Durerea poeziei
Pentru tiparPoeziei nu-i merge bine astăzi în lume. Să încercăm să vedem care sunt cauzele.
– Unii teoreticieni ai poeziei apelează la Hegel când afirmă că societatea tehnico-industrială nu ar corespunde poeziei. Dacă se acceptă o astfel de opinie, înseamnă că în cele mai dezvoltate ţări industriale poezia ar fi grav ameninţată. Şi nu numai acolo. Este adevărat că astăzi se citeşte foarte puţină poezie, că virtualii cititori o neglijează într-un mod cu totul neliniştitor. Trăim într-o lume a prostraţiei şi a stresului, care epuizează energiile fizice şi psihice ale omului şi consumă aproape tot timpul liber. Or, literatura bună cere de la cititor efort şi timp pentru a fi înţeleasă şi savurată. În locul ei, acum înfloreşte literatura de consum, de spaimă, de sex, de moarte. Kitschul literar se tipăreşte şi se vinde în tiraje imense, înspăimântătoare. Astăzi nu se mai vorbeşte de capodopere, ci de best-seller. Nu e bun ce este bun, ci ceea ce se vinde bine.
– Timpul înseamnă bani, se spune astăzi pretutindeni. Timpul este suflet şi creaţie, susţin eu. Banul sprijină şi încurajează doar produsele ce aduc profit. Poezia nu aduce nici un profit şi nici nu adună masele de oameni. Un fotbalist costă milioane şi milioane de dolari. Mă întreb: Cât costă un poet? Când un star de muzică pop are concert, nu-i suficient nici un stadion, deşi biletele sunt foarte scumpe. Când un poet renumit are o seară de poezie, abia dacă se umple o sală. Astăzi există în lume sute de mii de tone de material exploziv pe cap de pământean. Mă întreb câte miligrame de poezie bună există pe cap de locuitor. Poate că după Guernica, după Auschwitz, după 11 septembrie 2001 nu mai e nevoie de poezie? În literatură, ca şi în economie, există o valoare şi există un preţ. În literatură, ca şi în economie, valoarea nu coincide totdeauna cu preţul. Aceasta este valabil în special pentru poezie. Poezia este o creaţie de înaltă valoare estetico-literară, dar are un preţ foarte scăzut la cititori. Nu e nici cumpărată, nici citită.
– Omul, precum societatea în general, tinde spre o stare de inerţie şi închistare. Poetul este necesar pentru tulburarea şi destrămarea acestei mătase a broaştei sufleteşti. Oamenii preferă discuţiile banale şi superficiale în locul celor superioare şi elevate ale poeziei. Poetul trebuie să introducă neliniştea în spiritul societăţii şi să pună spini florilor de plastic. El trebuie să zguduie sufletul editorului mercantil şi al cititorului leneş, somnolent şi al duhului gândirii pozitive lansat cu încăpăţânare de politicieni, businessmeni şi alţi hoţi psiho-sociali. Poetul nu poate gândi pozitivist, practicist, mercantil.
– Cineva susţinea că, într-o zi, toată lumea va începe să scrie poezie. Mulţi au înţeles greşit această afirmaţie, şi au început să scrie şi să tot scrie. Cu câteva sute de dolari, oricine poate să-şi publice o carte de versuri şi să se considere poet. Se editează enorm de multă „poezie”, fiindcă se înţelege greşit rolul acesteia. Poezia trebuie să acţioneze în adâncime, nu în larg. Poezia nu trebuie lăsată să fie pătrunsă de gustul vulgului şi al modei literare, nici să cadă într-o flecăreală de cuvinte frumos fardate şi colorate şi nici sub influenţa şarlatanilor pseudoesteticii, a târguielilor unor editori sau sub cea a dogmaticilor.
– Unii poeţi pleacă de la zicala că hainele îl fac pe om, iar cuvintele şi metaforele strălucitoare fac poezia şi îşi împodobesc versurile atât de mult, încât nu se mai văd decât podoabele. Însă o poezie care nu conţine un mesaj universal nu este o poezie de valoare, oricât de frumoasă ar fi ea în veşmintele limbii naţionale.
A fi poet bun nu înseamnă să fii sumbru şi de nepătruns. A fi profund înseamnă să fii simplu. O poezie autentică cere multă experienţă de viaţă, înţelepciune şi adevăr. Sufletul nu se vede. Hainele se văd.
– Poezia trebuie să rămână o artă a adevărului, nu a modei literare. Ea trebuie să rămână o aventură, şi nu risc ontologic, precum scrie Heidegger; să rămână arta de a îmbunătăţi, de a perfecţiona ceea ce este şi de a umaniza şi înnobila lumea. Mai mult ca atât, poetul trebuie să devină conştiinţa omenirii. Adevăratul poet stă totdeauna de partea adevărului, pentru al cărui triumf e oricând gata să se sacrifice chiar şi biologic. Destinul creatorului a fost totdeauna tragic. Abia după ce Justiţia i-a omorât pe Iisus şi pe Socrate şi i-a alungat în exil pe Lao-Tze şi Ovidiu, lumea a preamărit învăţăturile acestora. Cred că cel mai bun mijloc de a apăra lumea împotriva degradării culturii şi literaturii este poezia. Baudelaire spunea că fără pâine poţi trăi câteva zile, fără poezie, însă, nici o zi. Poezia este vitamina sufletului şi sufletul limbii. Doar Pegas mai poate apăra lumea de caii apocaliptici ai războiului. Să-l lăsăm să zboare liber.
Însă pentru ca să fie eficientă, o problemă trebuie să fie urgent rezolvată. E necesar să găsim calea care duce poezia spre cititori, pentru a fi citită şi căutată, cumpărată şi, concomitent, pentru a-i asigura poetului mijloace de existenţă onorabilă. Asta, dacă dorim ca poezia să nu mai însemne sărăcie. Speranţa mea este că viitorul va rezolva această situaţie atât de importantă pentru poeţi şi pentru poezie. O întâlnire mai fericită între poet şi societate nu numai că trebuie să se producă, dar şi să dea roade. Fără rezolvarea problemei existenţiale a poetului, e de presupus că foarte curând nici o femeie nu va dori să fie muză.