Apărător al unităţii şi identităţii limbii şi culturii româneşti
Pentru tiparÎntîlnirea cu opera lingvistului Eugen Coşeriu este hotărîtoare pentru cine vrea să pătrundă esenţa raportului dintre om şi limbajul său, dar rămîne indirectă şi, de aceea, oarecum neutră.
Întîlnirea cu Profesorul Eugen Coşeriu exprimîndu-şi ideile în amfiteatre de toate zilele, în aule solemne sau în condiţii neformale, este fascinantă. M-am bucurat de o asemenea şansă în mai multe rînduri în aceşti ultimi zece ani, între două extreme, aş spune: pentru prima oară, în 1992, în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Al. I. Cuza”, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, şi, pentru ultima oară, în 2001, în Aula Magna – străjuită, la intrare, de două reprezentări, una în marmură, alta în frescă, ale stolnicului Constantin Cantacuzino – a Universităţii din Padova, care îl înscria pe savantul român între personalităţile ştiinţei mondiale cărora li se recunoscuse de-a lungul mai multor secole, în acelaşi spaţiu, cea mai înaltă poziţie.
Între aceste două întîlniri, altele, mai apropiate, în amfiteatrele Facultăţii de Litere, în săli de conferinţe, la Iaşi, Cluj, Suceava, Constanţa sau dincolo de Prut, la Chişinău, Cernăuţi. Cîteva din acestea din urmă aveau să-mi releve straturi profunde, bine apărate, din personalitatea lui Eugen Coşeriu, om şi savant, ipostaze de nedespărţit. Au fost prilejuri de a-i cunoaşte extraordinara disponibilitate în a împleti sau alterna fermitatea argumentării, cu ascuţimea verbului sau cu umanitatea discursului.
În primăvara lui ’92, intervenţia Profesorului la Conferinţa Internaţională consacrată problemelor studierii Limbii şi Literaturii Române în şcoala românească din regiunea Cernăuţi, scurtă, fermă, cu o impecabilă logică a argumentării, a demonstrat caracterul exclusiv politic al „tezei”, în întregime falsă, a existenţei unei limbi moldoveneşti, distinctă de limba română. La sfîrşitul conferinţei, reprezentantul puterii centrale, împrumutînd ceva din fermitatea Profesorului, a rostit, cu stilul imperativ al omului politic: „De astăzi înainte să nu mai aud pe nimeni susţinînd această nerozie a existenţei unei limbi moldoveneşti. În Ucraina există o minoritate românească care vorbeşte limba română, ca şi românii din România şi din Republica Moldova.”
Un an mai tîrziu, în şedinţa solemnă a Consiliului Municipal, cu ocazia decernării titlului de cetăţean de onoare al municipiului Chişinău, Profesorul Eugen Coşeriu avea să răspundă, încărcat de emoţie, celor care îi mulţumiseră pentru a fi făcut cunoscute lumii şi a fi apărat „existenţa, specificul şi geniul poporului român”: „Nu trebuie să-mi mulţumiţi mie. Mulţumirile vi se cuvin dumneavoastră tuturor, celor care aţi rămas aici. Eu, după cîţiva ani de dificultăţi, mi-am croit drum în toată libertatea şi m-am dezvoltat ca om de ştiinţă în toată libertatea şi mi-am apărat fiinţa umană în toată libertatea. Dumneavoastră, intelectualii, Valentin Mândâcanu, Mihai Cimpoi, Ion Dumeniuk, Grigore Vieru, ţăranul român din Basarabia, Anatol Ciobanu, Silviu Berejan, poetul D. Matcovschi, profesorul de la catedră, aţi apărat, vreme de peste 50 de ani, fiinţa limbii române, fiinţa noastră naţională, cu toată cizma rusească pe grumaz.”
În 1994, în şedinţa solemnă de la Chişinău a Congresului al V-lea al Filologilor Români, început la Iaşi, la 6 iunie, Profesorul Coşeriu, într-un context politic marcat din nou de antiromânism, avea să susţină o conferinţă foarte clară, din punct de vedere ştiinţific, extrem de severă în denunţarea falsificării în scopuri politice a adevărului lingvistic şi istoric privind identitatea şi unitatea limbii şi poporului român, din România şi Republica Moldova, din regiunea Cernăuţi şi Ţinutul Herţei: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic e o absurditate şi o utopie; iar din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural.” Conferinţa savantului avea să fie ascultată în direct, datorită unor oameni extraordinari de la Radioteleviziunea Republicii Moldova, spre uimirea şi bucuria milioanelor de români care refuzau să accepte că procesul de Renaştere naţională poate fi suspendat.