Remember
Pentru tiparSâmbăta, 7 septembrie, s-a stins din viaţă la Tübingen, după o scurtă, dar grea suferinţă, unul dintre cei mai mari lingvişti contemporani, profesorul Eugeniu Coşeriu.
Născut la Mihăileni, în fostul judeţ Bălţi din România anului 1921, şi-a început studiile la şcoala primară din acest sat şi a terminat Liceul “Ion Creangă” din Bălţi. Studiile universitare le-a făcut la Iaşi şi la universităţile din Roma, Padova şi Milano, susţinând doctoratul în litere (1944) şi în filozofie (1949).
Primele studii le publică, încă în 1940, pe când era student, la publicaţiile ieşene “Revista critică” şi “Arhiva” (sunt singurele lucrări redactate în română). Stabilit ca profesor la Montevideo, publică acolo o serie de lucrări devenite clasice: Sistema, norma y habla (1962), La geografía lingüística (1956) şi Sincronía, diacronía e historia (1958). Din aceeaşi epocă sunt şi alte titluri ajunse lucrări de bază: Teoría del lenguaje y lingüística general (Madrid, 1962), Sincronía, diacronía y tipología (Madrid, 1968). Lista lucrărilor ar putea continua.
După stagiul din Uruguay se stabileşte în Germania, unde organizează, la Universitatea din Tübingen, o excelentă şcoală de lingvistică romanică şi generală. A ajuns ca astăzi peste jumătate din cei mai cunoscuţi romanişti germani să fie elevii săi. Meritele sale se datorează metodelor moderne de analiză a limbajului, studiilor sale de filozofia limbajului şi contribuţiilor în domeniul istoriei lingvisticii, fiind, fără îndoială, cel mai cunoscut şi recunoscut specialist din aceste domenii.
Ales membru al multor academii şi onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa a peste 30 de universităţi din toată lumea, se mândrea totdeauna cu titlurile respective obţinute în România (am avut ocazia să ajung la Tübingen, în 1971, la câteva zile după acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti). A declarat atunci şi a repetat de mai multe ori că pentru el reprezintă cel mai important titlu. În aceeaşi ordine de idei l-a bucurat nespus când a devenit membru de onoare al Academiei Române (1992).
Eugeniu Coşeriu, care a scris mai ales în spaniolă şi germană, este lingvistul contemporan tradus în cele mai multe limbi: de la rusă la japoneză, de la engleză la finlandeză, cehă şi coreeană. În ultimii ani o serie de lucrări au fost traduse în română.
Ca romanist care m-am ocupat de limba română din perspectivă romanică subliniez că în ultimii ani limba română a fost adesea menţionată în lucrările sale, aducând probe incontestabile pentru explicarea unor fapte româneşti ca rezultat al evoluţiei interne a limbii române.
Aş termina cu caracterizarea făcută lui Eugeniu Coşeriu la 70 de ani de colegul N. Saramandu: “O impresionantă putere de cuprindere a materiei şi o concepţie umanistă profund originală caracterizează gândirea lingvistică a lui E. Coşeriu. Beneficiind de o formaţie enciclopedică puţin obişnuită (lingvistică, filozofie, logică, estetică, literatură etc.), E. Coşeriu a fundamentat un sistem coerent de concepte, pe care l-a îmbogăţit şi nuanţat continuu, din dorinţa constantă de a-l face cât mai adecvat obiectului de studiu – limba, ca fenomen al culturii –, adică, în exprimarea autorului, “de a spune lucrurile aşa cum sunt”.
Altfel spus, parafrazând pe unul dintre discipolii săi, Hans Helmut Christmann, când vorbim de Eugeniu Coşeriu “trebuie să recunoaştem că avem de-a face cu un gigant”. Păcat că şi giganţii trec în altă lume.
8 septembrie 2002