Amintire de familie
Pentru tiparCând războiul orb s-a terminat
un ţăran din Insula Roşie a fost condamnat
la decapitare
pentru crima de a fi aclamat pe regele învins.
Soţia lui a mers pe jos din Jamtland tocmai
să cerşească mila Maiestăţii învingătoare.
Cu inima strânsă şi picioarele sângerânde
a ajuns la timp la Stockholm.
L-a oprit pe rege la poarta oraşului
agăţându-i-se de scara de la şa şi i-a spus: „Stăpâne bun”
şi Înălţimea Sa cu soarele în piept
pe când calul s-a dat înapoi, a fost încântat
să-i dăruiască femeii capul bărbatului ei
şi ca să confirme gestul său
i-a pus un sigiliu pe zapisul de iertare.
Cu paşi iuţi acum şi gata de iubire iar
ea s-a întors în Nord.
Şi sosind în sfârşit
după săptămâni de piatră ea n-a mai aflat
nici o barcă la mal.
Toţi trecuseră apa în bărci
să vadă cum arată un om
de la care Dumnezeu şi-a întors faţa.
Şi astfel ea a rămas cu buzele împietrite
pe ţărmul celălalt şi a văzut
în depărtare cum cade capul bărbatului ei.
Scrierea scrisorii
1
Jumătate din scrisoare e scrisă
de persoana căreia îi este dedicată.
Tu, aşteptându-mi rândurile
ştii deja atâtea despre mine
iar eu prea aproape fiind nu le mai văd.
Îmi poţi spune foarte multe
chiar numai din mâna mea mâzgălind cuvinte.
Din hârtia dinaintea mea se ridică
un murmur asemeni zgomotului
din căştile audio aşezate alături.
2
I-am scris lui Nichita Stănescu
neştiind că el tocmai murise.
Şi am simţit un frig străin ridicându-se
din cele scrise prin mâna mea.
În cameră ce mai abis de senzaţii şi impresii!
I-am forţat imaginea să apară din tapet:
trăsăturile lui pufoase care au învăţat prea multe,
zâmbetul din care i-a dispărut poemul,
picioarele care abia mai zăreau pantofii.
Cuvintele îngheţate pe pagină
şi-au respins înţelesul.
Doar pe jumătate gata, scrisoarea s-a încheiat.
3
Cu cât e mai înţelept scrisul
Decât scriitorul.
Aceste rânduri devin din ce în ce mai oblice
iar mesajul lor s-a preschimbat în ceva
pe care nici unul din noi nu l-a dorit.
Ultima parte poate se va elibera
şi va descrie ceva de dincolo de noi –
istoria noastră care ne-a abandonat, atât de adevărată
încât chipurile noastre îndrăznesc să ne părăsească.
În româneşte de Liliana URSU
* * *
Kjell Espmark s-a născut în 1930. Este poet, romancier şi istoric literar. Autor a unsprezece cărţi de poezie. Unele din lucrările sale au fost publicate în engleză: Béla Bartok against the Third Reich (Oasis/Shearsmen, Londra, 1985), în Four Swedish Poets (White Pine Press, Fredonia, New York, 1990), în Five Swedish Poets (Norvik Press, Norwich, 1997), Route Tournante (Forest Books, Londra&Boston, 1993). Opera sa poetică a fost tradusă în 16 limbi.
Kjell Espmark a mai editat un ciclu de şapte romane cu titlul Glàmskans tid (The Age of Oblivion), şi acestea traduse în mai multe limbi. Ultimul său roman se intitulează Voltaires resa (Călătoria lui Voltaire, 2000). Cele şapte cărţi de critică literară, semnate de Kjell Espmark, includ studii referitoare la Artur Lundkvist, Harry Martinson, Tomas Transtràmer. Unele studii sunt consacrate tradiţiei literare de la Baudelaire până în zilele noastre (Translating the Soul). Cea mai cunoscută lucrare a sa de critică literară este The Nobel Prize in Literature, A Study of the Criteria behind the Choices, apărută în 1986 şi tradusă mai târziu în mai multe limbi. O ediţie revăzută a fost publicată în 2001: Litteraturpriset, Hundra ar med Nobels uppdrag (The Literary Prize, A Hundred Years with Nobel’s Assignment).
În perioada 1978-1995 Kjell Espmark a fost profesor de Literatură Comparată la Universitatea din Stockholm. Membru al Academiei Suedeze, din 1981, şi al Comitetului Nobel al acesteia, din 1988. Este laureat a numeroase premii, inclusiv Premiul Schöck pentru critică literară şi Premiul Bellman pentru poezie. Ultimele sale distincţii literare sunt: Premiul Kellgren şi Premiul Mare Al De Nio (Al Nouălea).