Căprioara
Pentru tiparStânca ce-ţi taie respiraţia, albă dorinţă
Apa ţâşnind din sânge
Lasă-mi forma să se îngusteze, să-mi sfărâme trupul,
ca totul să fie una: cenuşă şi schelet, un pumn de ţărână.
Mă bei, secătuindu-mi culoarea sufletului
Mă aduni din valuri, ca pe o muscă într-o minusculă barcă.
Capul îmi vâjâie, văd cum
au fost făcuţi munţii, cum s-au născut stelele.
Ţi-ai tras sprânceana de sub mine. M-am ridicat.
Priveşte în aer. În tine, uscată, toată
a mea. Acoperişuri de aur se unesc deasupra noastră,
mici pagode din frunze. Eu sunt în dulciurile mătăsoase,
tandru şi tenace. Îţi suflu ceaţa
în respiraţie şi respiraţia ta o aduc în capul de zeu al grădinii mele, căprioară.
Lacul
Destinul se rostogoleşte peste mine. Uneori ca un ou. Alteori
cu labele, izbindu-mă de taluz. Urlu. Încerc
să mă ridic. Îmi pun zălog toată bărbăţia. N-ar trebui
să fac asta. Destinul mă poate nimici acum.
Dacă destinul nu suflă asupra sufletelor noastre, îngheţăm
pe loc. Am petrecut zile întregi cu spaima
că soarele nu va mai răsări. Că era ultima mea zi.
Am simţit lumina alunecându-mi din mâini şi dacă
n-aş fi avut destule fise în buzunar şi dacă vocea Metkăi
nu era atât de dulce şi de bună şi de solidă şi
de adevărată, sufletul mi-ar fi ieşit din trup, aşa
cum într-o bună zi se va întâmpla. Cu moartea trebuie să fii amabil
Casa e locul de unde ne tragem. Totul într-o umedă găluşcă.
Trăim doar o clipă. Doar până când se usucă lacul.
Iona
cum apune soarele?
ca zăpada
ce culoare are marea?
mare
Iona, eşti sărat?
sunt sărat
Iona, eşti un steag?
sunt un steag
licuricii se odihnesc acum
cum sunt pietrele?
verzi
căţeluşii cum se joacă?
ca florile
Iona, eşti peşte?
sunt peşte
Iona, eşti un arici de mare?
sunt un arici de mare
ascultă refluxul
Iona e căprioara care aleargă prin pădure
Iona e muntele care respiră
Iona cuprinde toate casele
ai auzit vreodată un asemenea curcubeu?
cum e roua?
ai adormit?
În româneşte de Liliana URSU
* * *
Născut în 1941 la Zagreb, Tomaz Salamun a publicat treizeci de culegeri de poezie în Slovenia. A provocat o adevărată revoluţie în literatura slovenă chiar de la prima apariţie (Poker, 1966). Scriitorul a renunţat la imaginile poetice intimiste şi tradiţionale, înlocuindu-le cu efecte combinate. Ca element adiţional şocant pentru un cititor conservativ, a introdus prezenţa clară a corpului în text. Salamun nu şi-a pierdut niciodată energia poetică tinerească; chiar şi acum, când a primit cele mai înalte onoruri pe care ţara sa a putut să i le acorde. Şi după ce a fost numit Ataşat Cultural al Ambasadei Sloveniei la New York, el continuă să fie acelaşi enfant terrible de cândva, de pe când făcea parte din avangardă.
În anumite privinţe, Tomaz Salamun se bucură de o mai mare popularitate peste hotare, decât acasă. Prezenţa sa literară este atestată în toată Europa, iar în Statele Unite este considerat unul dintre cei mai traduşi poeţi europeni contemporani. Versul său este înalt apreciat atât de tinerele generaţii de poeţi americani, cât şi de personalităţi marcante, cum ar fi: Jorie Graham, Robert Creeley, David St. John, Robert Haas (autor al introducerii la cartea lui Salamun publicată în 1988 de Ecco Press) şi Charles Simic (editor al celei mai recente culegeri, publicată în 2000 de Harcourt Brace).
Dintre numeroasele sale cărţi editate peste hotare, începând cu 1972, amintim: Ein Stengel Petersilie im Smoking, Frankfurt: Fischer, 1972; Turbines, Iowa City: The University, 1973; Wiersze, Cracovia: Wydawnictwo Literackie, 1979; Glas, Split: Logos, 1985; The Selected Poems of Tomaz Salamun, New York: The Ecco Press, 1988; Wal, Graz&Viena, Droschl, 1990; Ar anglar gršna, Stockholm: Symposion, 1992; Poemes choisis, Paris: Editions Est Ouest, 1994; Homage to Hat and Uncle Guido and Eliot, Londra, ARC Publications International Poets, 1977; Sellecion de poemas, Madrid, Visor, 1999.
Poemele lui T. Salamun au fost publicate în multiple culegeri de poezie, antologii, inclusiv Child of Europe (Penguin Books), în reviste europene şi americane.