii care au făcut ca muzica să evolueze”.
Şi de ce n-ar fi crezut acest venerabil şi vital papă, precum i se mai spune?
Aşadar, prin alegerea laureaţilor, prin însăşi ceremonia de cinstire a literaturii de pretutindeni, Festivalul de la Mangalia invocă, implicit şi îndreptăţit, antica maximă: Finalul încoronează opera!